11,710 matches
-
pofta de viață. Nu mai ai bucurii. Ai „satisfacții“. Reușita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu „ocupat“) suspendă, treptat, cel puțin două din componentele decisive ale unei existențe depline: singurătatea și răgazul. Singurătatea e materia primă a reflexivității și a construcției de sine. „Dumnezeu - s-a spus - e ceea ce fiecare știe să facă cu propria sa singurătate.“ Nu se poate trăi prin aglutinare, nu se poate supraviețui interior în condiția
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Nu mai ai bucurii. Ai „satisfacții“. Reușita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu „ocupat“) suspendă, treptat, cel puțin două din componentele decisive ale unei existențe depline: singurătatea și răgazul. Singurătatea e materia primă a reflexivității și a construcției de sine. „Dumnezeu - s-a spus - e ceea ce fiecare știe să facă cu propria sa singurătate.“ Nu se poate trăi prin aglutinare, nu se poate supraviețui interior în condiția unei sociabilități perpetue
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ocupat“) suspendă, treptat, cel puțin două din componentele decisive ale unei existențe depline: singurătatea și răgazul. Singurătatea e materia primă a reflexivității și a construcției de sine. „Dumnezeu - s-a spus - e ceea ce fiecare știe să facă cu propria sa singurătate.“ Nu se poate trăi prin aglutinare, nu se poate supraviețui interior în condiția unei sociabilități perpetue. Sfârșești, inevitabil, prin a-ți pierde chipul, prin a deveni un ins statistic. Orice om are nevoie (chiar când nu-și mai dă seama
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
seama) de episodul nutritiv al unei confruntări solitare cu adâncul și cu înaltul său, cu terorile sale, cu portretul său, cu unicitatea destinului său. Nu întâmplător, în închisorile Chinei comuniste, una din torturile cele mai redutabile era anularea completă a singurătății: condamnatul era, clipă de clipă, însoțit (de fapt încolțit) de o prezență tăcută, dar tenace, o prezență programată să excludă orice posibilitate a intimității și a solilocviului. Răgazul e valorificarea intensă a non-activității. E înlocuirea eficienței prin plăcere, savoarea decuplării
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
subtilă și simplă a vidului, răgazul e recuperarea identității tale reale, neconjuncturale, eliberate de obligații, utilități și urgențe. O ieșire igienică, pe verticală, din registrul actualității. Cu alte cuvinte, un moment de libertate. Fără complementul răgazului restaurator și fără vaccinul singurătății, munca recade în semnificația ei originară: aceea a pedepsei meritate, după derapajul păcatului originar. Sus inima! E un îndemn pe care, în limbajul cotidian, îl rostim sau îl auzim ca pe o îmbărbătare. „Sus inima!“ înseamnă: „nu te lăsa!“, „fii
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
duce și el la înră ire. Suntem contaminați de o sălbăticie a carierei și a câștigului care ne desfigurează. Ritmul vieții zilnice nu menajează, nici el, pacea interioară. N-avem timp, n-avem ră gazuri de reîmprospătare, ne-am pierdut singurătatea, adică șansa confruntării raționale cu sine și cu ambianța în care ne mișcăm. Reflecția e înlocuită tot mai des de emotivitate barbară și instinct de conservare. Nu ne mai definim prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem. Portretul nostru e
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
decât de câștigat de pe urma „disidenților“ ei. Abia în contact cu tendințele „apodemice“, adică centrifugale, ale subordonaților săi, el devine nece sar și legitim. E ceea ce nu înțelege autoritarismul, mereu preocupat de egalizarea reacțiilor, de extir parea orică rei specii de singurătate. Adică a oricărei manifestări de viață interioară. Se preferă solidarității înregimentarea. Și se definește loialitatea drept supu nere oarbă. În plan teologic, nu există comunitate și comuniune (adică „praznic“ cu tăierea vițelului celui gras) decât în corelație cu recuperarea unei
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
unei desăvârșiri dătătoare de „măreție sufle tească“ și de noblețe iradiantă, înțelepciunea lumii greco romane suferă, de la o vreme, de un soi de inflație a eului. Preocuparea de sine riscă să instaureze, de jur împrejurul persoanei, un tot mai apăsător spațiu al singurătății. Sinele evacuează lumea. O pune între paranteze. Nu mai există decât sculptorul, modelul său ideal și materia primă a viitoarei statui. Avem de a face cu o titanomahie, care se consumă într-un pustiu. Instanța cu desăvârșire absentă e Celălalt
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
dau indicații, înjură cu năduf, sau, măcar, fluieră a pagubă. Nici noaptea nu-i potolește. Ba dimpotrivă! Stimulați, cumva, de liniștea din jur, se străduiesc încă și mai abitir s-o umple cu interjecții. Să fie un reziduum ancestral al singurătății pastorale? Al vremurilor când se dialoga de pe un deal pe altul? Sau al muncii de câmpie, sub un soare torid, când agricultorul cerea apă consoartei aflate la celălalt capăt al tarlalei? Dar și modernitatea a fost de îndată adoptată tot
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe cei apropiați. Poți, de asemenea, să te plictisești în tihnă, să nu faci nimic. Dar una e să nu faci nimic privind fix spre cutia cu imagini din fața ta, și alta e să nu faci nimic dinaintea propriei tale singurătăți. Nimicul fără televiziune e abisal, policrom, monumental, în vreme ce nimicul trăit dinaintea ecranului e vid, sau populat de fantasme. În primul caz, te confrunți cu nimicul tău. În al doilea, cu un nimic străin, fabricat, destinat să provoace uitarea (sterilă) de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Care din cruce ne-ai făcut lumină Și Răsărit din rănile tăcerii Și cântec din osânda-Ți fără vină. Dă-ne-ncleștarea Ta, dă-ne puterea Din ceasul pironirii-nsângerate Să ne primim și cuiele și fierea Ca Tine-n marea Ta singurătate. Pe fruntea țării zâmbetul Ți-l pune Și neamul care-acum osânda-Ți duce Învață-l Tu amara rugăciune Din clipele suirilor pe cruce. O superbă mărturie de credință, dar și de iubire de neam, regăsim și în „Crez”: Cred într-
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
strămoșii? În plus, regăsim cultul strămoșilor în „Moarteanțeleaptă”: Cea mai frumoasă moarte de pe lume E să trăiești de-a pururi în urmași. Ca și la Radu Gyr, și la Crainic întâlnim manifestările neajunsurilor fizice cauzate de teroare, umilință, frig, foame, singurătate. Dintre toate, Crainic a îndurat cel mai greu foamea (el a slăbit în detenție 40 kg), compunând poezia „Cântecul foamei”, dar și aici el Îl aduce în versuri pe Mântuitor. Mai mult chiar, în această poezie Nichifor Crainic face apel
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
griji și îngrijorări din cele mai încărcate de povara veacului. Prietenie, iubire, căsătorie sunt abordate fără a ocoli teme precum iubire și senzualitate sau femeia dincolo de relația ei strict trupească. La fel și căsătoria de probă, dar și cea „albă”, singurătatea și avortul toate sunt tratate cu spontaneitate și deschidere. Este un adevărat tratat de sexologie creștină, atât de necesar într-o epocă asaltată de desfrânare. FILME DOCUMENTARE 1. „La aniversară” Portret Părintele Justin Pârvu Ciclu: Repere Spirituale Românești Descriere: Unul
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
sufletul căruia i-a venit vremea să plece... Îmi permit să parafrazez un proverb: Lupu’și schimbă părul, dar și năravul. Căci, sub părul de iarnă, nărăvește haita și așa prinde vânat mare; pe când, sub părul de vară, când nărăvește singurătatea, cel mult familia mai În toamnă, se hrănește doar cu animale mici: rozătoare, reptile, insecte, ba chiar devine vegetarian, umblând după rădăcini și ierburi. Viteza lui, de cel mult 75 km/oră, nu-i permite să prindă un iepure - 70
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
trei zile la rând. Ca și mine de altfel. Acasă? Păi, Într’o zi geroasă de decembrie, Grinuț și-a Însușit apartamentul prietenului lui Cristi, intrând prin oberlihtul uitat deschis... Și, gând la gând cu bucurie, i-a Îndulcit aceluia singurătatea de pusnic Într’o bibliotecă, căci asta Îi era apartamentul, una pe care ar invidia-o chiar un oraș, nu doar Cristi, care mă hutuchește ori de câte ori Îmi ascut gheruțele pe cotorul vreuneia din mult mai puținele lui cărți. Cum m
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
omagial în memoria haiducului. Cererea a fost respinsă. Astăzi, singura care mai căntă balada lui Budac, este Lonoaica, rapsod al satului, pe care sănătatea și numărul anilor adunați n-o mai lasă să iasă în uliță. Dar de acolo din singurătatea ei lipsită de lumina ochilor, reamintește oamenilor, că odată, un voinic a răsărit din lutul satului ca să arate opresorilor că românul speră și nu renunță niciodată la lupta sa pentru libertate, indiferent de duritatea opreliștilor ce-i apar în cale
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
satisfacția în cântec: «Parcă-i mai bine pe-aici, decât să lucri-n fabrici ; Nu e bosul lângă tine, nici nu te supără nime’. De mergi iute or încet nu-ți strigă nime „go het”». Pe de altă parte, în singurătatea cântecului său, ciobanul recunoaște că viața pe coclauri străine e grea și amară, lipsită de dragostea celor de acasă și de farmecul plaiurilor natale, trec uneori luni de zile și el nu întâlnește în drumurile lui suflet de om. Singurii
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
zilele însorite, plin de parfumul florilor de munte și vegetația virgină care încadrează rupturile stâncilor, simte nulitatea ființei omenești în raport cu infintul și devine pelerin. Se simte aproape de Creatorul săi iar natura în jurul lui se întinde liniștită, plină de singurătate, întreruptă doar de z borul iute al păsărilor și ecoul toacei vreunei mănăstiri”<footnote „Meteora”, Ediție Ghe.Tzoras-Kalambaka, traducere în limba română de Olga Felea Arvantinou, p. 6 footnote> Cât aș fi dat să aud acel ecou în sălbăticia stâncilor
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
s-a sfârșit după doi ani când s-a și sfințit; în timpul acela era 160 de călugărițe 35. După ce pleca de la Agafton cu gândul să vină acasă, Mihai o lua înapoi prin pădure, dar ispitele erau mari, și, în dorul singurătății, mai trecea o dată pe lângă lac, apoi își schimba gândul și pornea de-a dreptul, tot prin pădure, pe la pârâul Murelor, în sus, către izvorul cu teiul sfânt. După ce zăbovea și acolo, cobora la stânca stearpă; aici, o imagine panoramică încântătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
că-i mănâncă pâinea degeaba. Începuse să se închidă în sine. Mergea totdeauna privind în pământ, cu capul puțin aplecat în jos și mai totdeauna gânditor 62, căci nu degeaba spunea despre el Matei (fratele mai mare) că îi plăcea singurătatea și dezmormântarea trecutului 63. Se dedase deja regimului descris de Matei mai târziu, într-o scrisoare către Corneliu Botez: somnul îi era neregulat, aci citea de cu seară pân' răsărea soarele, aci dormea de cu seară pân' la amiază și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din care nu putea ieși, oricât de bun înotător ar fi fost. Nu se știe nimic despre atitudinea copilului din oraș, dar se știe că natura încă nealterată a Ipoteștilor a rezonat perfect cu structura lui romantică. Copilul, care căuta singurătatea cu orice preț, a găsit-o dacă nu cumva ea l-a întâmpinat pe la opt ani, în stare pură, pe întinderea moșiei (420 hectare !) cumpărată de familia poetului în 1847. Există spune Lucian Blaga un inconștient cu o seamă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
decât poetul însuși într-o scrisoare din 1885, scrisă și expediată din Liman (lângă Odessa), unde poetul se afla la tratament cu băi de nămol. Este o scrisoare al cărei conținut se topește încet, încet, într-un elogiu viu al singurătății și al disperării, atunci când poetul își propunea să fie cât mai puțin suspectat că plecase din nou din logica lumii acesteia: Vremea pe aici e cam răcoroasă și deși amenință pururi să ploaie, totuși nu face decât să picure din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fie cât mai puțin suspectat că plecase din nou din logica lumii acesteia: Vremea pe aici e cam răcoroasă și deși amenință pururi să ploaie, totuși nu face decât să picure din când în când. Încolo, dușmanul cel mare al singurătății mele este urâtul. Persoanele câte sânt abia vreo două din ele rup câte un cuvânt nemțesc ori franțuzesc. Astfel deși nu tocmai vorbăreț de felul meu sunt condamnat la un mutism absolut. [...] Vântul și valurile lacului, cu freamătul lor neîncetat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a fost/ a mai rămas iubirea./ Înmărmurisem în al ei murmur 131. Vom vedea cum, întocmai ca la Handenberg, o întâlnire întâmplătoare [...] a devenit ulterior conținutul întregii sale vieți 132 sentimentale. A copilăriei și nu numai. Izolarea copilului în oaza singurătății fericite a insulei ipoteștene din codrii Baisei se datorează unei atracții spontane, naturale, dar se poate bănui că e și din cauza ursuzeniei tatălui, care nu stătea la taifas cu ipoteștenii, considerând că pierde timpul. Înalt, voinic, [...] munte de om, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de au timp să înțeleagă incursiunile eminesciene în țara florilor neatinse, unde Iarba-i moale, stuful mare/ Nu te vezi [din el] călare 145, în țara fânațului care n-a văzut niciodată coasa. Se poate ușor închipui cum, în libertatea singurătății, Mihai se lua la întrecere cu fratele său Ilie, înotând spre insula cea verde din mijlocul lacului, speriind sărmanele broaște numai de dragul de-a câștiga supreme bătălii iluzorii, alergând prin iarbă cu un coif de hârtie pe cap, călărind nevinovate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]