11,011 matches
-
de vedere geografic, cât și privind evoluția acestor limbi după desprinderea din trunchiul comun. Slave de vest: Limbile slave de sud: de est: Există, de asemenea, o limbă artificială, numită slovio construită pentru a fi înțeleasă ușor de vorbitorii limbilor slave. Teoriile despre istoria veche a limbii proto-slave, strămoșul comun al tuturor limbilor slave și descendent al limbii proto-indo-europene, sunt numeroase și contradictorii. În timp ce unii lingviști susțin că limba proto-slavă se înrudea cu limba proto-baltică, dovedind acest lucru prin anumite asemănări
Limbi slave () [Corola-website/Science/299386_a_300715]
-
comun. Slave de vest: Limbile slave de sud: de est: Există, de asemenea, o limbă artificială, numită slovio construită pentru a fi înțeleasă ușor de vorbitorii limbilor slave. Teoriile despre istoria veche a limbii proto-slave, strămoșul comun al tuturor limbilor slave și descendent al limbii proto-indo-europene, sunt numeroase și contradictorii. În timp ce unii lingviști susțin că limba proto-slavă se înrudea cu limba proto-baltică, dovedind acest lucru prin anumite asemănări gramaticale și lexicale între acestea, alți lingviști afirmă că asemănările se datorează unei
Limbi slave () [Corola-website/Science/299386_a_300715]
-
se înrudea cu limba proto-baltică, dovedind acest lucru prin anumite asemănări gramaticale și lexicale între acestea, alți lingviști afirmă că asemănările se datorează unei învecinări îndelungate. O a III-a teorie, mai puțin acceptată, este aceea potrivit căreia strămoșul limbilor slave ar fi apărut în Balcani de unde s-ar fi răspândit ulterior în celelalte zone. Este, totuși, foarte probabil ca până în secolele X-XI toți slavii au vorbit o limbă unică, cu foarte puține deosebiri regionale. Ceea ce a determinat diferențierea limbilor slave
Limbi slave () [Corola-website/Science/299386_a_300715]
-
slave ar fi apărut în Balcani de unde s-ar fi răspândit ulterior în celelalte zone. Este, totuși, foarte probabil ca până în secolele X-XI toți slavii au vorbit o limbă unică, cu foarte puține deosebiri regionale. Ceea ce a determinat diferențierea limbilor slave a fost răspândirea lor pe o arie foarte largă, amestecul cu diferite popoare autohtone care a determinat diverse împrumuturi, urmată de așezarea unor alte popoare între teritoriile ocupate de slavi. Maghiarii sosiți în Câmpia Panoniei au întrerupt legăturile dintre slavii
Limbi slave () [Corola-website/Science/299386_a_300715]
-
în vechile cărți de cult ale Bisericii creștine din Țările Române. Sinodul ecumenic de la Constantinopol din anul 1759 recunoștea drept limbă liturgică sacră doar greaca veche. Același lucru se întâmpla și în spațiul slav, acolo unde rugăciunea era făcută în slava Sfinților Chiril și Metodiu. Țările Române, aflate la granița celor două mari tradiții, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Odată cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domnească și în actele oficiale, această limbă a ajuns și limbă liturgică. Primele cărți caligrafiate, apoi
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
liturgică a ritului galic, și nu din limba latină a ritului latin. Astfel avem de-a face cu cuvinte de genul: Pe la 990, ritul local (presupus galic) a fost înlăturat, și a fost introdus ritul bizantin de tipic și limbă slavă veche. Acest lucru înseamnă că pe de o parte anumiți termeni se păstrează în popor, iar pe de altă parte aceste cuvinte nu se vor mai folosi în liturgică, timp de câteva secole. Datorită limbii liturgice slave, mulți termeni slavi
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
tipic și limbă slavă veche. Acest lucru înseamnă că pe de o parte anumiți termeni se păstrează în popor, iar pe de altă parte aceste cuvinte nu se vor mai folosi în liturgică, timp de câteva secole. Datorită limbii liturgice slave, mulți termeni slavi vor intra în limba liturgică, în timp ce termenii romani - probabil galici - din popor se pierd încet, cu trecerea timpului. Diaconul Coresi a tradus și tipărit românește câteva cărți liturgice, precum "Liturghierul" (1570), "Psaltirea" (1570, 1577), însă acestea nu
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
urmați între paranteze de termenii romani. Iată o listă cu termeni diferiți. Cei din stânga semnului egal sunt fie de origine străbună, fie împrumutați din limbile vecine geografic, și se folosesc mai cu seamă în Ardeal. Cei din dreapta sunt de origine slavă și se folosesc în Vechiul Regat mai cu seamă. Cei ce sunt liturgici în sens strict sunt marcați în caractere aldine. Există de asemenea mari diferențe onomastice, prezente atât în calendare și sinaxare, dar și în numele monahale: Într-un articol
Româna liturgică () [Corola-website/Science/298740_a_300069]
-
să hotărască care dintre cele trei zeițe: Atena, Hera, sau Afrodita, merită mărul. Fiecare dintre zeițe căuta să-l înduplece să-i dea ei mărul, făgăduindu-i o mare răsplată; astfel, Hera îi promise domnia peste Asia întreagă, zeița Atena - slavă și biruință în războaie, iar Afrodita îi făgădui să-i dea de soție pe cea mai frumoasă dintre muritoare, pe Elena, fiica lui Zeus și a Ledei. Paris nu stătu mult pe gânduri și-i dădu mărul Afroditei. Așa a
Paris (mitologie) () [Corola-website/Science/298747_a_300076]
-
bizantin formează, împreună cu ritul latin, grupul riturilor imperiale. În ciuda aparențelor, riturile cele mai apropiate de ritul bizantin sunt: cel latin și cel armean. se împarte, la rândul lui, în mai multe forme, dintre care cele mai importante sunt: forma grecească, slavă, melkită. Pe lângă acestea trei, majoritatea liturgiștilor francofoni recunosc și forma românească drept distinctă. Cât despre forma slavă, liturgiștii de mai demult recunoșteau două forme distincte: cea rusească și cea ruteană. În a doua parte a secolului XX ia naștere încă
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
sunt: cel latin și cel armean. se împarte, la rândul lui, în mai multe forme, dintre care cele mai importante sunt: forma grecească, slavă, melkită. Pe lângă acestea trei, majoritatea liturgiștilor francofoni recunosc și forma românească drept distinctă. Cât despre forma slavă, liturgiștii de mai demult recunoșteau două forme distincte: cea rusească și cea ruteană. În a doua parte a secolului XX ia naștere încă o formă slavă distinctă, numită ritul paleobizantin. Ritul bizantin are două origini: una monahală și una catedrală
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
acestea trei, majoritatea liturgiștilor francofoni recunosc și forma românească drept distinctă. Cât despre forma slavă, liturgiștii de mai demult recunoșteau două forme distincte: cea rusească și cea ruteană. În a doua parte a secolului XX ia naștere încă o formă slavă distinctă, numită ritul paleobizantin. Ritul bizantin are două origini: una monahală și una catedrală. Mai concret, ritul bizanin s-a format prin contopirea a două rituri vechi, și anume: ritul monahal palestinian și ritul catedral (sau de enorie) constantinopolitan. Delicatețea
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
Roma, ceea ce marchează începutut latinizărilor. Dar aceste uniri au și un punct pozitiv important în liturgică: limbile arabă, română și ucraineană devin limbi liturgice. Aceasta va permite o emancipare locală a ritului. Au loc anumite treziri spirituale, îndeosebi în lumea slavă, prin figuri de seama sfântului Serafim de Sarov. Acestei spiritualități i se cuvenea o trezire liturgică. Astfel unele figuri, precum sfântul Ioan de Kronstadt fac ca ritul bizantin să poată reveni spre origini. Această tendință nu va fi bine primită
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
o măsuță laterală - adesea scobită în perete - ce se cheamă proscomidiar. Tradițional, pregătirea darurilor - numită "proscomidie" sau "proteză" - este făcută de către diacon, urmând ca preotul să citească doar rugăciunea punerii înainte. Această datină e încă în vigoare la Ierusalim. Obișnuința slavă a făcut ca toată proscomidia să fie făcută de preot. Proteza simbolizează de obicei ieslea în care ar fi fost culcat Iisus după naștere. Înainte de secolul al IX-lea, când se cuminecau toți credicioșii, se pregătea toată pâinea liturgică (prescura
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
din partea preotului. O altă problemă se ridică în imnuri. Pentru unele sărbători - Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Petru și Pavel, alte sărbători mariale - slavii n-au tradus oficiul grec, ci au compus oficii noi, chiar cu citiri noi. O altă trăsătură slavă e adaosul psalmilor aleși și a pripelelor corespunzătoare, pentru polieleul utreniei sărbătorilor. Slavii sunt destul de conservatori cu privire la ecteniile din cadrul slujbelor. Nimic nu poate fi omis. Totuși au disociat rugăciunile liturgice de ecfonisele (exlamațiunile, doxologiile) lor. Astfel rugăciunile la slavi nu
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
dar rămân celelalte. Răspunsul la ectenia după cuminecare este: "Mărire ție, Doamne, mărire ție" în loc de "Kyrie eleison". Mai există multe alte diferențe, toate legate de pompa liturgică. Ritul bizantin, așa cum se face de către români, e o curioasă împletire a elementelor slave cu cele grecești, dar și cu influențe puternice melkite. În Ardeal, cu precădere înainte de 1990 - iar în prezent încă în anumite parohii și mănăstiri regional-conservatoare - uzurile liturgice erau cu mult mai diferite, dar despre acestea vom trata în subcapitolul următor
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
mai diferite, dar despre acestea vom trata în subcapitolul următor. Cărțile de slujbă tipărite la București sau în Moldova sunt traduse din slavonă. Îndreptările de la o edițiune la cealaltă se fac în acord cu anumite uzajuri împământenite. Totuși, în ciuda textelor slave, glasurile - tonurile sau viersurile muzicale - din ce în ce mai folosite sunt cele bizantine grecești: muzica psaltică. Pe lângă devoțiunile tipic slave, precum acatistele clasice, românii au și altele, precum "Te Deum", împrumutat ritului latin, care la rândul său l-a împrumutat ritului galic. În
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
în Moldova sunt traduse din slavonă. Îndreptările de la o edițiune la cealaltă se fac în acord cu anumite uzajuri împământenite. Totuși, în ciuda textelor slave, glasurile - tonurile sau viersurile muzicale - din ce în ce mai folosite sunt cele bizantine grecești: muzica psaltică. Pe lângă devoțiunile tipic slave, precum acatistele clasice, românii au și altele, precum "Te Deum", împrumutat ritului latin, care la rândul său l-a împrumutat ritului galic. În mănăstirile românești s-au compus diferite acatiste, nu numai pentru sfinți locali, dar și pentru sfinți universali
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
percepută mărfurilor - "tricesima" (a 30-a parte din valoarea transportului); este primul voievod al Țării Românești care bate monedă - "ducații de argint" plus o monedă secundară: "banii". Unul din cele mai vechi documente din Țara Românească (document original, în limba slavă, pe pergament) prin care Vladislav I dăruiește în anul 1374 ctitoriei sale (Mănăstirea Vodița) trei sate, venitul domnesc de la opt pescării de la Dunăre și alte bunuri, este păstrat la Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale din București. Printre alte realizări, Vladislav
Vladislav I () [Corola-website/Science/298855_a_300184]
-
de Editura Humanitas); cartea oferă cea mai completă imagine a gândirii politice și personale a Regelui, până azi. Este fiul Mariei (n. Răportaru) și al lui Gheorghe Sandu, constructor. După absolvirea Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, face studii de filologie slavă la Iași (1959), terminate la București, în 1964. Devine redactor la Agerpres (1965-1966), apoi la Editura pentru literatură (1967-1969), la Editura Eminescu și la Cartea Românească, încă de la înființarea acesteia, în 1970. După 1989 este redactor-șef la Editura Eminescu
Mircea Ciobanu () [Corola-website/Science/298914_a_300243]
-
autonomă a Moldovei (denumită „Unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului” : UATSN), dar în fapt și-a declarat independența (sub numele de „Republica Moldovenească Nistreană”), cu capitala în Tiraspol. Acest lucru a provocat declanșarea conflictului din Transnistria. Regiunea are o populație majoritar slavă, vorbitoare de limbă rusă. Parlamentul de la Chișinău a adoptat pe 22 iulie 2005 "„Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic al localităților din stânga Nistrului”". Proiectul de lege prevăzut în controversatul „Plan Iușcenko” prevede că Transnistria se va constitui intr-
Transnistria () [Corola-website/Science/297748_a_299077]
-
Odrei. Orașul a fost un centru important de comerț, cu 10.000 de locuitori, când a fost convertit la creștinism de Boleslaus III a Poloniei.În 1181 trece, împreună cu întregul Ducat al Pomeraniei de Vest, la Sfântul Imperiu Roman, populația slavă autohtonă mistuindu-se în cea germană. Ca municipiu medieval, a devenit autonom în 1243 și până în anii 1630 a fost capitala a Ducatului Pomeraniei din cadrul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. În 1648, conform Păcii Westphalice, împaratul german ceda Pomerania
Szczecin () [Corola-website/Science/297827_a_299156]
-
acum scos din uz). În prima mențiune documentara a așezării (1105), numele municipiului apare că Tharnow, care mai târziu a evoluat în Tarnowo (1229), Tarnow (1327), Tharnow (1473). Numele Tarnów este utilizat pe scară largă în diferite forme în zona slavă a Europei, și terenuri care erau locuite de slavi, cum ar fi Germania de Est, Ungaria și nordul Greciei. La mijlocul secolului al IX-lea, pe Dealul Sf. Martin din Tarnow (2,5 km de centrul orașului de astăzi), a fost
Tarnów () [Corola-website/Science/297826_a_299155]
-
terenuri care erau locuite de slavi, cum ar fi Germania de Est, Ungaria și nordul Greciei. La mijlocul secolului al IX-lea, pe Dealul Sf. Martin din Tarnow (2,5 km de centrul orașului de astăzi), a fost fondat o fortăreața slavă, probabil de vistulani. Datorită eforturilor depuse de arheologii locali, știm că mărimea fortului a fost de aproape 16 de hectare, si a fost înconjurat de un val de pământ. Așezarea a fost probabil distrusă în anii 1030 sau anii 1050
Tarnów () [Corola-website/Science/297826_a_299155]
-
și din întreaga țară. Numele orașului ar putea să provină de la cuvântul "Sędomir", din poloneză veche, fiind compus din "Sędzi"- (de la verbul "sądzić" "a judeca") și "mir" ("pace"), sau mai probabil de la vechiul prenume Sędzimir, inca popular în câteva limbi slave. Sandomierz este numit în ; ; ; ; ; ; . Sandomierz este unul dintre cele mai vechi și importante orașe din punct de vedere istoric din Polonia. Descoperirile arheologice din împrejurimile orașului idică faptul că oamenii au locuit aici încă din Neolitic. Ca oraș, Sandomierzul datează
Sandomierz () [Corola-website/Science/297842_a_299171]