10,579 matches
-
de noapte. Numai dorința lor de a ajunge la o destinație le dădea putere și curaj de a merge mai departe. După ore întregi de mers târâș pe coate, ajunseră în partea cealaltă de pădure unde spre surprinderea lor nu zăriseră nici o luminiță și nici un adăpost. Totuși, Alin oftă ușurat ca un adevărat învingător, ca un om bolnav care află că se va vindeca. Persoana care fusese cea mai disperată când traversară râul și mormăise cuvinte pe care nu le înțelesese
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cum că ar fi putut sfârși într-o închisoare sau chiar împușcați fuseseră înlocuite cu alinarea vântului răcoros. Cerul era acoperit de stele, iar luna părea galbenă ca o fecioară care așteaptă cuminte și smerită ivirea zorilor. Drept în fața lor zăriră două fântâni cu apă limpede și cristalină și fiecare era dotată cu câte un vas de băut. Alin era foarte interesat de starea fiecăruia așa că îi lăsă să bea, apoi întinse mâna după vas și bău ca toți ceilalți cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
doamnă gravidă aici... Și-apoi, cred că simțiți și dumneavoastră, intră toate gazele arse, ba chiar și miros de benzină. Vorba dulce, asta-i! I-am vorbit frumos și taxatoarea a lăsat-o moartă, așezîndu-se pe scaun. În depărtare, se zărește deja combinatul: mare cît un oraș întreg. De aproape șapte ani, îl văd în fiecare dimineață și mă cuprinde întotdeauna același fior pe care-l încerc la vederea satului natal, de sus, de pe deal, pe unde trece cărarea dinspre șosea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
timp pe care nu-l simt e prima jumătate de oră, cînd îmi scot hîrtiile pe birou și-mi fac cafeaua. Azi o să-i fac din nou o vizită. Afară, vîntul parcă s-a mai oprit, iar printre nori se zărește un colț de soare, ca un zîmbet ironic al cerului. Aud în spatele meu un claxon și fac un pas în afara aleii, lăsînd camionul cu marfă să treacă în viteză pe lîngă mine. Pasul făcut în lateral mi-a provocat o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o întreb dacă nu mai are nevoie de filamente. Afară, pe aleea ce duce spre secție, gîndul unei delegații la București mă răscolește ca o dorință, că-mi vine să mă întorc, să urc la etajul zece. Departe, pe alee, zăresc un cap brumat, ca un buchet de flori mici, albe: e Tamara, intră în clădirea Serviciului energetic. Am tresărit, micșorîndu-mi pasul. De ce? Pentru că e Tamara?! femeia pe care o caut cu privirea de atîția ani?! Nu. Asta nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și-am să trimit portarul după dumneata, să te aducă. Dom' Vlădeanu, intervine șeful, ia lasă-l. Fumezi, tovarășe Stanciu? îl întreabă șeful. Nu, răspunde maistrul, dar dacă doriți... Nu-i nevoie să scoateți pachetul, zice Don Șef. L-am zărit și eu în buzunarul salopetei. Tot "Snagov" fumez și eu, ca și tovarășul Marinescu... Pentru el l-ați cumpărat, nu? Da... Adică, știți, în pauza de masă m-am obișnuit să... Rău, tovarășe maistru! exclamă șeful. Ca să vă dezobișnuiți de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îi spun după un moment lung de tăcere, poți să strigi după ajutor, că pînă vine ajutorul, eu am plecat, închei surîzînd. Mă întorc și răsucesc cheia, descuind ușa. O clipă, te rog! murmură doamna Cristina. Intră în baie, o zăresc prin ușa întredeschisă cum deschide apa rece, se spală de cîteva ori pe ochi, se șterge în fugă cu un prosop, își aruncă privirea în oglindă să se convingă că nu-i prea răvășită, apoi iese, parcă mai înviorată. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spus. Poate că-i un om slab, mai slab decît îl credeam eu.) Un capăt din cartonul depozitat pe clădirea vecină e rupt și purtat de vînt cu zgomot pe deasupra noastră. Mă uit după el și mi se pare că zăresc stelele. Ce zici, s-a înseninat? întreb eu. Așa s-ar părea, zice Vlad, uitîndu-se în sus. Ce ai de gînd, întoarce el privirea spre mine, chiar te căsătorești cu Livia? M-ai întrebat și dimineață. De ce? Livia e o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pornesc spre alimentara. Mulțumesc! îmi spuse Brîndușa. I s-a făcut dintr-o dată rău, l-a apucat o criză, strînge ea din umeri ca o scuză că e îmbrăcată în fugă, cu pardesiul direct peste capot, pe care l-am zărit cînd și-a aranjat mai bine eșarfa la gît. "Asta să fie oare Brîndușa care m-a umilit dimineață?! mă străbate un gînd. Brîndușa care strînge declarații..." Aș fi preferat să aibă o criză de nervi, doamnă, și să vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trăiești, exiști, te gândești la mine. Mă cheamă Lina la masă și în glumă îmi spune (ce glumă!): „Poftiți, domnișoară, la masă, că vă pleacă trenul spre Paris!“ Te strâng în brațe cu lacrimi și putere. Printre lacrimi nu pot zări scumpii tăi ochi frumoși, nici fața ta... Bâjbâi în întuneric. Te sărut, draga mea. Scrie-mi, te rog, tot pe coale, pentru ca să pot forma caetul al II-lea. Și iar te strâng în brațe, și iar îți sărut genele lungi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
este în mine căldură umană și sentiment divin, unice pe lume. M. c. p. 31 iulie [1950], luni [...] Azi prietena mea plângăreața mi-a arătat o fotografie foarte drăguță cu Mica și Mircea, în port național românesc; abia dacă am zărit-o, dar mi-a făcut mare plăcere. [...] De când am văzut fotografia Micăi - zău că semănați destul de bine -, mi se pare că prezența ei îndepărtată, dar sărbătorească, și-a găsit lăcaș în mine. Am mai înțeles, de asemenea, și că există
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o tresărire de mândrie, îi arăt compartimentele art deco din interior, toate numai oglinzi. Aici pui paharele... și aici încap la fix două shakere de cocktail... Îmi mai trec o dată mâna peste el, admirativ. În clipa în care l-am zărit în vitrina de la Arthur’s Antiques, am știut că trebuie neapărat să-l am. Da, știu că eu și Luke avem o mică înțelegere să nu mai cumpărăm altă mobilă pentru apartament - dar asta e altceva, evident. Un dulăpior de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vreo idee cu ce te îmbraci la nuntă? — Cu ceva călduros și colorat, zice Caroline, luând un poncho gros, roșu cu galben. — Îhmm... Nu sunt așa de sigură că ar fi extrem de adecvat... Scotocesc printre jachete și rochii și, deodată, zăresc o fulgurare de mătase de culoarea caisei. Ooo! Ce frumos. Mă chinui s-o trag afară și... nu-mi vine să cred. E de la Balenciaga. — Cu asta am plecat în luna de miere, zice Caroline, amintindu-și. Am mers cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
duc la movilița indicată de Suze. — Vreau o poză cu chestia asta, îi spune Suze fotografului. Și Luke unde e? Partea ciudată e că nu mi se mai alătură nimeni. Toți au dispărut care încotro. La un moment dat, îl zăresc pe Tarquin împreună cu cavalerul de onoare, cum murmură ceva la urechile oamenilor și, unul câte unul, acestia se întorc spre mine cu chipurile strălucind de încântare, părând că așteaptă cu nerăbdare momentul. — Gata, Bex? strigă Suze. — Stai! țip. N-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ne-am hotărât, am putea pur și simplu... s-o facem. De ce să mai așteptăm? — Ești sigură? Becky, nu vreau să te simți presată... — E OK. Sunt foarte sigură. Hai să facem nunta în iunie! Ne căsătorim! Curând! Uraaa! Mă zăresc iar în oglindă - și pe chipul meu s-a lățit un surâs imens, fericit. — În cazul ăsta am să-i spun mamei mele că suntem de acord cu data de 22. Îmi întrerupe Luke gândurile. Sunt convins că o să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și, brusc, îmi dau seama la ce se referă. Pentru numele lui Dumnezeu, sunt logodită de o zi! Nu-ncepeți de-acum! Evadez în grădină și mă plimb, bându-mi cafeaua. Zăpada începe să se topească și din loc în loc zărești petice de iarbă și câte un tufe de trandafiri. Îmi croiesc drum pe poteca de pietriș, gândindu-mă ce bine e să fii iar într-o grădină englezească, chiar dacă e un pic cam frig. Manhattanul n-are grădini ca asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
lustruită și am o viziune bruscă, în care Luke și cu mine ne învârtim în lumâna candelabrelor și toată lumea are ochii ațintiți asupra noastră. Șapte harpiști. Filarmonica din New York. Caviar... stridii... și cocktailuri... — Rebecca, draga mea, te simți bine? spune domnul Ferguson, zărindu-mi expresia. — Cred că e un picuț copleșită, spune Robyn râzând. E uluitor, nu? — Păi... da. Cred că da. Inspir adânc și îmi întorc pentru o clipă privirea. OK, nu am de gând să mă las furată de peisaj. Totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
căutarea pe ceva anume. Deci, înainte de a începe, aș dori să-mi răspunzi la niște întrebări. Își deșurubează stiloul. Cauți ceva simplu? — Categoric, spun, încuviințând din cap. Foarte simplu și elegant. Sau, poate, ceva cu un design extrem de elaborat, adaug, zărind cu coada ochiului o rochie uluitoare, cu trandafiri în cascadă la spate, de sus până jos. — Așa. Deci... simplă sau elaborată... Notează pe clipboard. Vrei paiete sau broderie? — Poate. — OK... Acuma, cu mâneci sau fără? — Poate fără mâneci, zic gânditoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
șampanie, să sărbătorim! Dispare, iar eu mă admir în oglindă. Asta nu face decât să confirme faptul că nu știi niciodată. Cine ar fi crezut că am să aleg o rochie cu mâneci evazate? O asistentă cară altă rochie și zăresc cu coada ochiului un body brodat de mătase gen corset, legat cu panglici. — Hei, e drăguță e rochia aia! spun. Ce e? — Nu contează ce e, spune Cynthia, întorcându-se și oferindu-mi un pahar de șampanie. Ți-ai găsit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
inox. În timp ce mă îndrept spre o piramidă de cratițe lucitoare, observ o fată cu coadă de cal fluturândă, care, în timp ce se plimbă, își tot notează câte ceva pe un formular. Mă dau mai aproape de ea, încercând să văd ce face, și zăresc cuvintele „Înregistrare la Crate and Barrel“ pe antet. Se înregistrează! OK, să văd ce face ea. — Hei, spune, ridicând privirea. Știi ceva despre cratițele și oalele astea? De exemplu, știi cumva ce e chestia asta? Ridică spre mine o tigaie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
A. Da, știu, spun, ușor jenată. Da..., așa e. — Am vorbit cu avocații mei... și cu avocații lui Luke... și am căzut cu toții de acord. Așa că vreau doar să-ți dau ăsta... Îmi aruncă un zâmbet scurt, în timpul căruia îi zăresc dinții strălucitori și îmi înmânează un plic alb consistent, după care îi dă unul identic și lui Luke. Îl iau, cu un fior de nerăbdare. Vedeți? Elinor a devenit deja mult mai prietenoasă. E ca în Dallas. Probabil vrea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai mult timp singuri. Lângă fereastră, doi pacienți în scaune cu rotile și cu perfuzii stau de vorbă, iar o femeie în vârstă care pare extrem de fragilă le face semn cu mâna strănepoților ei. În clipa în care i-a zărit, i s-a luminat întreaga față și, brusc, pare că a întinerit cu zece ani - și, spre groaza mea, mă trezesc să-mi trag nasul din nou. Pe scaunele din apropiere stau două fete în blugi, și una dintre ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
până acum. Au! face Tracy brusc, și-și ia repede mâna de la tricou. Un bold! — Un bold? o îngână Christina. Dați-mi-l puțin. Ia tricoul care arată ca după bătălie și se uită la el cu maximă uimire. Apoi zărește tăblița laminată a lui Danny. Vai, cât sunt de proastă. De ce n-am luat măcar chestia aia? Christina citește ce scrie pe tăbliță și expresia i se schimbă. Ridică ochii și îmi întâlnește privirea, și îmi stă inima de frică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ne-ați cerut. Cu cele mai bune urări, Jane Cardozo Unsprezece În clipa în care o văd pe mami, mă apucă nervozitatea. Stă lângă tati în Terminalul 4, scrutând cu privirea poarta de la Sosiri și, în clipa în care mă zărește, întreaga față i se luminează cu un amestec de încântare și neliniște. A fost destul de șocată când i-am spus că vin fără Luke - de fapt, a trebuit să-i repet de nu știu câte ori că totul e OK între noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de Luke, auzi! Nu mai rezist. Trebuie neapărat să mă văd cu Suze. Doisprezece Am stabilit cu Suze să ne întâlnim în Sloane Square, să bem un ceai. Când ajung, locul e înțesat de turiști și nu reușesc să o zăresc. Apoi mulțimea se împrăștie și o văd stând la fântână, cu soarele în părul blond și cel mai umflat pântec imaginabil. În clipa în care o văd, sunt gata să mă reped la ea și să strig „O, Doamne, Suze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]