10,713 matches
-
Motru la cel de Rădulescu. Un an mai târziu, devine doctor în filosofie cu teza "Zur Entwickelung von Kant's Theorie der Naturkausalität". Henri Bergson a citat teza lui Rădulescu-Motru în lucrarea "Introduction a la Metaphysique". În 1897 înființează „Studii filosofice” care va deveni "Revista de filosofie". Între 1895 și 1899 este bibliotecar la biblioteca Fundației Universitare Carol I. În 1918 devine director al Teatrului Național din București. În 1923 este primit în Academia Română pentru ca în 1938 să devină președintele acestei
Constantin Rădulescu-Motru () [Corola-website/Science/299448_a_300777]
-
scopul unei demonstrații riguroase a existenței lui Dumnezeu, ființă supremă și infinită. Totuși, pentru a cunoaște adevărul în toată plenitudinea lui și pentru a îndeplini destinul veșnic, el consideră că omul nu trebuie să recurgă la judecată sau la considerații filosofice, ci să facă apel la revelația divină, care completează și desăvârșește cunoașterea naturală fără a genera vreo contradicție cu aceasta. Pentru Duns Scot, teologia și filosofia sunt două discipline dinstincte și independente, totuși ele sunt complementare, pentru că teologia folosește filosofia
John Duns Scot () [Corola-website/Science/299426_a_300755]
-
antipapale, axate pe ideea că instituția catolică este atrasă în erezie prin practica îmbogățirii. Scrierile sale politice au jucat un rol important în discuțiile despre relația dintre Biserică și stat. Cele mai influente în epocă au fost însă gândirea sa filosofică și teologică. Tradițional, i se atribuie inițierea curentului nominalist oxfordian, deși în ultimii ani această teză este infirmată, considerându-se că nominalismul nu a fost niciodată un curent atât de dominant în Oxford: în paralel, erau extrem de active un curent
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
a infiltrat însă mult mai sistematic la Paris, unde chiar reprezentanții augustinianismului îi adoptau filosofia naturală. În secolul al XV-lea are loc o renaștere a școlilor scolastice de gândire, odată cu divizarea facultăților după două curente majore: "via antiqua" (pregătire filosofică bazată pe comentariile aristotelice ale lui Albert cel Mare și Toma din Aquino), respectiv "via moderna" (pregătire bazată pe comentariile lui Ockham, Buridan, Marsilius din Inghen). Ockham a fost astfel asimilat de către cei care își asumau „calea modernă” în învățământ
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
fost astfel asimilat de către cei care își asumau „calea modernă” în învățământ, devenind o autoritate incontestabilă pentru nominaliștii din Paris și pentru mai toate universitățile din Germania. Lucrările lui Ockham se clasifică de obicei în două mari grupuri: scrieri academice (filosofice și teologice), respectiv scrieri politice. Din prima categorie fac parte lucrările de logică: Tot în categoria scrierilor academice se înscriu tratatele teologice: Scrierile politice (unele cu caracter antipapal) includ: Am putea înțelege atât teoria lui Ockham despre universalii cât și
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
talentat, iar Friedrich von Hayek a refuzat cu diferite ocazii să discute personal probleme economice cu el. Totuși, după ce a citit cartea lui Hayek, "The Road to Serfdom" Keynes a afirmat "După părerea mea este o carte mare... Moral și filosofic sunt de acord cu ea aproape în întregime: și nu numai de acord cu ea, ci de acord pe deplin." Hayek a afirmat despre Keynes că acesta "a crezut despre el că este încă în mod fundamental un liberal englez
John Maynard Keynes () [Corola-website/Science/298778_a_300107]
-
atenieni, întrucât pentru ei frumusețea fizică era simbolul frumuseții lăuntrice și nimic nu părea a fi mai incompatibil decât urâțenia lui Socrate și puritatea sa morală. Există precizarea făcută de Aristotel, în Metafizica sa, că Socrate a introdus în gândirea filosofică „raționamentele inductive" și „definițiile genera-le". Prin „raționamentele inductive" Stagiritul exprimă faptul că maestrul pornea de la realitățile vieții, de la faptele concrete și particulare pe care i le oferea experiența de zi cu zi în contactul său permanent cu oamenii. În ce privește
Socrate () [Corola-website/Science/298868_a_300197]
-
(Greacă: Πλωτίνος, n. cca. 205 - d. 270) a fost filosof grec, considerat părintele curentului filosofic cunoscut drept neoplatonism. Născut în Egipt, la Lykopolis, studiază filosofia la Alexandria, avându-l drept maestru pe Ammonios Saccas, un filosof platonician care nu a scris nimic, întocmai ca și Socrate. După ce a asistat la o prelegere a lui Ammonios
Plotin () [Corola-website/Science/298878_a_300207]
-
elev celebru al lui Ammonios, dar considerabil înaintea lui Plotin a fost Origen, teologul Bisericii, care nu trebuie confundat cu un alt Origen, coleg cu Plotin la "școala lui Ammonios" În 244 se stabilește la Roma, unde deschide o școală filosofică proprie, care își va dobândi în scurt timp un renume deosebit în cercurile senatoriale. Plotin a beneficiat de protecția și prietenia împăratului Gallienus, care pare să fi susținut la un moment dat "proiectul Platonopolis". - reconstrucția unui oraș ruinat ca "cetate
Plotin () [Corola-website/Science/298878_a_300207]
-
66 de ani. Plotin a început să scrie numai la 49 de ani iar opera sa a fost compusă în 16 ani de un spirit matur, care, în momentul când a început să scrie, își formulase deja pe deplin sistemul filosofic. Prelucrând și dezvoltând comentariile din ultimele secole despre opera lui Platon, Plotin întemeiază un nou curent filosofic, neoplatonismul, care a exercitat o puternică influență în antichitatea târzie. Prelegerile și scrierile sale filosofice au fost prelucrate cu o remarcabilă acuratețe de
Plotin () [Corola-website/Science/298878_a_300207]
-
fost compusă în 16 ani de un spirit matur, care, în momentul când a început să scrie, își formulase deja pe deplin sistemul filosofic. Prelucrând și dezvoltând comentariile din ultimele secole despre opera lui Platon, Plotin întemeiază un nou curent filosofic, neoplatonismul, care a exercitat o puternică influență în antichitatea târzie. Prelegerile și scrierile sale filosofice au fost prelucrate cu o remarcabilă acuratețe de principalul său discipol, Porfir, și publicate între 301 - 305 sub titlul de "Enneade", tot el scriind și
Plotin () [Corola-website/Science/298878_a_300207]
-
să scrie, își formulase deja pe deplin sistemul filosofic. Prelucrând și dezvoltând comentariile din ultimele secole despre opera lui Platon, Plotin întemeiază un nou curent filosofic, neoplatonismul, care a exercitat o puternică influență în antichitatea târzie. Prelegerile și scrierile sale filosofice au fost prelucrate cu o remarcabilă acuratețe de principalul său discipol, Porfir, și publicate între 301 - 305 sub titlul de "Enneade", tot el scriind și "Vita Plotini". Cele 54 de tratatele incluse în "Enneade" sunt, de fapt, comentarii asupra unor
Plotin () [Corola-website/Science/298878_a_300207]
-
și culturală: dramaturgii William Shakespeare, Christopher Marlowe și Ben Jonson sunt câțiva din dramaturgii care au trăit în timpul domniei sale. În plus, în aceeași perioadă, Francis Drake a devenit primul englez care a înconjurat globul; Francis Bacon și-a expus viziunile filosofice și politice și s-a produs colonizarea Americii de Nord, sub Sir Walter Raleigh și Sir Humphrey Gilbert. Elisabeta a fost calificată o domnitoare temperamentală și uneori indecisă. Spre sfârșitul domniei, o serie de probleme economice și militare i-au afectat popularitatea
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298884_a_300213]
-
fost pe atât de corect formulată de Kant, ea fiind nu ""Was soll ich tun"", ci ""Was kann ich wissen über das was ich tun soll?"" (= Ce pot să știu despre ce trebuie să fac?). Ca denumire a unei discipline filosofice conceptul de "etică" a fost prima dată folosit de Aristotel. Prin acesta Aristotel intenționa să denumească ansamblul de obiceiuri și tradiții omenești. Important de reținut este că etica fusese deja mutată în centrul discuțiilor filosofice o dată cu apariția lui Socrate. Istoria
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
Ca denumire a unei discipline filosofice conceptul de "etică" a fost prima dată folosit de Aristotel. Prin acesta Aristotel intenționa să denumească ansamblul de obiceiuri și tradiții omenești. Important de reținut este că etica fusese deja mutată în centrul discuțiilor filosofice o dată cu apariția lui Socrate. Istoria eticii occidentale, ca de altfel și cea a filosofiei occidentale, își are începuturile în Grecia antică. Principalele nume menționate atunci când se vorbește de etica grecească sunt Socrate, Platon, Aristotel. Chiar dacă se poate urmări un fir
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
gândită de Platon, iar propria sa viziune asupra eticii o exprimă în Etica nicomahică și în Etica eudemică. Punctul comun între eticile anterior menționate, care se regăsește în mai toate teoriile etice, inclusiv cele contemporane, îl reprezintă includerea în discursul filosofic a două concepte: fericirea și virtutea. Corespondentele conceptelor în limba greacă sunt "eudaimonia" și "areté", dar acești termeni erau folosiți într-un sens aparte. Un individ putea fi în aparență un "eudaimon", având o viață lipsită de griji (am spune
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
lui Dumnezeu. Apelând la o argumentare rațională prin apelul la axiome și concluzii obținute din premise, Anselm a întărit ideea necesității unei abordări deductive a cunoașterii, în acest sens mărturie stau cuvintele acestuia: Importanța argumentării logice în problemele etice, analizate filosofic sau teologic este subliniată și de William Ockham. Concluzia acestuia are în vedere localizarea sursei moralei în însăși voința divină. Aducând în discuție unul din atributele lui Dumnezeu, și anume omnipotența, gânditorului franciscan afirmă că Dumnezeu poate face orice, în afară de
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
descriptivă prezintă modul în care oamenii se comportă și / sau ce fel de standarde morale adoptă. studiază aspecte particulare ale problematizării etice din perspectiva unor anumite profesii Etica aplicată este formată dintr-un mănunchi de discipline care încearcă să analizeze filosofic cazuri, situații, dileme relevante pentru lumea reală. Printre aceste discipline se numără etica tehnologiei informației, etica bunăstării animalelor, etica în afaceri, bioetica, etica medicală, etica mediului, etica cercetării științifice, etica în politicile publice, etica relațiilor internaționale, etica mijloacelor de informare
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
care i-a învățat Galileo când a studiat filosofia. Deși a încercat să rămână loial Bisericii Catolice, urmărirea rezultatelor experimentale și a interpretării lor celei mai oneste, au dus la respingerea supunerii oarbe față de autoritatea acesteia, atât religioasă cât și filosofică, în chestiuni științifice. Aceasta a ajutat la separarea științei de filosofie și de religie, un progres semnificativ al gândirii umane. După standardele vremii, Galileo era adesea dispus să-și schimbe opiniile în conformitate cu observațiile. Filosoful modern Paul Feyerabend a observat și
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
l-a insultat gratuit pe iezuitul Christopher Scheiner, făcând mai multe remarci agresive față de profesorii de la Collegio Romano în diverse părți ale lucrării. Iezuiții s-au simțit jigniți, iar Grassi a răspuns cu o lucrare polemică proprie, "Echilibrul astronomic și filosofic", sub pseudonimul Lothario Sarsio Sigensano, presupus a fi unul din elevii săi. "Il Saggiatore" a fost răspunsul devastator al lui Galileo la "Echilibrul astronomic". Lucrarea este considerată o capodoperă a literaturii polemice, în care argumentele lui „Sarsi” sunt supuse unei
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
la ceea ce astăzi poartă numele de tehnologie, ramură distinctă de fizica pură. Aceasta nu este aceeași distincție ca cea făcută de Aristotel, care ar fi considerat întreaga fizică a lui Galileo ca fiind "techne" sau cunoștințe utile, spre deosebire de "episteme", cercetări filosofice asupra cauzelor lucrurilor. Între 1595-1598, Galileo a proiectat și îmbunătățit o "busolă geometrică și militară" de folosit de către tunari și geodezi. Aceasta se baza pe niște instrumente anterioare ale lui Niccolò Tartaglia și Guidobaldo del Monte. Pentru tunari, ea oferea
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
algebrici). El a concluzionat și că obiectele "își păstrează viteza" dacă nu acționează nicio forță—adesea frecarea—asupra lor, contrazicând ipoteza aristoteliană general acceptată că obiectsle încetinesc pe cale „naturală” și se opresc dacă nu acționează nicio forță asupra lor (idei filosofice legate de inerție fuseseră propuse și de Ibn al-Haytham cu câteva secole în urmă, ca și de Jean Buridan, și, după cum notează Joseph Needham, Mo Tzu făcuse o asemenea propunere cu mai multe secole înaintea celorlalți, dar aceasta a fost
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
Tineretului din București volumul „Vămile Pustiei“, cu dedicația: „Mamei“. La Freiburg adâncește studiul filosofiei. „De jumătate de an sunt aici în casa asta în Pădurea Neagră, într-o singurătate minunată, înconjurat de cărți alese, tot ce-i esențial din cultura filosofică și poetică a lumii până azi. Când trebuie să ies pentru 2-3 ore până la Universitate îmi vine foarte greu.[...] Lectură din Nietzsche până după miezul nopții.[...] Singur în sihăstria mea am dat de firul gândirii lui Nietzsche prin Heidegger.[...] Am
Ioan Alexandru (scriitor) () [Corola-website/Science/297731_a_299060]
-
lucrează ca învățător de școală elementară, grădinar la o mănăstire și arhitect amator. Se întoarce la filosofie și dezvoltă o nouă metodă de investigație și o nouă concepție asupra limbajului, care vor fi publicate postum în volumul "Philosophische Untersuchungen" ("Cercetări filosofice", 1953). Deși crescut la Viena, afirmându-și totdeauna originea austriacă, numele lui Wittgenstein este legat de "Trinity College" din Cambridge, unde a studiat, începând din 1911, cu Bertrand Russell și unde se va întoarce în 1929 pentru a-și continua
Ludwig Wittgenstein () [Corola-website/Science/297773_a_299102]
-
a studiat, începând din 1911, cu Bertrand Russell și unde se va întoarce în 1929 pentru a-și continua cercetările. Primele sale lucrări sunt profund influențate de studiile lui Russell în domeniul logicii și ale lui Gottlob Frege, întemeietorul logicii filosofice. Abia apărute, studiile sale, cuprinse în "Tractatus Logico-Philosophicus", devin punct de referință pentru "Cercul de la Viena" ("Der Wiener Kreis"), la care însă Wittgenstein nu a aderat niciodată, criticând neînțelegerea operei sale din partea reprezentanților pozitivismului logic. Atât primele sale lucrări, cât
Ludwig Wittgenstein () [Corola-website/Science/297773_a_299102]