14,215 matches
-
Cerul și marea în bulbul albastru al ochilor : ridicase înduioșat, milostiv, fără grabă, fără frică, înlăcrimat, aceeași privire rănită. — Vera, eu sunt idiot ? Râdea, ochii deveniseră negri, plăcere intensă... o, intensitatea. Deci, intensitatea și râsul, râsul plăcere, prelungind, sporind plăcerea. Râsul acela viu, vital, obrazul ridat, pergamentos. — În nici un caz, răspunsese glasul ei fierbinte, venit prea aproape. Dacă nu mă crezi idiot, trebuia să nu fi venit și să nu mai adaugi nimic. Nu pot face anumite lucruri ! Ca prieteni și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca să fie bine îngrijit și supravegheat, ca acasă. Când plecară părinții și rămase singur, Apostol fu cuprins de o spaimă dureroasă. Se simți părăsit, izgonit, străin și neputincios. Și nici măcar nu putea plânge, de teamă să nu-l ia în râs copiii gazdei. În clipa însă când îi era sufletul mai stors de nădejde, a văzut în peretele odăiței o icoană cu Isus Hristos răstignit pe cruce. Și atunci toată întristarea i-a dispărut ca prin farmec. Nu mai era singur. Dumnezeu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
amiază, Bologa se pomeni iar cu Klapka la baterie. Era foarte palid și cu ochii mai tulburi și mai bulbucați ca de obicei. Îi spuse că adineaori colonelul i-a poruncit categoric să sfârșească scandalul cu reflectorul, fiindcă ajungem de râsul și ocara armatei, adăugând că comandantul diviziei a făgăduit o decorație celui ce va zdrobi batjocura rusească. ― Azi-noapte l-am încadrat, și totuși ne-a scăpat! zise Bologa furios, încheind cu o înjurătură ungurească. În doi ani n-am primit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
poftă, cu gura căscată, cu mustățile zbârlite, încît fața i se încreți ca o coajă de nucă stricată. ― Foarte... foarte... interesant! mormăi dânsul râzând. Pe urmă, potolindu-se cu greutate și cu o vădită rușine pentru că nu și-a stăpânit râsul, își reluă masca obișnuită și serioasă, povestind colonelului cum i-a cerut Bologa să nu vie pe frontul românesc și cum el totuși l-a iertat, având de-a face cu un ofițer foarte capabil și conștiincios, deși acuma vede
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
roiau amintirile copilăriei, care parcă-l strămutau în trecut. Și vremea trecea peste dânsul, nemăsurată și nepătrunsă, cum trece peste oamenii lecuiți de ispitele fericirii. Apoi deodată îi plesni auzul o voce cunoscută, veselă, puțin prea ascuțită, cu sclipiri de râs zglobiu. Apostol întîi avu impresia că a căzut de pe o culme și se ridică în picioare ca mușcat de șarpe. În stradă, în dreptul porții, se oprise Marta, care nu-l vedea și vorbea ungurește cu un ofițer de honvezi, arătîndu-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu cumva să fie gelos!... Și uite așa I-am luat... De altfel și el e logodnic, așa că... Iar râse. Acuma însă cei doi, încurcați, zâmbiră cu câte o ușoară plecăciune. Marta, încurajată, deveni mai sinceră, aruncă la o parte râsul silit și urmă cu glas moale: ― N-ai fost deloc sârguincios cu scrisorile... Dar eu nu m-am supărat, ci am plâns mult din pricina... din pricina ta, mai ales de când am aflat ce-ai suferit... Cinci răni și cinci luni de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
foc, parcă i-ar fi spus o taină grozavă. Bologa avu aceeași impresie, vru să-i mulțumească, dar simți că, de va rosti o singură vorbă, nu-și va mai putea stăpâni lacrimile de bucurie și se va face de râsul soldatului, care se apucase să-i descarce bagajele și să așeze toate cum au fost acum o lună... Atunci, ca o salvare, îi veni în minte serviciul și trecu grabnic în cancelarie. Cei doi gradați se sculară în picioare, iar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vorbește, i-ar fi rușine și l-ar părăsi. Se sculă brusc în picioare, vrând să o roage să nu plece, deși fata vorbea mereu, cu aceleași străfulgerări ciudate în ochi. Balta de lumină dintre ei râdea și-și oglindea râsul parcă numai în obrajii Ilonei. Atunci Apostol uită de ce s-a ridicat și se gândi cum să treacă el prin pata de soare fără s-o tulbure. Și, tot gîndindu-se, se pomeni c-a și pășit în șuvoiul razelor poleite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-l ignoreze, dar inima lui întrebă: "Cu cine vorbește infanteristul?" Era sigur că tăifăsuiește cu Ilona, și fața i se strâmbă de mânie, aproape fără să-și dea seama. Soldatul îl zări în fereastră și deodată i se stinse râsul, și dinții cei albi se ascunseră într-o seriozitate puțin speriată; luă poziție, își îndreptă casca, salută grav și pe urmă, fără grabă, uitîndu-se pe furiș spre geamul primejdios, se tîrî mai departe în ogradă, până ce dispăru din ochii locotenentului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
primejdios, se tîrî mai departe în ogradă, până ce dispăru din ochii locotenentului. " Adică ce-mi pasă mie cu cine a vorbit bădăranul, chiar dacă a vorbit cu ea? răspunse Bologa întrebării care-i tot sfârâia în minte. Am să ajung de râsul lumii cu asemenea..." ― adăugă apoi nervos, așezîndu-se iarăși pe laviță, unde stătuse adineaori când fusese și Ilona în odaie. Căuta să se gândească la altceva, dar simți că nu e în stare, iar din fundul inimii auzi un glas limpede
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dumnezeu... Din casă izbucniră deodată plânsete prelungi și nătânge de copii. Pe uliță trecea un detașament de soldați, în direcția frontului, obosiți, abătuți, cu capetele plecate, ca niște vite mânate spre zalhana. În cerdac însă ardea lumina soarelui ca un râs de fată frumoasă. ― Copilașii... veșnic fără astâmpăr, murmură Boteanu cu alt glas. Și biata preoteasă toată ziulica trebuie să-i muștruluiască... Apostol zâmbi. Preotul urmă iarăși înviorat: ― Dar am auzit c-ai fost dus pe acasă, Apostole... De aceea nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încurcat, zise către Ilona: ― Adineaori am fost rău-crescut... dar n-am știut că... am crezut că... să mă ierți... Deși nu știa boabă nemțească, Ilona înțelese cam ce vrea Klapka, se uită la el lung și apoi pufni într-un râs atât de vesel, că amândoi bărbații râseră împreună cu ea. ― Fetița... adică logodnica ta, e mare ștrengărită! zise Klapka după ce Ilona fugi afară, să râdă în voie. Oricum, adăugă pe urmă serios, logodna asta e un mister, pentru mine, firește... ― Și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
molifți. În fața șoproanelor, mai mulți soldați spălau două automobile, alături de un întreg parc de motociclete. Prin coridorul și înaintea ușii caselor din stânga se îmbulzeau soldați de toate armele, așteptând ordine și, în așteptare, se trăgeau și se împingeau, pufnind de râs și vorbind în șoapte, căci generalul nu permitea nici un fel de zgomot care să-i tulbure ocupațiile... Lângă fântână, pretorul diviziei stătea de vorbă cu un civil de vreo cincizeci de ani, rumen, chipeș, blajin la înfățișare, îmbrăcat jumătate nemțește
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
bici of lov, și dacă mai puneai și firu-n gură, eu cred că prindeai mai multe posturi decât are dolce-n grilă! Și era și nevastă-ta mulțumită la ceas de seară... Gicu nu se mai poate abține și izbucnește În râs. Sandule, țara arde și baba se piaptănă. A plouat cu grindină cât oul de bibilică - să nu mă contrazici, că am ținut eu o cură cu ouă de bibilică și sunt uite-așa de mici, mici de tot -, ne-au
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
i-am uitat numele, dar contează amintirea ei. Ea pe plută și el Înghețat. Tiii, ce scenă... Când s-a dus dicaprio la fund am plâns ca un nebun... Dragostea e cu plâns, aflați voi de la mine, nu e cu râs. Voi faceți circ din orice... Tu și cu Gore! Adică n-are voie moni să intre-n politică, n-are voie meirul să devină președinte? Am văzut că are și sediu de campanie, la teatrul masca din bucureștii noi, acolo
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
fiartă cu noduri, În prag de sărbători. Ce zici, Gore?, Întreabă după ce duce la buze o ceșcuță Înflorită... Mortul de la groapă nu se mai Întoarce? He, he, trăim vremuri memorabile, unii zic că sunt de tot rahatul sau de tot râsul, dar eu spun că sunt așa cum le merităm. Că Dumnezeu se uită de sus la noi, le vede, le contabilizează și ne dă cu pleașca peste ochi... Nu am căzut În misticism, de ce mă priviți ca pe sfintele moaște ale
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
eu ca bărbatul liniștit și să beau. Nu vroiam altceva, nu ceream mult de la viață, șprițul Îmi era de ajuns. Da’ el mă băga În ședință, că Lenin a zis, că partidul e-n tot și toate, că fac de râs adevărații membri ai colectivului comunist. Mă uitam la el și beam. Când se plictisea, bea și el cu mine, venea socră-mea și ne aducea slănină cu ceapă, era viața frumoasă. Și nevastă-mea era mai frumoasă, da’ lasă că nici
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
-mbăt adorm Și uit tot, a zis Sofica În felul următor, adică În felul ei, Gicule, pot să te Și bat Într-o seară, tu nu Știi nimic, Îți zic că ai căzut pe stradă Și te-ai făcut de râs. Dar nu cred că mă bate, ține la mine. Un păcat am, băutura, ocazional... Gore se uită Și la Sandu Și la Gicu, Îi pironește cu privirea. Mă doare că m-a făcut bețiv... Orice, da` nu bețiv. E jignitor
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
faci, mă, fără Geta, ea te spală, ea te calcă, ea te hrănește ca o martiră! Ar merita statuie. Și Sofica la fel. Și a mea, evident, fiecare cu statuia ei. Gicu nu se mai poate abține Și izbucnește În râs. Sfânta Geta, așa este, confirm. Ce să facă Și ea, săraca, cu un așa păcătos la ușă? Hai pe la biserică, să te spovedești... Gore se ridică brusc de la masă, aruncă banii lângă scrumieră Și se uită rugător la Sandu: Sandule
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Videanu și o puneți pe Udrea lider la București? Nu știu cum face femeia asta, dar urcă, urcă, urcă, sare și trei trepte deodată. Bine, a zis că nu vrea, că nu râvnește la poziția asta, de era să mă și umfle râsul... Ia zi-i, cum stă treaba, e bolnavă și prezintă umflături? De un` să știu eu, Gore, că vraciul din junglă nu sunt?! Stau și eu, ca membrul de partid fără pretenții, mă uit, analizez la rece sau la cald
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Normandia. Și mi-a plăcut de romel, ca să fiu sincer, da` păcat că s-a sinucis. A fost o vulpe deșteaptă. Ăla, montgomeri, Îl respecta, orice s-ar spune. Tiii, ce mai lupte prin Libia, partea cu gadafi e de râsul curcilor. Gicu tace, ca și cum subiectul l-ar depăși. Abia după câteva minute Își ia elan: Ce ne-am face fără discaveri, Gore? Cum am trăi noi fără el? Ce zici, Sandule? Ca niște Încuiați, așa am trăi! Se-apropie 23
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
și îngălbenite, Va fi vitezia cu coif de aramă L-ale cărei flamuri patria te chiamă, Ori va fi o dulce inimă de înger Să mîngîe blândă ale mele plîngeri? L-am cătat în lume. Unde o să fie Îngerul cu râsul de-albă veselie? Unde o să-l caut, mare Dumnezeu... Poate-i v-o fantasm-a sufletului meu? Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu Îmi arat-adesea dulce chipul său, Căci oglinda-i rece îmi arat-o zee Cu suflet de înger, cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
miază-noapte Peste popoare-ndiane. Motanul alb era Vistier, Mârzac cel chior ministru - Când de la el eu leafa-mi cer, El miaună sinistru. Cordial i-am strâns eu laba. Și împăratul milostiv Mi-a dat și de soție, Pe fiica lui cu râs lasciv Și țapănă, nurlie, Pe Tlantaqu-caputli. Am mulțămit c-un umil semn, Drept mantie-o prostire M-am dus l-amanta mea de lemn, În sfânta mănăstire, Într-un cotlon de sobă. {EminescuOpIV 76} Și ah! și dragă-mi mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe față, Ea reflectă-n lumea-i clară toată Grecia măreață. Cîte-odată se-ncrețește și-și întunec-al ei vis - Nimfe albe ca zăpada scutur-ap-albastră, caldă, Se împroașcă-n joacă dulce, mlădiindu-se se scaldă, Scuturîndu-și părul negru, înnecîndu-se de râs. Și pe valuri luminoase oceanul lin le saltă, Orice undă lingușește arătarea lor cea naltă, Pe nisipul cald le-aruncă marea-n jocu-i luminos; Oceanicele corpuri, ca statue de ninsoare, Strălucesc în părul negru, ce și-l uscă ele-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în a lor goană. Dintr-o tuf-ivește Satyr capu-i chel, barba-i de țap, Lungi urechi și gura-i strâmbă, cîrnu-i nas. - De sus își stoarce Lacom poamă neagră-n gură - pituliș prin tufe-o-ntoarce, Se strâmbă de râs și-n fugă se dă vesel peste cap. Albe trec în bolta neagră prin a trestiei verdeață. De o cracă pe-ape-ntinsă una-și spînzur-a ei brațe, Mișcă-n aer peste unde fructul mării de omăt; Altele pe spate-ntinse cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]