10,150 matches
-
într-o sărăcie chinuitoare, suportînd zilnic umilințele inerente acesteia. Un țăran din satele acelea, pășind pe cîmp în urma boului sau a catîrului său din zori pînă-n amurg pentru mai nimic, alegîndu-se doar cu bălegar, și toate acestea în mijlocul abuzurilor inerente traiului la cheremul moșierilor, considera plecarea în Statele Unite și șansa de a munci pentru un salariu decent ca muncitor industrial drept un mare pas înainte. Imaginea idealistă a satului românesc din perspectiva sămănătorismului însemna mult pentru Iorga, dar puțin pentru acești
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cea de a patra de cei care erau în căutarea unui ideal. Iorga a înțeles faptul că o carieră constituie o importantă forță de motivație aflată în strînsă legătură cu șomajul intelectual și cu dorința fierbinte de a duce un trai onorabil. În ceea ce privește mesianismul, el respingea ideea că ortodoxismul trebuie transformat în politică de stat, așa cum era folosit catolicismul în Occident, deoarece în ortodoxism nu existau franciscani. Din cauza unor astfel de afirmații inutile s-au orientat spre Legiune Nichifor Crainic și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cel puțin uniți!" Atitudinea aceasta era însă pe linia spiritului credințelor secolului al XIX-lea. Iorga nu știa nimic despre metodele lui Stalin. Sovieticii știau însă că ideile "organice" ale oamenilor se modifică lent, așa că le-au schimbat mediul de trai. Ce poate realiza, în sens pozitiv, naționalismul cultural în fața deportărilor, execuțiilor și a înlocuirii în masă a populației autohtone cu nonromâni? Drept urmare, liderii intelectuali și politici au elaborat un protest solemn (națiunile mici nu au de obicei altă alternativă). Ei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
putut evita implicațiile poziției României. După 1918, circa o treime din populația noii Românii Mari era alcătuită din neromâni. Iorga i-a primit la început cu brațele deschise, considerîndu-i drept cetățeni cu drepturi depline ai României și avînd convingerea că traiul și munca lor alături de majoritatea românească vor duce la instituirea unui modus vivendi pragmatic și reciproc avantajos. În ochii lui, minoritățile erau împărțite în cele cu drepturi "organice", avînd drept la o autonomie culturală cuprinzătoare, și cele care nu beneficiau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Norvegia până În Grecia. Lupta armată propriu-zisă a avut loc doar la Începutul și la sfârșitul conflictului. În rest, a fost un război de ocupație, de represiune, de exploatare și de exterminare, În care soldații, trupele speciale și polițiștii au dictat traiul zilnic și Însăși supraviețuirea zecilor de milioane de oameni captivi. În unele țări, ocupația a durat aproape tot războiul; pretutindeni, ea a adus teamă și sărăcie. Așadar, spre deosebire de primul război mondial, al doilea - războiul lui Hitler - a fost o experiență
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai echilibrată a fost Îmbrățișată de un spectru politic foarte larg, inclusiv de partidele creștin-democrate aflate În ascensiune În tot vestul Europei. Istoricul englez A.J.P. Taylor spunea ascultătorilor BBC, În noiembrie 1945, că „nimeni În Europa nu crede În traiul american - adică În inițiativa privată; mai bine zis, cei care cred În el reprezintă un partid Învins, care are tot atâta viitor cât iacobiții În Anglia după 1688”. Taylor exagera ca de obicei, se Înșela pe termen lung (ca toată lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un stat „asistențial”, implicit (sau explicit - prin prevederile constituționale) responsabil de bunăstarea cetățenilor săi. El avea obligația de a asigura nu numai instituțiile și serviciile necesare unui teritoriu bine administrat, apărat si prosper, dar și de a Îmbunătăți nivelul de trai al populației sale, măsurat printr-o gamă tot mai largă de indicatori. Dacă statul putea sau nu să pună În practică aceste deziderate era cu totul altă problemă. Evident, idealurile statului asistențial erau mai ușor de realizat, pe durata Întregii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de bumbac fără a provoca o criză politică. Fiindcă economiile vest-europene ar fi continuat cu siguranță să se dezvolte și fără sprijin american, dar numai Înăbușind cererea locală, reducând serviciile sociale recent introduse și Înrăutățind și mai mult nivelul de trai. Era un risc pe care cele mai multe guverne alese nu voiau să și-l asume. În 1947, guvernele de coaliție din Occident nu aveau altă ieșire și erau perfect conștiente de acest lucru. Privind În urmă, e ușor să vedem că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care Keynes le făcea politicii economice franceze cu un sfert de secol În urmă. Era ilogic să distrugi resursele germane dacă ele erau vitale pentru refacerea Franței; germanii nu puteau fi obligați să muncească pentru Franța În timp ce acasă nivelul de trai le era coborât artificial, iar speranța unei ameliorări - refuzată. Riscul de a provoca În Germania o reacție naționalistă Împotriva opresiunii străine postbelice era la fel de mare În anii 1940 precum cu douăzeci de ani mai devreme. Dar cea mai serioasă obiecție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europe” a eșuat din cauza problemei germane. Toată lumea era de acord, așa cum au conchis negociatorii Planului Marshall În iulie 1947 la Paris, că „economia germană trebuie integrată În economia europeană În așa fel Încât să contribuie la creșterea nivelului general de trai”. Dar cum? Germania de Vest, chiar și după ce a devenit un stat În 1949, nu avea legături directe cu restul continentului decât prin mecanismele Planului Marshall și prin ocupația Forțelor Aliate - ambele temporare. Majoritatea occidentalilor Încă vedeau În RFG o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
practic, lăsând În urmă relații sociale și obiceiuri culturale din ce În ce mai nelalocul lor În noua eră a avioanelor și armelor atomice. Războiul părea să fi dat timpul Înapoi. Fervoarea modernizării din anii ’20 și ’30 dispăruse: lumea s-a Întors la traiul de demult. În Italia, ca În mai toată Europa rurală, copiii Începeau să muncească imediat după absolvirea (sau mai degrabă neabsolvirea) școlii primare; În 1951, numai un copil italian din nouă continua să meargă la școală după vârsta de 13
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fie de dimensiuni reduse (mult-râvnitele locuințe familiale construite În Marea Britanie de guvernul laburist aveau suprafața standard de 56 de metri pătrați pentru un apartament cu patru camere). Foarte puțini europeni aveau mașină sau frigider: muncitoarele din Anglia, unde nivelul de trai era mai ridicat decât În majoritatea țărilor de pe continent, mergeau la piață de două ori pe zi, pe jos sau cu mijloacele de transport În comun, la fel ca mamele și bunicile lor, pe vremuri. Marfa din țări străine era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca În anii ce au urmat primului război mondial, europenii din această perioadă sumbră s-au Îndepărtat de politică. Pe moment nu au fost sesizate decât vag consecințele acestui fenomen: neputința partidelor comuniste sau fasciste de a profita de greutățile traiului zilnic, faptul că economia, și nu politica, a devenit noul scop și limbaj al acțiunii colective, iar consumul și divertismentul au luat locul participării În viața publică. și se mai Întâmpla ceva. După cum remarca În mai 1946 ziarista Janet Flanner
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Xtc "X" Era bunăstăriitc "Era bunăstării" Hai să fim cinstiți: ai noștri n-au dus-o niciodată atât de bine. Harold Macmillan (20 iulie 1957) Admasa e, pe scurt, Întregul sistem de productivitate crescândă, plus inflație, plus creșterea nivelului de trai, plus presiunea reclamelor și vânzărilor, plus comunicațiile de masă, plus democrația culturală și apariția gândirii de masă, a omului de masă. J.B. Priestley - Uită-te la ăștia! Primitivi! - De unde vin? - Din Lucania. - Unde-i asta? - În fundul țării! Rocco și frații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
destinate publicului larg, conformismul suficient al culturii populare americane va corupe sau va seda sensibilitatea tineretului european. Însă filmele, În măsura În care contau, par să fi avut mai degrabă efectul contrar. Tinerii spectatori europeni filtrau conținutul propagandistic al filmelor americane obișnuite - invidiind „traiul bun” prezentat pe ecran În mai mare măsură decât o făcuseră părinții lor cu douăzeci de ani Înainte, dar râzând În hohote de patosul exagerat și naivitatea amorului american și a rutinei domestice. În același timp Însă, acordau o atenție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
muncitorii de la Renault, deși promitea creșterea salariilor, reducerea timpului de muncă și consultări cu angajații. Milioanele de oameni care Încetaseră lucrul și studenții aveau cel puțin un lucru În comun. Dincolo de doleanțele lor specifice, toți erau frustrați de condițiile de trai. Ei doreau nu atât să primească ceva În plus la serviciu, cât să schimbe ceva În viața de zi cu zi: manifestele și broșurile spuneau explicit acest lucru. Pentru autorități, era o veste bună, În sensul că această nemulțumire difuză
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prosper - recunoscând astfel tacit eșecul comunismului. țara era condusă acum de și pentru „noua clasă”, cum o numea disidentul iugoslav Milovan Djilas Într-o lucrare importantă din 1957: o tehnocrație educată, formată din specialiști și birocrați, preocupată să-și amelioreze traiul și să-și asigure supraviețuirea. O eliberare autentică era de neconceput, dar Întoarcerea la metode represive - puțin probabilă. Ungaria lui Kádár - „cele mai bune barăci din laager” - era foarte invidiată, dar ridicată doar sporadic În slăvi. Al doilea model, Iugoslavia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oameni de afaceri și membri ai profesiilor liberale - existau În ambele grupuri. Mai mult, numeroși catolici din Ulster nu țineau deloc să fie guvernați de Dublin. În anii ’60, Irlanda era Încă o țară săracă și Înapoiată, În vreme ce nivelul de trai din Nord, deși mai scăzut decât În restul Marii Britanii, era superior mediei irlandeze. Chiar și pentru catolici, Ulster era economic mai avantajos. Protestanții, pe de altă parte, se identificau puternic cu Marea Britanie. Sentiment câtuși de puțin reciproc: restul Regatului Unit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu drepturi și solicitări proprii. Tineretul și entuziasmul său au trecut În centrul atenției, mai ales când s-a instituit dreptul de vot la 18 ani. Prosperitatea epocii a Încurajat un transfer de atenție dinspre producție spre consum, dinspre necesitățile traiului zilnic spre calitatea vieții. În focul anilor ’60, puțini Își băteau capul cu dilemele morale ale prosperității - beneficiarii ei savurau absorbiți roadele șansei istorice. Dar În câțiva ani, mulți (mai ales dintre adulții tineri educați din nord-vestul Europei) au Început
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau nostalgia regimului de la Vichy se dădeau În vânt după Portugalia postbelică. Charles Maurras, liderul În dizgrație al grupării Action Française, era admiratorul lui Salazar și a corespondat cu el până s-a stins, În 19527. Prin nivelul general de trai, Portugalia lui Salazar aducea mai mult cu Africa decât cu Europa continentală: venitul anual pe cap de locuitor În 1960 era de numai 160 de dolari (față de 219 dolari În Turcia sau 1.453 În Statele Unite). Bogații erau, Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În jargonul bruxellez, „Obiectiv 5-b”. În această dublă calitate, Alto Adige se califica pentru: fonduri pentru protecția mediului, fonduri În sprijinul agriculturii, fonduri pentru Îmbunătățirea sistemului de educație profesională, fonduri pentru Încurajarea meșteșugurilor tradiționale și fonduri pentru ameliorarea condițiilor de trai și evitarea depopulării. În consecință, Între 1993 și 1999, micuțul Alto Adige a primit În total 93 de milioane de écu (echivalentul aceleiași sume În euro la cursul anului 2005). În „a treia perioadă” de finanțare structurală europeană, programată Între
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru „barbarii” ținuți cu vigilență afară 28. XVIItc "XVII" Noul realismtc "Noul realism" Societatea nu există. Există indivizi, bărbați sau femei, și există familii. Margaret Thatcher Francezii Încep să Înțeleagă că afacerile sunt cele care aduc bogăție, determină nivelul de trai și ne stabilesc poziția În clasamentele mondiale. François Mitterrand La sfârșitul experimentului Mitterrand, stânga franceză era mai lipsită de idei, speranțe și sprijin decât În toată istoria ei anterioară. Donald Sassoon Orice revoluție cu semnificație politică este precedată de o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1971 i-a succedat lui Walter Ulbricht la conducerea partidului, avea și el ca obiectiv să le ofere cetățenilor RDG o versiune modestă a „miracolului” vest-german din anii ’50. O vreme, strategia a avut un oarecare succes. Nivelul de trai din Cehoslovacia, Ungaria și Polonia a crescut În anii ’70, cel puțin după criteriul consumului. Numărul de automobile și de televizoare - bunurile durabile definitorii pentru acea epocă - a sporit constant: În Polonia, numărul de mașini personale raportat la numărul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îl sponsoriza. „Era stagnării” brejneviste (Mihail Gorbaciov) a generat multe iluzii, și nu doar În URSS. Prințul Potemkin trebuie să fi zâmbit În mormânt când un raport al Băncii Mondiale din 1978 a conchis că RDG avea un nivel de trai superior celui din Marea Britanie. Dar comuniștii au Înțeles ceva care le scăpase bancherilor din Occident. Reforma economică În blocul sovietic nu fusese doar amânată. Ea era imposibilă. Cum a prezis Amalrik În Va supraviețui Uniunea Sovietică până În 1984?, conducerea comunistă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ofere nimic pe post de „Europa” - pentru că aceasta nu era o alternativă ideologică, ci pur și simplu norma politică. Uneori era sinonimă cu „economia de piață”, alteori cu „societatea civilă”: În orice caz, „Europa” reprezenta, simplu și inechivoc, normalitatea și traiul modern. Comunismul nu mai era viitorul - atu pe care Îl fluturase timp de 60 de ani -, ci trecutul. Firește, existau diferențe. Naționaliștii și unii conservatori politici și religioși - mulți dintre ei activi și influenți În 1989 - preferau să se gândească
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]