102,196 matches
-
majoritatea vieții sale de adult în Herimoncourt, aproape de Montbéliard, în regiunea Franche-Comté a Franței. În apropiere, la Valdoie (Territoire de Belfort), colegiul agricol „Liceul Lucien Quélet” este denumit în onoarea sa, ca unul din cei mai faimoși foști elevi. Multe specii, de exemplu soiurile "Boletus queletii" și "Russula queletii" poartă numele lui. Lucien Quélet este recunoscut ca unul dintre giganții istoriei micologiei. Aici o selecție de bureți descriși de savant: Renumitul Elias Magnus Fries i-a dedicat chiar un gen: "Queletia
Lucien Quélet () [Corola-website/Science/335418_a_336747]
-
queletii" și "Russula queletii" poartă numele lui. Lucien Quélet este recunoscut ca unul dintre giganții istoriei micologiei. Aici o selecție de bureți descriși de savant: Renumitul Elias Magnus Fries i-a dedicat chiar un gen: "Queletia quelentii". Alte șaizeci de specii au fost dedicate lui de micologi din toata lumea sub epitetul "queletii" respectiv "queletianus" sau "queletianum": "Boletus (Tubiporus), Bovista, Cantharellus, Cellularia, Ceratellopsis, Clitocybe, Coprinus, Corticium, Cortinarius, Craterellus, Cudonia (Cudoniella), Cyathicula, Daedalea, Dasyscyphus, Dictyopus, Entoloma, Geastrum, Globaria, Gyromitra, Hebeloma, Helvella, Hydnellum
Lucien Quélet () [Corola-website/Science/335418_a_336747]
-
Kuehneromyces mutabilis (1946), sin. Agaricus mutabilis (1774), Pholiota mutabilis (1871), sau Dryophila mutabilis (1886), din familia "Strophariaceae" și genul "Kuehneromyces" este o ciupercă comestibilă și gustoasă. Ea este numită în popor gheba ciobanilor sau popinici. Acest burete este o specie saprofită care crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în grupuri cu multe exemplare, în primul rând în păduri de foioase pe cioturi și bușteni de stejari și fagi în putrefacție, apărând ocazional la mai mult de 700 m
Gheba ciobanilor () [Corola-website/Science/335435_a_336764]
-
Ciuperca a mai primit două denumiri care nu sau stabilit în literatura micologică: Lepiota caudicina (Gray, 1821) și Galerina mutabilis (P.D. Orton, 1960). Micologii Rolf Singer (1906-1994) și Alexander Hanchett Smith (1904-1986) au decis că cel mai bine pentru această specie de ciuperci este să dețină propriu gen, anume "Kuehneromyces", în memoria omului de științe Calvin Kuehner (cărui mai aparțin: "K. brunneoalbescens, K. castaneus, K. leucolepidotus, K. lignicola, K. marginellus, K. terrestris, K. vernalis"”). Astfel ciuperca a căpătat numele actual "Kuehneromyces
Gheba ciobanilor () [Corola-website/Science/335435_a_336764]
-
numele actual "Kuehneromyces mutabilis" (1946). Prenumele său „mutabilis”, înseamnă „schimbător”. Tocmai acesta este aspectul cel mai important, deoarece buretele se poate prezenta in multe variații de culoare și aspect, în funcție de stadiul vieții în care se află. De asemenea cele două specii pot crește pe același ciot de buștean la același timp. De acea, mare prudență precum în totdeauna atenția la detalii sunt necesare. "Armillaria mellea", "Armillaria tabescens", "Flammulina velutipes", sin. "Collybia velutipes", "Hypholoma capnoides", "Kuehneromyces lignicola", sin, "Pholiota vernalis", "Pholiota lignicola
Gheba ciobanilor () [Corola-website/Science/335435_a_336764]
-
în domeniul operelor botanice, accesibile cititorului educat, o lucrare științifică impecabilă. Mai departe savantul a deschis o practică medicală la Clairvaux. Bulliard nu a efectuat mai mari cunoștințe noi în botanică, cu excepția tratatului său privind micologia, unde a descris numeroase specii noi. Lucrarea cea mai remarcabilă din punct de vedere științific în acest domeniu a fost "Histoire des plantes vénéneuses et suspectes de la France" (Istoria de plante otrăvitoare și suspecte ale Franței), reeditată între anii 1791-1812, sub titlul "Histoire des champignons
Pierre Bulliard () [Corola-website/Science/335445_a_336774]
-
criptică. Homocromia permite mascarea animalului, așa încât el nu atrage atenția dușmanului sau a prăzii, fiind greu de descoperit de către dușmanii lor naturali sau de către pradă. Homocromia are un rol important în relațiile intra- și interpopulaționale. Homocromia se întâlnește la numeroase specii de insecte (ex.: culoarea verde a cosașilor și a lăcustelor, omizile fluturelui "Sphinx ligustri" imită culoarea frunzelor de liliac, iar dungile oblice de pe cap seamănă cu nervurile frunzelor), la pești (ex. cambula), batracieni (ex. brotăcelul); reptile (la multe șopârle din
Homocromie () [Corola-website/Science/335472_a_336801]
-
al cărei loc de viață îl constituie blana animalului; culoarea albă este rezultatul lipsei de pigment. Colorația homocromă schimbătoare (homocromie variabilă) se manifestă prin modificarea în diferite condiții a coloritului de protecție în funcție de cea a substratului. Ex.: moluștele cefalopode, unele specii de crustacee, de reptile (cameleonul etc.). Colorația homocromă schimbătoare poate fi sezonieră (ex. la leming, nevăstuică, hermină care iarna își modifică coloritul în alb) sau ocazională (ex. la moluștele cefalopode, cameleon, unii pești, de ex. la cambulă etc.). Schimbarea culorii
Homocromie () [Corola-website/Science/335472_a_336801]
-
unui supervulcan în cadrul unei poate fi deosebit de catastrofală și poate acoperi zone imense cu lavă și cenușă vulcanică, cauzând schimbări climatice de lungă durată (cum ar fi declanșarea unei scurte perioade glaciare sau o încălzire globală), care pot amenința numeroase specii cu dispariția. Pe Pământ există aproximativ 20 de supervulcani cunoscuți științei. Până acum, în medie, o erupție supervulcanică a avut loc odată la 100 de mii de ani.
Supervulcan () [Corola-website/Science/335483_a_336812]
-
coloritul corpului care poate să fie roșu-auriu, alb-rozaceu sau brun închis. Carasul argintiu ("Carassius gibelio") are un colorit galben-argintiu și trăiește în ape naturale, iazuri și heleșteie. Prin selecție (metisare) s-au obținut o serie de varietăți ale acestei frumoase specii. Astfel sunt varietățile: cu fondul roșu și pete rozacee, "coadă de cometă" (cu coada adânc scobită), "voal de mireasă" (cu înotătoarele foarte lungi, în formă de văl simplu, dublu sau chiar triplu), "cu ochi telescopici", cu caudale trifurcate. Corpul acestui
Caras auriu () [Corola-website/Science/335495_a_336824]
-
20°C. În acvariu poate fi asociat cu alți pești ca peștele paradis ("Macropodus opercularis"), barbul roșu ("Puntius conchonius"), peștele jandarm ("Danio malabaricus"). În clasificările mai vechi carasul auriu ("Carassius auratus") era inclus ca o subspecie, "Carassius auratus auratus" în specia "Carassius auratus", care includea și subspecia "Carassius auratus gibelio", în prezent ridicată în rang de specie "Carassius gibelio" (carasul argintiu).
Caras auriu () [Corola-website/Science/335495_a_336824]
-
roșu ("Puntius conchonius"), peștele jandarm ("Danio malabaricus"). În clasificările mai vechi carasul auriu ("Carassius auratus") era inclus ca o subspecie, "Carassius auratus auratus" în specia "Carassius auratus", care includea și subspecia "Carassius auratus gibelio", în prezent ridicată în rang de specie "Carassius gibelio" (carasul argintiu).
Caras auriu () [Corola-website/Science/335495_a_336824]
-
Lactarius volemus (1838), sin. Lactifluus volemus (1891/ 2008), Lactarius lactifluus (1886), denumit în popor lăptucă dulce sau vinețică cu lapte, este o specie de ciuperci "basidiomicete" comestibilă de genul "Lactarius" în familia " Russulaceae". Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește solitar, dar și în grupuri, în păduri de conifere mai
Lăptucă dulce () [Corola-website/Science/335539_a_336868]
-
opera sa „Revisio generum plantarum - vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae...”, ca "Lactifluus volemus". Denumirea lui Kuntze, "Lactifluus volemus", considerată ulterior pentru mult timp sinonim al lui "Lactarius volemus", a fost preluată de un grup de micologi, confirmând specia ca gen separat din cauza filogeniei lui moleculare în 2008. Apoi soiul a fost rearanjat taxonomic în cadrul familiei "Russulaceae". Discuția se pare încă neterminată. În toate cărțile actuale (până 2015), buretele este mereu menționat ca "Lactarius volemus", aparținând genului "Lactarius". Mai
Lăptucă dulce () [Corola-website/Science/335539_a_336868]
-
pot fi neglijate (de exemplu: "Lactarius oedematopus" a lui Paul Kummer sau "Galorrheus volemus"), inclusiv denumirii relativ noi "Lactarius wangii", creată de micologii chinezi Wen și Ying, pentru că ciuperca descrisă s-a ivit numai variație a lăptucii dulci. Există multe specii asemănătoare, în majoritate necomestibile din cauza iuțimii (peste 20), "Lactarius torminosus" fiind în plus și ușor otrăvitor. O probă decide repede între cele comestibile respectiv necomestibile. Bureți cu lapte dulce alb pot fi mâncați. Aici câteva exemple de ciuperci cu lapte
Lăptucă dulce () [Corola-website/Science/335539_a_336868]
-
prima din seria Confluenței, prezintă un viitor care are loc peste milioane de ani, într-o lume fantasy ale cărei artefacte și elemente de magie sunt desprinse din recuzita hard science fiction-ului. Ea a fost creată prin inginerie genetică de specia misterioasă a Proteguitorilor, dar o insurecție a dus la distrugerea majorității mașinilor și la un declin tehnologic. Romanul a fost urmat de "Ancients of Days" (1998) și "Shrine of Stars" (1999). Edilului din Aeolis îi este adus un copil care
Copilul fluviului () [Corola-website/Science/335529_a_336858]
-
află că este singura legătură genetică dintre populația prezentă a planetei și anticii Constructori, una dintre rasele create pentru a-i servi pe Proteguitori. Aceștia din urmă sunt cei care, prin inginerie genetică, au populat Confluența cu o mie de specii diferite, în slujba cărora au pus mașini. O perioadă tulbure din istorie a determinat locuitorii să se revolte împotriva tehnologiilor, aducându-i la stadiul unei societăți medievale. Rolul științific al Proteguitorilor a fost uitat, ei fiind acum venerați ca zeități
Copilul fluviului () [Corola-website/Science/335529_a_336858]
-
Scoate sunete ascuțite, care se aud de la distanță. Se hrănește cu larvele nevertebratelor, viermi, melci, amfipode, păianjeni, diverse insecte (chilopode, ortoptere, blatodee, diplopode, coleoptere) și șopârle. Ponta conține doar un singur ou pe an, de mărimea celui de găină. Această specie a fost descoperită de Verreaux și Des Murs în 1860; în prezent este pe cale de dispariție.
Kagu () [Corola-website/Science/331910_a_333239]
-
însă chiar și unele trihoptere au solzi. Culoarea acestor peri dau atât colorația aripii cât și petele și desenele de pe aripi, mai ales pe cele anterioare. Au dispozitive de cuplare a aripilor, ca la panorpate și la fluturi. La cele mai multe specii nervația este de tip primitiv, dar cu puține nervuri accesorii; la unele specii nervația aripilor este mult redusă. Nervația aripii este foarte caracteristică și particulară fiecărei specii, servind astfel la determinarea formelor. Determinările se fac luând în considerație și armătura
Trihoptere () [Corola-website/Science/331975_a_333304]
-
aripii cât și petele și desenele de pe aripi, mai ales pe cele anterioare. Au dispozitive de cuplare a aripilor, ca la panorpate și la fluturi. La cele mai multe specii nervația este de tip primitiv, dar cu puține nervuri accesorii; la unele specii nervația aripilor este mult redusă. Nervația aripii este foarte caracteristică și particulară fiecărei specii, servind astfel la determinarea formelor. Determinările se fac luând în considerație și armătura genitală a masculilor, care au însă piese foarte fine și foarte fragile și
Trihoptere () [Corola-website/Science/331975_a_333304]
-
dispozitive de cuplare a aripilor, ca la panorpate și la fluturi. La cele mai multe specii nervația este de tip primitiv, dar cu puține nervuri accesorii; la unele specii nervația aripilor este mult redusă. Nervația aripii este foarte caracteristică și particulară fiecărei specii, servind astfel la determinarea formelor. Determinările se fac luând în considerație și armătura genitală a masculilor, care au însă piese foarte fine și foarte fragile și greu de observat. Capul este ortognat cu antenele filiforme și lungi și cu doi
Trihoptere () [Corola-website/Science/331975_a_333304]
-
o gelatină și lipite, în momentul depunerii, pe pietrele sau plantele din apă. Larvele de trihoptere sunt acvatice și trăiesc în ape dulci, stagnante sau curgătoare și se întâlnesc adesea în mare număr în bălți și râuri. Numai o singură specie este terestră, "Enoicyla pusilla", care își construiește un tub din nisip și resturi de plante și trăiește tot prin apropierea apelor, prin mușchi. Larvele cu ajutorul glandelor sericigene își construiesc căsuțe tubulare ca niște manșoane, numite tuburi, deschise la ambele capete
Trihoptere () [Corola-website/Science/331975_a_333304]
-
pe care le poartă cu ele și pe care le îmbracă pe dinafară cu diferite materiale din apă: nisip, bucăți de plante, cu cochilii mici sau cu fragmente de cochilii de scoici. Aceste materiale nu sunt luate la întâmplare, fiecare specie de trihopter ia totdeauna aceleași feluri de materiale, astfel că speciile pot să fie recunoscute și după aceste căsuțe. Larvele stau vârâte cu cea mai mare parte a corpului lor în aceste tuburi și scot afară numai partea anterioară a
Trihoptere () [Corola-website/Science/331975_a_333304]
-
pe dinafară cu diferite materiale din apă: nisip, bucăți de plante, cu cochilii mici sau cu fragmente de cochilii de scoici. Aceste materiale nu sunt luate la întâmplare, fiecare specie de trihopter ia totdeauna aceleași feluri de materiale, astfel că speciile pot să fie recunoscute și după aceste căsuțe. Larvele stau vârâte cu cea mai mare parte a corpului lor în aceste tuburi și scot afară numai partea anterioară a corpului, târând după ele tubul. La multe specii, larvele construiesc din
Trihoptere () [Corola-website/Science/331975_a_333304]
-
materiale, astfel că speciile pot să fie recunoscute și după aceste căsuțe. Larvele stau vârâte cu cea mai mare parte a corpului lor în aceste tuburi și scot afară numai partea anterioară a corpului, târând după ele tubul. La multe specii, larvele construiesc din fir de mătase capcane sau vârșe, plase, care le servesc ca adăpost și la prinderea unor animale acvatice mici. Larvele au un aparat bucal masticator. Larvele sunt de două tipuri: eruciforme (tip eruciform) asemănătoare cu omida și
Trihoptere () [Corola-website/Science/331975_a_333304]