10,182 matches
-
merge până la a anula și naționalismul ardelenesc în fața cufundării în Dumnezeu a lui Bologa. Plăcut este Domnului Dumnezeului nostru acela care se jertfește de bună voie pentru neamul părinților săi și pentru credința lor în vecii vecilor !... Pentru neamul părinților, șopti Apostol, adâncindu-și obrajii în mirosul de tămâie, uitând îndată cuvintele ca și cum mintea lui n- ar mai fi fost în stare să păstreze nici un înțeles... Finalul filmului este memorabil ca plastică a imaginii. „E cea mai bună secvență pe care
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
prim- plan pe pânza roșie prin care răzbate strălucirea soarelui, sirene, strigăt uriaș al mulțimii. O secvență demnă de Eisenstein sau Riefenstahl. Ea este precedată de un scurt cadru în mulțime, în care un tovarăș din echipa lui Pavel îi șoptește bătrânului comunist interpretat de Nucu Păunescu : „Ai să pici în fund, am fost numit directorul uzinei”. Este mecanismul pe care scenaristul Popovici îl va folosi cu măiestrie în tot filmul : contrapunctarea momentelor „înalte”, ideologice, morale, politice, cu frânturi „omenești”, „din
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
viață, ci doar pe cel al unui conformism generalizat. Aproape că deveneai suspect dacă nu intrai în partid: "face pe nebunul" era cel mai banal diagnostic, dar se putea și mai rău, să fii bănuit că dai informații Securității (se șoptea că erau preferați informatorii care nu erau membri PCR) sau chiar că ești ofițer sub acoperire. Căci suspiciunea care, în anii lui Dej, se îndrepta asupra elitei restrânse și relativ misterioase a membrilor de partid era acum concentrată în direcția
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
O insurecție generală a armatei contra regimului e concluzia logică a acestei recompuneri a faptelor: "Armata e cu noi!" Pur și simplu fiindcă armata nu e Securitatea, această iluzie, care contrazice flagrant faptele, devine convingerea celor mai mulți. De multă vreme se șoptește că armata, cea adevărată, îi urăște pe securiști, așa că acest iluzoriu erou colectiv al revoluției e gata de intrarea în scenă. La Timișoara unde în realitate armata fusese cea care trăsese în plin, din când în când până și asupra
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Un alt caz semnificativ al acestui joc între prezență și absență este acela al reorientării, radicale în aparență, a opțiunilor de politică externă imediat după revoluție. Istoria începuse în plină perioadă de ascensiune a lui Gorbaciov, când peste tot se șoptea că acesta ar fi fost coleg de studenție și prieten cu Ion Iliescu. Afirmația lui Ion Iliescu din Proclamație, conform căreia România revoluționară își va respecta integral angajamentele ca membru al Pactului de la Varșovia, ca și semnificația vizitei sale inaugurale
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Plecând de la raportul dintre zona intimă și utilizarea vocii, autorul specifică modul apropiat, al actului sexual și al luptei, în care vocea nu are un rol important și modul îndepărtat, al aprecierii mirosului și parfumului personal, în care vocea este șoptită. b) distanța sau zona personală (46 cm 1,3 m) este aceea a conversației amicale, salutului și strângerii de mână. La această distanță se disting detaliile pielii, ale părului, petele existente pe piele sau pe haine, iar subiectele abordate sunt
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
regenților, care și-au îndeplinit îndatoririle atât de prost, încât la șaptesprezece ani, atunci când a fost încoronat rege, era aproape analfabet. Era atât de nepregătit în privința discursului politic, încât la întrunirile cu nobilii venea însoțit de mama sa, căreia îi șoptea la ureche ce dorea să transmită, iar ea rostea dorințele regelui.„ Acest comportament era un indiciu clar al bolii de care suferea regele: dislexia, o deficiență prea puțin înțeleasă și studiată în acele timpuri. De exemplu, începea să citească un
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
alt valet se ocupă de deschiderea obloanelor, apoi iese purtând patul de veghe pe care a dormit valetul principal. La ora șapte și jumătate valetul principal se apropie de patul regal și fără a atinge perdelele care coboară în jurul baldachinului șoptește:„Sire, este ora“.293 Apoi deschide ușa și în cameră pătrund primul medic și primul chirurg. Primul medic îl examinează pe rege și îi prescrie câteva remedii. Este o întâlnire formală, de care medicii profită pentru a solicita diverse intervenții
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
văzu pe vecinul său din spatele casei apropiindu-se de podișcă. Se uită numai o dată la el, apoi Începu să se uite În altă parte; se vedea că nu o astfel de apariție aștepta, <...Pe mă-ta și pe tine, chiorule!> șopti atunci Moromete pentru el Însuși, ...; după care răspunse foarte binevoitor ...(sublinierea Îmi aparține)” <ref id=”75”>Preda 1967, vol. I, pp. 5-6referință </ref>. Constatăm o stare de incompatibilitate Între semnificația textului verbal produs de către Moromete și gândurile și sentimentele care
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
farisei incapabili de credință și de dragoste. în sfârșit, efectele ei, atunci când se produc, ne scapă foarte adesea. Ni se pare că răspunsul la cererile și la dragostea noastră este dat de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Vocea care ne șoptește acest răspuns este percepută abia ca un murmur în interiorul nostru, și acela înăbușit de preocupărilor exterioare și de zgomotele lumii. Rezultatele materiale ale rugăciunii sunt și ele învăluite în mister. Ele sunt confundate, în general, cu alte fenomene. Puțini oameni
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
de ce anii ref ugiului în Moldova, în 1917 și 1918, Vlahuță acum gârbovit, bolnav, se lăsa purtat de nostalgia copilăriei, pe dealul Țuguietei și Cotu Negru, însoțit 159 de Voiculescu, Tutoveanu, Valerian. În primăvara tragică a anului 1917, Vlahuță îi șoptea lui Tutoveanu: „Privesc jocul de dealuri și acum mă dumiresc de ce‐ai rămas aicea, de taină și de strajă”. Colinele domoale ale Bârladului i se păreau la fel ca cele de la Dra gosloveni, unde și‐ a așezat cuibul...”. Ziarul era
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
al revistei: „... Căci, d e ce, spre pildă, am 324 cânta florile portocalului, căruia nu i‐am văzut decât fructul, când zarzării ne îmbată primăvara cu parfumul ninsorii lor de flori? De ce am căuta să simțim murmurul Gangelui, când ne șoptește atât de tainic și de aproape izvorul a scuns în umbrișul sălciilor pletoase și curge atât de măreț Dunăr ea de vale? Sau de ce am căuta să zugrăvim rău ghețarii Alpilor, p e care nu i‐am zărit niciodată, când
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Destinului”, Vlad Zbârciog din Republica Moldova cu “Întâlnire de neuitat” dar și cu “Te salut Roma mică!...” La Pro-Amiciția, sub titlul “Mormânt în metaforă”, Emilian Marcu semnează o salbă de titluri ale unor sonete care de care mai frumoase: “Tot îmi șoptești, e de zăpadă clipa”, “Mai tristă ca rugina din vechile armure”, “Palate reci ca ghiața săruturilor moarte”, “ În rănile cețoase, ca-n mugurii de floare”, la aceeași rubrică, reîntâlnindu-ne și cu versuri de Ion Enache: Guadrigă... Lor, în margini
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
aștept sfărșitul total! Încă nu, încă nu și Roșul începu să rădă cu o putere ce sperie norii albaștri. Imediat lacrimile lor trimiseră o ploaie rece pe Pămănt. Aici sus: Gavriel privi uimit la musafirii neașteptați. Nu putu decăt să șoptească: Credeam că este ziua mea liberă.... Timp dragule, timp, noi nu avem zile îl corectă meticulos Roșul. Dar ce spun eu? Cu acordul tău încurănd vei avea zile întregi? Deci? Ce zici? Te tentează? Eu zic că da! Nu înțeleg
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
Spanacul de tip nou îi seamănă leit/ lui Popeye - numai frunză, nici o floare - / și prima șarjă din acest spanac/ suge un deget-pai din autodotare. De-abia-și mai mișcă Popeye ochiul vânăt/ de-atâta întuneric proclamat drept văz/ el, impostorul muribund, încă șoptește:/ «Mănânci, tu, neam al meu, mănânci (o)văz!?»” sau „Cum aș putea să-i iert ceva acestei lumi/ cînd am trăit atât de mă cuprinse greața/ în palmă port belciugul dresorului de mâini -/ piticul sulfamidă - geniu cât e și ceața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
liniștea nu e mai liniște ca la Stromboli. Privesc pe țărm un pescar mai bătrân ca vulcanul, dar nu o fac pentru multă vreme, că nu pot rezista apei pe fundul căreia, de atâta liniște, pietrele negre se aud cum șoptesc. Prietenia mea cu vulcanii cred că a început într-o dimineață când, în drumul spre Capri, m-a însoțit Vezuviul, ieșind și intrând în aburii matinali, supraveghind atent forfota din portul Napoli. Teama de ei s-a ivit când am
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
ci aceluia al flăcărilor. De aici, un alt Marco, de data asta, vulcanolog, preia povestea. E din ce în ce mai frig și, deocamdată, peisajul e doar dezolant, dar, pe măsură ce urci, începi să ai sentimentul că trebuie cumva să mergi în vârful picioarelor, să șoptești și să ții și mâinile, cuminte, la spate. Hăuri din loc în loc, cenușă în care ți se îngroapă picioarele, un gri intens până și în aerul pe care îl respiri și, în depărtare, vulcanul care dă semne că e cineva
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
misiunile și comisiunile. Bunurile se împuținează, dar expresele, avioanele, limuzinele gonesc pline de cîrmuitori și intermediari, plini ei înșiși de idei organizatorice. În viața publică europeană crește un vodevil monstru: bărbații de stat și oamenii de afaceri se agită și șoptesc, cu încruntări de sibile, despre organizație și numai despre organizație, iar bunurile care urmează doar să fie organizate dispar văzînd cu ochii. Contrazicerea e completă și complet comică. Desigur activitățile formale - politică, afaceri, administrație - au o grozavă putere de seducție
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cine știe ce) celor care s-ar grăbi să vadă aici similitudini cu vreo virgină politică de ultimă oră, care pozează în salvatoarea nației și își conduce acțiunile eroice pe un val de emoție populară, dar care aude, necontenit, "voci" care-i șoptesc ce să facă. Nici vorbă! Realitatea noastră e mult mai prozaică și mă tem că promisul exorcism abia acum începe. Pe cale de consecință, nu cred că e cazul să intrăm în panică că vine sfârșitul lumii pe 7 decembrie (sau
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
al termenilor vestici și estici pentru a pune în lumină integralitatea lumii creștine la care ne referim) sunt preambulul necesar al mântuirii și renașterii, și de aceea Învierea Domnului este punctul nodal, chintesența credinței creștine. Conform evangheliilor, cele șapte cuvinte șoptite de Iisus în timpul agoniei sale pe cruce au fost: "Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac", "Adevăr îți spun Ție, astăzi vei fi cu Mine în rai", "Femeie, iată fiul tău; iată mama ta", "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
sărute pe obraz, un sărut sonor și puternic, și să-i spună că existau vânaturi care Îl marcau pe vânător pe viață. Da. Existau meteorologi care se uitau la cer și nu vedeau decât izobare. - Delfini, cimpanzei și șerpi, a șoptit Markovic. Așa vezi dumneata? Chiar În acea zi, ea scrisese un poem, a continuat să-și amintească Faulques. Nu era teribilă la așa ceva, cum nu era nici la fotografie; era prea atentă să dea de dușcă viața Întreagă, arzând lumânarea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
diafragmă de 8. A cincea fusese cea mai bună: cea unde muribundul, cu fața abia vizibilă printre propriile-i explozii roșii, ridica brațele și picioarele. Apoi, uitându-se la fotograf (Faulques se apropiase cu o tăcere tactică impecabilă, În timp ce Olvido șoptea nu face nimic, te rog, stai aici și nici nu te mișca), milițianul somalez făcuse un gest fanfaron, ținându-și pușca cu ambele mâini, punând un picior pe pieptul cadavrului, ca un vânător ce poza cu trofeul său. Meik mi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
moment. Și când, În fine, Îi venise și lui rândul să traverseze, ea Îl așteptase de cealaltă parte, la adăpost, Încă palpitând excitată, cu gura Întredeschisă și trăgându-și sufletul. Cu un zâmbet de sălbatică fericire. La naiba cu Caron, șoptise atingându-i lui Faulques fața cu degetele. Și zâmbea. Durerea se insinua iar, așa că pictorul de război a Înghițit două comprimate cu o sorbitură de apă și s-a lăsat pe vine, cu spatele lipit de perete. A așteptat nemișcat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
neașteptate, În toiul explicației, franctirorul se Încordase, trăsăturile păruseră să i se estompeze, pupilele i se contractaseră, se aplecase peste pușcă, Își potrivise chiulasa pe umăr, Își lipise ochiul drept de vizor și-și potrivise delicat degetul pe trăgaci. Jagerei, șoptise În germana lui de doi bani, printre dinți, ca și cum putea fi auzit de jos. Vânătoare la vedere. În câteva secunde, pușca descrisese o mișcare circulară lentă spre stânga. Apoi, cu o singură detunătură, chiulasa i se proptise În umăr, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
chiverei pe gât și pe ceafă. Accentua astfel aerul de duritate stoică al războinicului, tonurile lui reci În fața acelora calde, armonios gradate, ale trupului și chipului femeii, gestul resemnat, rigid aproape până la caricatura militară, al bărbatului supus regulamentelor. Păi, a șoptit iar pictorul de război, eu zic că nu există nici un bărbat pe care să-l fi ocolit propriu-i destin. Faulques Însuși știa mai bine decât oricine lucrul acesta. În plus, una dintre imaginile sale timpurii de război era legată
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]