10,371 matches
-
anul 1951 o echipă de arheologi din București a efectuat săpături în această zonă, descoperind mai multe morminte datate în baza materialului monetar în secolul al XVI-lea. Tot atunci s-a descoperit că pe locul casei ar fi fost altarul unei biserici ortodoxe numită „A fetelor” și care a fost demolată în anul 1777 de către autoritățile austriece ale vremii pentru a folosi piatra la construirea cazarmelor militare. La data de 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei (astăzi în Ucraina), se
Casa „Ciprian Porumbescu” din Suceava () [Corola-website/Science/328851_a_330180]
-
în multe dintre țările apusene și nu a fost un ritual des întâlnit. Totuși, Biserica Vetero-Catolică încă îl practică. Chiar și în cazul când legământul nu se făcea în fața unui preot care să celebreze o slujbă, jurământul se depunea în fața altarului și se destăinuiau comunității în poarta bisericii. În afară de acel jurământ, exista obiceiul ca cei doi să fie înmormântați împreună. De acest lucru stau martore cimitirele englezești și irlandeze, în care se pot găsi numeroase morminte în care sunt îngropați doi
Adelphopoiesis () [Corola-website/Science/328861_a_330190]
-
lui Cazimier al IV-lea. În 1488 umanistul Conrad Celtes a fondat Sodalitas Litterarum Vistulana ("Societatea Literară Vistula"), o societate academică internațională bazată pe academiile romane. În 1489 sculptorul german Veit Stoss (Wit Stwosz) din Nürnberg a terminat lucrarea pe altarul Biserica Sf. Maria. Mai târziu el a făcut, de asemenea, un sarcofag de marmură pentru binefăcătorul lui, Cazimir al IV-lea. În 1500, Haller a stabilit o tipografie din oraș. Multe lucrări ale mișcării renascentiste, au fost create acolo în
Istoria Cracoviei () [Corola-website/Science/329406_a_330735]
-
Cristofor, de mari dimensiuni (sec. XVI, înainte de 1544). Relicte ale unor stele funerare romane zidite în pereți, una dintre acestea, reprezentând taurul lui Poseidon a fost la originea unei confuzii cu o posibilă prezență a stemei Moldovei pe pereții bisericii. Altarul, orga, amvonul și stranele datează din sec al XIX-lea. Orga bisericii, care a fost construită în 1844 de Wilhelm Maetz și restaurată în 1906 de Andreas Scherer, este murdară, neîngrijită, dar nedeteriorată și în stare de funcționare. Dispărută în
Biserica fortificată din Curciu () [Corola-website/Science/329460_a_330789]
-
bolți pe nervuri din cărămidă. Amvonul, baldachinul amvonului, balcoanele, părți ale stranelor și prospectul orgii, datat 1796, sunt tributare barocului. În anul 1792 s-a îndepărtat vechea orgă, cea actuală fiind realizată de S. Martz din Sighișoara, în anul 1796. Altarul poliptic al Bisericii Evanghelice-Lutherane din Proștea Mare, realizat între anii 1480-1510, cunoscut în literatura de specialitate ca "Altarul din Proștea Mare", se află din anii 1960 în colecția de artă medievală a Muzeului Brukenthal, fiind una din piesele cele mai
Biserica fortificată din Târnava () [Corola-website/Science/329473_a_330802]
-
tributare barocului. În anul 1792 s-a îndepărtat vechea orgă, cea actuală fiind realizată de S. Martz din Sighișoara, în anul 1796. Altarul poliptic al Bisericii Evanghelice-Lutherane din Proștea Mare, realizat între anii 1480-1510, cunoscut în literatura de specialitate ca "Altarul din Proștea Mare", se află din anii 1960 în colecția de artă medievală a Muzeului Brukenthal, fiind una din piesele cele mai valoroase ale colecției. Este alcătuit din trei panouri: Nașterea lui Iisus, Închinarea Magilor și Îngerii cu instrumente muzicale
Biserica fortificată din Târnava () [Corola-website/Science/329473_a_330802]
-
sau sfinți, ritualuri de rugăciune în care apelurile erau facute către o a treia parte pentru mijlocirea relației cu Dumnezeu, fiind inacceptabile festivaluri religioase precum sărbătorirea zilei Profetului Muhammad, ceremoniile de doliu ale șiiților, misticismul sufit, marcarea mormintelorn sau construirea altarelor. Doctrina sa a fost întemeiată pe bazele celei a lui Ibn Taymiyya, eminent teolog musulman care deși aparținea prin studii școlii de gândire hanbalite, refuza să fie legat de oricare dintre cele patru școli de jurisprudență și lua hotărâri independente
Muhammad Ibn Abd al-Wahhab () [Corola-website/Science/330939_a_332268]
-
vedere. Toți comentatorii au remarcat tensiunea emoțională și forța liricii sale, dar au subliniat totodată imperioasa necesitate a autocontrolului, a impunerii unei rigori stilistice. Fiindcă, în cadrul aceleiași poezii, pot fi întâlnite imagini de o remarcabilă puritate: "„Și tu ești un altar de borangic ușor / sub care se cunună soarele cu luna, / tu ești în fruntea mea de foișor / un uriaș copil, râzând întruna\” (Rugăciune către Efemera)", alături de incredibile asociații de vocabule, care șochează nu prin insolitul lor (benefic, dacă ar fi
Florica Mitroi () [Corola-website/Science/330960_a_332289]
-
a monumentelor istorice sub codul LMI: . Nu se cunoaște cu exactitate anul sfințirii bisericii. Inițial era acoperită cu șiță. În anul 1934 i s-a făcut o temelie de piatră și a fost tencuită în interior și în exterior. Absdida altarului este poligonală, decroșată, cu patru laturi. În anul 1952 i s-a construit o nouă clopotniță în locul celei vechi care se ruinase.
Biserica de lemn din Ștefănești, Târgu Cărbunești () [Corola-website/Science/334889_a_336218]
-
este un monument istoric aflat pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 167482.21. Biserica de plan trilobat are abside poligonale, pronaosul supralărgit și absida altarului decroșată. Pridvorul deschis este sprijinit pe arcade trilobate și pe opt coloane la care se adaugă două semicoloane octogonale de piatră monolit. Naosul este acoperit cu o turlă octogonală, iar în partea dinspre apus cu o boltă cilindrică (în aceasta
Biserica „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea () [Corola-website/Science/334924_a_336253]
-
este un monument istoric aflat pe teritoriul municipiului București. Biserica este de plan trilobat, cu pronaos ușor lărgit, clopotnița pe pronaos și turla peste naos. Altarul are o boltă cilindrică, terminată cu o calotă sferică. Naosul este despărțit de pronaos printr-un arc, închis ulterior cu patru pilaștri cu arcade în plin cintru. Pronaosul, mai larg, este acoperit cu o calotă sferică. În interior se păstrează
Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” – cu Sfinți () [Corola-website/Science/334925_a_336254]
-
de 14 de ani, Andrei citește Biblia și se întoarse spre Hristos, fiind un membru activ al RSCM, dar în același timp și enoriaș al Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Paris . În 1931 a fost hirotesit ipodiacon pentru a ajuta altarul și biserica mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, singurul așezământ al Patriarhiei Moscovei din Paris După terminarea școlii este admis la Sorbona acolo unde absolvește o facultate de Biologie și Medicină (1938). La data de 10 septembrie 1939 primește în taină voturile
Antonie (Bloom) de Suroj () [Corola-website/Science/334928_a_336257]
-
din zonă (cele din Racu, Nicolești sau Mihăileni). Toată ornamentația bisericii și a turnului, ferestrele, intrările, interiorul sunt în stil gotic. Din ornamentația bisericii și din unele urme de steme rămase se presupune, că maistrul constructor este originar din Italia. Altarul datează din anul 1675, reprezentând scene din viața sfântului protector, Ioan Botezătorul, precum și scene iconografice caracteristice marilor sărbători bisericești: Crăciunul, Paștele și Rusaliile. Nacela din interior este decorată cu o boltă cu casete care înlocuiește bolta caracteristică goticului, distrusă cu
Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul” din Delnița () [Corola-website/Science/334940_a_336269]
-
război. Reputația lui a fost necunoscută până în secolul al XIX-lea, și multe dintre picturile sale au fost atribuite lui Albrecht Dürer, care acum este văzut ca antiteză lui stilistică. Opera sa cea mai mare și cea mai faimoasă este Altarul din Isenheim creat în perioada 1506-1515 sau poate în perioada 1512-1516. Detaliile vieții sale, până la această dată, sunt neobișnuit de neclare pentru un pictor de însemnătatea sa, în ciuda faptului că însărcinările sale arată că a avut parte de recunoaștere rezonabilă
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
în ciuda faptului că însărcinările sale arată că a avut parte de recunoaștere rezonabilă în timpul vieții. Prima sursă pentru biografia sa este istoricul de artă german Joachim von Sandrart, care îl descrie în jurul anului 1505 lucrând la decorarea exterioară a unui altar de Albrecht Dürer la Frankfurt. Astfel de lucrări erau de obicei efectuate de ucenici și, prin urmare se poate face o estimare a vârstei sale, sugerând el a fost născut în 1480-1483. Sandrart a notat că Grünewald l-a avut
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
evreică convertită, atunci probabil, în vârstă de 18 ani. Căsătoria nu a fost fericită și în 1523 ea ar fi spitalizată suferind de ceea ce este uneori descris ca boală mintală si posedare demonică. De la 1512-1514 sau 1515 a lucrat la altarul din Isenheim, aparent în colaborare cu un alt Mathis, cu numele de familie variind Nithart, Neithart, von Würzburg (după locul său de naștere) sau Gothardt. Grünewald pare să fi părăsit Isenheim în grabă, revenind la Frankfurt, iar sărăcia lui ulterioară
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
numele de familie variind Nithart, Neithart, von Würzburg (după locul său de naștere) sau Gothardt. Grünewald pare să fi părăsit Isenheim în grabă, revenind la Frankfurt, iar sărăcia lui ulterioară sugerează că nu a fost plătit integral pentru munca la altar. În 1527 a intrat în serviciile bogatei și nobilei familii von Erbach, aparent având și un copil (nu este clar dacă era propriul său copil sau era adoptat). Au fost multe incertitudini cu privire la detaliile vieții sale. În 1938, Walter Karl
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
din cauza simpatiilor fie cu al doilea război al țăranilor germani, fie cu luteranismul (la moartea sa au existat câteva pamflete și lucrări luterane). Numai lucrările religioase sunt incluse în ceea ce a mai rămas din opera sa, cea mai cunoscută fiind altarul din Isenheim, finalizat în 1515, acum aflându-se în Muzeul Unterlinden din Colmar. Cele nouă imagini ale sale aflate pe douăsprezece panouri sunt dispuse pe aripi duble pentru a prezenta trei puncte de vedere (mai degrabă decât doar ipostazele deschis
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
acum aflându-se în Muzeul Unterlinden din Colmar. Cele nouă imagini ale sale aflate pe douăsprezece panouri sunt dispuse pe aripi duble pentru a prezenta trei puncte de vedere (mai degrabă decât doar ipostazele deschis și închis ale tripticelor din altare), în funcție de sezon sau ocazie. Prima vedere, cu aripile exterioare închise prezintă o Răstignire flancată de Sfântul Sebastian și de Sfântul Anton, având și o parte inferioară ce prezintă înmormântarea. Atunci când este deschis primul set de aripi se pot vedea Buna
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
parte inferioară ce prezintă înmormântarea. Atunci când este deschis primul set de aripi se pot vedea Buna Vestire, Concertul Îngeresc (uneori interpretată ca Nașterea Bisericii Creștine), Fecioara Maria îmbăindu-l pe Cristos și Învierea. Cea de a treia vedere prezintă un altar de lemn aurit sculptat de Nikolaus Hagenauer, flancat de Ispita Sfântului Anton și de Vizita Sfântului Anton la Sfântul Paul. Pe lângă faptul că este cea mai mare lucrarea a sa ce încă mai există, lucrarea este cea mai mare lucrare
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
lucrări sale sunt în Germania, cu excepția unei mici Răstigniri aflate la National Gallery of Art din Washington și alta în Kunstmuseum din Basel, Elveția. În jurul anului 1510 el a fost rugat să picteze patru sfinți în grisaille pentru exteriorul aripilor altarului Heller al lui Albrecht Dürer din Frankfurt. Opera lui Dürer a fost distrusă de un incendiu și mai există doar în copii, dar, din fericire aripile au supraviețuit, o pereche de sfinți fiind prezentată în Galeria de Artă Municipală din
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
mai există doar în copii, dar, din fericire aripile au supraviețuit, o pereche de sfinți fiind prezentată în Galeria de Artă Municipală din Frankfurt, iar cealaltă în Muzeul de Artă al Statului din Karlsruhe, Germania. În Karlsruhe există, de asemenea, "altarul Tauberbischofsheim", precum și altarul "Maria Zăpezii" (1517-1519), realizat pentru bazilica din Aschaffenburg, aflat în prezent la Muzeul Augustiner din Freiburg. Un mare panel al lui Erasmus din Antiohia și a Sfântului Maurice aflat în München, probabil datând din 1521-24, a fost
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
în copii, dar, din fericire aripile au supraviețuit, o pereche de sfinți fiind prezentată în Galeria de Artă Municipală din Frankfurt, iar cealaltă în Muzeul de Artă al Statului din Karlsruhe, Germania. În Karlsruhe există, de asemenea, "altarul Tauberbischofsheim", precum și altarul "Maria Zăpezii" (1517-1519), realizat pentru bazilica din Aschaffenburg, aflat în prezent la Muzeul Augustiner din Freiburg. Un mare panel al lui Erasmus din Antiohia și a Sfântului Maurice aflat în München, probabil datând din 1521-24, a fost aparent parte a
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
realizat pentru bazilica din Aschaffenburg, aflat în prezent la Muzeul Augustiner din Freiburg. Un mare panel al lui Erasmus din Antiohia și a Sfântului Maurice aflat în München, probabil datând din 1521-24, a fost aparent parte a unui proiect de altar mai mare, restul însă nemaiexistând. Alte lucrări se află în München, Karlsruhe, Aschaffenburg și Stuppach. În total au supraviețuit patru Răstigniri sumbre și pline de venerație. Caracterul vizionar al muncii sale, cu ale sale culori și linii expresive este în
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]
-
stil, în comparație cu Dürer și Cranach; pe ce picturi se bazează când face această afirmație este incert. Până la sfârșitul secolului, atunci când Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, a început să dețină cât mai multe picturi de-ale lui Dürer, altarul din Isenheim era deja considerat a fi un Dürer. La sfarsitul secolului al 19-lea a fost redescoperit, și a devenit un fel de figură cult, cu expresionismul încărcat de angoasă - și în lipsa oricărei urme de clasicism - a altarului de la
Matthias Grünewald () [Corola-website/Science/334988_a_336317]