11,261 matches
-
duc la delir, totul părea dintr-odată acceptabil pe fondul de haos provocat de aceste conflicte. La premieră, McMaster a fost convins: „Nu credeam să văd Puritanii și să cred În poveste“. La fel și spectatorii britanici, poate atinși de ecourile evenimentelor istoriei lor. Dar nu și francezii. Când am prezentat spectacolul la Opéra Comique din Paris, la aceleași imagini de iarnă, cu pământ Înghețat presărat cu cadavre, când o fată În rochie de mireasă Își confundă iubitul cu dușmanul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de Holender pentru că era foarte „la modă“ În arhitectura locală, dar experiența ne-a convins că nu orice arhitect e inspirat de scenă și pregătit să-i Înțeleagă legile și să le servească. Umorul elegant al muzicii Își găsea totuși ecou În mișcarea agilă și sensibilă a soliștilor, cu care am lucrat cu plăcere și entuziasm. Spectacolul a rămas În repertoriu la Viena până recent, când a fost preluat de opera din Tel Aviv, unde a avut o primire caldă, semn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
scenei. O privire de la distanță. O posibilitate de liniștire, de reculegere. Se crea astfel o emoție nouă, de o altă calitate. Deși nu am avut nicidecum intenția de a comunica mesaje politice, două scene din Trilogie au avut la București ecouri neașteptate În realitatea imediată a vieții. Martori la brutalitatea cu care era umilită Elena, spectatorii erau asaltați și Îmbrânciți de soldații greci În Întunericul fără contur al spațiului teatral. Afară, În Piața Universității, dezlănțuirea violentă a minerilor lăsase amintiri Încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
București, În ’90, acțiunea crimei, ritual Încetinită, era plasată În loja centrală a sălii, care până atunci fusese rezervată cuplului „regal“ ceaușist. Acum locul fusese transformat: loja prezidențială de tristă amintire devenise spațiu teatral. Faptul că aceeași scenă poate avea ecouri și interpretări atât de diferite, de la catedrala din Paris la loja centrală de la Teatrul Național, arăta Încă o dată cât de generos și bogat e materialul tragediei. Dar pentru mine acțiunea tăcerii a fost cel mai important element al Trilogiei. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
umor să râdă Împreună cu publicul de propriile lor emoții de concurs. Următorul nostru spectacol a fost intenționat numit Cine are nevoie de teatru?, schimbând În traducere titlul original al piesei lui Timberlake Wertenbaker, Our country’s good, pentru că Întrebarea era ecoul situației din societatea românească de după ’89. Ca și prizonierii englezi din piesă, Întrebam și noi publicul dacă această nevoie dispăruse, teatrele fiind confruntate cu faptul că gloria trecută a sălilor pline nu mai corespundea momentului prezent. Cenzura nu mai exista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
machete scenografice, destinate atelierelor din strada Plevnei. Nu-mi Închipuiam că aceasta va fi cea mai agreabilă perioadă a lucrului la Oedipe. Descopeream Împreună cât se confunda de mult destinul eroului cu acela al cetății: tragedia orbirii individuale Își avea ecou În orbirea colectivă, În cazul spectacolului nostru fiind vorba de România, ieșită doar de scurt timp din marasmul comunist. Dar Oedipe are ca temă și alegerea individuală, În contrast cu reacțiile de masă. Doream ca decorul să nu fie abstract și atemporal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Goethe. Nu găsiți că e mult mai logic să vezi valsul transpus În epoca În care a scris Gounod!?“. Volpe s-a strâmbat la mine și, ridicând semnificativ din umeri, a ieșit din birou. Degeaba, orice argument nu avea nici un ecou, eram iar respinși de direcțiune și obligați să reluăm lucrul de la zero. După șapte versiuni de decor, din criză de timp, proiectul a intrat În sfârșit În lucru, deși existau eterne rezerve. Uimit, mă Întrebam de unde venea această schimbare radicală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
-i Înfățișează pe Graun și pe soția lui, Dorothea Rehkopp, așezați la același clavecin. În enciclopediile muzicale este deseori reprodus portretul expus la Opera din Berlin, În care seamănă foarte mult cu compozitorul Nikolai Dmitrievici Nabokov, vărul meu primar. Un ecou amuzant În timp, concretizat prin suma de 250 de dolari, al acestor concerte executate sub tavanele pictate ale unui trecut poleit cu aur, a ajuns printr-un gest curtenitor până la mine, În Berlinul răsunând de Heil Hitler, În 1936, când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Enciclopedia Brockhaus, cea de-a doua ediție rusească), „cam așa cum acționează un comandant de vas pe furtună, când azvârle peste bord o parte din cargou pentru a salva restul“. Îmi dau seama acum că În această comparație epitafică Își găsește ecoul o temă epigrafică - Încercarea anterioară a bunicului de a-l azvârli pe fereastră pe reprezentantul legii. Ajuns la vârsta pensionării, Alexandru al III-lea i-a oferit să aleagă Între titlul de conte și o sumă de bani, probabil mare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
numele câinelui Colettei - și, victorie! De-a lungul acelei plaje Îndepărtate, peste luciul nisipului de seară din trecut, În care fiecare urmă de pas se umplea Încet cu apa luminată de apusul soarelui, se aud, se aud tot mai aproape, ecoul și vibrația strigătului: Floss! Floss! Floss! Colette se Întorsese la Paris când noi ne-am oprit acolo pentru o zi, Înainte de a ne continua călătoria spre casă; și acolo, Într-un parc brun-roșcat, sub un cer albastru și rece, am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
uimiți De frumusețea și norocul lor, Peste o stâncă curcubeul s-a lăsat Și-a prins acolo o gazelă demnă. Trebuie să adaug că În timpul acelei ședințe de duminică și a celor următoare, mai aglomerate și mai oribile, mă urmăreau ecourile unor povești de familie pe care le auzisem. În primii ani ai deceniului al optulea, bunicul din partea mamei, Ivan Rukavișnikov, negăsind pentru fiii lui nici o școală particulară pe plac, Întemeiase o academie proprie, angajând doisprezece dintre cei mai buni profesori
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Benz nu era bun iar Wolseley-ul dispăruse În mod jenant, și păstrez cu drag amintirea acestei solicitări (recent negată de eminentul meu prieten, dar În mod cert formulată de aghiotantul său) numai dintr-un punct de vedere compozițional - din cauza amuzantului ecou tematic al rolului jucat de Christina von Korff În episodul Varennes din 1791. Deși căderile abundente de zăpadă erau mult mai obișnuite În St. Petersburg, decât - să zicem - În jurul Boston-ului, cele câteva automobile care circulau printre numeroasele sănii ale
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
timp, ultimele note ale răgușitului contralto mă urmăreau În lumina crepusculară. Când se făcu din nou liniște, prima mea poezie era gata. 5 Era Într-adevăr un jalnic ghiveci, cu multe alte Împrumuturi În afară de modulațiile pseudo-pușkiniene. Scuzabile erau doar un ecou al tunetului lui Tiutcev și o rază de soare refractată din Fet. În rest, Îmi amintesc vag de menționarea „ghimpelui memoriei“ - vospominania jalo (pe care o vizualizasem de fapt ca ovipozitorul unei muște ihneumonide călărind o omidă de varză, dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se profilează foarte clar În spectacolul de marionete care se desfășoară În mintea mea. Era actrița fanată, cu ochii ca niște nestemate, care, după ce Își presa o clipă batista ținută strâns În mână pe gura Înfierbântată, Începea să evoce nostalgice ecouri ale Teatrului de Artă din Moscova, supunând câteva versuri celebre acțiunii - pe jumătate disecție, pe jumătate mângâiere - executate de vocea ce rostea rar și limpede cuvintele. Mai era veșnicul autor de mâna a doua al cărui glas se zbuciuma În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
exploda din gura lui sobră, eu trăiam un minunat sentiment de ușurare, În timp ce tu, murmurând un fel de felicitare, te aplecai să-l depui În crepusculul tivit cu alb al pătuțului lui. Știi? Mai simt și acum În Încheieturile mâinilor ecourile dibăciei cu care manevram căruciorul, de pildă apăsarea rapidă În jos a barei pentru a ridica botul căruciorului ca să-l urc pe trotuar. Mai Întâi a fost un vehicul gri ca un șoarece, fabricat În Belgia, cu cauciucuri grase ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Mare a fost omul providențial pentru Moldova, pentru veacul său, pentru istoria noastră și chiar pentru Europa Timpului său. A fost un erou, o personalitate fantastică; el, alături de Mihai Viteazul cele două uriașe personalități au zguduit istoria noastră națională, cu ecouri în istoria universală chiar. A fost o personalitate atât de puternică, încât a mobilizat nu numai toată suflarea Moldovei lui întru împlinirea idealurilor sale; dar și peste veacuri, a însuflețit ca un portdrapel în luptă poporul român în momentele grele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
face o plecăciune și trage ușa după el. Salcie, Negrilă!! Nu uita!! strigă după el Ștefan. Salcie!!... Un câine urlă jalnic, prelung, a pustiu... E miezul nopții! În cetate, peste tot e liniște! vestește străjerul din turn. Și, ca un ecou, îi răspunde alt străjer, din alt turn: "Peste tot e liniște!"... Un fluturaș de noapte a încins o nesăbuită horă aeriană în jurul unei flăcări de la o lumânare a sfeșnicului de pe masă... Bagă de seamă! strigă Ștefan alarmat întinzând mâna. Prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oștenii îi înșfacă, îi târăsc, ei se zbat, strigă, scuipă cu clăbuci. Te blestem!!! urlă Isaia ca o fiară. Sângele meu asupra ta și a urmașilor urmașilor tăi cadă!!! În vecii vecilor!!! Blestemul Mușatin!!! Te blestem!!! Te blestem!! Te blestem! Ecoul blestemelor se pierde pe coridoarele cetății... Apoi tăcere... Dumnezeu să-i ierte, șoptește Ștefan. Apoi, înalță capul, cu altă voce, fermă, poruncitoare: Pregătiți caii!! Plecăm spre Dunăre!! Boierii ies în grabă. Tăcere... Doar câinele ce urlă a pustiu... Și broaștele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unde biruia alții, nu perdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor..." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei C VALEA ALBĂ. ISPĂȘIREA. BUCIUMĂ!!! Un bucium buciumă răgușit. "Fugi!! Fugi Măria ta!! Fugi", aude el răsunându-i ca un ecou, gândul... "Și eu , Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! Sabia Creștinătății! Athletul lui Hristos! Am fugit! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stâncă... Din depărtare, se aude, parcă, zvon de bucium... Tresare... Ascultă... I s-a părut numai... Cioplește... Un bucium... Alt bucium... Daniil a încremenit cu dalta și ciocanul... Ascultă... Buciume buciumând prind să buciume pe culmi hăulind prin văi cu ecoul lor din obcină în obcină. Buciumă!! strigă el și aruncă ciocanul și dalta... Chiuie: Buciumă!!!... Aleargă ca bezmetic dând ocol chiliei, râzând, strigând: Buciumă!!! Am spus eu?!?!... Se împiedică în anteriu:... Vezi, Măria ta?!?! Buciumă!!! Pleznește palmă de palmă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să se frângă vreodată. Constantin Dragases Paleologul" Kostas Kyriazis, Constantin Paleologul * Pe Constantin și pe Ștefan i-a apropiat același Destin, aceeași luptă, aceeași încununare: ei aparțin veacurilor. Daca lupți, și lupți până la moarte, nu poți fi înfrânt". Împărăția Bizantină, ecoul Căderii Constantinopolului, a influențat Țările Române, încât Nicolae Iorga pe drept cuvânt a afirmat că Moldova a fost "Bizanț după Bizanț". CUPRINS Predoslovie 5 PROLOG GOLGOTA VALEA ALBĂ iulie 1476 21 A. A'NĂLBIT POIANA CU TRUPURILE LOR 26 iulie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sâmbătă sensul a fost dat din capul locului, căci el se confundă cu această anima a zâmbetului matern. Sensul i-a fost dat cărții în clipa când viața l-a pierdut. Autorului i-a revenit misiunea ca, scriind, să perceapă ecoul dintre sens și propriul lui trecut. El a realizat astfel un sistem de corespondențe prin care un Același, un Sens fundamental, a fost ipostaziat și amplificat. Acesta este un mod poetic de a proceda.” În Bagaje pentru paradis (Albatros, 1997
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu-i ardea de nici o „primăvară” și că sprijinul pe care îl acorda Cehoslovaciei nu avea la bază decât rațiuni de politică externă. Bune și ele, în context, nimic de zis. Idealul independenței naționale avea în acei ani un puternic ecou în inima poporului român care, în marea lui majoritate, nu putea să prevadă în ce va transforma cu timpul Ceaușescu independența lui. Dintre prietenii mei de atunci, cel mai aproape locuia Lucian Raicu, la doi pași, peste „gârlă” (Dâmbovița), pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de la Marin Preda. „Simplul” lui răspuns - am avut, am această impresie - ar fi constituit cel mai puternic argument. * Pe când eram mai tânăr și aveam deseori insomnii, de Sfinții Constantin și Elena auzeam, noaptea târziu, din blocul de vizavi, „de milițieni”, ecourile unei petreceri ce culmina, decent, sublimând-o într-un chip oarecum neașteptat, cu un „mulți ani trăiască” liniștitor, luminos. Onomastica aceea anonimă s-a repetat, an de an, câtva timp, apoi... cântecul a amuțit. Când și de ce? Nu știu. Pur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
purtat pe pământul Basarabiei, în special pe cel al Basarabiei de sud: Cahul, 1770, Ismail, decembrie 1790, când cetatea puternic fortificată de turci, socotită inexpugnabilă, a fost luată cu asalt de oștile lui Suvorov (victoria acestuia a avut un puternic ecou în Europa și a provocat o răscoală populară la Constantinopol; poeții Derjavin și Byron i-au închinat ode). Ismailul a mai fost cucerit de ruși în 1770 și 1809; Chilia - în 1771, 1790 și 1806, Akermanul - în 1770, 1789 și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]