11,439 matches
-
mulțumească cu puținele momente în care pare să o întrezărească. Aspect dinamitard îmbracă și poezia erotică a lui Geo Dumitrescu, nu e atât un dispreț față de iubire, cât față de concepția calm burgheză, alimentată de o tradiție literară a idealului erotic. Iubita se înfățișase în ipostază angelică sau demonică, fie imagine pură, ideală, de neatins, fie imagine a celei care dezamăgește, dar accentul cădea întotdeauna pe trăirile eului liric, oricât de clar conturate sau dimpotrivă de contradictorii ar fi fost acestea. Demitizarea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pentru fierbinți veșnicii provizorii/ cu-același alb fir de abur subțire,/ pe care mereu îl vei rupe/ și fără de care/ tu și lumea v-ați stinge...", Veșnicul joc). Combustia interioară devine condiție necesară a trăirii erotice. Există o proiectare asupra iubitei/ ispitei erotice a acestei arderi: "te-ascult arzând depărtată mereu" (Veșnicul joc), "Fiebinte stai aburind ca o ceașcă străvezie", "- Ar fi bine s-o uiți! Îi spuneam inimii,/ (...) - Ușor de zis! mi-a răspuns - nicicând/ n-a fost dat nimănui
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cele ale visului (Alchimie). Atunci când poemul capătă ceva din tonalitatea incantatorie a versetelor din Cântarea Cântărilor, aura de mister în care figura invocată se învăluie, este potențată de recurgerea la un "tu" indefinit, așa cum se întâmplă în poemul amintit. Iubirea/iubita este recipientul magic în care sufletul se preschimbă. și într-un astfel de caz jocul lingvistic este nelipsit, textul se constituie, așa cum ne-am obișnuit din acumulări de elemente care permit modificări semantice de la un vers la altul asemenea cristalelor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
șoldurile țipă.", Mahalale) și imaginile sacralității sunt mutilate, nu există ideal sau idealizare ("Maica Domnului sluțită avea ochi de castane", Corespondență pe un arbore, "când Maica Domnului, cu glezna rotundă,/ iese din șanțuri și intră în cetate", Vizită celestă). Câteodată iubita este interlocutorul imaginar căruia i se adresează într-o încercare de a rupe singurătatea apăsătoare ("Nu, iubito, munții se destramă/ emigrăm pe rând în câte-un fel", Viziunea de la no. 7). Discursul erotic pare să capete însă alte nuanțe în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ochi de castane", Corespondență pe un arbore, "când Maica Domnului, cu glezna rotundă,/ iese din șanțuri și intră în cetate", Vizită celestă). Câteodată iubita este interlocutorul imaginar căruia i se adresează într-o încercare de a rupe singurătatea apăsătoare ("Nu, iubito, munții se destramă/ emigrăm pe rând în câte-un fel", Viziunea de la no. 7). Discursul erotic pare să capete însă alte nuanțe în poeziile din ciclurile ulterioare sau în cele publicate postum, se regăsește aici ceva din savoarea și nostalgia
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
scriitură, are o proveniență ciudată, e "varul oaselor mele", luna se multiplică, devenind însemn al timpului și banalizându-se. Călătoria nefastă, ciudată revine și ea: "Sub Crucea Sudului peste cel mai mare existent poem/ ca o rochie de seară flutură plânsul iubitei purtat de muson;/ flutură plânsul iubitei purtat de muson ca o rochie de seară/ străpunsă de fantomele peștilor-spadă ce navigau prin blestem". Reluarea în chiasm, de data aceasta, sugerează aceeași disipare a universului, aceeași pierdere pe mările marii călătorii, adică
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
varul oaselor mele", luna se multiplică, devenind însemn al timpului și banalizându-se. Călătoria nefastă, ciudată revine și ea: "Sub Crucea Sudului peste cel mai mare existent poem/ ca o rochie de seară flutură plânsul iubitei purtat de muson;/ flutură plânsul iubitei purtat de muson ca o rochie de seară/ străpunsă de fantomele peștilor-spadă ce navigau prin blestem". Reluarea în chiasm, de data aceasta, sugerează aceeași disipare a universului, aceeași pierdere pe mările marii călătorii, adică-n moarte. Textul de fapt pune
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din înalt. Celelalte titluri ale volumului sunt în mare parte descriptive, surprinzând un fenomen meteorologic (Ploaia, O mie de vânturi), un moment (Noapte, După-amiază, Amurg), un cadru (Grădina enigmă, Grădina publică, Maidanele galbene, Castelul), o ipostază umană (Prietena de departe, Iubita cu surâs neutral, Flămânzii, Femeia cafenie, Fanții, Salomeea), altele par a fi titluri desprinse din ziare (Fapt divers, Moment solemn) sau fac, pur și simplu, trimitere la o modalitate de creație (Proiect abandonat de madrigal, Conspect de toamnă, Cântec de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tradiția literară, pentru ca în final să le infirme pe toate. Tonul nu e virulent, tema liniștii, a tăcerii sufletești este aici refuzată. Se respinge literatura lamentărilor pe vechile teme, trecerea timpului, iubirea-ideal, platonică ("Ar trebui să înalț către o himerică iubită/ aceleași patetice și dulci lamentări"), atracția morții, interogațiile existențiale, idealul de neatins ("moartea ar trebui să-mi fie o mare ispită/ și să-mi fac din toate nimicurile întrebări"). Mijloacele de subminare a seriozității textului se multiplică și aici, de la
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
proiectarea în universul familiar ("am locuința lângă cimitir") a mortuarului, se observă și o deturnare a așteptărilor. Universul e modificat (se păstrează lumea de bâlci, "dricarii cu simbria neplătită/ la rișcă joacă în răspântii o dantură/ să cumpere cercei pentru iubită", în care hazardul își spune cuvântul, dar din care eroticul și thanatosul fac parte în mod firesc), dar se sugerează absența morții (căci în cimitir, morții "nu mai vin aici de-un an"), fără ca prin aceasta lumea prezentată să iasă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
perspectiva este răsturnată, comunicarea se face prin peștii zburători. Este o reinventare a relației dintre îndrăgostiți. Dacă ne-am obișnuit să găsim proiecții ale sentimentelor eului liric asupra universului înconjurător, de data aceasta lumea pare a se proiecta în ochii iubitei și îndrăgostitul n-o mai percepe decât prin intermediul acestora. Se modifică și dimensiunea sonoră a tabloului, sunetul este redat la nivel vizual pentru a se încadra în acest univers aplatizat: "De la înălțimea ce pune somnului capăt,/ din sirene de fabrici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tratate în registru comic demitizant: Am locuința lângă cimitir/ (...) cât despre morți, ei nu mai vin aici de-un an/ și pierd calicii chilipir." sau "Dricarii cu simbria neplătită/ la rișcă joacă în răspântii o dantură/ să cumpere cercei pentru iubită!" E un poem care subliniază epuizarea unor structuri lirice prin prelucrarea lor la nesfârșit (textul face trimitere la poetica simbolistă, refuzată însă: "De-atuncea nici/ fantome mari să trecă nu vor/ ținând de mâini fantomele mai mici.") și singura modalitate
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nu au putut fi strict delimitate. Am identificat astfel o rețea de simboluri care revin în opera acestor poeți. Iubirea este una dintre temele demitizate, lipsită de idealizare, ea nu mai oferă nici posibilitatea salvării spirituale. Se asociază imaginile iubirii/iubitei adesea cu ideea de călătorie. Însă călătoria rămâne și aici un simbol al apropierii de moarte. La Tonegaru, încercările de îndepărtare de lumea reală îmbracă forma călătoriei pe mare către ținuturi exotice, dar nu destinația este cea avută în vedere
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
165, 176 Fata morgana, 122 Filosofia materiei, 172 Filozofia materiei, 191 Finis coronat opus, 164 Fruntea Soarelui rece, 211 Grădina enigmă, 120 Grădina falsului Epicur, 124 Habanera, 184, 227 Hilda sau poveste de noapte, 124 Hirsuta, 176 Hocus-pocus, 124, 151 Iubita cu surâs neutral, 125, 165 Laudatur temporis acti, 162 Luna hieratică, 219 Maidane galbene, 211 Moartea primului amorez, 190 Moment solemn, 120, 165, 192 Morții, 171 Musca Tse-Tse, 123, 170 Noaptea feroviară, 124 Noembrie patetic, 185, 186 Noi doi, 193
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Bacovia și pionier sentimental al ecologiei! Explicația e surprinzător de naivă. Nici un cuvînt nu trimite direct la „chinul animalelor”, deși „sînge (le) cald” evocă tăierea lor. în schimb, ca un șoc e anunțată venirea lupilor, motiv de a-i cere „iubitei” adăpost. „Tablou de iarnă” e, în termeni plastici, un peisaj, dar și un poem despre teroarea morții și despre iubire ca refugiu din fața ei. Situl ales de poet are ca element principal abatorul, o importantă întreprindere urbană, la fel de importantă ca
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
instalație 8). Un havuz cu o suprafață întinsă: lacul pe care plutesc lebede, din strofa a doua. Parcul, havuzul și lebedele constituiau o atracție, îndeosebi pentru provincialii și străinii descinși în București. Personajul principal al unui roman postbelic își duce iubita, o prințesă rusă emigrantă, de la cea dintîi plimbare, în Cișmigiu ca să-i arate „cuștile cu lebede, și toți plopii, teii, sălciile și platanii”9). Pentru contemplativul Bacovia, decorul din „Amurg antic” e reconfortant: în lumina asfințitului, elementele lui componente emană
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
provinciile” lor (de remarcat că termenul „provincie” apare prima dată în „Plumb de toamnă”) și alții vor fi nevoiți să procedeze la fel: se vor izola și astfel legăturile se vor întrerupe. Inevitabil, lucrul acesta se va întîmpla și cu „iubita”. „Plumb de toamnă” se încheie în nota cea mai adecvată, respectiv cu relevarea a ceea ce-i unește pe toți acești nefericiți: „jalea și revolta”. „De-acum, - scrie autorul - au și pornit pe lumea eronată/ Ecouri de revoltă și de jale
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ale ei. Vă imaginați ce prost s-ar fi terminat poemul, dacă ultimele versuri ar fi fost o declarație de dragoste în stil romantic, călduroasă, cu afirmarea dorinței de revedere. întrebarea „Tot mai citește probleme sociale.../ Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată” (adică la fel de izolată - n. m.)? pune însă mult mai bine în evidență starea sentimentelor lor, ca și identitatea preocupărilor. Cînd - mă întreb recitind poemul - s-au lipit de mine versurile „De-acum pe cărți voi adormi uitat”, „Tot
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
însă mult mai bine în evidență starea sentimentelor lor, ca și identitatea preocupărilor. Cînd - mă întreb recitind poemul - s-au lipit de mine versurile „De-acum pe cărți voi adormi uitat”, „Tot mai citești probleme sociale.../ Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?”? Anul nu-l mai știu, dar încă de cînd eram tînăr. Atunci le spuneam - direct, nu prin corespondență- în pauzele de cursuri sau în întîlniri întîmplătoare, mai degrabă ironic decît tandru, cu un interes vag față de dispoziția celei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vizite nici de convorbiri literare, cînd „entertainment”-ul mă plictisește, cînd strada mă enervează. Și pe măsura consolidării scepticismul meu, „adorm”, tot mai des, pe cărțile ținute aproape, vreo sută încă, pentru confruntări morale și alte nevoi sufletești. Cît despre iubitele din vremuri, uitate sînt toate... Fotografia din 1926 Orășeni înstăriți, părinții lui Bacovia și-au comandat portrete în ulei unui pictor itinerant: Schulhofth. E de mirare însă că n-au făcut același lucru și pentru copiii lor. Și mai surprinzător
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vernisate, bronzate, nichelate” etc., dar - sigur - pentru el cuvîntul avea un înțeles deosebit și un spectru evocator mai larg decît pentru noi. Al treilea: „Lampă”. „Mai spune s-aducă și lampa-” e ultima din cele cinci cereri adresate de poet iubitei, în „Decembre”.7) în vremea lui Bacovia, îndeosebi în tinerețea sa, „lampa”, cu sită de mătase deasupra, intra în categoria obiectelor de lux. Ca „articole de iluminat”, lămpile și părțile lor (ținători, rozete, abajururi, cercuri, brațe) erau „din fier sau
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
După această paranteză (care, desigur, ar putea continua cu alte exemple)12), reiau versurile lui Bacovia: „Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am fost cîndva,/ Tîrziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna”, care evocă urgența comunicării cu „iubita”, încercare, din păcate, eșuată. Moneda folosită de poet putea fi, așadar, un „nikel” (rest de la crîșmă) sau, mai probabil, o piesă mare, de argint, obișnuită pentru un anumit gen de plăți, cum lasă să se-nțeleagă aceste versuri dintr-o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Lucrez cu tineri, dar n-am auzit pe vreunul dintre ei că vizitează cimitirele. în ultimele decenii, acest gen de curiozitate romantică pare să fi dispărut. Ea mai exista încă în studenția mea, cînd unii dintre colegi, de mînă cu iubitele, se plimbau prin „Eternitatea” ieșeană aproape tot atît de des ca și prin parcul Copou. Tinerii din generațiile anterioare o făceau, desigur, și mai natural. Versurile citate la începutul glosei arată că Bacovia nu ocolea astfel 158 Constantin Călin de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Imensitate, veșnicie,/ Pe cînd eu tremur în delir [iubea „o fată din oraș” - n. m.],/ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”3). Thanatos se împotrivește lui Eros. Cimitirul e o „lecție de viață”. Alexandru Vlahuță își mustra iubita cu ideea de cimitir, spațiu imaginar în care sînt plasate iluziile, visurile, sentimentele defuncte: „Acum, cînd nu ne mai iubim,/ Vino cu mine-n țintirim,/ Acolo unde, îngropate,/ Zac, coperite de uitare,/ Atîtea visuri înghețate/ De vreme și de nepăsare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sau „Dormi în pace” a lui Bacovia. E o rugăciune fără cuvinte, o „cugetare” fără retorică, o descriere oarbă, un „roman” eliptic, care contrariază prin numeroasele lucruri nespuse. Ideea poemului e pe cît de veche, pe atît de simplă: moartea iubitei face ca lumea să pară un sicriu 23). Simple, exacte, realiste aș zice, sînt totodată, la Bacovia, impresiile și reacțiile exprimate în fiecare din versurile sale, deși - surprinzător - unele nedumeresc. Amatorii de subtilități au răsucit în fel și chip, de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]