12,849 matches
-
culoarului, câteva trepte duc către subsol. Le coboară grăbit. Se succed câteva săli, bucătăria, magazia de alimente, spălătoria, sala de mese. Ajunge în fața unei uși, păzită de un soldat. Stinge lanterna și intră într-o cameră micuță și rece, slab luminată de flacăra tremurătoare a unei lumânări înfiptă în gâtul unei sticle așezate pe masa simplă din lemn. Pe lângă pereți, trei saltele. De pe una dintre ele se ridică un bărbat îmbrăcat într-un pulover negru pe gât și pantaloni de stofă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
restul unui pansament alb, găsit prin buzunare. Nemții nu se grăbesc. Își fac apariția în pas de marș, linia lor strângându-se ca un cerc întunecat în jurul celor două siluete care stau cu mâinile la ceafă în bătaia vântului. Căpitanul luminează cu lanterna chipul murdar de noroi al sergentului Lazăr. Locotenentul Rădulescu? Este acolo. Neamțul urmărește mâna care arată către un trup întins la pământ, învelit într-o foaie de cort. Revine cu privirea la cel din fața lui. Cum te numești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Înscrie mașina pe drumul parcurs la sosire. Brusc, din noapte apar siluete care aleargă către el, cu armele întinse înainte, gata să tragă. "Ce dracu..." Nu mai are timp să-și termine gândul. O explozie intensă, un gheizer de flăcări luminează noaptea și mașina se transformă într-o grămadă de fiare contorsionate care ard cu vâlvătăi puternice. Trupul căpitanului este proiectat prin parbriz sub forma unei torțe umane. Din mai multe direcții răsună rafale de mitralieră. Strigăte îngrozite se aud de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un fericit privilegiat. Și voi, dragele mele, sunteți fructele acestei pasiuni puternice, ceea ce vă face deosebit de prețioase și iubite, de ei și de mine. Își șterge pe furiș o lacrimă. Vreți să vedeți niște fotografii cu părinții voștri? Cu fețele luminate de bucurie, Emilia și Adela se uită cu ochii plini de speranță la bunica lor. Vrem, te rugăm! Atunci haidem să ieșim în grădină. Acolo am pregătit tot. În timp ce toate trei ies din casa albă, desprinsă parcă dintr-un basm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
confirmare, doamna, intuind, dădu afirmativ din cap, apoi șoptit: - Da! Am Întors privirea către bolnava din pat, și o Întrebai, fără rost, năucit: - Fiica dumneavoastră? - Da, domnule judecător. Plăcerea de a-mi confirma filiația era evidentă, o surdă mîndrie Îi lumina fața, era o revitalizare melancolică - ea este! mai mult nu putu rosti, deși era vizibil că vroia să mai spună ceva. - Cum o chema? - Ecaterina Perussi, răspunse. - Keti, vreți să spuneți! Inima-mi ieși din loc, vorbisem mai mult decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
unui ocean; ea mă sărută. „Dacă nu ne Întîlneam atunci”, spusei. - „Trebuia să ne Întîlnim!” preciza pentru a nu știu cîta oară. Unghiul literei nu se mai văzu, amîndoi formam acum o linie dreaptă În cenușiul camerei ce era abia luminată de becul de afară. Deodată, așa cum ne aflam furăm cuprinși În unghiul stelei ce trecu peste noi prin fereastră odată cu rotirea pămîntului, și-n clipa aceea devenirăm nesfîrșit de frumoși. Acum, la data scrierii acestei cărți, au trecut aproape cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Întreb. - Ați da dovada unei deformații profesionale fără noimă, e ca și cum eu aș Întreba-o dacă are cazier judiciar, observai zîmbind. Căldura răsfrîntă de asfaltul trotuarului larg din partea asta a străzii moleșește trecătorii, care-și pierduseră voiciunea. Tinerețea anotimpului Își lumina vitalitatea prin policromia vestimentației, cu deosebire a celei feminine; rochiile În diversitatea lor coloristică dînd impresia unei abundențe comerciale, contrazisă Însă de primele vitrine, pline numai cu stămbării colorate; cît despre rochia de mătase albastră a profesoarei era dinainte de război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ceasul din urmă care va veni, va trebui să vină - cu noi, fără noi - cei mai mulți care vor rămîne din ceasul de acum sau vor veni nu vor Înțelege nimic, iar pe noi nici atît. Cum să Înțeleagă paradoxul de-a lumina iadul cu mîinile În smoală, deschizînd cărărui spre nădejdile din prima zi a lumii? cine a văzut Îngeri În iad, și mai ales sus, acolo, lîngă pupitrul de comandă? Și vom rămîne singuri, neînțeleși, noi cîți vom fi, puțini-mulți ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În finalul celor patru pagini, Îl rugam să transmită salutări și lui Lung: sentimentul meu nu era unul de bucurie cum s-ar fi putut Înțelege din cele trei rînduri pe care le scrisesem În Încheiere, ci unul de solidaritate... Luminat de vestea primită o adusei la cunoștință domnului Pavel care se afla atunci În fotoliul lui din sufragerie. ZÎmbi, superior: - Iată, domnule judecător, că În țara asta se poate sta În pușcărie și fără tribunale și judecăți. E mai simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
soarele În față, se auzeau broaștele În micul iaz comunal, satul nu aducea nici un zgomot, iar sora Anei nu era acolo, și iată că după douăzeci de ani peisajul rămăsese neclintit. Eu nu-mi dădusem seama, dar pentru ea timpul luminase neîncetat fiecare amănunt al acelei lumi, cu intensitatea avută, căci se mai Încălzea Încă la soarele uitat despre care Începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator - prinse chef nestăvilit de vorbă, Își rostogolea impresiile „Încîntătoare” spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
urmare a invitației mele, Împreună cu soții Pavel, la restaurantul din Grădina publică aflat În apropierea malului Înalt ce domina fluviul ce curgea În vale cu puținele ambarcațiuni locale și un șlep sub pavilion egiptean - Înainte de război era o nebunie, acum luminat În Înserarea crescîndă de cîteva becuri singuratice. Toți cinci ne aflam la o masă dreptunghiulară (rezultat a două mese pătrate puse una În prelungirea celeilalte, anume pentru noi) de către unul din cei doi băieți care efectuau diverse servicii pentru clientela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
zilei era vinovată, gîndesc acum, - ne prăbușirăm necontrolați pe divanul acoperit cu o cuvertură plușată, de culoare bej, pe care trupurile noastre, ajutate de căderea roșiatică a soarelui, aveau să plutească Învingătoare ca pe apa unui ocean nesfîrșit. Ea se lumină de-o fericire rară, eu asemeni, Încît, privind, sau numai exultînd, trupul ei se dezgoli imaginației mele ca-n prima zi a Facerii lumii. Încetase să mai vorbească, i se auzea doar respirația caldă, uitată ca de mii de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
veghindu-ne pierzania. Ceasul acela aș fi vrut să țină cît o viață, dar ea se lăsă În voia sfîrșitului, căci peste noi Începu o adiere ca de pe alte tărîmuri, nebănuite lumi exotice cerîndu-și Îndreptățirea. Amețit de vrăjile orei mă luminam trupului ei gol și nimic nu ne-ar fi putut clinti mîntuirii acelui ceas. TÎrziu, nici unul din noi n-ar fi putut spune la ce oră, oricum Înainte de miezul nopții, poarta se auzi scîrțîind, apoi Închizîndu-se și Îndată pașii mărunți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și chiar dacă aș fi avut vreun temei n-aș fi făcut-o - era lumea ei, ideația În care a străbătut timpul dintre cele două războaie, din vremea României Mari și a tinereții ei, și vremea de-acum, după ultimul război. Luminat pe umeri de ultimele raze ale apusului, el se ivi În după-amiaza aceea lîngă mine. Prezența lui născu o mare plăcere, amintind bucurii trecute. - Adu-ți aminte, vorbii, cînd stăteam pe banca din curtea casei părinților mei - avem 18 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
să fi văzut Parisul măcar o dată În viață. Vorbirile noastre se lungiră În seara aceea pînă tîrziu, eram În afara timpului, călători fără noimă; doamna Pavel ne privea pe amîndoi, iradia de bucuria de a ne vedea În casa ei foarte luminată În seara aceea, o sărbătoare, prima după atîția ani de singurătate ai ei. - CÎt timp ai să stai acolo? - Depinde. O lună... două cel mult. ZÎmbi. Pe dată fața Îi fu adumbrită de o tristețe vagă În mod absurd mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
lîngă mine și rosti: - Mă scuzați vă rog; mă mai cunoașteți? Nu ați fost judecător - nu vă mai țin mint numele - În anul l945? Acum nu știu cu ce vă ocupați. - Sunt tot judecător. - Deci nu v-am confundat. Se lumină la față și-mi Întinse mîna, dar nu-și spuse numele. Eu am plecat de atunci, la Începutul anului următor, În martie 1947, continuă el. Locuiesc la București. Acum am venit la moartea unei rude; nu mai știu ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
constantă evlavie. Clădirea bătrînească în care a poposit îl face să emită aprecierea că o "casă a viitorului" n-ar trebui "să pustiască lumea existentă, ci numai să o reorganizeze, prin Ťcivilizațieť. La rîndul ei, aceasta trebuie să se lase luminată de spiritualitatea vechii așezări. Numai dacă se va înțelege dialectica aceasta, Sângeorzul va intra în noua lui etapă, cu un chip de care să nu-i fie rușine". Iar confruntarea cu localnicii e plină de un pitoresc în care se
Printre amintiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8354_a_9679]
-
Ileana Tonca a reușit să transmită din spatele orchestrei timbrul său extrem de fin și totodată puternic, modulând cele trei intervenții în funcție de desfășurarea poveștii. Discretă în prima, coloratură delicată în a doua și extrem de lirică în a treia apariție, Waldvogel îl înaripează, luminează și îndrumă pe Siegfried în căutarea darului suprem: iubirea ca element central al existenței, ultim adevăr și punct de pornire spre noul „eu”. În actul al treilea, Wotan o readuce în lumea care nu doarme pe Erda, zeița atotștiutoare. Suflul
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
existenței, cea care condiționează o parte importantă a creației compozitorului. Este un concert marcat de o viziune teatral dramatică cu totul captivantă. Evident, pianul solistic este personajul central. Lucrarea derulează o dramaturgie complexă a stărilor de spirit, de la viziunea sumbră luminată exclusiv de vocea pianului, la meditația sensibil întreținută a părții mediane, aspect pe care Mihaela Ursuleasa îl împlinește în baza unei impresionante capacitați privind penetrarea spațiului spiritual al acestei partituri. Finalul, de-a dreptul șocant, juxtapune vehemența adresării din refrenul
Cu Horia Andreescu și Mihaela Ursuleasa ..."a new look" al clasicismului vienez by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/8682_a_10007]
-
competition in me" afirmă el față de ipoteticul frate ivit din neant pentru a mai diminua ceva din sihăstria petrolistului. Filmul este alcătuit din lumini și umbre, foarte numeroase cadre cochetează cu întunericul în care asemeni petrolului se află scufundate chipurile luminate de flăcările unei sonde incendiate sau ale unui foc de vreascuri. Scena în care un puț de petrol se aprinde, arteziana de flăcări luminînd sălbatic noaptea, este punctată de tam-tam-ul unei muzici care sugerează tribal fascinul și idolatria, dezlănțuirea instinctului
Zgomotul și furia aurului negru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8685_a_10010]
-
și umbre, foarte numeroase cadre cochetează cu întunericul în care asemeni petrolului se află scufundate chipurile luminate de flăcările unei sonde incendiate sau ale unui foc de vreascuri. Scena în care un puț de petrol se aprinde, arteziana de flăcări luminînd sălbatic noaptea, este punctată de tam-tam-ul unei muzici care sugerează tribal fascinul și idolatria, dezlănțuirea instinctului și a teribilelor energii ascunse în inima de petrol a întunericului. H.W., fiul lui Daniel Plainview, viitorul magnat, își pierde auzul în acest
Zgomotul și furia aurului negru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8685_a_10010]
-
națiunii adunată în fabrica de palavre din Dealul Mitropoliei? Pe noi desigur că nu ne poate. [8 decembrie 1877] ["DRUMURILE S-AU TROIENIT... "] Drumurile s-au troienit și comunicația telegrafică pare întreruptă, nici o știre din străinătate nu vine să ne lumineze asupra situației, tocmai acuma când toate celea par a atârna de-un fir a păr. Câmpiile albe se-ntind împrejurul Bucureștilor și se pierd în zarea despre miazănoapte, unde a plecat împăratul Rusiei, în zarea despre miazăzi, unde stau oștirile
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
preste toată dezvoltarea istorică a țărilor, cu cât mai mult veți izbuti întru aceasta, neavând de risipit decât reparaturile făcute cu greu de conservatori. V. DIN ABECEDARUL ECONOMIC De câte ori un creștin s-apucă la noi să scrie un rând ca să lumineze neamul - presa este lumina, după cum zic d-nia lor - de atâtea ori pune mîna-n raft și scoate la iveală o carte nemțească sau una franțuzească și răsfoiește până ce găsește ce-i trebuie. Precum ni s-aduc toate d-a gata din
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
sfoară, sau există ș-atunci putem face ce-om pofti". Tot astfel sunt toate frazele radicalismului. Oricum le-ai întoarce, cuprinsul lor nu s-adaogă, pentru că nu-l au; ba adesea contrariul lor coprinde mai mult adevăr decât ele înșile. "Luminează-te și vei fi". Poate contrariul e adevărat. "Fii și te vei lumina! Căci o existență lungă și sigură va avea drept fruct al ei cunoștința, adică lumina. Tot așa-i și cu " Voiește și vei putea! ". Să poți, și-
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
toate frazele radicalismului. Oricum le-ai întoarce, cuprinsul lor nu s-adaogă, pentru că nu-l au; ba adesea contrariul lor coprinde mai mult adevăr decât ele înșile. "Luminează-te și vei fi". Poate contrariul e adevărat. "Fii și te vei lumina! Căci o existență lungă și sigură va avea drept fruct al ei cunoștința, adică lumina. Tot așa-i și cu " Voiește și vei putea! ". Să poți, și-atunci vei și voi", căci omul vrea ceea ce poate, iar când vrea ceea ce
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]