10,420 matches
-
care în înflacără închipuirea și deșteaptă dorul de a le învinge. Astfel față cu englejii, căci englejii erau acei care se scoborau de pe Mont Blanc, m-am simțit în fundulș conștiinței mele pe o treaptă de inferioritate și, ca să mă mângâi de această stare de umilire, am oftat și am comandat un prânz la otel. Pe când, deci, față cu Iacob Negruzzi, stam la masă cu șervetele la gât rătezând vârful unor ouă (à la coque)204, iată că văd pe stăpânul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
iarnă Încă adevărată, cu ger și omăt. Pretextul capitolului de față mi-a fost oferit de un bun prieten, artist la propriu și la figurat, ajuns eroul unui fapt banal: și-a prăpădit cheile casei undeva prin zăpadă. L’am mângâiat cu sfatul de a aștepta, chiar chelfănit de nevastă, primăvara și, implicit topirea zăpezii; oricum, nimeni nu se va osteni s’o curățe până atunci... Cum n’a făcut-o toată iarna, astfel Încât se poate Învăța geologie și număra ninsorile
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
neapărat la Soare, căci Îl găsim și acasă. Chiar și eu, care fug de apă ca pisica și nu frecventez Litoralul per se, atunci când treburile mă poartă pe acolo, Îmi fac timp ca, suflecându-mi nădragii, să-mi las picioarele mângâiate de valuri. Poate asta e o reîntoarcere spre vremurile primordiale, ale apariției Vieții, chiar dacă omul nu păstrează o amintire conștientă a acelor timpuri În care el nu exista Încă. Și totuși, undeva În el, ea, amintirea, există, ca o moștenire
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
și nu numai. De ce acel “nu numai”? Asta vă povestesc astăzi. Firesc, primul drum a fost la țărmul mării, pentru a verifica pe propria-mi piele cele spuse astă vară. Fără a ezita am intrat În valuri. Nu m’au mângâiat, așa cum mă așteptam, ci m’au lovit acele valuri. Și au generat altele, În suflet. Refugiat pe o stâncă, ferit de ele, dar nescăpându-le din ochi, am aflat răspuns la o obsesie de o lună: Bendis, zeița tracă, simbol
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
astfel ce metafore prind, ce comparații sunt de efect și care-s expirate. Să-i spui unui atacant că stă la pomană e o metaforă extrem de subtilă. Pe cuvânt. La fotbal înveți o limbă extrem de vie, suplă, care biciuiește sau mângâie, suduie sau înalță osanale. Apoi, jucând, trebuie să-ți umilești adversarul. Să-l intimidezi. Să-l faci să-și piardă încrederea în forțele proprii. Dacă unul trage pe lângă minge, îi recomanzi să meargă la Service să-i dreagă, să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
absolut minunată. De la ea bunica și mama au deprins o parte din secretele bucătăriei evreiești. Ceea ce însă a durut-o în mod evident pe bunica și n-a putut disimula a fost neputința de a ne cuprinde, de a ne mângâia și a ne face micile capricii. Simțea cum totul se scurge mult prea repede și de fiecare dată când intram în camera bunicii mă ruga să mă așez pe genunchii săi, singurii care poate mai răspundeau unor impulsuri nervoase. Mă
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
cu Neli de odinioară - prietena, cama rada și con solatoarea de zile rele a tuturor trăsniților, ca mine și ca alții și ca tânărul nostru prieten, poetul Planta țiilor, pe care abia Îl Îngropasem atunci - deretecam de pri măvară și mângâiam amândoi, cu un cuvânt de amintire și câteva fire blonde de mimoză, mormântul lui Emanoil Bu cuța de la Sfânta Vineri. Stă numai În firile asemănătoare lucruri lor cerești a se afla mereu pe drum, Într-o perpetuă mișcare. Seneca PLECAT
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de grâu În criptele faraonilor și Încol țind timid, aproape feciorelnic, la acest cuvânt al meu amabil, la o atenție delicată sau la o glumă inocentă cu care le descleș tam buzele lor strânse de atâta amar și delăsare. Am mângâiat adesea frunțile și părul sur și rărit al văduve lor bătrâioare, Încă duioase, prietene ale casei mele și care nu mai văzuseră cu anii, nici măcar de la copiii lor mari sau de la nepoții lor prost-crescuți, asemenea mângâieri. Cécile B., frumu sețea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
flatate grozav de șepcile noastre cu dungă de „curs superior“, ni se aban donau, dragele de ele, și ne că deau În brațe hohotind de plâns ca niște proaste („Tu ești Emi nescu al meu!“, Îmi spunea una când o mângâiam pe frunte). Ei, dar până să ajungem la ele, În Crucea de piatră din Dudești, În Gramont din spatele Mitropoliei sau la Chiriță din Dealul Spirei, mărșăluiam, ca vai de pantalonii noștri, prin nopți Întunecoase și cu zloată, cuprinși ca de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
im perioase de dresoare de animale - câini, pisici, broaște țestoase. — Păi... (Începui eu a o da pe românește, dintr o urâ cioasă fâstâceală a mea când sunt luat prea repede), păi... (și Îndrăznii a mă scula În capul oaselor ca să mângâi obrazul ofilit al unei blonde suave și cu trup subțire ca de zeiță) voyons, madame - Începui eu cu tonul meu cel mai important, ca să-mi ascund Încurcătura În care intrasem - permettez-moi une petite expli cation. J’ai obtenu, oh, par
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ascultat dorințele exprimate de Maria Pop, aflată În fața lui, a ridicat telefonul și a dat ordinul necesar, satis făcându-le cererea. Entuziasmată, Maria Pop a zis: Vă mulțumesc domnule prim-ministru. Dacă aș fi mai Înaltă, v-aș săruta! Iorga, mângâindu-și barba cu mâna dreaptă și cu stânga Înfiptă În golul de sub braț al vestei, i-a replicat spontan: Sărută și dumneata până unde ajungi! Delegația femeilor din Craiova s-a pornit pe un râs cu hohote, fiecare ieșind din
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
că i s-au umezit ochii, N-a scos o vorbă, a ieșit și s-a întors peste câteva minute cu două bilete de călătorie, gratuite. - Aveți aici două bilete de drum cu care puteți merge unde doriți. Ne-a mângâiat pe cap și a ieșit. Noi, cu Sirețchi, ne-am hotărât să plecăm la mine acasă în Banat. Am făcut atunci o frumoasă călătorie, trecând prin București, pe care Sire îl vedea pentru prima oară. Cine și-ar fi putut
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
vrei, a răspuns tata. S-au dus amândoi. Ea pășea goală, tata a privit-o și trupul său tânăr i s-a părut de o frumusețe pe care el n-o merita. Au făcut duș împreună. Tata o săruta, o mângâia pe sâni, pe coapse, ca pentru a se convinge că nu este iluzie. S-a lăsat în genunchi și și-a îngropat fața între picioarele ei. Era dulce, era plină de viață, compensa toate nenorocirile pe care le suferise, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de durere și și-ar fi dorit să moară și ea. Acum spăla niște cămăși albe ale bărbatului ei și ale băieților ei, le luase din dulap, unde stăteau curate, călcate și frumos rânduite, le desfăcuse cu grijă, le privise mângâindu-le și gândindu-se că de-acum cămășile nu mai au cum să-i îmbrace pe băieți, pe Valeriu, stăpânii lor s-au dus... Începuse să le spele frecându-le cu infinită atenție. Așa-i venea, să le spele, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și a acceptat să-l ducă pe brigadier până în Serenite. Tata i-a cerut să oprească în fața fostei noastre locuințe. A coborât în grabă, a privit poarta de lemn, s-a apropiat și a atins clanța, ușor, ca și când ar fi mângâiat-o: atât. Apoi, evitând să fie recunoscut de cineva, a urcat și l-a îndemnat pe șoferul larg la suflet să pornească spre cimitir. Acolo, șoferul și-a aprins o țigară și l-a așteptat. Tata a cumpărat de la capelă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o sală de așteptare în drumul pământenilor spre ceruri și al ființelor cerești în coborârea ori în căderea lor spre pământ?... Se pare că a sosit clipa. Lazarus se apropie de mine cu înfățișarea lui de o bunătate inexprimabilă. Mă mângâie plin de blândețe cu o mână pe creștet, iar cealaltă o ține sub veșmântul său de in luminos. -Veniamin, azi ți se va îndeplini dorința, azi e vremea să citești cărticica pecetluită. Pecetea cade azi pentru tine. Îmi vine să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în jurul orelor 14. Aici am fost întâmpinați de către diaconul Simeon: „Dacă ai venit până aici la mormântul Sfântului ștefan, el n-o să te lase. El a fost apărătorul dreptății și al creștinătății. și n-o să vă lase. și veți pleca mângâiată de aici, de la mormântul Sfântului ștefan. De la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni vă va ajuta Dumnezeu! ștefan este sfânt la Dumnezeu. încă din vremea vieții era socotit ca sfânt și noi, viețuitorii mănăstirii Putna, și nu numai noi, dar
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
perete, fug toți de scandal. Iată, așa și trăim cu toții, din mandat în mandat.... Când eram copil și locuiam la Taxobeni, la cei 25 de km. de Iași, undele de radio și TV de la Chișinău nu ajungeau până la noi. Ne mângâiam cu TVR și Radio Iași Țin minte, prin 1964-1965, în sat erau puține televizoare, tata ne-a procurat unul, și un șou TVR mi-l aduc aminte și acum, „Steaua fără nume”. Era mare sărbătoare... în încheiere, Vă mulțumesc încă
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Aneta și Eugenia, de preot, rude, oameni ai satului. Erau prezenți ziariștii Carmen și Valentin Țigău. Fața eroului s-a făcut palidă. Spunea în șoaptă o rugăciune iar lacrimile îi curgeau pe florile ce le așeza tremurând pe morminte. A mângâiat țărâna cu palmele udate de lacrimi. Am fost, toți cei prezenți, martorii unui moment de mare durere sufletească. De la cimitir am plecat pe jos. Ochii patriotului erau tot în lacrimi. Părinți nu mai avea, casa era pustie, nici rândunelele, care
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
lată, săracă țară bogată, săracă țară furată, mai și cânți, trasă pe roată... Nicolae DABIJA PENTRU TINE, DRAG ILIE doină Pentru tine, drag Ilie Două fiice și o soție Rău de jale se sfâșie Că n-au cum să te mângâie Că de-ai fost tu mângâiat Mi te-au pus la împușcat Un dușman ce ne-a spurcat și pământul ne-a călcat REFREN Pentru tine, drag Ilie Plânge maica Românie Mai bine viața să-ți dai Decât popor român
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
lor. Un bărbat vrea să fie lăudat în mod credibil, convingător, cu verbul cel mai sigur și cel mai nobil pentru inteligența sa. Iar femeia, care juca rolul Venerei, accesibilă unui număr restrâns de privilegiați, se pricepea de minune să mângâie punctele critice ale vanității masculine. Frumoșii se îndrăgosteau unul după altul de ea și chiar mai mulți deodată, pentru că urâta care juca rolul frumoasei juca și rolul soartei. În momentele de confuzie, soarta pompa în bărbații pe care frumoasa urâtă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mirarea și mai mare a celor unsprezece profesori penali, trufașa, meschina, odioasa șefă de catedră și proprietară a Universității neatestate s-a lăsat în genunchi, l-a strâns pe contabilul Coteț la pieptul ei pietros și inamovabil și l-a mângâiat într-un chip de care nici ea nu se credea în stare: „Lasă, iubire, c-o să fie bine. Are mămica grije de tine. Poate să sară planeta în aer, poate să nu ne vrea UE cât o vrea ea, noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
doarmă, câinele și-a revenit. Dar și-a revenit cât să se vadă că e un lord trecut de nouăzeci de ani, pe care l-a uitat moartea. Tremură, se uită la oameni cu o privire obosită, doar când e mângâiat lasă capul în jos, ca și cum însemnele rasei îi sunt o povară. Asta întreabă toți cei care-l văd: „Ce rasă e, că tare-i frumos!“ Tremură din tot corpul, e aproape orb, dar când reușește să se ridice de jos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Brăduț când Aurelian se retrăgea în spatele școlii să-și mănânce gustarea de la ora zece -, și eu sunt băiat de legionar.“ Aurelian s-a oprit din mestecat, s-a uitat la Brăduț ca la un câine vagabond gata să se lase mângâiat de oricine și a catadicsit să-l întrebe, cu aerul unuia care o făcea din bună creștere, deși știa dinainte ce urma să i se răspundă: „De unde-s ai tăi, din București?“. „Din Bărbulești-Gară“, a răspuns Brăduț. „Legionari de provincie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cățelul Încetă să se mai miște. Zăcea acolo, cu burta-n sus, cu capul Întins pe nuiele“. Dar, la sfîrșitul acestui incident din Episodes of the Revolutionary War, apare un alt cîine, În cătunul de la Mar Verde: „Félix l-a mîngîiat pe cap, iar cîinele l-a privit. Félix s-a uitat la el, apoi a schimbat cu mine o privire vinovată. Brusc, toată lumea a tăcut. O tulburare imperceptibilă ne-a cuprins pe toți, căci privirea umilă, deși poznașă a cîinelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]