10,211 matches
-
că acestea ar fi fost documentele originale folosite de Moise, iar Geneza scrisă de Moise ar fi arătat astfel, narațiuni paralele menite să fie citite separat. Conform lui Astruc, un editor ulterior a combinat cele două coloane într-o singură narațiune, creând confuziile și repetițiile observate de Hobbes și Spinoza. Uneltele adaptate de Astruc pentru critica surselor biblice au fost dezvoltate ulterior de alți cercetători, cei mai mulți dintre ei germani. Începând cu 1780 Johann Gottfried Eichhorn a extins analiza lui Astruc la
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
probabil mult mai târziu, în perioada Exilului babilonian (sec. al VI-lea î.e.n.). Un alt autor, Deuteronomistul ar fi trăit și el tot în perioada Exilului babilonian. Conform lui Wellhausen: Conform lui Wellhausen, inițial Tora/Pentateuhul a existat ca patru narațiuni diferite, fiecare reprezentând o lucrare completă, fiecare privind aceleași evenimente și aceleași personalități, dar având misiuni diferite. Cele patru surse au fost îmbinate de două ori de către editorii („redactorii”) care s-au străduit să păstreze cât mai mult din conținutul
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
toate" menționările numelui de "Yahweh" sursei yahwiste -- documentele din sursa Deuteronomistă, sursa Elohistă precum și cea preoțească toate conțin numeroasele menționări ale numelui personal de "Yahweh", însă sursa Yahwistă este unica care folosește acest nume înainte de Exodul 3. Fiind axată pe narațiuni din care este compusă o jumătate din Geneză și o jumătate din Exod, precum și fragmente din Numeri, sursa Yahwistă are interes special în teritoriul Regatului Iuda și în personalitățiledin istoria acestuia. Sursa yahwistă este scrisă într-un stil elocvent. Sursa
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
nume generic pentru deități, în locul numelui personal, Yahweh, înainte de Exod 3, precum și descrierile lui Yahweh de natură mai impersonală (e.g., comunicarea în somn, prin profeți și prin îngeri în loc de apariția în persoană) indică, potrivit ipotezei documentare, proveniența din sursa elohistă. Narațiunea elohistă nu începe de la descrierea creării lumii, ci de la chemarea lui Avraam, strămoșul evreilor. Deoarece după capitolul 3 al Exodului atât sursa yahwistă cât și cea elohistă folosesc cuvântul „Yahweh” pentru dumnezeu, în textul ulterior delimitarea materialelor provenite din cele
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
evreilor. Deoarece după capitolul 3 al Exodului atât sursa yahwistă cât și cea elohistă folosesc cuvântul „Yahweh” pentru dumnezeu, în textul ulterior delimitarea materialelor provenite din cele două surse devine dificilă. Sursa elohistă descrie aceleași evenimente precum și cea yahwistă, prezentând narațiuni duplicate. O treime din Geneză și o jumătate din Exod, precum și anumite fragmente din Numeri, provin din sursa elohistă. Sursa elohistă descrie un dumnezeu numit Elohim până la episodul cu rugul arzând, când Elohim i s-a deschis lui Moise prezentându
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
stil elocvent moderat. Potrivit cercetătorilor, sursa elohistă ar fi compusă în jurul anului 850 î.e.n. Teologia sursei elohiste vizează patru elemente-cheie: 1) supremația profeților, 2) frica față de dumnezeu, 3) legământul și 4) teologia istoriei. Supremația profeților este evidențiată prin faptul că narațiunea este bazată pe patru strămoși-cheie (Avraam, Iacob, Iosif și Moise) care sunt prezentați drept profeți ce au primit revelații, în viziuni și în visuri, de la dumnezeu. Conceptul sursei elohiste cu privire la frica față de dumnezeu depășește venerația respectuoasă și reprezintă motivul pentru
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
între dialogurile lui Bob cu Sigfrid și cele care prezintă acțiunea principală. Printre ele apar și diferite rapoarte ale misiunilor (în general cuprinzând decesele), buletine tehnice și alte documente pe care Broadhead le-ar fi citit, dând mai multă veridicitate narațiunii.
Poarta (roman) () [Corola-website/Science/322742_a_324071]
-
este o rubrică din revistele de bulevard britanice, în care sunt prezentate fotografiile nude sau busturile unor modele. Asemenea poze sunt publicate de revistele The Sun, Daily Star și Daily Mirror. În aceste reviste pe lângă fotografiile erotice, mai sunt publicate narațiuni erotice și criminalistice. Ministrul britanic Clare Short a încercat să interzică această practică de publicare de fotografii nude. Ministrul a primit peste 3000 de scrisori de protest, iar încercarea ei a eșuat. Rata șomajului care în Marea Britanie este în ascensiune
Fata de la pagina 3 () [Corola-website/Science/322830_a_324159]
-
Seven Brides for Seven Brothers ("") este un film comic muzical american produs în anul 1954 în regia lui Stanley Donen. Filmul este produs după narațiunea "The Sobbin’ Women" a lui Stephen Vincent Benet, care s-a inspirat din cronica lui Plutarh, Răpirea sabinelor din legenda Romulus și Remus. Numai după căsătorie obsearvă Milly, că soțul ei Adam, locuiește împreună într-o colibă cu șase frați
Șapte mirese pentru șapte frați () [Corola-website/Science/322839_a_324168]
-
nu descrie elemente importante ale stației dar cu care căpitanul este deja familiarizat, chiar dacă aceste detalii sunt importante pentru cititor. Tehnica aceasta oferă cititorului o experiență similară cu a personajului — uneori în mare detaliu — și seamănă astfel cu tipul de narațiune stream of consciousness. Din cauza producției atât de variate și de voluminoase, clasificarea lucrărilor ei este dificiă. Cherryh consideră că science fiction și fantasy sunt componente ale aceluiași gen și se opune catalogării prea exacte a autorilor. În această privință, ea
C. J. Cherryh () [Corola-website/Science/322865_a_324194]
-
vacante în învățământul preuniversitar (educatori și învățători de limba și literatura ucraineană maternă). Acțiunea romanului are loc la sfârșitul secolului al XIX-lea într-un sat nedenumit (se dă numai inițiala D.) din Bucovina aflată sub stăpânire austro-ungară. În centrul narațiunii se află conflictele din familia prosperă a lui Ivonika și a Mariei (Marikăi) Fedorciuk. Fiind harnici, ei au reușit să-și agonisească o avere frumoasă, muncind pământul, dar lucrând și la construirea căii ferate, devenind astfel cei mai înstăriți țărani
Pământ (roman) () [Corola-website/Science/322153_a_323482]
-
(1972) (titlu original "The Iron Dream") este o ucronie metaficțională scrisă de Norman Spinrad. Cartea conține o narațiune de sine stătătoare care spune o poveste într-o poveste. La suprafață, romanul prezintă o poveste science fiction pulp, post-apocaliptică deloc ieșită din comun, intitulată "Stăpânul svasticii". Aceasta este o narațiune pro-fascistă scrisă de un Adolf Hitler dintr-o istorie
Visul de fier () [Corola-website/Science/322180_a_323509]
-
ucronie metaficțională scrisă de Norman Spinrad. Cartea conține o narațiune de sine stătătoare care spune o poveste într-o poveste. La suprafață, romanul prezintă o poveste science fiction pulp, post-apocaliptică deloc ieșită din comun, intitulată "Stăpânul svasticii". Aceasta este o narațiune pro-fascistă scrisă de un Adolf Hitler dintr-o istorie alternativă, care, pe această linie temporală, a emigrat din Germania în America în 1919, după Primul Război Mondial, unde și-a folosit abilitățile artistice modeste pentru a deveni mai întâi ilustrator
Visul de fier () [Corola-website/Science/322180_a_323509]
-
sub o spoială SF. Spinrad a intenționat să demonstreze cât de mult se poate apropia " Eroul cu o mie de fețe" a lui Joseph Campbell — și mare parte din literatura science fiction și fantasy — de fanteziile rasiste ale Germaniei Naziste. Narațiunea de sine stătătoare este urmată de o analiză savantă falsă a criticului literar fictiv Homer Whipple de la Universitatea New York. Cadrul narativ al cărții este acela că, după ce "a cochetat scurtă vreme cu un partid politic radical", Adolf Hitler a emigrat
Visul de fier () [Corola-website/Science/322180_a_323509]
-
romanele au fost nominalizate pentru diverse premii science fiction. O ecranizare a seriei, intitulată "Hyperion", se află în producție la Warner Bros. și va urmări acțiunile din romanele "Hyperion" și "Căderea lui Hyperion". Apărut în 1989, "Hyperion" are structura unei narațiuni cadru, similar Povestirilor din Canterbury a lui Geoffrey Chaucer și, mai ales, Decameronului lui Giovanni Boccaccio. În cadrul narațiuni se țes poveștile membrilor unui grup de călători porniți în pelerinaj către Criptele Timpului de pe Hyperion. Călătorii au fost trimiși de Biserica
Hyperion Cantos () [Corola-website/Science/322240_a_323569]
-
producție la Warner Bros. și va urmări acțiunile din romanele "Hyperion" și "Căderea lui Hyperion". Apărut în 1989, "Hyperion" are structura unei narațiuni cadru, similar Povestirilor din Canterbury a lui Geoffrey Chaucer și, mai ales, Decameronului lui Giovanni Boccaccio. În cadrul narațiuni se țes poveștile membrilor unui grup de călători porniți în pelerinaj către Criptele Timpului de pe Hyperion. Călătorii au fost trimiși de Biserica lui Shrike și de Hegemonie (guvernul sistemelor solare umane) pentru a-i solicita ceva lui Shrike. Pe măsura
Hyperion Cantos () [Corola-website/Science/322240_a_323569]
-
și de Hegemonie (guvernul sistemelor solare umane) pentru a-i solicita ceva lui Shrike. Pe măsura desfășurării călătoriei, fiecare pelerin își spune povestea. Cartea rezolvă povestea începută în "Hyperion". Ea abandonează structura cadru a primului roman, înlocuind-o cu o narațiune cronologică convențională (deși au loc câteva salturi în timp). Povestea începe la 272 de ani după evenimentele din romanul precedent. Puține personaje principale din primele două cărți apar și în ultimele două. Personajul principal este Raul Endymion, un fost soldat
Hyperion Cantos () [Corola-website/Science/322240_a_323569]
-
Hyperion (1989) (titlu original "Hyperion") este un roman science fiction al scriitorului american Dan Simmons, câștigător al premiului Hugo. Este prima carte a seriei Hyperion Cantos, fiind singura care folosește extensiv motivul literar al narațiunii cadru (deși, într-o oarecare măsură, acesta apare și în "Căderea lui Hyperion"). Intriga romanului este extrem de complexă, urmărind multiple linii temporale și personaje al căror comportament se modifică dramatic. Omenirea se află pe marginea Armaghedonului, din cauza iminentului război cu
Hyperion (roman de Dan Simmons) () [Corola-website/Science/322274_a_323603]
-
care Catilinarele și Filipicele, poate fi considerat cel mai mare orator roman. Împăratul Caius Iulius Cezar în lucrările "Commentarii de Bello Gallico" și "Commentarii de Bello Civile", vădește o deosebită obiectivitate și acordă un loc important și portretelor, nu numai narațiunii. Gaius Sallustius Crispus a lăsat opere cu conținut istoric, iar Cornelius Nepos este primul biograf roman important. Poezia este reprezentată de Caius Valerius Catullus (c. 87- c. 54 î.e.n.) și Titus Lucretius Carus (c. 99 - c. 55 î.Hr.), autorul celebrului
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
British Science Fiction și Locus, fiind nominalizat și la premiul Hugo în același an, precum și la premiul Nebula în 1990. În 45 de capitole și un epilog, "" prezintă căderea Hegemoniei Omului. La fel ca romanul precedent, "Hyperion", are structura unei narațiuni cadru, deși mai puțin evident: în locul unor pelerini care își dezvăluie unii altora poveștile, "à la" "Povestiri din Canterbury", perspectiva este aceea a cibridului reactivat al lui John Keats (poetul căruia îi este dedicat romanul: "Lui John Keats al cărui
Căderea lui Hyperion () [Corola-website/Science/322294_a_323623]
-
l-a omorât pe Lennie pentru că ținea la el. Deși opera aparține esteticii realiste, Steinbeck a încercat să scrie ceva care să poată fi ușor adaptat pentru teatru și film. În acest scop, dialogul și descrierile apar preponderent, în dezavantajul narațiunii, cu narator-martor. Titlul operei era menit să fie „Something that happened” (Ceva ce a avut loc). Autorul dorea să sugereze o tragedie care nu a fost vina nimănui. Titlul actual este un citat din poezia lui Robert Burns, „To a
Șoareci și oameni () [Corola-website/Science/329536_a_330865]
-
mod constant vizitatori din sudul Italiei și din Anglia. Astfel, Orderic, deși nu a fost martor direct al marilor evenimente, era bine informat asupra acestora. În pofida unui stil greoi și afectat, el este narator strălucit; trăsăturile atribuite personajelor sunt admirabile. Narațiunea sa este prost distribuită și plină de digresiuni surprinzătoare, însă Orderic aduce la lumină multe informații inexistente în cronicari considerați mai metodici. El aduce în discuție obiceiuri și idei ale vremii sale, iar uneori comentează cu mare subtilitate asupra unor
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
însă Orderic aduce la lumină multe informații inexistente în cronicari considerați mai metodici. El aduce în discuție obiceiuri și idei ale vremii sale, iar uneori comentează cu mare subtilitate asupra unor aspecte mai puțin cunoscute și o metodologie istorică proprie. Narațiunea sa se întrerupe cu anul 1141, deși cronicarul adaugă unele trimiteri la anul următor. El precizează că la acel moment era bătrân și infirm; probabil nu a supraviețuit multă vreme după aceea. "Historia Ecclesiastica", considerată ca cea mai mare istorie
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
la nivel global. Irmgard Renate Stein reușește să dejoace acest complot cu ajutorul lui Joop K.G., care făcuse un joc dublu, iar conducătorii complexului Tsunami sunt pedepsiți. Van Mennen trece printr-un proces de echilibrare psihică prin intermediul unui catharsis, iar întreaga narațiune se dovedește a fi fost doar retrăirea de către el a vechilor evenimente.
Catharsis (roman) () [Corola-website/Science/328315_a_329644]
-
cincilea premiu de literatură fantastică "J.R.R. Tolkien", eveniment desfășurat la Chieti, între 26-27 mai 1984. Motivarea juriului a fost următoarea: "Pentru că scriitorul venețian ne-a oferit, prin lucrarea sa cea mai matură din punct de vedere stilistic și tematic, o narațiune fantastică în întregime italiană, în care, la interesul faptelor petrecute, se adaugă un valoros ambient simbolic." Gianfranco de Turris, cel care a prezidat juriul, a apreciat într-o prezentare scrisă la Roma în septembrie 1984 că "Pestriniero, care își iubește
Cuibul de dincolo de umbră () [Corola-website/Science/327637_a_328966]