14,286 matches
-
țin socoteala intrărilor și ieșirilor voastre. — Și nici urmă de Dorothy, nu? se aventură Hilary. — Singura persoană pe care am văzut-o, spuse bătrâna, a fost tatăl tău. A trecut pe aici acum câteva minute. Am sporovăit și noi un pic. Phoebe și Hilary schimbară priviri îngrijorate. Hilary îngenunchie lângă mătușa ei și începu să vorbească foarte rar și deslușit. — Mătușică, Mortimer nu mai e printre noi. A murit, alaltăieri. De aceea suntem aici, îți amintești? Am venit să auzim citirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lui Graham și tentativa eșuată de asasinat a lui Mark. Deci acum a căzut și el în dizgrația familiei Winshaw, spuse Phoebe. Familia asta pare să ajungă peste tot, nu? — Bineînțeles. Asta e problema cu ei. Se mai gândi un pic la această poveste, apoi întrebă: — Ce făceai la spitalul de Anul Nou? — Vizitam pe cineva. O prietenă. S-a îmbolnăvit pe neașteptate. Phoebe detectă o schimbate bruscă de ton. — Era un fel de iubită? — Da, un fel de iubită. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lui Godfrey și de aceea i-au doborât avionul. Sunt aproape sigur. Dar mai era și copilotul, care n-a murit. A fost dus într-un lagăr de prizonieri și după război s-a întors în țară. A hoinărit un pic, și-a împrăștiat sămânța, și-a luat tot soiul de slujbe sub diverse nume. John Farringdon a fost unul din ele, Jim Fenchurch, un altul. — Și ce-i cu el? — Eu sunt fiul lui. Phoebe făcu ochii mari, nevenindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lumină, ușa era descuiată și ședea în pat în capul oaselor tricotând și ascultând un radio cu tranzistori pus pe noptieră. — A, Michael! exclamă ea. Ai venit mai repede decât mă așteptam! E deja momentul să sporovăim și noi un pic? — John Farringdon, spuse el, trecând direct la obiect. A fost tatăl meu, da? — În sfârșit ai înțeles! Bravo, Michael! Excelent! Deși, ca să fiu absolut sinceră cu tine, mă așteptam să ajungi la această concluzie ceva mai demult. Cât timp ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pereți începu să se mărească. Brusc, pasajul se deschise în ceea ce aproape că era o cameră. Acoperișul alcătuit din lespezi de piatră era susținut de grinzi și cei patru pereți formau un pătrat cu latura de aproape patru metri. Pic. Pic. Sursa picăturilor era ușor de identificat. Primul semn pe care-l văzu Michael a fost umbra mărită fantastic, care dansa șovăielnic în lumina lumânării de pe podea. Era umbra unui corp uman, spânzurat și legat de glezne de un cârlig de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
glezne de un cârlig de carne înșurubat într-o grindă. O mică incizie fusese făcută în gât și din el se prelingea sângele, peste față, prin părul încleiat și în găleata grea de fier care era acum aproape plină. Pic. Pic. Pic. Era cadavrul lui Dorothy Winshaw; și lângă el, șezând pe un trepied, era unchiul ei, Mortimer. Își ridică privirea când Michael ieși din tunel, dar era imposibil de spus ai cărui ochi erau mai obosiți și mai goi: ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și avea ceva timp liber Înainte de a-și Începe serviciul, În septembrie, a apărut pe neașteptate la Amsterdam. Eu vizitasem deja aproape toată Europa, iar el fusese acolo În vara precedentă, așa că, la finele unei după-amieze Într-o cafenea, un pic abțiguiți, am decis să ne cheltuim amândoi cecurile de călătorie și am cumpărat bilete, numai dus, pentru Bangkok. Am străbătut mare parte din Asia de sud-est, rareori cheltuind mai mult de zece dolari pe zi și am discutat Întruna despre viitor. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
total. Cel mai consistent departament era, firește, cel de modă, care avea cam treizeci de oameni, inclusiv asistenții. Departamentele de Îngrijirea corpului, frumusețe și artă completau acest melanj. Aproape cu toții au făcut un popas la biroul Mirandei ca să stea un pic la taclale cu Emily, să afle ultima bârfă despre șefa și să vadă cum stă treaba cu fata cea nouă. În acea primă dimineață am făcut cunoștință cu zeci de persoane și cu toții și-au etalat dinții de un alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
că ne suni din stația de metrou. — Doamna Myers tocmai o lua din stație pe Erika, așa că m-a lăsat și pe mine În drum. Când mâncăm? Mor de foame. — Acum. Nu vrei să te aranjezi? Te așteptăm. Pari un pic cam ciufulită pentru un om ieșit din metrou. Să știi că nu e nici o problemă dacă... — Mamă! am zis eu și i-am aruncat o privire amenințătoare. — Andy! Arăți trăsnet. Vino-ncoace și Îmbrățișează-ți bătrânul tată. Tata, Înalt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
metodă pentru a sări peste trei, patru, sau chiar cinci ani de muncă umilitoare În calitate de asistentă și de a avansa direct În poziții mai importante În locuri mai prestigioase. — Sigur că da. Deocamdată toată lumea pare extrem de drăguță. Emily e un pic cam... ăă... devotată, dar altminteri, totul a fost grozav. Nu știu, dar când o ascult pe Lily povestind despre examenele pe care le tot dă, sau pe Alex despre chestiile de rahat pe care le face la serviciu, Încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pot face vreodată o favoare unei fete excepționale ca tine. Pupici, Miranda Priestly I-am falsificat numele cu o Înfloritură perfectă (nenumăratele ore de exercițiu sub supravegherea lui Emily, care Îmi explicase cum să fac „a“-ul de la coadă un pic mai buclat, Începuseră În sfârșit să dea roadeă, am prins biletul de ultima ediție Runway - care nu apăruse Încă la chioșcuri - și am chemat un mesager rapid să trimită pachetul la biroul din centru al editurii Scholastic. Dacă nici asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Încărcată de dispreț și mi-am dat seama că urlasem. Mă scuzați, am zis În timp ce mă străduiam să-mi recapăt răsuflarea. Tocmai am aflat că editorul nostru e În drum spre birou și nu eram pregătiți, așa că toată lumea e un pic cam agitată. De ce mă justific față de femeile astea? — Dumnezeule, trebuie că lucrezi pentru Miranda! Stai să ghicesc. Ești noua asistentă a Mirandei, nu? Te cheamă Andrea, nu-i așa? Bruneta cu picioare lungi mi-a zâmbit cu ceea ce trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
prea tare cafeaua pe care i-o dădeam eu. În ziua următoare i-am adus o cafea cu aromă de vanilie și cu frișcă deasupra. Așa era mai bine? O, da, era mult, mult mai bine, dar acum era un pic cam prea dulce. După Încă o zi am găsit În sfârșit ceva perfect: am constatat că Theresei Îi place cafeaua fără nici o aromă, cu frișcă și cu sirop caramel. Așa că mi-a adresat un zâmbet aproape fără dinți și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
sau stătuse prea mult În biroul ei, deschideam o sticlă de San Pellegrino pe care o țineam mereu la Îndemână și vărsam câțiva stropi pe ea. Îmi ziceam că ar trebui să se bucure că nu șprițuiam pe farfurie un pic de soluție de curățat mobila. Eram Îndeajuns de convinsă că mă prăbușisem spre un nou record moral negativ - și ceea ce mă Îngrijora era faptul că mă scufundasem până acolo cu atâta naturalețe. — Și ține minte, vreau ca fetele mele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
continuat: — Ne bucurăm atât de mult că ești aici! Două fete În uniforme cenușii cu fuste mini au dat serioase din cap În spatele lui. — Zău? De ce? Nu mă puteam niciodată stăpâni să nu Îl tachinez pe Sebastian, măcar așa, un pic. Era incredibil de lingău. S-a aplecat conspirativ spre mine, surescitarea lui era aproape palpabilă: — Ei bine, știi ce gândește Întreg personalul aici, la Smith and Woolesky, despre domnișoara Priestly, nu? Runway e o revistă așa de nemaipomenită, cu pozele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
avea să se Întoarcă În secunda următoare. — Andrea, fii rațională! Dacă dai nas În nas cu ea În lift sau la recepție? O să-și dea seama că ai ieșit din birou. Ar sări În sus! Nu merită riscul. Stai un pic, mă duc eu să-ți aduc ceva. Și-a Înhățat portofelul și a ieșit din birou. După nici patru secunde am văzut-o pe Miranda venind pe hol. Orice gând la amețeală, sau foame, sau extenuare a dispărut În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a urmat aproape imediat și am rămas impresionată de viteza cu care a sosit mesagerul, dar ușa s-a dat de perete ca să-i facă loc lui B-DAD, care afișa un rânjet mult prea entuziast pentru ora opt fără un pic dimineața. — Andrea, a ciripit el și a venit la biroul meu cu un zâmbet atât de sincer, Încât m-am simțit chiar vinovată pentru că nu-l plăceam. — Bună dimineața, domnule Tomlinson. Ce vă aduce aici atât de devreme? l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
superioară, cât urăști tu faptul că ești aici. Asta merge, poate, cu mine, dar nu cu domnul Tomlinson. E soțul Mirandei și nu se poate să te porți cu el În felul ăsta. — Dar Em, nu crezi că e un pic cam... nu știu cum să zic... cam bizar? Nu se oprește niciodată din vorbit. Cum poate el să fie atât de drăguț, când ea e așa o... nu chiar așa de drăguță? Am aruncat o privire În biroul ei, ca să mă asigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
plecare, nu‑i așa, amice? a Întrebat Alex cu vocea aceea liniștitoare pe care ai folosi‑o ca să‑i vorbești unui câine turbat pe care ți‑e teamă să nu‑l enervezi. — Aaaaaaaaamiiiiceeeeee, nici o problemă. Mă distram și eu un pic cu Lily, atâta tot. Ea m‑a agățat aseară la Au Bar - Întreabă pe oricine, or să‑ți spună că așa e. M‑a implorat să vin cu ea. — Nu mă Îndoiesc, a continuat Alex liniștitor. Când vrea, e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o dată, mai insistent: — Ce s-a Întîmplat, Pearce? Nimic, răspunse Duncan În cele din urmă. — Nimic? Arăți ca dracu’. Ia-o. Își scoase batista și i-o dădu lui Duncan. Șetrge-te pe față, transpiri. Ți-e mai bine? — Da, un pic. — Tremuri ca varga! Ce s-a Întîmplat? Duncan Își scutură capul, apoi zise șovăielnic: — O să ți se pară o prostie. Limba i se Încleiase În gură. — Nu-mi pasă. — Vezi, acolo-i un bărbat - Fraser se Întoarse să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
secundă, el și Fraser rămaseră acolo, fiecare de cealaltă parte a pervazului, cu mîinile la gură, cu ochii umplîndu-li-se de lacrimi, cu fețele Înroșindu-se În timp ce Încercau zadarnic să-și Înăbușe rîsul și icnetele. Apoi, Fraser se mai calmă un pic. Se uită peste umăr și șopti: — E-n regulă. Cred că s-a dus sus acum. Intră, pentru Dumnezeu, Înainte să dea de noi vreun polițai sau altcineva. Apoi făcu cîțiva pași Îndărăt și trase draperia de camuflaj ca Duncan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
privirea În timp ce intra pe ușă și roșise nebunește. Peste o clipă, Îl auzi vorbind cu femeia de la recepție, spunîndu-i că se Întîlnește cu cineva, cu un bărbat. Îi deranja dacă aștepta acolo? Femeia Îi spuse că nu-i deranja nici un pic. Intră În bar și glumi cu barmanul. — Toarnă-mi o picătură din chestia aia de-acolo, vrei? spuse el arătînd spre una din sticlele elegante pe care le țineau de paradă pe raftul din spatele tejghelei. În cele din urmă, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
gălăgia bruscă Îi făcu pe fiecare să tresară. Domnul Garnish, ofițerul, o luase la trap prin sală și Începuse să urle și să Înjure un om: Jigodie mică! - și asta pentru că omul scăpase un cartof pe jos sau vărsase un pic de sos. Înjurăturile sunau ca lătratul unui animal furios, dar oamenii se Întoarseră să se uite, apoi reveniră, de parcă ar fi fost plictisiți. Fraser, observă Duncan, nu se Întorsese deloc. Se certa În continuare cu Watling. Își pusese mîna În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
papuci roșii, marocani. Stai aici pînă strîng toate chestiile astea, spuse ea Întorcîndu-se și ieșind prin ușa cu draperie cu haina și pantofii. Helen rămase acolo nervoasă, neajutorată, privind În jur. Camera era mare, caldă, dezordonată, și nu semăna nici un pic cu apartamentul ordonat, de burlac al lui Kay, dar nici cu ceea ce se așteptase Helen. Pereții, zugrăviți cu o tempera roșie, cîrpită din loc În loc, erau goi; covoarele erau un amestec de chilime turcești peste care erau aruncate imitații de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lui oarbă țipă printre frunzele zdrențuite, ce par desprinse dintr-o legendă veche de când lumea și mă trezesc. Cu toată vremea rea n-am de ales și aruncând la nimereală un trenci pe umeri, căci se dezlănțuiesc deja răpăind, câțiva picuri de apă pe acoperișul de tablă. Mă precipit să ies. Ploaia mă ajunge repede din urmă, dar n-o bag în seamă și grăbesc pasul. Azi, o am la mine pe Dădișor și până se trezește , va trebui să ajung
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]