KorAP: Find »[drukola/base=prizonier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...401 402 403 ...464 >

11,584 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

Oană. Tătarii puteau trece ușor Nistrul prin locul unde râul are cea mai mică adâncime acum, vara. În apropiere de Soroca. Nu cred că vor ataca cetatea. Sunt războinici de stepă, iuți, sângeroși, puși pe jaf sau hotărâți să ia prizonieri. Ce prizonieri de preț se află În calea lor? - Doamna Maria, la Suceava... spuse, tresărind, Ștefan. - Vor lăsa orice punct Întărit În urmă, năzuind să ajungă la Suceava. Dacă soția voievodului cade În mâinile hanului Mengli Ghirai, războiul s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
puteau trece ușor Nistrul prin locul unde râul are cea mai mică adâncime acum, vara. În apropiere de Soroca. Nu cred că vor ataca cetatea. Sunt războinici de stepă, iuți, sângeroși, puși pe jaf sau hotărâți să ia prizonieri. Ce prizonieri de preț se află În calea lor? - Doamna Maria, la Suceava... spuse, tresărind, Ștefan. - Vor lăsa orice punct Întărit În urmă, năzuind să ajungă la Suceava. Dacă soția voievodului cade În mâinile hanului Mengli Ghirai, războiul s-a sfârșit Înainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
nimeni. Turcii erau la Murgeni. Turcii erau la Vaslui. Până la urmă, Mahomed spălase rușinea lui Soliman. Armatele lui urcau pe Valea Siretului și pe Valea Bârladului, spre Cetatea de Scaun. Fără să fi dat o bătălie finală, Ștefan era deja prizonier În propria lui țară. Nu mai putea trece În Țara de Jos. În curând nu va mai putea trece În Țara de Sus. În jurul lui, cercul se va Închide. Sătenii săpaseră groapa și meșteriseră o cruce mare de lemn. Făclii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
postă În fața lui Oană și Întrebă, repezit, În limba turcă: - Cine sunteți? Oană Înțelese perfect, dar preferă să joace rolul țăranului care nu pricepea boabă de turcă. Privi spre ienicer cu candoare și spaimă. Oșteanul nici nu se aștepta ca prizonierul să Înțeleagă. Dădu un ordin scurt, și patru ieniceri Îi Încadrară pe cei doi țărani. Porniră Înapoi, spre drum, și merseră aproape jumătate de ceas spre sud, până ajunseră Într-o tabără ridicată de curând. Erau peste două sute de corturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
În luminiș și tocmai ne duceam să vedem despre ce e vorba. - Dar tovarășul tău de ce nu răspunde? N-are glas? - Ba da, stăpâne... dar e mai tânăr și mai temător. Spahiul ceru o făclie, se apropie de cei doi prizonieri și le studie cu atenție chipurile. Apoi Înapoie făclia unuia din străjeri și spuse, cu un calm prevestitor de nenorociri: - Minte. Sunt iscoade ale lui Ștefan. Iar tânărul e o femeie. Duceți-i În coliba din marginea taberei și legați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
tabără În tabără, pe măsură ce armata musulmană Înainta spre Suceava. Fuseseră predați unui corp de spahii care se afla Într-o poziție mai avansată, iar apoi unui corp de elită care asculta direct ordinele sultanului. Și, se pare, sultanul poruncise ca prizonierii să fie ținuți În spatele frontului, dar cât mai aproape de el. CÎnd ei sosiseră, Însă, sultanul nu se mai afla În tabără. Din câte Înțelegea Oană, plecase spre nord-vest, mai sus de ținutul Romanului. Lăsase, totuși, ordine limpezi. Din acele ordine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
aproape că nu exista. Se lăsa purtată, fără nici o reacție, printr-o Moldovă din care nu recunoștea nimic. Moldova otomană. 26 iulie 1476, ora 20.00, marginea târgului Roman Vestea victoriei lui Mahomed năpădise pe toate drumurile Moldovei. Cei doi prizonieri o primiseră cu un amestec de furie și de resemnare. Nu fuseseră acolo, nu putuseră face nimic. Toți cei din jurul lor fuseseră prea ocupați ca să le dea atenție, dar Îi păziseră cu strășnicie. Acum, În sfîrșit, sultanul se va Întoarce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Înăbușită, după alte luni de pregătiri și de marșuri de-a lungul imperiului, În sfârșit, aici, la Valea Albă, biruise. Soseau, rând pe rând, corpuri de spahii și de ieniceri trimise să asigure spatele sultanului, În vreme ce el urca spre Suceava. Prizonierii aveau să fie duși, și ei, la Suceava. Sultanul Îi va interoga personal, În Sala tronului. Până atunci, Însă, urdia avea voie să petreacă vreme de trei zile. Era marea victorie. După optsprezece ani de domnie, Ștefan era Învins. Iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
spuse Bogdan Gâlcă. - Eu gândesc așa... continuă Pietro. Bogdan, iei cincizeci de oameni, cu veșminte schimbate, și te strecori printre turci până la Murgeni. Întrebi oamenii. - Nu, spuse Gâlcă. Nu așa. Nu ne strecurăm printre turci. Suntem turci. Spahii. Căutăm doi prizonieri, cu semnalmentele căpitanului și ale Erinei. Trebuie să-i ducem În fața sultanului. Nu trebuie decât să găsim cincizeci de uniforme turcești. - Pe care le câștigi cu sabia, atacând una din patrulele de spahii care acum Îl caută pe voievod! Iată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de zi, se folosiseră tunuri și catapulte. În mod normal, nimeni nu mai putea fi În viață dincolo de ziduri. La o presiune asemănătoare, Constantinopolul căzuse. Dar Suceava nu. Oană mai sesizase și alt lucru neobișnuit. Deși el și Erina erau prizonieri, nimeni nu-i tratase cu agresivitate. Nu fuseseră loviți. Nu fuseseră torturați. Erau, doar, ținuți În apropierea sultanului până În clipa În care acesta va avea răgazul de a-i supune unui interogatoriu. Dacă nu i s-ar fi părut absurd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
din oamenii mei a Îndrăznit să se atingă de tine sau de doamna ta, spune acum, și va fi decapitat pe loc. Căpitanul tăcu, așteptând să Înțeleagă unde vor duce toate acestea. Așadar, simțise bine. Nu era tratat ca un prizonier. Altminteri n-ar mai fi fost În viață. - Te Întrebi, desigur, ce se Întâmplă. Am să-ți spun. Vreau, În schimb, ca tu să-mi spui ce se va Întâmpla. - Cred că nu Înțeleg, Înălțimea voastră... - Termenul corect este „luminăția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
acum am nevoie de Încuviințarea măriei tale, căci oastea țării Începe să se adune. - Poiana asta devine cam aglomerată... mormăi Alexandru. - Știu cine ești, arcașule Simion! spuse Ștefan. Nu te-am uitat de atunci, de la Cetatea Albă, când a căzut prizonier căpitanul Oană! Dar cine ți-a dat ordin să veghezi asupra mea? - Căpitanul Pietro, măria ta! - Și unde e căpitanul, să-și primească pedeapsa pentru nerespectarea poruncii? - E taman În Ardeal, măria ta! Dar va sosi În puține zile, căci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
adormise, cu mâinile legate la spate. Nu spusese aproape nimic de o săptămână. Parcă nimic din tot ceea ce vedea nu i se Întâmpla ei. Oană rămăsese treaz. Cei doi fuseseră mutați Într-un cort din apropierea sultanului. Erau tratați ca niște prizonieri de vază. Primeau mâncare și aveau voie să se spele. Dar, În restul timpului, erau ținuți legați și În jurul lor se aflau gărzi care se schimbau din patru În patru ore. Nimeni, În afara sultanului, nu avea voie să le vorbească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
nu te-am ucis. - De ce? - Nu ucid decât dacă sunt nevoit. Dar mai e ceva. Ești În viață și fiindcă ai să-mi răspunzi la o Întrebare. Ce știi despre tatăl meu? Sultanul Îl privi În tăcere. - L-ai avut prizonier. A scăpat. Unde e acum? - Nu putea scăpa singur... mârâi Mahomed. - L-a ajutat un singur om. - Cine? - Amir Baian. - Câinele! Mi-a ucis toate străjile! Ștefănel nu-și luă privirile de pe chipul sultanului. Dar nu mai Întrebă nimic. Înțelesese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
E numai sânge... Amir galopează... aplecat pe coama calului... E rănit... Un grup de achingii... nu știu câți... poate zece, cincisprezece... Îl Înconjoară... unul Îi pune lui Alexandru sulița În piept... altul iataganul la gât... Lasă jos sabia și buzduganul... E luat prizonier... Amir e aproape... spahiii În spatele lui... Se lasă să cadă din șa... e la câțiva pași de Alexandru... se rostogolește... Încearcă să se ridice... o săgeată Îl lovește În spate... Se ridică... scoate iataganul... Încearcă să-l elibereze pe Alexandru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
smulseră pe Alexandru. - Stați! se auzi o poruncă În limba turcă. Îl cunosc pe acest războinic! E Amir Baian! Achingiul care vorbise se apropie de muribund. - Da... spuse, parcă cu regret. E el. Nu Înțeleg ce se Întâmplă aici... Lăsați prizonierul lângă rănit. Sunt ultimele clipe de viață. Achingii Îl lăsară pe Alexandru să revină lângă trupul mongolului. Învățaseră, de-a lungul unei vieți de războaie și jafuri, să respecte un singur lucru: moartea. - Amir... șopti Alexandru la urechea luptătorului. Fratele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
scurse din trupul lui Amir Baian, strănepotul lui Gingis han, cel mai mare luptător al mongolilor În ultimele două veacuri. Ochii lui rămaseră larg deschiși, privind cu o liniște supremă infinitul cerului senin. Plecase. * - Amir pare mort, spuse Erina. Alexandru prizonier. Sus, călăreții moldoveni au respins atacul Împotriva voievodului. O sută de Apărători conduși de Pietro pornesc la galop spre Alexandru. Trec printre achingii... nu angajează lupta... galop... galop... Alexandru e târât de ambele brațe, În josul luminișului. Amir râmâne nemișcat... Mongolii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
stejarilor Începând să miște fără vânt și apoi vei simți vântul iscându-se fără pricină și vârfurile arborilor aplecându-se sub puterea furtunii. Și vei ști că am ajuns... Alexandru Își aminti brusc de aceste cuvinte. Achingii care Îl țineau prizonier priveau din ce În ce mai speriați În jurul lor. - Djinii... murmură unul dintre ei. Alexandru Înțelese. În studiile lui venețiene aflase că djinii sunt duhurile rele ale pădurii. Nici un muritor nu se putea opune unei asemenea forțe. Ceva se Întâmpla cu acea pădure. Prevestirile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Înțelese. În studiile lui venețiene aflase că djinii sunt duhurile rele ale pădurii. Nici un muritor nu se putea opune unei asemenea forțe. Ceva se Întâmpla cu acea pădure. Prevestirile sihastrului se adevereau. - Mai repede! porunci șeful grupului. Luminăția sa așteaptă prizonierul! Alexandru Își dădu seama că nimeni nu-și imagina că știe limba turcă. Așadar, Mahomed Îl aștepta. De aceea fusese lăsat În viață. Achingiul mai spuse ceva, dar cuvintele se auzeau din ce În ce mai greu. Vuietul furtunii acoperea totul, iar puterea vântului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
spuse Oană, blând, toată Moldova e plină de călăreți... Spune-mi ceva cu sens... - Off... cum mă ceartă... nu-ți mai spun nimic. - Nu e timp acum... - Norocul tău. Meriți să fii pedepsit. - Alexandru? - Dus de opt achingii În josul luminișului. Prizonier. - Ștefan? - Călăreții de Neamț coboară ca volbura de munte asupra spahiilor. Care nu se pot mișca din cauza vântului. Și un călăreț. - Iarăși?... - Iarăși. Un călăreț cu doi cai. Se apropie repede, la galop mare. Caii sunt Încărcați de arme. - De unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de fum galben, Înecăcios. Fumul se risipi repede alungat de vânt. Totul se petrecu fulgerător, poate În trei sau patru secunde. Dar, dincolo de fum, nu mai era nimeni. Toți ienicerii căzuseră sub atacul umbrei, așa cum căzuseră achingii care Îl luaseră prizonier. În jurul lui nu mai era decât moarte. Simți că vântul slăbește, Încet, În intensitate și auzi tropote de cal. Mai sus, la peste cinci sute de pași, văzu mantiile albe ale Apărătorilor care Își croiau cu săbiile drum spre el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Vlad, În fruntea celor două armate. 19 august 1476. Prima ciocnire de proporții cu un corp de armată otoman. Ariergarda lui Mahomed, măturată În nici două ceasuri de Vlad, care a condus atacul În stilul lui sălbatic, Însetat de sânge. Prizonierii luați au mărturisit că sultanul aleargă spre Dunăre, dar că Moldova de sud e Încă sub ocupație, iar armata turcească depășește cu mult dimensiunile armatelor conduse de Ștefan și Vlad. 20 august. Cetatea Hârlăului eliberată. Oameni ieșind pe porți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224

iute-n judecăți, astfel încât mai târziu a putut să scrie și să tot scrie, atunci mie de ce nu mi-ar veni în ajutor norocul sau vreun alt Herzbruder? Prima ocazie să mă curăț în rafale de mitralieră sau să cad prizonier, ca să învăț prin urmare supraviețuirea în Siberia, s-a ivit atunci când un grup împrăștiat de șase sau șapte oameni comandat de un plutonier a întreprins tentativa de a evada din pivnița unei case cu etaj. Casa se afla în partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
acum paharul acela din piele pentru dat cu zarurile și cele trei zaruri de os ce aveau să-i revină ca pradă, imediat după terminarea războiului. Cu alea avea să joace, împreună cu un camarad de aceeași vârstă, în lagărul de prizonieri din Bad Aibling, punând la bătaie viitorul. Joseph se va numi acest camarad și el va fi atât de decis catolic, că o să vrea neapărat să se facă preot, episcop, poate chiar cardinal... Dar asta este o altă istorie, al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
medicale mereu grăbite, ale căror degete e drept că nu luau în stăpânire decât brațul meu stâng, dar pe care le simțeam în fiecare mădular. Nici mai târziu, când rana mea se vindecase, iar eu eram unul dintre miile de prizonieri de război în lagăre îndepărtate, mai întâi în Oberpfalz, apoi sub cerul Bavariei, lipsa lui nu m-a făcut să sufăr. Dispăruse ca și când nici n-ar fi existat vreodată, ca și când niciodată nu ar fi fost pe de-a-ntregul adevărat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]