11,710 matches
-
-mă, cum mi s-a prăpădit aproape tot neamul, frații, sora, nepoții, și mă văd astăzi singură, cu un fiu și nepoți care nu m-au ascultat niciodată. Singură, încă de copil, m-am obișnuit frumos cu munca și cu singurătatea de care am avut mare nevoie în munca și în lucrările mele. Am trăit totuși frumos, cu un soț bun timp de 25 de ani, dar pe care boala și anii de război mi l- au luat. Casa, chiar dacă o
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
părinții bolnavi și neajutorați. I-a anunțat doar cu 2-3 ore înainte de plecare. Ce s-a ales? Aurel a făcut infarct, a căzut în cameră și a decedat imediat. La scurt timp, Doina, după moartea lui Aurel, în marea ei singurătate, și de dorul celor plecați, a avut un acces de nebunie și s-a sinucis. Dana, fiica lor foarte deșteaptă, cu 4-5 limbi străine în bagajul de cunoștințe, n-a venit la moartea părinților ei, cu toate că a fost crescută în
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
principal, cu mâna dreaptă încolăcită de mijlocul ei, încât, din spate, păreau doi îndrăgostiți în luna de miere. Cineva, un coleg, mi i-a arătat și i-a dezaprobat: Măi, eu știu că dragostea, ca și rugăciunea, presupune o anumită singurătate, intimitate și pudicitate, nu e nevoie de o "demonstrație" în public; dar, mă rog, fiecare face cum îl duce mintea... Eu, unul, n-am o părere bună când văd o astfel de scenă... ... Ei, dar, ce mai tura-vura! La ultimul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de la Nürenberg și, fără nici o mustrare de conștiință să-i întrebe pe judecătorii săi: "Aș vrea să-mi arătați un singur industriaș american, care ar spune "Nu!" guvernului său în timp de război!" Alfred Nobel a dialogat în clipele de singurătate cu propria-i conștiință. Și în fața acestui tribunal suprem, în 1895, cu un an înainte de a-și da obștescul sfârșit, pe când se afla în Italia, la San Remo, făcea și scria testamentul său concis, limpede ca lacrima, în care propunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
părăsise și se stabilise la Vatra Dornei, la o pensiune. Când ședea acasă, citea. Făcea plimbări. Mergea la comunitatea polonă din oraș. Iar în zilele de duminică era nelipsit la slujbele de la catedrala catolică din centrul municipiului. Îi plăcea liniștea. Singurătatea. Când copiii din fața blocului se hârjoneau, făceau gălăgie, Stransky devenea ursuz, nătâng. Ieșea în fața scărilor. Avea o jordie lungă de alun, pe care o lua de după ușă, și-i amenința și alunga de sub geamul garsonierei sale, strigându-le: Măi, împielițaților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
puțin, l-a bucurat într-atât, încât ne-am împrietenit și ne-am tot vorbit și confesat. Într-o zi m-a oprit și m-a felicitat pentru lucrarea mea de doctorat și m-a chemat la dânsul în odăița singurătății sale, să-mi dea o carte cadou. O carte de curând apărută în Germania, primul volum din Bibliographie zur Landeskunde der Bukowina, a lui Erich Beck, apărută la München, în 1965. Nu intuiam ce loc și ce rol avea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Soljenițîn. Mircea Eliade. Paul Sartre. Cinkiz Aitmatov... Lângă peretele opus, spre miază-zi, trona o dormeză dublă, cu ladă la capăt, cu o lampă electrică modernă. Pe noptieră alte câteva cărți: Henrich Böhl, Petre Pandrea... Iaca! Aici e raiul și iadul singurătății mele!... Rai când sunt sănătos. Când citesc. Când ascult muzică. Când port, în liniște, un dialog cu mine însumi. Când îmi ascult gândurile și amintirile. Iau realitatea, așa cum este, fac zilnic ceea ce pot, încât să-mi spun seara: Da! Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
la Tomis Jurnalul lui Ovidiu Et desunt fatis sola sepulchra meis („Doar un mormânt lipsește sorții mele”) Epistulae ex Ponto, III, 4 Moarte anonimă Sunt pe moarte. Acum sunt sigur de asta. Mor aici, departe, părăsit de prieteni, în golul singurătății. Nimeni numi va cunoaște vreodată mormântul. Întocmai cum se întâmplă cu un necunoscut. Și totuși, pe vremuri, eram foarte cunoscut, eu, Ovidiu, cel mai iubit poet din Roma. Numai patul ăsta tare acceptă intimitatea trupului meu. Numai coliba asta sărăcăcioasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
o singură dorință: să mă scrutez cât mai amănunțit, chiar dacă nu știu încă de ce. Ea zice că pe-aici, când cineva nu vrea să-și dezvăluie celorlalți chinul lăuntric, se duce în pădure, sapă o groapă adâncă și acolo, în singurătatea aceea alveolară, dă glas tuturor obsesiilor lui. Îl ascultă doar fiarele sălbatice și gângăniile neștiutoare ce se nimeresc pe-aproape. E ca și cum și-ar vărsa răul în trupul unui zeu. Dacă nu poți să sapi această groapă, mai spune ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
m-au convins să părăsesc desfătările Romei. Bătrânețea e o moarte treptată care încetinește bătăile inimii și înfrânge încet-încet dorința de a trăi. Nu voiam să arăt lumii aceleia, golite de orice valori, declinul mizer al trupului meu. Am râvnit singurătatea unei păduri sacre în care să părăsesc viața neștiut de nimeni; n-am iubit niciodată atât de mult ca acum stranietatea naturii. Obscuritatea fremătătoare din frunziș, murmurul difuz al apei, ciripitul păsărilor de aici aduc sufletului meu însetat de liniște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mai repede în abisurile uitării. Dar, orișice-aș face, nu pot să-mi ogoiesc foamea de nemurire. Răzgândire Nu mai simt nici o nevoie, n-am nici măcar o umbră de dorință de-a mai scrie versuri. Am dobândit darurile binefăcătoare ale singurătății și ele mă răsplătesc din plin. Gândurile mele - înconjurate de tăcere și de tihnă - îmi sunt de ajuns. Nu poți trăi fără să gândești. Am descoperit că „barbarii” aceștia sunt, în realitate, foarte înaintați. Lăuntric, vreau să spun. Sunt în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cerul e mai curat decât oriunde și soarele e chiar mai strălucitor. Fiori Aici liniștea din jur este tombală. Mă plimb în fiecare noapte, temător, sub stelele țiuitoare. Aștept încordat un răspuns, oricât de firav, de undeva. Mă surmenează această singurătate infinită. Tăcerea nopții îmi dă fiori. Aș vrea să reușesc s-o rup; aș vrea să pot să regăsesc zarva de la Roma, aceeași care-mi consuma nervii și mă obliga să mă plimb euforic pe străzile orașului până-n zori, epuizându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
complet, mă las târât de plăcere cu un elan tineresc, chiar ca un novice la primele lui experiențe. Trupul meu și cel al Aiei sunt foarte timide, de parcă am fi doi adolescenți. Mărturie Și totuși nu se poate trăi în singurătate absolută. Acum am nevoie permanentă de prezența Aiei; dincolo de mitul ei cotidian, ea e pentru mine un punct de referință stabil, o mărturie necesară. Ei îi datorez actuala mea evoluție; fără Aia n-aș avea puterea să găsesc argumente suficiente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
poartă înapoi în timp, până la amintirea aventurilor mele romane cu femei ușoare care m-au abandonat cu brutalitate. Dar fibra ei interioară nu-i îngăduie să se comporte lejer. Anti-Narcis A trebuit să trăiesc atâția ani în insula mea, în singurătate, ca să pot să renunț la acel Narcis ce-mi irosise partea cea mai importantă a vieții. Nu pot să neg ajutorul fundamental al Aiei, care cred că a venit aici, în acest loc al autoexilului, ca să înfrunte aceeași problemă gravă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
lăsam să mă scufund lasciv în acea cloaca maxima, cu cea mai mare voluptate. Îmi falsificam în toate chipurile eul, forțându-l să nu gândească la sine. Astfel mi-a lipsit autocontrolul ce m-ar fi constrâns la retragerea în singurătate, ca să-mi găsesc și să-mi motivez rațiunea de a fi. Acest error mă apăsa ca o instanță transcendentă ce întrece posibilitatea individuală de a acționa. N-aș vrea să joc rolul celui ce se căiește ipocrit, dar nimic nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
picioare de animal, pielea mi s-a acoperit cu peri aspri și am început să grohăi. Dimineața mi-am cercetat atent corpul. Catharsis Uneori, noaptea, mă pomenesc plângând în tăcere, dar n-aș putea să spun pentru ce. Plâng în singurătate, fără nici un motiv aparent. În acele clipe mă simt întocmai ca un copil care a pierdut o jucărie scumpă și nimeni nu vrea să i-o caute ca să i-o aducă înapoi. Probabil că-i un semnal care-mi dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
nici o amplitudine sufletească, ci totul se reduce la dorința corporală. Artificiozitatea stridentă a concepției iese mai bine în evidență în acest loc. Ar trebui să încerc să scriu ca un poet anonim. Abia atunci s-ar vedea dacă am geniu. Singurătate Aspir să mai am timpul acela pe care l-am risipit fără întoarcere. Ideea ce mă îngrozește cel mai mult e aceea de a fi nevoit să mor înainte să pot învăța ce înseamnă moartea. Simt că singurătatea mă apropie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
am geniu. Singurătate Aspir să mai am timpul acela pe care l-am risipit fără întoarcere. Ideea ce mă îngrozește cel mai mult e aceea de a fi nevoit să mor înainte să pot învăța ce înseamnă moartea. Simt că singurătatea mă apropie de acest mister, îmi dă puterea să-i tolerez vecinătatea inevitabilă. Templul din Eryx Revăd urcușul iute care duce la templul Venerei. Îmi amintesc cât de emoționat am ajuns în locul acela, împreună cu prietenul meu Pompeius Macer; eram foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
izbucnit în plâns. Era o reacție isterică pe care o avem spontan, atunci când ne salvăm de o mare primejdie. Ne manifestăm astfel ca să ne alungăm spaima viscerală. Diogene și Alexandru Libertatea absolută a insului se raportează la statutul filozofului Diogene: singurătate și egocentrism exacerbat. Îi înțeleg invidia lui Alexandru cel Mare. Atunci când filozoful l-a luat peste picior, vorbindu-i din butoi și spunându-i să se dea la o parte din fața soarelui pentru că soarele nu i-l putea da, Alexandru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ar fi fost niște martori incomozi. A trebuit să mă supun. Grijă Îmi taie părul, îmi dă să mănânc, mă spală într-un hârdău de lemn și are grijă de mine. Fără ea, aș fi decăzut cu siguranță într-o singurătate mohorâtă. Ea a reușit să pătrundă în această izolare interioară a mea și a știut să mă călăuzească cu prudență către mine însumi. Când am plecat de la Roma, nu bănuiam câtuși de puțin că viitorul meu avea să fie îndulcit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
absenței mele era acela de a mă face și mai dorit, în conformitate cu ceea ce se spune - între poeți - că suntem mai vii atunci când lipsim decât când suntem prezenți. Adevărul e că am fugit. Asta-i tot. Punct. Nebunie Trăiesc clipe de singurătate copleșitoare. Mă aflu la un pas de nebunie. Tolerabile est semel anno insanire („Nebunia e un lucru îngăduit cel puțin o dată pe an”). Vreau să fiu unul dintre cei tolerați. Prag Se spune că Eac, judecător al Infernului, și Cerber
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
lui Ovidiu Ca și la Roma, în țara asta numele meu a devenit cel al unui erou dispărut. E ca și cum nici n-aș exista în carne și oase. Am ajuns să mă exilez într-un loc simbolic: Insula lui Ovidiu. Singurătate Sunt singur. Aia va fi plecată, timp de două săptămâni, foarte departe, dincolo de Istru, unde o să participe la o importantă procesiune. N-am urmat sfaturile ei; am mâncat cât și cum nu trebuie și am ajuns să nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
religia noastră: și tu ai devnit un inițiat. Trebuie doar să înfrunți ultima probă. Va trebui s-o susții cu bărbăție și cu o conștiință pe deplin limpezită. Vei ajunge la o astfel de conștiință numai trăind un timp în singurătate absolută. Vezi bine că plecarea mea are loc tocmai la timp. Nu uita: ne vom revedea în regatul lui Zalmoxis. Aia Fluviul vieții Mă apropii de proba supremă. Alaiul sacerdotal mă conduce încet spre acel loc. Caut să înregistrez toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
te regăsi unul în celălalt. Toate lucrurile din jur îmi vorbesc despre ea. E ca și cum Aia și-ar fi lăsat sufletul risipit în peisaj ca să poată să-mi mai redea încă acea forță interioară care să-mi îngăduie să îndur singurătatea și bătrânețea. În dimineața asta, în timp ce șchiopătam pe plajă, am crezut că simt parfumul ei intim, proaspăt și îmbătător. Era ca și cum trupul ei, topit evanescent în aer, mi-ar fi transmis și acum aceleași mesaje provocatoare. M-am întors îndărăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
absorbit de trupul meu și, în mod ciudat, nu aveam nevoie de nimic altceva. Poate că eram sugestionat, însă mi se părea că, treptat, creieru-mi devenea tot mai limpede și gândul mi se desprindea de toate neajunsurile bătrâneții și ale singurătății. Mă regăseam pe mine însumi într-un loc pe care eram convins că-l mai cunoscusem. Era ca și cum mai fusesem acolo și alte dăți și sufletul meu îl recunoștea și îl lua în stăpânire abia acum, într-o ipostază reînnoită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]