12,966 matches
-
din Imperiul otoman se manifesta ca o minoritate fidelă Imperiului, datorită perspectivei sumbre care-o aștepta la o eventuală prăbușire a acestuia. Caragiani se înscrie în rândul filologilor clasici ieșeni care au dăruit literaturii române valoroase traduceri din marii clasici antici, strălucind prin rigoare și har poetic. Caragiani a tradus integral și a pregătit pentru tipar „Iliada” lui Homer, din care însă nu a apărut decât un fragment. Caragiani a făcut traduceri din Homer, Aristoteles și Theocrit. În 1879 se tipăresc
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
neamului propriu din Maramureș, parte componentă și atât de originală în ansamblul geografiei spirituale române. Era vorba, desigur, de o „nobilitate” mai înaltă și mai veche decât cea curent „nemeșească”, cu referințe nu numai istorice, ci și etnico-folclorice în latinitatea antică. Autorul a avut conștiința că, dând publicității diplomele vechi ale maramureșenilor, făcea totodată o operă de o reprezentativitate mai largă, ce repercutează în istoria generală a românilor din epoca „descălecărilor” întemeietoare de țară.
Ioan Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/307210_a_308539]
-
să îți lase în suflet o trăsătură de lumină, cum îți lasă cel din urmă Cicerone din Florența”". La Berlin, Anghel Demetriescu a studiat cu o parte din somitățile vremii: Johannes Vahlen și Adolf Kirchhoff, specialiști în literatura și filologia antică, Theodor Mommsen și Ernst Curtius, specialiști în istoria antică și Heinrich von Treitsche specialist în filozofia istoriei. El a lucrat la o teză de doctorat despre Catullus, pe care trebuia să o susțină cu profesorul Johannes Vahlen, autorul unui volum
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
cum îți lasă cel din urmă Cicerone din Florența”". La Berlin, Anghel Demetriescu a studiat cu o parte din somitățile vremii: Johannes Vahlen și Adolf Kirchhoff, specialiști în literatura și filologia antică, Theodor Mommsen și Ernst Curtius, specialiști în istoria antică și Heinrich von Treitsche specialist în filozofia istoriei. El a lucrat la o teză de doctorat despre Catullus, pe care trebuia să o susțină cu profesorul Johannes Vahlen, autorul unui volum publicat recent despre poetul roman. Anghel Demetriescu avea însă
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
Sava” până în 1878, când pleacă la Berlin. După întoarcerea din Germania, își reia activitatea de profesor la cursul inferior al aceluiași liceu. Intenționând să urmeze o carieră universitară, Anghel Demetriescu se prezintă în 1881 la concursul pentru catedra de istorie antică de la Facultatea de Filozofie și Litere a Universității București. Pierde însă concursul în favoarea lui Grigore Tocilescu. Anghel Demetriescu a fost extrem de dezamăgit de acest rezultat și toți biografii săi (Nicolae Iorga, Nicolae Petrașcu, V.D. Păun) sunt de acord că acest
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
posteritatea. "„Oricât de măreț ar fi însă omul cu numele și faptele lui de o viață, el se pierde în imensitatea drumului de lumină al istoriei. Pentru Anghel Demetriescu istoria e unica perspectivă demnă de om. Ea e, ca pentru antici, suprema și dreapta lui justițiară”". Octav Papadima - Anghel Demetriescu - studiu introductiv la volumul "Opere" Pentru Demetriescu, omul nu este decât o treaptă în istorie, care nu este decât mersul spre mai bine al omenirii. Arta și politica se împletesc într-
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
era Rosetti în principiile și credințele sale, pe atât era de mlădios Brătianu. Această deosebire provine din faptul că Rosetti era setos de glorie, pe când Brătianu era setos de putere”". Excelent cunoscător atât al limbii latine și al limbii grece antice cât și al scriitorilor clasici, cultura clasică este pentru Anghel Demetriescu o realitate organică, o parte integrantă a concepției sale despre lume. După cum arată O. Papadima, cultura clasică este pentru el o substanță din care se hrănești continuu, în mod
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
introducă treptat în complexitatea și tainele caracterului său.”" După părerea lui Demetriescu, Honoré de Balzac "„comite erori neiertate”" în această privință. Anghel Demetriescu este probabil cel mai erudit dintre scriitorii români, poate cu excepția lui Dimitrie Cantemir. Stăpânea la perfecție greaca antică și latina iar dintre limbile moderne era fluent în germană, franceză și engleză, fiind în stare să citească atât italiana cât și spaniola. El își valorificase aceste cunoștințe pentru a citi un număr extrem de mare de lucrări, pe care le
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
fi ultimul strămoș comun al dialectelor grecești, inclusiv a limbii miceniene, a dialectelor grecești clasice, atic-ionic, eolic, doric, a dialectului de nord-vest și, în cele din urmă, a limbii grecești comune (Koine) și a neogreacăi. Unii erudiți includ fragmentara limbă antică macedoneană, fie ca descinzând din mai vechea limbă "protoelină", sau incluzând-o, prin definiție, printre dialectele limbii protogrecești. Protogreaca ar fi fost vorbită în ultima parte a mileniului 3 î.Hr., cel mai probabil în Balcani. Unitatea protogreacăi s-ar fi
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
și incinta romană "Napoca", de Pârâul Țiganilor, respectiv, "Canalul Morilor", la est hotarul era aproape de linia actualului Bulevard Regele Ferdinand, iar la sud aproximativ pe linia actualei străzi Memorandumului și a laturii nordice a Pieței Unirii. Mult mai mică față de antica incintă romană, cetatea se presupune a fi fost construită cu materiale extrase din vechile clădiri și fortificații romane. Cea mai veche construcție din Cluj-Napoca datează din jurul anului 1241 când s-a început fortificarea Clujului și este încă funcțională. Actualul sediu
Prima cetate medievală a Clujului () [Corola-website/Science/307296_a_308625]
-
Clujului exista o micuța așezare, care ocupa doar aproximativ un sfert din suprafața orașului roman Napoca. Descoperile arheologice pledează pentru o instalare de locuire sporadică doar pe aria de vest și, parțial, nord, a vechii incinte. Mult mai mică față de antica urbe romană, ea s-a dezvoltat folosind adăpostul zidurilor construite de către romani. Cea mai veche fortificație de pe teritoriul actualului oraș Cluj-Napoca datează din jurul anului 1000 și s-a amplasat la Cluj-Mănăștur, în jurul bisericii romano-catolice actuale (relicva fostei mănăstiri benedictine). Stăpânit
Prima cetate medievală a Clujului () [Corola-website/Science/307296_a_308625]
-
arabi", Lawrence s-a îndrăgostit de această regiune și de locuitorii ei. Întors la Oxford, a absolvit universitatea în vara anului 1910. La recomandarea lui Hogarth, Lawrence a obținut o bursă postuniversitară pentru a se alătura arheologilor de la Karkemiș, sit antic de pe malul vestic al Eufratului. Cu excepția lunilor de vară când, din cauza căldurii, lucrările se întrerupeau, Lawrence și-a petrecut următorii ani în Siria - cei mai fericiți ani din viață, cum va spune ulterior. În pantaloni scurți, s-a bronzat sub
T. E. Lawrence () [Corola-website/Science/307302_a_308631]
-
Greaca dorică este o ramură antică a limbii grecești. În perioada clasică, dialectele ei erau vorbite în Peloponesul sudic și estic, în Creta, Rhodos, unele insule din sudul Mării Egee, unele orașe de pe coastele Asiei Minor, sudul Italiei, Sicilia, Epir și Macedonia. Se acceptă, în general, că
Limba greacă dorică () [Corola-website/Science/307330_a_308659]
-
în Grecia centrală, la nord de Golful Corint, a condus la teoria că dialectul doric provine din Grecia de nord-vest sau poate de dincolo de Balcani. Totuși, nu se știe exact unde era granița preistorică și dacă îi cuprindea și pe macedonenii antici (vezi Tableta blestemului Pella). Depinde de clasificarea aleasă dacă grupul de dialecte dorice se potrivește cu clasificarea completă a dialectelor vechi grecești. Mai multe puncte de vedere sunt expuse în articolul Dialecte grecești. Părerea răspândită în majoritatea punctelor de vedere
Limba greacă dorică () [Corola-website/Science/307330_a_308659]
-
greacăi se referă, astfel, la crearea și evoluția dialectului Koine de-a lungul perioadelor elenistice și romane ale istoriei grecești, până la începutul Evului Mediu. Koine (), cuvântul grecesc pentru "comun", este un termen care a fost aplicat mai înainte, de către erudiții antici, câtorva forme de vorbire grecească. O școală de erudiți, din care făceau parte Apollonius Dyscolus și Aelius Herodianus, folosea termenul "Koine" pentru a se referi la limba protogreacă, în timp ce alții îl foloseau pentru a se referi la orice formă autohtonă
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
Koine" (comună), ca formă populară de vorbire. Alții au ales să se refere la "Koine" ca la "dialectul alexandrin" (), însemnând "dialectul Alexandriei" (un termen folosit des de clasiciștii moderni). Rădăcina lingvistică a dialectului grecesc comun este neclară încă din timpurile antice. În timpul epocii elenistice, majoritatea erudiților considerau Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice, "" (compunerea celor patru). Acest punct de vedere era susținut, în prima parte a secolului XIX, de lingvistul austriac P. Kretschmer, în cartea sa
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
dialectul alexandrin" (), însemnând "dialectul Alexandriei" (un termen folosit des de clasiciștii moderni). Rădăcina lingvistică a dialectului grecesc comun este neclară încă din timpurile antice. În timpul epocii elenistice, majoritatea erudiților considerau Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice, "" (compunerea celor patru). Acest punct de vedere era susținut, în prima parte a secolului XIX, de lingvistul austriac P. Kretschmer, în cartea sa, "Die Entstehung der Koine" (1901), în timp ce eruditul german Wilamowitz și lingvistul francez Antoine Meillet, bazându-se pe
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
au mai supraviețuit, e.g: În fine, o foarte importantă sursă de informații în legătură cu greaca comună este limba greacă modernă cu toate dialectele ei și cu forma și idiomurile ei comune, care au conservat majoritatea detaliilor orale lingvistice ale limbii antice, pe care le-a pierdut tradiția scrisă. De exemplu, dialectele pontic și capadocian au conservat pronunția veche a lui etc), în timp ce dialectul tsakonic a păstrat α în loc de η ( etc) și celelalte caracteristici locale ale dialectului laconic. Idiomurile părților sudice ale
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
măsură, arbitrară. Totuși, lingvistul care definește grupul, începe, de obicei, de la o clasă geografică și un centru, cum ar fi atica și centrul Atena. Lingviștii care au făcut aceste diviziuni au luat în considerare reputația și credința politică a vorbitorilor antici; de exemplu, grecii antici înșiși au recunoscut o distincție între dorieni și atenieni. Într-o oarecare măsură, fiecare oraș mare avea un mod de a vorbi care putea fi identificat. Existența dialectelor grecești nu poate fi explicată prin Teoria nodului
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
care definește grupul, începe, de obicei, de la o clasă geografică și un centru, cum ar fi atica și centrul Atena. Lingviștii care au făcut aceste diviziuni au luat în considerare reputația și credința politică a vorbitorilor antici; de exemplu, grecii antici înșiși au recunoscut o distincție între dorieni și atenieni. Într-o oarecare măsură, fiecare oraș mare avea un mod de a vorbi care putea fi identificat. Existența dialectelor grecești nu poate fi explicată prin Teoria nodului sau a valului. Leonard
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
(în sanscrită: ऋग्वेद ṛgveda) este o colecție de imnuri vedice din India antică, dedicată zeităților rigvedice. Este considerat cel mai important dintre cele patru texte canonice hinduse ("shruti") cunoscute drept "Vede". Conform dovezilor interne (filologice și lingvistice), a fost compusă aproximativ între 1700 și 1100 î.Hr. (perioada vedică timpurie), în Punjab (Sapta Sindhu
Rig Veda () [Corola-website/Science/308490_a_309819]
-
sol, printre stânci, în scorburi, nisipuri sau zonele de litoral ("Euscorpius carpathicus"). Una dintre primele apariții ale scorpionilor în cultura umană este denumirea constelații și includerea sa în cele douăsprezece zodii de astronomii babilonieni, în sec. VI î. e. n. În Egiptul antic zeița Serket a fost adesea descris ca un scorpion, una dintre zeițele care protejau faraonul. În Africa de Nord și Asia de Sud, scorpionul este un simbol important în cultură, care apare ca un motiv în artă, în special în artă islamică din Orientul Mijlociu
Scorpion () [Corola-website/Science/308508_a_309837]
-
(ar.: سبيطلة) este un oraș în Tunisia. , vechea "Sufetula" romană, este situat în partea de centru-vest a Tunisiei, la aproximativ 250 km sud-vest de Tunis și aparține administrativ de guvernoratul de Kasserine. Este unul dintre siturile antice cele mai bine conservate din țară și este considerat ca fiind un punct obligatoriu de trecere între nord și sud. De aceea stabilirea populației aici este străveche, cel puțin în împrejurimile imediate ale cetății antice, unde au fost descoperite mai
Sbeitla () [Corola-website/Science/308559_a_309888]
-
Kasserine. Este unul dintre siturile antice cele mai bine conservate din țară și este considerat ca fiind un punct obligatoriu de trecere între nord și sud. De aceea stabilirea populației aici este străveche, cel puțin în împrejurimile imediate ale cetății antice, unde au fost descoperite mai multe formațiuni care datează din mileniul al VIII-lea. Dar, înființarea orașului în sine de romani, favorizată de existența unor izvoare, a unor cariere și platouri, datează din a doua jumătate a sec. I d.C.
Sbeitla () [Corola-website/Science/308559_a_309888]
-
a favorizat dezvoltarea producției de alimente conservate prin saramură și de purpură. Această a doua activitate (producția de vopsea pornind de la o scoică: murex) explică renumele "insulelor Purpurare" (în largul orașului Essaouira), până la sfârșitul Imperiului Roman. Această culoare roșie, la antici, era sinonimă cu un rang social înalt. În anul 42 d.Hr., Roma a anexat regatul berber, pentru a-l transforma în provincia romană "Mauretania tingitana". În Evul Mediu, marinarii portughezi au evaluat toate avantajele acestui golf natural și au
Essaouira () [Corola-website/Science/308558_a_309887]