11,048 matches
-
Annei Karenina. Această trăire În exces este interpretată de ceilalți colegi În registru actoricesc; se afirmă că se comportă ca și cum ar recita un rol Într-o piesă proastă, dar ea nu se sinchisește de nimeni. Continuă să braveze, să sară garduri cu schiurile agățate de umeri ca niște aripi de Înger, inadecvate, grotești, dar aripi pe care le poartă cât mai la vedere pentru a fi ea, pentru a nu se confunda cu altcineva. A. zboară Însă susținută de o energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la vițele Încărcate, ai căror ciorchini se umflau de must, cocându-se sub căldura toropitoare, În timp ce nările ni se Înfoiau vibrând de acel parfum afrodisiac al strugurilor dați În pârg. Ne lăsa gura apă, dar nu Îndrăznea nici unul să treacă gardul de sârmă; nu aveam timp, trebuia să mergem la scăldat, expediția aceasta fiind amânată pentru Întors. Pe căi Întortocheate, printre tufe sălbatice de bozii, crescute tropical, În care auzeam sâsâituri suspecte și cum se mișcau șopârle, gușteri și chiar șerpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ne-am strivit buzele; apoi, precum Adrian Leverkuhn, am așteptat primele semne ale bolii. (miercuri) Am clară imaginea unei Întâmplări din copilărie; o iarnă teribilă, gheață, zăpadă de doi metri. Suntem În curtea școlii din Clocociov, Înotăm În nămeți peste gardurile care nu se mai văd, nimic nu ne poate opri din această stare euforică dată de invazia de alb; deodată, scap Într-un gol (interval) și nu mă mai văd, nimeni nu-și dă seama pentru un timp, după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sălbatic În urmă cu cinci ani, ascunzându-ne câteodată toată ziua, fără să mai intrăm În clasă pentru lecții. Orice colțișor, orice ungher, cât de misterios ar fi fost, fusese explorat minuțios de către noi; nu exista piatră sau crăpătură din gard, să nu fi fost pipăită și probată. Am trăit o senzație de timorare, ca un personaj de roman care știe că e personaj și trebuie să-și controleze gesturile și ținuta În fața cititorilor, pentru a ieși Înaintea lor În haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă uit la ceas; a trecut o oră, Întâlnesc un individ; nu se uită la mine, Îl Întreb „strada polizu, vă rog“, face un gest cu mâna În direcția justă; intru pe o alee cu multe tufișuri, nu se vede gard, nimic, doar măceș sălbatic, Înflorit și liliac; sunt beat, nu se poate liliac În iulie, eu văd Însă liliac, albastru bătut, așa cum Îmi place mie; mă apropii, aplec o creangă, trag În piept, aspir miros senzual, mă destind, mă excit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la stânga, prima la stânga, a doua la dreapta, Înainte la stânga, la dreapta până Întrebare stop: „ce cauți pe aici?“, „nimic, mă plimb!“; este același ghid care m-a Îndreptat la Început În acest labirint de plante; mă privește batjocoritor de lângă un gard verde, „pe aici nu se umblă chiar gratuit, monsieur!“; accentul pare al unui străin, mă uit la el mirat, nu-i răspund, râde, Îi Întorc spatele, râde; hohotele lui mă fac să alerg; alerg cât mă țin puterile, până ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a arunca o privire spre acel cuib secret și a trage În piept miresmele grele ale curții Înflorite. Mă intrigau balcoanele pline de perdele albe. Făceam dese expediții la Olt, pentru ca, la Întoarcere, să am ocazia de a trece pe lângă gardul scund de lemn și să arunc o privire iscoditoare. Niciodată n-am văzut-o prin curte; nu mă interesa s-o văd pe ea, ci numai să trec prin apropierea locului unde se afla. Așa cum nici nu mi-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
casă de argați înainte de a se fărâmița domeniul. ― Stai, Ichime, să ne dăm noi jos, să vază boierul mai bine ce-avem pe-aici! strigă deodată Grigore, sărind din brișcă, urmat de Titu. Voi luați-o înainte! Pe dreapta, începea gardul de uluci pe sub zidire de cărămidă, cu stâlpi pătrați din loc în loc. Era conacul Iuga. În dosul împrejmuirii un șir de plopi bătrâni străjuiau ca un front de ostași de gardă. Printr-o poartă deschisă, se vedea ograda cu clădirile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
însuși. El a adus brazi, cărora de altfel nu le mergea prea bine în regiunea aceasta de șes. Potecile cu prundiș mărunt șerpuiau printre chioșcuri și ronduri de flori, printre grupuri de copaci speciali și peluze tunse în fiece săptămână. Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sârmă înspre ograda cealaltă, ca să nu pătrundă galițele de acolo. Numai porumbeii zburătăceau pe alee și prin fața castelului, mai cu sfială însă ca în curtea de dincolo, unde se simțeau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
suferința oamenilor și i-a lăsat să-și aducă din pădurea lui crengi, uscături, fără parale și fără să-i însemne în catastife. Dar iarna se lungea și uscăturile, puține în pădurea boierească. Unii începură să-și puie pe foc gardurile, alții să-și taie pomii de prin grădini. Duminica următoare primăria se umplu de oameni. Primarul Pravilă, venit mai devreme, a așteptat liniștit să se adune lumea și n-a vrut să spuie nimănui ce porunci are de vestit. Numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și m-am zbătut de-am ajuns să nu-mi mai dea nimeni nici un pumn de mălai... Ignat înțelegea că femeia are dreptate și de aceea se supăra mai tare. Se apucase, că n-avea nici o treabă, să mai dreagă gardul, și cioplea, și bocănea de mama focului. Se opri o clipă, cu toporul pe tăietor: ― Măi muiere, tu nu pricepi de vorbă bună?... Ce vrei să fac? Să mă spînzur? Ei, iacă am să mă spânzur ca să te mulțumesc... Că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bucătărie, a ajuns în dosul clădirii, într-o curticica de serviciu. Deși aiurit de lovituri și tăvăleală, a avut prezența de spirit să nu se ascundă prin vreo dependință a conacului, cum îi trecuse întîi prin minte, ci a escaladat gardul de uluci dinspre grădina de zarzavaturi și a pornit curajos peste câmp să iasă în șosea, prin dosul caselor sătenilor. Niciodată n-ar fi crezut ca, la cincizeci și șase de ani, să fie capabil de sforțări fizice atât de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu rumegatul indiferent și mut al boilor, ale căror cozi lungi se legănau ritmic, alungând muște imaginare. Grigore Iuga stătea lângă loitra carului cu coșciugul tatălui său, având alături pe Titu Herdelea ca un aghiotant credincios. În partea cealaltă, până la gardul dinspre ograda conacului, din care numai câțiva stâlpi se mai aflau în picioare, se îngrămădeau toți oamenii curții, cu Isbășescu în frunte și cu argații la urmă. Nevasta logofătului și bucătăreasa Profira plângeau cu sughițuri multe, dar fără bocete gălăgioase
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
voce trecând pe lângă el. — Dumnezeu să-l odihnească, spuse Petrache, deși nu mai era nimeni primprejur să-l audă. Își puse șapca și porni, după ce cortegiul se depărtase binișor. Blocurile rămăseseră în urmă, străzile se îngustau. Când și când, din spatele gardurilor strâmbe, făcute din uluci puse la întâmplare, se repezea câte o potaie lătrând. Petrache săltă poarta cu amândouă mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ele, spuse. La toți ne era. Nu le vedeai dintr-odată în capătul străzii. Le simțeai de departe, după vârtejurile groase, de praf. Tu nu știi, erai mică, dar praf era peste tot. Nici nu puteai să bați covorul pe gard că, până să-l bagi la loc, se prăfuia iarăși. Dimineața puteai să scrii pe geamuri cu degetul. Când respirai pe gură, aerul îți scrâșnea între dinți, ca pâinea uscată. Cel mai tare se vedea când dădea bruma. Trotuarele și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
își trage o bentiță care să-i țină părul moale de o parte și de alta a frunții, apoi urcă cele câteva trepte ale demisolului, pregătit să asculte tăcerea mai largă, a străzii. Este, de fapt, o alee, mărginită de garduri joase, în spatele cărora se întind petice de curte, cu copaci răzleți și case vechi, dinainte de război, cu un cat și acoperiș țuguiat, învelit cu țiglă. Pe vremea aceea, oamenii care își ridicau case erau înstăriți, locuințele aveau camere mari și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nici nu fusese vreo pădure, ci doar o stare pregătitoare către o nouă dimensiune. Ai fi crezut că trăia doar o clipă suspendată, dacă lângă el nu ar fi mers, alene, ghepardul negru. Dincolo de poarta boltită a mestecenilor sunători era gardul casei lor de la țară, așa cum îl știa, cu uluci nevopsite, cu vârfuri măcinate de ploi și rotunjite de vânt, cu oale sparte înfipte în ele. Poarta era prinsă de stâlpul gardului, ca totdeauna, cu un cerc de sârmă. Îl trase
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ghepardul negru. Dincolo de poarta boltită a mestecenilor sunători era gardul casei lor de la țară, așa cum îl știa, cu uluci nevopsite, cu vârfuri măcinate de ploi și rotunjite de vânt, cu oale sparte înfipte în ele. Poarta era prinsă de stâlpul gardului, ca totdeauna, cu un cerc de sârmă. Îl trase în sus, cercul sări, lăsând poarta slobodă, îi căzu la picioare și se rostogoli, ca o vietate scăpată din lanț. Poteca era acoperită de ierburi și de tot felul de flori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai era acolo. Cosmina privi împrejur până când ochii i se obișnuiră cu întunericul, dar nu-l văzu. Înțelese însă că fusese acolo cu puțin înainte de venirea ei. Se apropie de poartă, punga era atârnată de unul dintre țepii metalici ai gardului. Împinse cu degetul, înăuntru se auzi un zgomot ca un scrâșnet din dinți. Dar, cum știa că bărbatul acela n-ar fi lăsat să i se întâmple ceva rău, desfăcu nodul și privi înăuntru. Zâmbi cu tristețe, erau fărâme de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o colivie a spaimelor sale. Se opri în dreptul porții. Scoase de la piept un ghemotoc alb, îl mângâie cu podul palmei, până când, trezindu-se, dădu la iveală un căpșor care, pe jumătate orb, adulmecă aerul. Se aplecă atât cât putu peste gard și lăsă ghemotocul să cadă. Apoi privi cum dintr-însul ies niște proptele firave și lăbuțele de cățel o pornesc, cu un mers clătinat, spre pragul ușii și se încovrigă, scâncind, pe covorașul de la intrare. În acest fel, povestea noastră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fetei cuțitul la gât și i-a spus : ascunde-mă ? Ea îl știa, copilăriseră împreună, și, tocmai pentru că știa de ce e în stare, încuviințase pe mutește, trăsese perdelele, n-ar fi fost nevoie, oricum, casa lor era în fundul curții și gardul era mai înalt decât privirile trecătorilor. Se ascundea în magazie când venea poștașul cu pensia, poate că de-aia prinsese dușmănie pe bietul băiat, uneori mai dispărea în crucea nopții și se întorcea în zori, sleit. Într-o noapte a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la televizor... spuse bătrânul. — Cine știe... Pavel Avădanei se opri în ușă. — Să vă puneți la loc medalionul... L-am reparat unde se rupsese. Coborî cele câteva trepte de la intrare pe dibuite. Merse până la banca de lemn ținându-se de gardul de sârmă împletită. Se opri, cu umerii căzuți, și tuși îndelung, lăsându-se pe bancă. Rada îl privi pe fereastră, cum rămâne ghemuit acolo, săltându-și din când în când umerii aduși. Apoi cum se ridică greu, ținându-se de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
respirațiilor. Dar nu apăru, Magul nu poate fi decât atâta vreme cât își respectă semnele. Era prima ninsoare din anul acela. O zăpadă mare, pufoasă, pe care aici, în parc, n-avea s-o tulbure nimeni zile în șir. La fel dincolo de gard, unde era cimitirul vechi al Bisericii Armenești. Zăpada venise deodată și prea devreme, credeau ei. Mai apoi, crescând, au înțeles că prima zăpadă vine totdeauna prea devreme. Atunci când ultimul dintre ei spuse gata și lăsă creionul jos, se întoarseră cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
largă, lipsită totuși de case și trotuare. De parcă n-ar fi fost croită pentru oameni. Odată, Maca, pe care îl fascinau lucru rile imposibile, își lipise urechea de asfalt, apoi șoptise : „Încă se mai aud“. De o parte era un gard lung, făcut din panouri de prefabricate, acoperite cu o tencuială cenușie, grunjoasă. De înălțimea unui stat de om, panourile aveau traforate orificii în formă de romb, prilej de a privi înăuntru. Era un model stângaci, ca de covor oltenesc, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și el un râu al uitării. Povestea noastră se petrece doar pe unul dintre maluri. Lui Maca măsurile îi erau potrivite, chiar dacă nimeni n-ar fi putut explica de ce. Tili își plecă puțin capul, în timp ce Jenică se prinse de marginea gardului și se înălță pe vârfuri. Deși fiecare privea din ferestruica lui, tăcerea spre care priveau era aceeași. — Nici măcar paznici nu mai sunt, constată Jenică, gâtuit. — Or mai fi niscaiva la gheretele dinspre bulevard, presupuse Tili. Și, dacă ne vede careva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]