10,667 matches
-
prin repetabilitate și prin mecanizarea subiectivității. Strălucirea ei provine din aparența de virtuozitate, din sfidarea memoriei, din impresia de altceva pe fundalul unui mereu același. Eul nu trebuie să oglindească. Eul trebuie să se oglindească. Eul rămâne, și În jurnalul intim, ca În orice scriere la persoana Întâi, semnul conștiinței care organizează discursul 51. El poate să-și aducă autorul, prin multiplicarea zilnică a semnificațiilor, până la limita extatică a lui „Tu ești asta”52. Iar dincolo nu există decât revelarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
destin, piatra unghiulară a unei existențe. Însă revelația nu se produce decât sub forma exteriorității: adică a transcrierii care, pe de o parte, trimite la permanența mentală a eului, pe de alta, Îi prefigurează o destinație alienantă 53. Așadar, jurnalul intim va avea de Înfruntat două tendințe contrare, două surse de tensiune: a finitudinii temporale și a precarității concluziilor la care conduce. Destinația sa va fi, deci, și ea dublă. Jurnalul distorsionează relația existentă anterior dintre scriitor și cititor, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cititor, dar și pe aceea dintre autor și textul său: lucrurile spuse nu sunt fictive, iar cel ce vorbește se Înfățișează fără mască 54. De-mascarea este prima operație a trecerii de la subiectivitate la obiectivitate, adică de la literatură la jurnalul intim. Distanța impusă de către cititor se anulează odată cu cea dintâi notație de jurnal. Scrierea acestuia inversează până și tipul de relații Întreținute de scriitor și cititor, deturnând Însăși semnificația de adâncime a subiectivității. Jurnalul intim nu dă răspunsuri, chiar dacă satisface multe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
obiectivitate, adică de la literatură la jurnalul intim. Distanța impusă de către cititor se anulează odată cu cea dintâi notație de jurnal. Scrierea acestuia inversează până și tipul de relații Întreținute de scriitor și cititor, deturnând Însăși semnificația de adâncime a subiectivității. Jurnalul intim nu dă răspunsuri, chiar dacă satisface multe curiozități. El stabilește un anumit protocol al Întrebărilor. Dă relații despre locul unde se găsesc răspunsuri la Întrebări. Și Întrebări la răspunsuri. Mai mult, jurnalul determină și genul de Întrebări pe care le poate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sigiliul unui secret, pătrunde Într-o lume prohibită, baricadată În propriile-i cuvinte. O lume interzisă. O lume a prezenței și a absenței, pe care o preia Întocmai: fără interpretare, fără modulații ale unghiului de receptare. Din perspectiva cititorului, jurnalul intim este o fatalitate. Nici o șansă de răstălmăcire, nici un centimetru sacrificat orgoliului hermeneutic. Cuvintele jurnalului intim - neverificabile - ajung sub ochii indiscreți ai cititorului ca o sentință. O sentință irevocabilă. A spune, a inventa Servituțile jurnalului pornesc de la neajunsul practic - verificat În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
interzisă. O lume a prezenței și a absenței, pe care o preia Întocmai: fără interpretare, fără modulații ale unghiului de receptare. Din perspectiva cititorului, jurnalul intim este o fatalitate. Nici o șansă de răstălmăcire, nici un centimetru sacrificat orgoliului hermeneutic. Cuvintele jurnalului intim - neverificabile - ajung sub ochii indiscreți ai cititorului ca o sentință. O sentință irevocabilă. A spune, a inventa Servituțile jurnalului pornesc de la neajunsul practic - verificat În cazul oricărei forme de literatură - că se pot reprezenta doar lucruri date, modele exterioare și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
rigorile altei presiuni: a imaginației, a invenției, a rescrierii. Adică să se lase cuprins de seducția falsificării, a inovației care nu suportă fireștile determinări cauzale și temporale. Care nu acceptă decât Începutul de drum, Începutul de lume. De altfel, jurnalul intim Își are orgoliile sale. Orgolii de parvenire. Odată cu ivirea În lume, el aspiră la un statut cert. Dorința de lămurire, de mărturisire, de autocunoaștere l-a premers, dorința de clarificare estetică Îl Împinge pe căi imprevizibile. Prin faptul că spune
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Odată cu ivirea În lume, el aspiră la un statut cert. Dorința de lămurire, de mărturisire, de autocunoaștere l-a premers, dorința de clarificare estetică Îl Împinge pe căi imprevizibile. Prin faptul că spune, Într-un limbaj propriu, o istorisire, jurnalul intim acoperă un spațiu Încă nelocuit al imaginarului. Altfel spus, transcrie obsesia necesității, a dorinței. A spune Înseamnă Întotdeauna și a inventa. A te supune unei reguli, chiar dacă n-ar fi decât dorința. Care, la rândul ei, implică o convingere: certitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Și Într-un caz, și În altul, reperul esențial rămâne momentul redactării. Autobiografia se scrie, de obicei, la o distanță mare de timp față de evenimentele Întâmplate. Jurnalul se supune regulii de a scrie zilnic. Autobiografia comprimă mari secvențe temporale, jurnalul intim fragmentează durata unei zile. De racursiuri temporale va fi vorba În ambele situații, doar că mărimea lor diferă esențial. Autobiografia suprimă uneori ani Întregi, pe când jurnalul intim abia dacă-și permite luxul eludării câtorva zile. Însă, ca o notă comună
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se supune regulii de a scrie zilnic. Autobiografia comprimă mari secvențe temporale, jurnalul intim fragmentează durata unei zile. De racursiuri temporale va fi vorba În ambele situații, doar că mărimea lor diferă esențial. Autobiografia suprimă uneori ani Întregi, pe când jurnalul intim abia dacă-și permite luxul eludării câtorva zile. Însă, ca o notă comună, literatura acestor forme epice are același obsedant reper: viața autorului. Dacă, În autobiografie, relatarea vieții ia forma secvențelor epice ample, În jurnal, organizarea (ca și dezorganizarea) materialului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dominându-l, stăpânindu-l. El dă autorului iluzia că Îndepărtează din el elementul angoasant, care suprimă senzația deplinei libertăți de mișcare, a maniacalei exactități și a supremului adevăr. Adică a adevărului subminat de timp. Prin timp, prin gestul datării, jurnalul intim pune viața În ecuație matematică. Viața ca un număr, viața ca dată calendaristică Înseamnă, pentru cel care scrie, confirmarea unei presimțiri: a intuiției că ea poate fi repetată la nesfârșit, multiplicată după legea numerelor mari. A numerelor care, și ele
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
artă”, ca elaborare, jurnalul (și, odată cu el, autorul) nu are conștiința clară a direcțiilor pe care le va urma. Scopul său inițial e delimitarea spațiului practicii literare 60, adică al eliberării artei de servituțile funcției de reprezentare. Autorul de jurnale intime trișează Întotdeauna În interiorul legilor pe care și le-a fixat singur. El profită tocmai de avantajul oferit de surplusul temporal ivit din neadecvarea perfectă a două momente care fac posibil jurnalul intim. Dar, astfel, el Înțelege să-și respecte legea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de servituțile funcției de reprezentare. Autorul de jurnale intime trișează Întotdeauna În interiorul legilor pe care și le-a fixat singur. El profită tocmai de avantajul oferit de surplusul temporal ivit din neadecvarea perfectă a două momente care fac posibil jurnalul intim. Dar, astfel, el Înțelege să-și respecte legea fundamentală, proiectul cu bătaie lungă al oricărui limbaj: rigoarea. Liber consimțita rigoare. Gradul de elaborare a jurnalului diferă, la același autor, de la epocă la epocă. După cum, și mai mult, de la autor la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lecturii, digresivă și discontinuă. Ritmicitatea Nu e lipsit de sens faptul că unii autori notează nu numai ziua, dar și ora Începerii scrierii jurnalului. Însă foarte rar, aproape niciodată, și pe aceea a Încheierii: importantă e plecarea, nu destinația. Jurnalul intim nu (con)duce nicăieri. El readuce un timp, un gest, un eveniment. În fragmentarismul, În repetitivitatea sa Încerci să descoperi un autor și dai peste un om. Data Înscrisă În susul paginii atrage atenția că te afli, totodată, În fața unui timp
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de addenda corrige a jurnalului Începe să acționeze În dublu sens. Rescriind, din perspectiva prezentului, evenimentele, el le și manipulează, sub presiunea unui viitor incert, dar presimțit. A unui viitor pentru care, În fond, scrie. Legând trecutul de viitor, jurnalul intim tinde să fie, asemenea autobiografiei, o sinteză, sacrificând instantaneitatea ambiției de a instaura o permanență. Un modus vivendi care să Împace fragmentarismul și discontinuitatea cu vocația Întregului și a necontenitului. A concluziei extrase din premise fragile, completând prin imaginație figura
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vivendi care să Împace fragmentarismul și discontinuitatea cu vocația Întregului și a necontenitului. A concluziei extrase din premise fragile, completând prin imaginație figura retorică a elipsei. Extensiuni temporale Nefiind, În cele din urmă, decât o formă deschisă, o potențialitate, jurnalul intim Încorporează și calitățile unui obiect temporal 63. Adică el nu este o simplă componentă a textului, ci un obiect care conține În sine o extensiune temporală. Ca și obiectele temporale husserliene, jurnalul intim e produs de o impresie originară. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
decât o formă deschisă, o potențialitate, jurnalul intim Încorporează și calitățile unui obiect temporal 63. Adică el nu este o simplă componentă a textului, ci un obiect care conține În sine o extensiune temporală. Ca și obiectele temporale husserliene, jurnalul intim e produs de o impresie originară. Dar momentul inițial, un prezent aproape insesizabil, se transformă În trecut În chiar clipa definirii, a particularizării sale. Însă, odată scris, acest trecut, acest proaspăt trecut redevine un prezent - prezentul etern al scrisului. Plasat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
impresie originară. Dar momentul inițial, un prezent aproape insesizabil, se transformă În trecut În chiar clipa definirii, a particularizării sale. Însă, odată scris, acest trecut, acest proaspăt trecut redevine un prezent - prezentul etern al scrisului. Plasat pe asemenea coordonate, jurnalul intim evoluează Între oglinzi paralele. Între promisiunea unui prezent veșnic și a unui trecut incapabil să-și păstreze tensiunea, dar și demnitatea imuabilității. Psihanaliza a legat scrisul, ca act inocent și direct (deci, ca formă a defulării) de un anumit timp
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de a centra timpul descentrat, „galaxiile În derivă”65. De fiecare dată când se reușește „centrarea” timpului, scrie psihanalistul, se produce Încarnarea inconștientului Într-un corp, a unui nou zeu, a unei noi religii. Nu altceva se Întâmplă cu jurnalul intim: timpul pe care-l instituie este un timp al trăirii, suprapus timpului confesiunii. Dar simpla sa captare, prin Înscrierea datei, nu Înseamnă mare lucru. Măsura timpului, calitatea sa, o dă interpretarea, și nu arbitrara numerotare. Jurnalul intim confirmă o lege
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Întâmplă cu jurnalul intim: timpul pe care-l instituie este un timp al trăirii, suprapus timpului confesiunii. Dar simpla sa captare, prin Înscrierea datei, nu Înseamnă mare lucru. Măsura timpului, calitatea sa, o dă interpretarea, și nu arbitrara numerotare. Jurnalul intim confirmă o lege - În egală măsură a fizicii și a psihanalizei: există câte un timp pe care-l decupează dorința. Legat Întotdeauna de semnificant, timpul suferă acțiunea declanșatoare a acestuia. Timpul reținut (reținut, „pur și simplu”, spune Daniel Sibony), clipele
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
real al autorului. Cele mai multe jurnale alternează - și În scrierea, și În comentarea propriului conținut - trei modalități temporale. Cea dintâi, dictată, parcă, pentru a sfida definiția genului („o scriere zilnică, relatând Întâmplările unei zile”) propune un nivel retrospectiv al scriiturii. Jurnalul intim se scrie ancorat În fluctuațiile memoriei. Un trecut, mai mult sau mai puțin Îndepărtat (când nu e vorba de trecutul aceleiași zile) este readus, actualizat prin scris. Scrisul - În cazul jurnalului intim mai mult decât În oricare altul - este o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
al amintirii. Scrisul nu se suprapune niciodată trăitului, pentru că e reflectarea unei realități. Un autor de jurnale care ar scrie necontenit nu ar avea de transcris decât gestul propriei mecanicități. Intervalul pus, Întotdeauna, Între acești doi poli obligatorii ai jurnalului intim determină retrospectivitatea timpului scrierii. Pentru că, firește, orice formă a scrisului există doar În perspectiva unui timp recapitulativ. În ciuda voinței autorului de a-și controla toate registrele creației, el nu va reuși niciodată să Înfrângă evidențele. Redactarea jurnalului intim se vede
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
-și controla toate registrele creației, el nu va reuși niciodată să Înfrângă evidențele. Redactarea jurnalului intim se vede parazitată de un timp paralel al scrierii sale. Timpul narat și timpul „narațiunii”, adică al textului literar pe care-l formează jurnalul intim, se află, prin natura lucrurilor, Într-o perpetuă non-beligeranță. Ele nu se Întâlnesc, decât simbolic, În spațiul paginii, unificate arbitrar prin formula literară care le conține și le potențează. Diferențierea decisivă a timpului narațiunii și a timpului narării se produce
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În pagină prin dorința de organizare, dorința de a Începe cu Începutul 66. De a pune o minimă ordine În haosul cotidian al mărturisirii, În labirintul a cărui străbatere necesită cel puțin clarificarea inițială, stabilirea coordonatelor timpului zero. Puține jurnale intime scapă străbaterii, cvasiobligatorii, prin acest timp. Viața reportată dintr-un plan În altul, din neant În dreptunghiul paginii scrise, trece, trebuie să treacă prin prelungirea timpului pe care, fără să știe, l-a parcurs. Timp presimțit, timp recuperat, abuzând de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
definirii temporale acționează pe spații Înguste: introduce sau segmentează un discurs. Fragmentează vocația Însăși a fragmentarismului, subminând-o cu mărturia că discontinuitatea promite Întotdeauna o permanență. După impactul decisiv, după experiența a ceea ce nu poate fi mărturisit cu certitudine, jurnalul intim se stabilizează În una din celelalte două forme. Adevărul este Însă că, de cele mai multe ori, ele coexistă. Fiecare, În felul său, contribuie la instituirea unei tensiuni temporale În interiorul jurnalului intim. A unui pact cu ziua de azi, cu ziua de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]