10,420 matches
-
simtă ceva evlavie, ci numai așa din obișnuință. După câțiva ani și-a pierdut toată averea trăind în destrăbălări și acum zăcea în cea mai neagră mizerie. Nu mai avea în el nici un simț religios și neavând cine să-l mângâie căzu în desnădejde și se hotărî să-și pună capăt vieții. Cu această hotărâre în gând, se îndreptă spre Sena, râul care trece prin Paris. Ajuns aici se pregăti să se arunce în apă, când deodată îi trecu prin minte
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
prin diferite închisori pentru activitatea sa spiritual-religioasă. După doi ani de pușcărie grea și anevoioasă, a fost eliberat. Fiind numit ca vicar parohial, a desfășurat o frumoasă activitate de bun duhovnic și director spiritual și zilnic mergând să viziteze, să mângâie și să ajute, după puteri, pe bolnavii și săracii satului. În cele din urmă, ca o consecință a celor îndurate în închisoare, s-a îmbolnăvit de cancer și a trecut la cele veșnice în anul 1982. A fost înmormântat alături de
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
plaje - unde faci cunoștință gradat cu o apă care fie te plictisește, fie te primește cu indiferență mornă, după vreme -, aici marea îți deschide brațele dintr-odată, orice marivaudage preliminar e suprimat. Pasiune instantanee: învăluit din toate părțile, legănat, purtat, mângâiat pe toate fețele, răsturnat, certat, consolat, îmbunat - cu teribilă tandrețe. În timp ce mă lăsam în voia ei - mă gândesc la tine. Elementul mării ne leagă - cu aceeași complicitate la care sunt obligate, față de noi, toate lucrurile de pe lume. Din larg dănțuiesc
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
liniștire, care dădea suferinței sale o preocu pare practică, o consolare a gândului și a trupului, veșnic îndemnate să ajungă acolo, la căpătâiul fiului iubit, fie să-i aprindă o lumânare, fie să-i pună o floare, fie doar să mângâie pământul care-i ținea acum loc de haină... Întâi s-au dus singuri, în familie... Apoi ne-au chemat și pe noi - prietenii -, pe Negoițescu, pe Lucu Andreescu, pe mine... Au făcut slujbe de pomenire și parastase, au împărțit colive
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
acum dexteritatea necesară ce avea să mi-o înlesnească. Moartea mă mai lăsase o dată să plec, dar nu mă tratase cu refuz. Am luat-o ca pe o simplă amânare, pentru că apa încă era foarte rece, iar soarele primăvăratic o mângâia încă atât de somnoros. Despre asta am scris mai târziu: „Mie îmi fluiera moartea... Trebuia să iau avânt să ajung la ea. Aproape că mă aveam în mână, doar o mică parte din mine nu mă asculta. Poate că era
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mi roade călcâiul. Mama vâră degetul în pantof, scoțând piatra din el. Merg mai departe până ce ajung la marginea ochiului ei, unde dau peste un gard de cimișir; în fața lui, pe un scaun, șade un bărbat în halat alb, care mângâie un dulău și-mi zice: ăsta-i câinele-rac. Desigur, la trezire am știut imediat că de-acum înainte obrazul mamei își are și el umbra lui însemnată. Chiar așa a și fost: la prima revedere cu mama, mi-am amintit
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
inexpugnabile, cu mușchii încordați la maximum pentru momentul declanșator, ca sprinterii pe linia de start ciulind urechile la pocnetul pistolului. Spre marea noastră bucurie, detensionarea s-a produs rapid, prin formularea unui elogiu care ne-a lăsat cu gura căscată, mângâind cu blândețe și alinând sufletele noastre amărâte, greu încercate. Vai dhagă doamnă Hozalie, dar ce copii fhumoși ai și ce bine educați! Da, da. Urechea mea a sesizat cu surprindere că reprezentanta vulturilor din America Latină manifestă o vădită și constantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cei șase ani cu D.O. cât am fost deportați în Bărăgan. Toți slăbiserăm foarte mult. Eram străvezii; un fel de umbre. Mama suferea cumplit. Nu ne putea ajuta. Ce-ar fi putut să facă? Spunea tot timpul rugăciuni, ne mângâia și ne încuraja. Mai mult ce putea face, săraca? ...Era dimineață. Mă îndreptam spre școală pe cărarea de zăpadă bătătorită, mai mult pe poante, așa, ca lebedele rusului Ceaikovski, ca și cum aș fi executat un fragment coregrafic dintr-un libret conceput
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
uniformei sale dizgrațioase: trompeta răgușită, epuizată și sarsanaua înfiorătoare asigurând transportul cadavrelor până la ultima destinație. Vecina de peste drum, auzind sunetul binecunoscut, a ieșit în stradă și acum stătea rezemată de unul dintre stâlpii porții, având în brațe o pisică și mângâind-o liniștitor cu palma peste blănița zbârlită. Ce se va întâmpla? Ce va urma? De ce era pisica nervoasă, zbârlită și neliniștită? Ce intenții nemărturisite avea această femeie? Nu cumva mângâierile perverse pe blana felinei înnebunite de frică mascau intențiile subversive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
iubeau și-mi tolerau, cu “înțelegere”, toate greșelile. Mi-am dat seama de acest lucru când din grămadă de purcei, ce dormeau lângă scroafa, am luat, să mă joc, un purcel. Purcelul s-a uitat la mine, eu l-am mângâiat și el a adormit la mine în brațe. Scroafa, ne-a mirosit și apoi s-a întins la soare lângă noi. Dar cand din aceeași grămadă un vecin a luat un purcel, acesta a guițat, scroafa a sărit și îl
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93330]
-
străbăturăm sălile curate, deloc populate și în pragul policlinicii mă întrebă, cu o grijă care mă intimidă, dacă poate fi adevărat ce a zis doctorița: cum se poate ca unui om sănătos să-i fie rău fiindcă e sănătos? Am mângâiat-o tandru cu EKG-ul pe obraz și după aceea mi l-am pus, ostentativ, la reverul pardesiului, în amintirea Obs-ului pierdut. Anunțându-l pe șofer că sunt bine sănătos și acesta felicitându-mă cu un „bogdaproste”, stabiliră să mă
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
sufletul aleasă, Lui - fericirea noastră de-a fi stăpâni în casă, Lui Ceaușescu - omul, azi, sinceră urare: Să duceți România pe culmi nepieritoare!“ („Gând suprem“, Ramuri, 15 ianuarie 1978 ) „Laudă ție vestită fiică a neamului, Azur animând zorii câmpiei, Boare mângâind ape și spice, Lumină dragostei și omeniei, Fereastră binelui pentru toți, Fântână bucuriei de a zidi, Solie fericirii și păcii, Flamură vie împurpurând veșnicii.“ („Laudă“, România literară, 5 ianuarie 1989) HOBANA Ion „Scriitorii sunt ajutoare de nădejde ale partidului, a
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
dar paginile cărții document înfățișează faptele cu deplină (și elocventă) obiectivitate - cum a izbutit omul pe care cu îndreptățire și unanimitate l-am numit cel mai iubit al țării să fie prezent pretutindeni, să desfășoare o copleșitoare activitate organizatorică, să mângâie, să ordone, să aline, să comande cu energie și să dea sfaturi cu atâta căldură omenească, ore, zile, nopți în șir, acolo unde era mai greu și mai greu. De altfel, cum din bătrâni se spune, omul la nevoie și
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
sociale, ale tuturor. Lectura acestor pagini, meditarea asupra lor, constituie temelia certitudinii morale, care deosebește în mod fundamental întâlnirea noastră de azi, de cea de acum câteva săptămâni.“ (Teatrul, august 1971) „Nicolae Ceaușescu, care iubește laboratoarele, care înțelege calculele, care mângâie și mânuiește mașinăriile; Nicolae Ceaușescu, care citește, studiază, cunoaște toate marile probleme ale cugetării și care cugetă îndrăzneț, fiind filozof cu substrat adânc și cu reflecție spontană; Nicolae Ceaușescu, care admiră și comentează opera de artă, care e un iubitor
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
colosală Încă n-am cucerit întrecerea. Homer să vină atunci - și va veni - când, într-o dimineață splendidă, deschizând ziarul vom citit cu inima caldă, cu răsuflarea tăiată de emoție: citadela economiei capitaliste a fost depășită totală Atunci, viitorule Homer, mângâie-ți lira și cântă lumii neîntrecuta ei victorie, cântă rațiunea, onoarea și conștiința epocii noastre, partidul comunist și faptele lui... Avem încredere deplină în tăria omului socialist. Avem încredere deplină în Partidul Comunist. Avem încredere în superbul viitor al omenirii
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
că trăiește cu adevărat, sub cerul degajat de nori, mai întâi stropit cu miriadele de aștri de aur ce-i supravegheau și-i protejau, mai apoi în razele soarelui care, parcă numai pentru ei răsărise în ziua aceea. Ca să le mângâie dragostea în patul improvizat din ramuri de jneapăn, acoperit cu tot ceeace putuseră căra cu ei în ranițele lor grele ca plumbul. Și mai răsărise soarele, numai ca să le binecuvinteze gustările pregătite de cele două mame înainte de a purcede la
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
o găsească ? Pe pipăite... Degeaba ! încer case nenea Dode înainte, ba îi mai pusese și pe alții și tot nimic. Dar la mustață a încercat ? își luă Dănuț inima în dinți cu speranța în suflet. Ei aș ! mustața și-o mîngîia cel mai des, ar fi dat de ea... „Uite-o că nu e !“ - și nenea Dode își descoperi demonstrativ mușchiul care altă dată găzduia bucata aceea neagră. Într-adevăr, brațul era curat, fără nici o urmă de schijă. Dănuț plecă descumpănit
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
avea de mult vîrsta nece sară. Omul legii însă nu se lăsa înșelat și părinții aveau mereu scandal. Ca să-i arate controlorului cît de mic i-e copilul, maică-sa îl lua pe genunchi (cam greu, ce-i drept), îl mîngîia pe cap și îi spunea : „Stai cu mama aicea, liniștit...“. Cum se potolea furtuna stîrnită de omul acela care țăcănea biletele (el pleca în cele din urmă, cu capul mare de toate argumentațiile părinților), venea momentul în care toți cei
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
ziua aceea, pasărea urma să înnopteze la ei. Dănuț se ducea pe la ea, să vadă ce mai face. Aprindea lumina la baie și de bună seamă că o trezea, pentru că găina îl privea și mai pieziș ca de obicei. O mîngîia pe cap, se juca apoi cu bărbițele sau cu creasta aceea roză, care - cum o dădeai - venea mereu pe aceeași parte. Alteori, Dănuț se ducea-n baie pur și simplu să-și facă nevoile. Găina îl privea curioasă și băiatul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de fapt, modul în care îl liniștea pe Daniel, pentru că, o dată povestea începută, băiatul asculta fermecat tot ce îi spunea, cu un interes și cu o supunere destul de greu de priceput pentru agitația vîrstei lui. Frazele bunicii îl învăluiau, îl mîngîiau și-l legănau. „Numele meu de fată - începea ea ca-ntotdeauna - a fost Aurica Arnăuțescu. Aurica e un nume frumos, dar n- am avut parte de el ; cînd eram mică îmi ziceau Coca, iar apoi toată viața mi s-a
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
veșnice, acasă nu mai are cine să-l aștepte. Singura ființă cu care își împarte singurătatea este un motan alintat, care îl întâmpină cu miorlăieli codificate și cu coada în balans, strecurându-i-se printre picioare și așteptând să fie mângâiat. În nopțile lungi de iarnă dar și în nopțile celorlalte anotimpuri, de când orele de somn s-au tot redus, își așterne pe hârtie gândurile înflorite de-a lungul timpului, trăirile emoționale și sentimentele, imaginile mai clare sau mai șterse din
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
acestora. I s-a părut că spusele sale nu ajung la inima unora dintre adolescenți. Explicația? Altă generație, alte preocupări, altă atitudine față de muncă, de profesie, de viață... La întoarcerea spre casă, septuagenarul dascăl a preferat tot mersul pe jos. Mângâiat de razele soarelui tomnatic, cu sufletul răscolit de avalanșa trăirilor și impresiilor acumulate în cele două ore pe care le-a petrecut împreună cu colegii și elevii în mijlocul cărora s-a aflat, el încerca să descopere și să înțeleagă rațiunile pentru
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
din spatele spălătoriei, urcând prin pădure o pantă abruptă care ne punea mari probleme la urcat, dar și mai mari la coborâre. Acolo, în vârful dealului fumam în aer liber, admiram peisajul care ni se înfățișa privirii, citeam, sau chiar ațipeam, mângâiați de razele blânde ale soarelui. Când timpul nu era prielnic pentru asemenea evadări în decorul natural mai îndepărtat, foloseam plimbările prin parc, pe malul lacului sau odihna binefăcătoare în insulă, unde meditam și visam cu ochii deschiși. Erau poate cele
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
sau în expedițiile noastre din jurul coloniei. Era în săptămâna Paștelui catolic în anul următor vacanței de la Lonea. Fiind o zi mai caldă de primăvară, eu cu Siegfried ne jucam lângă peretele grajdului unde eram feriți de vânt iar soarele ne mângâia din plin. Acolo aveam o groapă cu nisip cernut unde ne jucam de-a mineritul. Deodată se aude poarta, ridic capul și mă uit cum o femeie înainta în curte cu un coș de nuiele așezat pe cap. Instinctiv am
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
din mână, am căutat cheia care nu era la locul ei. Fără să stau pe gânduri m-am cățărat pe poartă și am aterizat în curte. În clipa următoare am simțit câinele nostru gudurându-se lângă mine. Cu o mână mângâiam câinele de bucurie că am ajuns acasă, iar cu cealaltă căutam cheia pe care am găsit-o în broasca porții. Am deschis poarta pentru a recupera bagajele, după care am încuiat-o din nou. Eram în siguranță și răsuflam ușurat
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]