12,372 matches
-
a fost cea a Mariei White Rowlandson despre captivitatea ei petrecută printre indieni în timpul Războiului Regelui Philip în 1676. Publicată în 1682, s-a dovedit a fi cea mai populară dintre relatările narative americane din secolul al XVII-lea. Firul narativ face parte din două genuri: ceea ce am numi astăzi memoriu și jurnalism literar narativ deoarece nu este numai îndreptat spre interior (mai ales în termeni de pietate puritană) ci și orientat spre exterior în portretul social oferit: Aici una m-
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Războiului Regelui Philip în 1676. Publicată în 1682, s-a dovedit a fi cea mai populară dintre relatările narative americane din secolul al XVII-lea. Firul narativ face parte din două genuri: ceea ce am numi astăzi memoriu și jurnalism literar narativ deoarece nu este numai îndreptat spre interior (mai ales în termeni de pietate puritană) ci și orientat spre exterior în portretul social oferit: Aici una m-a rugat să-i fac o cămașă pentru copilul ei, pentru care mi-a
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
indiană l-a pus jos din nou. Eu l-am mutat iar, la care ea mi-a aruncat o mână de cenușă în ochi (140-41). Până la sfârșitul secolului al XVII-lea au fost stabilite tipare imperfecte pentru multe forme nonficționale narative moderne, inclusiv istoria, biografia, memoriul, autobiografia, jurnalul de călătorie și în final jurnalismul literar narativ. Aceste forme nu se excludeau una pe cealaltă iar granițele lor se întretăiau adeseori. Am sugerat că acest aspect este valabil pentru toate formele de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
mi-a aruncat o mână de cenușă în ochi (140-41). Până la sfârșitul secolului al XVII-lea au fost stabilite tipare imperfecte pentru multe forme nonficționale narative moderne, inclusiv istoria, biografia, memoriul, autobiografia, jurnalul de călătorie și în final jurnalismul literar narativ. Aceste forme nu se excludeau una pe cealaltă iar granițele lor se întretăiau adeseori. Am sugerat că acest aspect este valabil pentru toate formele de nonficțiune datorită naturii sale epistemologice fluide (Hartsock 445-46). Totuși, în secolul al XVIII-lea nu
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
una pe cealaltă iar granițele lor se întretăiau adeseori. Am sugerat că acest aspect este valabil pentru toate formele de nonficțiune datorită naturii sale epistemologice fluide (Hartsock 445-46). Totuși, în secolul al XVIII-lea nu acești veri ai jurnalismului literar narativ trebuie examinați constant, ci cei ai romanului și ai unui reportaj social modern aflat în dezvoltare. Începutul secolului al XVIII-lea este martorul maturizării unui jurnalism cu o preocupare socială, iar diferența dintre un astfel de jurnalism și jurnalismul literar
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
trebuie examinați constant, ci cei ai romanului și ai unui reportaj social modern aflat în dezvoltare. Începutul secolului al XVIII-lea este martorul maturizării unui jurnalism cu o preocupare socială, iar diferența dintre un astfel de jurnalism și jurnalismul literar narativ timpuriu este uneori greu de sesizat. Mai mult, anticipează influența asupra practicii jurnalistice americane pe care a avut-o investigația socială la sfârșitul secolului al XIX-lea, explorată de Michael Schudson. Ar fi greșit să spunem că reportajul social a
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și Lectică") în 1636. În mod similar, Dekker a scris din experiența proprie despre viața din închisoare în a cincea ediție din Lanthorn and Candlelight, publicată în 1616 (Bush 40). Dar odată cu apropierea secolului al XVII-lea vedem un jurnalism narativ mai dezvoltat și cu un scop social în forma schițelor despre viața londoneză ale lui Edward "Ned" Ward, publicate în London Spy, un ziar lunar apărut între 1698-1700. Într-o vreme în care reporterii erau puțin mai mult decât purtători
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
uimitor al cotidianului și al picarescului... portretele făcute vagabonzilor, personajelor din lumea interlopă și patronilor cârciumelor se pot compara cu gravurile de mai târziu ale lui Hogarth" (Snyder și Morris 5). Ward pare a fi un practicant al jurnalismului literar narativ de tip modern. Referința hogarthiană dezvăluie interesul lui Ward față de condițiile sociale. De exemplu, Ward a făcut turul închisorii Bridewell, amintindu-și situația unui datornic pe care l-a găsit întemnițat acolo. Mergând de la camera de lucru spre cea principală
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
spus că fusese bolnav de șase săptămâni în acea închisoare tristă și că nu avea nici o alinare decât pâine și apă, cu puțină bere din când în când ([Ward], aprilie 1699, 10). Dar Ward a fost și un jurnalist literar narativ care nu s-a limitat să scrie numai despre condițiile sociale îngrozitoare. În acest caz, pasajul menționat mai sus dezvăluie disconfortul inițial al lui Ward de a-și angaja subiectivitatea cu cea a "Omului scheletic": Nu puteam să-i vorbesc
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și Stephen Crane pentru a învăța despre oamenii fără adăpost în An Experiment in Misery, Ward își riscă subiectivitatea pentru a învăța despre condiția datornicului încarcerat. Ward se implică mai mult în acel apel la bun-simț asociat cu jurnalismul literar narativ în reportajul său despre înmormântarea poetului John Dryden în 1700. Trăsurile celor "de seamă" blochează aleea Chancery în fața unor case de toleranță și a tavernei King's Head, unde Ward obișnuia să bea (și, au sugerat unii, să-și scrie
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
sa literară este poate cel mai bine oglindită în acel arbitru al literaturii tradiționale, Cambridge History of English Literature, în care Charles Whibley notează: "După două secole, încă mai păstrează pecetea proaspătă a adevărului" (9:263). Chiar și jurnalismul literar narativ timpuriu avea o persistență de remarcat. În analiza finală, ceea ce îl clasifică definitiv pe Ward ca jurnalist literar narativ este acceptarea sa a "prezentului neconcluziv". După cum observă Troyer, "The London Spy este practic echivalentul unei călătorii prin oraș... [făcută] prin intermediul
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în care Charles Whibley notează: "După două secole, încă mai păstrează pecetea proaspătă a adevărului" (9:263). Chiar și jurnalismul literar narativ timpuriu avea o persistență de remarcat. În analiza finală, ceea ce îl clasifică definitiv pe Ward ca jurnalist literar narativ este acceptarea sa a "prezentului neconcluziv". După cum observă Troyer, "The London Spy este practic echivalentul unei călătorii prin oraș... [făcută] prin intermediul a numeroase întreruperi, excursii tangențiale și diferite preocupări" (33). Întreruperile, excursiile, banalitățile oglindesc o lume fenomenală nemodelată de "imaginea
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
prin intermediul a numeroase întreruperi, excursii tangențiale și diferite preocupări" (33). Întreruperile, excursiile, banalitățile oglindesc o lume fenomenală nemodelată de "imaginea distanțată a trecutului absolut." Troyer, scriind în 1946, anticipează ceea ce vor deveni în final regulile de bază pentru jurnalistul literar narativ: "Ward era mai puțin un reporter de știri și mai mult un comentator. Își selecta materialul. Își colora prezentarea după bunul plac" (50). În alte cuvinte, și-a implicat fără scuze subiectivitatea. La scurt timp după ce Ward a încetat publicarea
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
bunul plac" (50). În alte cuvinte, și-a implicat fără scuze subiectivitatea. La scurt timp după ce Ward a încetat publicarea lui London Spy, îi găsim pe Joseph Addison și Richard Steele ocupând poziții oarecum anormale în relație cu jurnalismul literar narativ. Aceștia sunt uneori menționați ca fiind practicanți ai acestei forme de jurnalism.64 Este lesne de înțeles de ce, având în vedere influența pe care au avut-o asupra eseului personal. Dar Addison și Steele, în coloanele lor Tatler și Spectator
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de jurnalism.64 Este lesne de înțeles de ce, având în vedere influența pe care au avut-o asupra eseului personal. Dar Addison și Steele, în coloanele lor Tatler și Spectator, au un stil în mare parte discursiv și doar ocazional narativ. E adevărat că firele modelelor informativ și de "story" se împletesc adeseori cu ușurință, chiar și atunci când trag în direcții diferite. Însă această relație a început să se destrame în secolul al XVIII-lea, odată cu apariția eseului politicos al lui
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
story" se împletesc adeseori cu ușurință, chiar și atunci când trag în direcții diferite. Însă această relație a început să se destrame în secolul al XVIII-lea, odată cu apariția eseului politicos al lui Addison pe de-o parte și a formelor narative ale lui Daniel Defoe pe de alta. Atunci când Addison scrie într-o formă narativă se complace în crearea unor personaje fictive cum ar fi Tom Folio și Ned Softly. Aceste schițe ficționale formale sunt întotdeauna încadrate de o retorică augustină
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
această relație a început să se destrame în secolul al XVIII-lea, odată cu apariția eseului politicos al lui Addison pe de-o parte și a formelor narative ale lui Daniel Defoe pe de alta. Atunci când Addison scrie într-o formă narativă se complace în crearea unor personaje fictive cum ar fi Tom Folio și Ned Softly. Aceste schițe ficționale formale sunt întotdeauna încadrate de o retorică augustină. Scopul lor rămâne expoziția șipersuasiunea, nu relatarea unui "story". Steele, sub pseudonimul Isaac Bickerstaff
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
voi strădui să cultiv printre noi o predilecție pentru scrierea politicoasă" (398). Această chemare spre o scriere politicoasă era de fapt o chemare slab deghizată către un stil literar elitist. Dacă Addison și Steele au un loc în jurnalismul literar narativ, îl au mai mult ca practicanți ai acelui jurnalism literar discursiv cunoscut sub numele de "eseu". La rândul său, Daniel Defoe ocupă un loc ambiguu în evoluția jurnalismului literar narativ modern. Dar, spre deosebire de Addison și Steele, el este un narativist
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Dacă Addison și Steele au un loc în jurnalismul literar narativ, îl au mai mult ca practicanți ai acelui jurnalism literar discursiv cunoscut sub numele de "eseu". La rândul său, Daniel Defoe ocupă un loc ambiguu în evoluția jurnalismului literar narativ modern. Dar, spre deosebire de Addison și Steele, el este un narativist. Ambiguitatea sa provine din indiferența sa față de granițele dintre ficțiune și nonficțiune. De exemplu, al său Jurnal din anul ciumei este un candidat pentru jurnalismul literar narativ (Applegate, 62). Problema
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
evoluția jurnalismului literar narativ modern. Dar, spre deosebire de Addison și Steele, el este un narativist. Ambiguitatea sa provine din indiferența sa față de granițele dintre ficțiune și nonficțiune. De exemplu, al său Jurnal din anul ciumei este un candidat pentru jurnalismul literar narativ (Applegate, 62). Problema cu relatarea din 1722 este că, din punct de vedere tehnic, este ficțională: Defoe scrie despre un eveniment care s-a întâmplat în 1665; el s-a născut în 1660. În ciuda acestui lucru, cartea se aproprie de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Problema cu relatarea din 1722 este că, din punct de vedere tehnic, este ficțională: Defoe scrie despre un eveniment care s-a întâmplat în 1665; el s-a născut în 1660. În ciuda acestui lucru, cartea se aproprie de jurnalismul literar narativ, dezvăluind cât de neclare pot fi granițele dintre ficțiune și nonficțiune. Bonamy Dobrée (secolul al XVIII-lea) făcea următoarea afirmație despre Jurnalul lui Defoe: "A experimentat cu recreerea; cu cât citești mai departe simți că devine o experiență personală. O
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
experimentat cu recreerea; cu cât citești mai departe simți că devine o experiență personală. O asemenea scufundare în subiect... i-a însuflețit imaginația" (427, sublinierea autorului). Într-o anumită măsură, Dobrée a definit cel puțin parțial procesul scrierii jurnalismului literar narativ: "scufundarea" într-un subiect. Aceasta se va dovedi a fi una din principalele caracteristici identificate de expertul în jurnalism literar Norman Sims în The Literary Journalists (8-12), apărută în 1984. Mai devreme, Tom Wolfe a identificat reportajul "saturat" ca fiind
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a fi una din principalele caracteristici identificate de expertul în jurnalism literar Norman Sims în The Literary Journalists (8-12), apărută în 1984. Mai devreme, Tom Wolfe a identificat reportajul "saturat" ca fiind o caracteristică a formei sale de jurnalism literar narativ, "noul jurnalism" numit astfel după volumul cu același nume. O recunoaștere a similarității dintre jurnaliștii literari a venit astfel din direcții diferite, cu Wolfe ca practicant, Sims al academiei de jurnalism și Dobrée al academiei engleze (a fost și unul
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Sims al academiei de jurnalism și Dobrée al academiei engleze (a fost și unul din editorii generali ai distinsei serii Istoria Oxford a literaturii engleze, împreună cu F. P. Wilson). Chiar dacă Jurnal din anul ciumei nu este în totalitate jurnalism literar narativ, Defoe a practicat totuși jurnalismul literar și jurnalismul literar narativ. Un exemplu se poate găsi în Furtuna, o relatare legată de o furtună care a devastat coasta engleză în 1703. Este discutabil dacă se poate califica drept genul de jurnalism
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a fost și unul din editorii generali ai distinsei serii Istoria Oxford a literaturii engleze, împreună cu F. P. Wilson). Chiar dacă Jurnal din anul ciumei nu este în totalitate jurnalism literar narativ, Defoe a practicat totuși jurnalismul literar și jurnalismul literar narativ. Un exemplu se poate găsi în Furtuna, o relatare legată de o furtună care a devastat coasta engleză în 1703. Este discutabil dacă se poate califica drept genul de jurnalism discutat în cartea aceasta. Dar măcar este "narativ". Relatarea, publicată
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]