10,273 matches
-
bine (și, din păcate, nu numai el) ce înțelegea prin magicul asta. 15 noiembrie A căzut iarna peste "Salonul de toamnă". Ale cui sînt aceste pînze surprinse de frigul sălii-hangar (ce se mai și numește Victoria)? Ale noastre? Le-am pictat în pîrjolul soarelui de iulie... Nu e nici luna de cînd ne-am îmbrăcat costumele și am venit emoționați la vernisaj. Ale noastre or fi aceste pînze străine, cotropite acum de septentrion? Dispărînd din cartier, Max, cîinele tuturor și al
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
să fi vorbit în deșert atunci cînd, indignat de insolența "ministrului culturii" (care, întîmplător, este și pictor), am arătat ce spectacol necivilizat a dat personajul întorcînd cu fundu-n sus Muzeul de Artă din Iași, pentru a-și etala propriile cearșafuri pictate între două șuete de guvern. Sau între două afaceri (neguvernamentale). Ar fi fost bine să vorbesc în deșert. Dar n-a fost să fie. Ca să nu par, la rîndu-mi, necivilizat, vorbind de rău un alt pictor, am dat-o atunci
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
negru c-o pipiță făceau vocalize: Communistes assassins! Communistes assassins! M-am îmbrăcat și-am luat-o spre Trocadero, scandînd, la rîndu-mi: Communistes assassins! Refăcînd mersul inimitabil-cabrat al negrului. Eram singur. Craiu n-avea exigențe exagerate în materie de materiale. Picta cu orice. Odată, aflîndu-mă în preajmă-i cînd lucra, îmi cad ochii pe-o sticlă de-un kil. Ce-i acolo, maestre? îl întreb. Și turnînd undeva, pe paletă, din sticlă, îmi răspunde absent: ulei de bucătărie. Nu trec trei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nu ne rămîne de jucat decît cartea înțelepciunii și-a demnității: să perseverăm ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Nicicum bosumflați în izolare și în mioritică resemnare. Să ne vedem de-ale noastre. Personal, chiar acum voi începe să pictez un înger. Păzitor? Nu. Un înger pur și simplu. 28 martie Încolțit să spună cu ce s-a întors, practic, de la summit-ul de la Helsinki, Elțîn a produs, prin declarația sa, o premieră în diplomația imperială rusă: resemnarea în fața extinderii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
la pînză, mă uit la fața lui. Întreb: te doare ceva? Nu, sînt pur și simplu fericit. 3 iulie Cînd, prin anii șaizeci, în plin stalinism, pictorul ieșean de mare onestitate întreba șoptit, în dreapta și-n stînga: ce se mai pictează, dragă? deruta celui care ucenicise în Parisul tuturor nebuniilor artei numea, de fapt, cu tragism, teroarea ideologică la care era supusă (și) pictura, numea imposibilitatea acesteia de a-și relua și perpetua vigorile antebelice, starea ei de colaps. Pentru cei mai mulți
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
persuasiune cu înverșunarea ignorantului și ilegitimului. Chiar și acești minunați artizani ai frumuseților fruste trebuiau să dea roșului cezar ce-i era de dat. Adică falsuri. Dar și un mare onest precum cel ce care întreba dezorientat: ce se mai pictează, dragă? găsise răspunsul: în confecționarea unei compoziții cu... sistematizarea iazului de la Ciric. "Compoziție cu temă", cum ar veni. Puzderie din acestea și în mapa unui alt mare "liric" ieșean, mapă cu "activitate", cum era prezentată trepădușilor activiști de către mama pictorului
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
materie de artă. Ascultînd, oarecum amuzat de simetria formulării, întrebarea fantastului căutător de noutăți plastice prin reziduurile vieții exprima și ea o derută persistentă, iată, și după aproape patruzeci de ani, nepierzînd prea mult din insidioasa sevă: ce se mai pictează, dom'le? mă întreba jumătate șui, jumătate candid pictorul retras din lume. Ce-i puteam răspunde decît: oho, dar ce nu se pictează! 9 decembrie Craiu avea două "măști de urît" (de Tîrpești, măi Val! se extazia de fiecare dată
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
persistentă, iată, și după aproape patruzeci de ani, nepierzînd prea mult din insidioasa sevă: ce se mai pictează, dom'le? mă întreba jumătate șui, jumătate candid pictorul retras din lume. Ce-i puteam răspunde decît: oho, dar ce nu se pictează! 9 decembrie Craiu avea două "măști de urît" (de Tîrpești, măi Val! se extazia de fiecare dată, cu fața lui de faun tuciuriu), care atîrnau între ferestre, în odaia cu chirie, din capătul Sărăriei, sus, unde, în zilele cu promoroacă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
după două luni de la închidere. Să fiu serios! Evenimentul anului a fost retrospectiva Baba. Augustul senior al picturii care, după expoziție, a și plecat grăbit, pe neștiutele cărări elizee a ținut să-și rostească pînă la capăt ambiția de a picta singular, de a nu vedea, filosofic-orgolios, ce-i în jur, în jurul bîntuit de isteriile căutărilor fără sfîrșit, oferind șirurilor neîntrerupte de vizitatori din toate ținuturile spectacolul facinant al trecerii acestui trufaș hidalgo printr-un capăt de mileniu mîrșav și minunat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Un trup de femeie, prins în lene de serai, dar, dar aici... aici... alături, era una din încăperile în care intra doar o cadă și unde ciolănosul băieș, cu mijlocul, doar cu mijlocul, încins într-un cearșaf (nu putea fi pictat decît de Daumier sau de Goya), îmi pregătea covata emailată ce urma să mă redea, frăgezit, orașului. Altă pictură: o pereche el roșu, ea albă pe un rips cînepiu, aici, aici, lîngă intrarea la... aburi. În penumbra veacului, se văd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Sinaia. Invocație de neocolit: o, unde sînt locantele din veac, în care adăstau, la un șvarț, miticii (nu chiar atît de caraghioși pe cît îi credem noi în rememorarea noastră grăbită), în care intrau, pentru cumpărături frugale,doamnele și domnii pictați de Aman?, le mai găsim doar în vreun mucegăit ghid de început de secol, ca acesta, după care-mi trag un xerox: Caraiman, Regal, Capșa (și aici!), Kübler, Bulevard. Extaziere compensatorie: dar ce, astea de-acum, incintele astea strălucind în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Un fel de-a spune... Luînd ca reper amuzîndu-ne, evident mașinuța asta care se strecoară silențios pe străzile Iașilor și ne face cu ochiul ei oblic, asiatic. E o fotografie din 1920, cu un Matisse încă bărbat în plină forță, pictînd la șevalet, asistat de Henriette, frumoasa lui soție (și model permanent), în acel atelier care nouă, ăstora de azi, ni se pare de o vetustețe de iatac, deși, iată, din acest interior bătrînicios a pornit juna modernitate. Evident, cochetul Matiz
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
perioada lui ieșeană? Boema locului, încă autentică, în datele ei vetuste, era întreținută de fel de fel de figuri inimaginabile azi, literați aliniați sau mîrîitor-iconoclaști, pictori interbelici (unul din ei, școlit la Paris, întreba speriat și dezorientat: ce se mai pictează, dragă?), pictori tineri, în vogă (proletcultistă), universitari turbulenți (Cuciureanu avea teribil aplomb în a strica ștaiful cîte unei agape a "colegilor", la Casa Universitarilor, găsind frapierelor întrebuințări nu tocmai nobile), sculptori, actori, mamoși, birjari, vînzători de flori (Baronul... Baronul), balerini
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
la Casa Universitarilor, găsind frapierelor întrebuințări nu tocmai nobile), sculptori, actori, mamoși, birjari, vînzători de flori (Baronul... Baronul), balerini, psihiatri, atleți, cetitori în stele, instrumentiși, notiști sau doar simpli... urechiști. Dețin trei amintiri cu inconfundabilul George Mărgărit. Trei flash-uri. Pictam pe un colț de masă, după ce redacția "organului" se golea. Eram încadrat ca desenator (retușam și fotografiile care urmau să intre în cele patru pagini indigeste: pe țărani îi descălțam de opinci și-i încălțam cu cizme smolii de cauciuc
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe trotuar, la Santa Fosca, și care a deprins deja de la mine un "bună dimineața" extrem de trilat în gura lui, își instalează seara, noaptea, șevaletul în plin San Marco, între ultimii pelegrini, sub luminița unei lămpi agățate în cozoroc. Ce pictează? Aceleași și aceleași case și podețe coșcovite, știute de el pe de rost. Colorate cu guașa tincturată a insomniacului. Urmărite, acum, de ochii încercănat-hulpavi ai neadormiților lumii. Azi, un unic reper: Tinterotto. Nunta din Cana. La Santa Maria della Salute
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
e să faci kilometrii ăștia, pe jos, de la Santa Fosca, pînă aici, la colosala bazilică, doar pentru... o pictură! Da, dar pictura aceasta încorporează și autoportretul pictorului. În obișnuita stratagemă a genului. Ce tentație! Numai și datorită amănuntului... auctorial. Cînd pictează pînza, Tintoretto are patruzeci și trei de ani. Om relativ tînăr. Deși, chipul său, în partea de jos a imensei lucrări, în colțul apropiat al mesei, e deja al unui bătrîn: e paradigmaticul bătrîn al Renașterii, corcitură de truditor etrusc
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
al Renașterii, corcitură de truditor etrusc și vizionar iudeu. Oranjul roșcat al veșmîntului e diseminat contrapunctic în restul compoziției, cu precădere pe ceilalți bărbați, pe Iisus însuși, cu oarecare partizanat misogin, femeile toate, doar pe una din laturile mesei, sînt pictate în griuri calde, rumenite ușor spre decolteurile ațîțătoare. În care se înfig și ochii totuși concupiscentului pictor. Sub cele trei arcade ale fundalului replica roșului: cerul. De un albastru dumnezeiesc. Emoție covîrșitoare. Ca să scap, o clipă, de tensiunea ei, mă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
reverul: bătrîne, fii atent, ai început să ai ticuri culturale. 13 iulie Ce simplu era totul în vremea lui Tonitza, nu? Stilistic vorbind. Establishmentul plastic, așezarea lucrurilor era de multă vreme un fapt, un dat al orientării generale: mai toată lumea picta ca toată lumea. Un fel de a spune. Pentru că între deja pomenitul Tonitza și "floristele" care produceau în proporție de masă vîzdoage, imortele și gura-leului era o distanță enormă, dar, oricum, nimeni dintre cei care absolveau un institut de artă nu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
al meu, mă asigură cochet. Perfect, zic, dar în capitalism gustul se plătește (gîndindu-mă că, între timp, reciclatul lector știe prea bine asta). Ne strîngem mîna la fel de jovial. Sunîndu-mă Gheorghe Grigurcu, să mă întrebe ce mai fac (adică ce mai pictez), îi spun că tocmai m-am întors de la Eteritatea, unde-mi edific mormîntul. Pauza pe care o lasă replicii traduce, de fapt, stupefacția: mormînt?! Îi răspund textual: o fac în cea mai senină stare, ca oricare alta ținînd de cele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
împrumut a românașului atît de talentat în astfel de imitațiuni. Deocamdată, surplusul hormonal al teleaștilor și telespectatorilor noștri se consumă în inevitabilele Surprize, surprize. Peste v'un an, poate... Numai exhibiționistul de geniu Picasso putea suporta aparatul de filmat în timp ce picta. Secolele de vitală claustrare în intimitatea atelierului păreau, în ochii impudicului modern, întruchiparea însăși a desuetudinii. Imediat după terminarea cursei olimpice de 10 000 metri, în care cine altul putea lua aurul decît eternul Selasie (se pare că pe toți
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
situația nu ne miră, "interioarele" francezului, ca și ale maeștrilor flamanzi sugerîndu-ne oricum claustrarea, la Utrillo (1883-1955) aceeași situație pare cumva paradoxală, pictorul revendicîndu-se din plainair-iști, din "dependenții" de natură. Plimbăreții. Ei bine, marele consumator de absint, omul bodegii, a pictat tot ce se putea picta doar ieșind pe trotuar. Locanta "La iepurele sprinten" e numai unul din reperele atît de dragi... consumatorului, dar nici acesta, cum e tratat el minuțios, aproape fotografic, nu ne convinge că a fost pictat cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
francezului, ca și ale maeștrilor flamanzi sugerîndu-ne oricum claustrarea, la Utrillo (1883-1955) aceeași situație pare cumva paradoxală, pictorul revendicîndu-se din plainair-iști, din "dependenții" de natură. Plimbăreții. Ei bine, marele consumator de absint, omul bodegii, a pictat tot ce se putea picta doar ieșind pe trotuar. Locanta "La iepurele sprinten" e numai unul din reperele atît de dragi... consumatorului, dar nici acesta, cum e tratat el minuțios, aproape fotografic, nu ne convinge că a fost pictat cu șevaletul așezat pe caldarîm. Se
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a pictat tot ce se putea picta doar ieșind pe trotuar. Locanta "La iepurele sprinten" e numai unul din reperele atît de dragi... consumatorului, dar nici acesta, cum e tratat el minuțios, aproape fotografic, nu ne convinge că a fost pictat cu șevaletul așezat pe caldarîm. Se știe, de altfel, că Utrillo "interpreta" chiar ilustrate, nesinchisindu-se de condeiele subțiri din jur. Da, dar "interpretarea" asta l-a așezat definitiv într-o prestigioasă istorie a picturii. În capitolul în care anevoie
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Accept și mă aflu în fața unei făpturi de o incredibilă gingășie. Mirarea-mi tocmai aici își are impactul, între finețea de heruv cu fustă (foarte scurtă) și presupusa asprime a pasiunii divulgate. Iar cînd, îndemnată să-mi spună cam ce pictează, îmi mărturisește că o pasionează constant portretul atît de îndepărtatului Saddam Hussein, atunci mirarea-mi se convertește brusc în... Nerămînîndu-mi decît să-i urez plăpîndei pictorițe succes deplin în... nobila... Ce vogă aveau, după '89, modelele! Cel mai agreat de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ruptă de apăsarea sălbatică a clanței. Deschid și, în ușă, un băietan (evident, ras chilug și cu cerceluș în dreapta). Îl caută pe domnul profesor X. Îi fac semnul bătăii în ușă. Nu înțelege. Îi zic: Înainte de a te învăța să pictezi, domnul profesor să te învețe să bați la ușă. Drăgălașa față pare iar a nu înțelege despre ce e vorba. La revedere... (Constat, surprins, acutu-mi puseu pedagogic și-mi torn imediat un Ballantine's mic.) Constant, obstinat chiar, am notat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]