10,865 matches
-
privitor la situația demografică a Moldovei în secolul al XIX-lea, Ecaterina Negruți ajunge la concluzia că în numai ani, între 1803 și 1859, populația Moldovei a crescut cu circa 150,1%38. Pentru a estima numărul de lăcuitori din Principatul Moldovei, cercetătoarea menționată a înmulțit cu 5 numărul capilor de familie cuprinși în statisticile vremii și a apreciat că populația țării a crescut de la 530.000 lăcuitori în 1803 la 1.327.000 lăcuitori în anul 1850. Cifrele propuse sunt
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1721]
-
următoare s-au așezat în aceste sate și alți străini, după cum sugerează numele unor birnici sau căpătăieri înscriși în catagrafii. De fapt, bejenia, ca fenomen social specific acestei perioade, nu poate fi privită doar ca un exod al populației din Principate, ci se înscrie în acțiunea administrației de stat și a stăpânilor de moșii, de a-și asigura necesarul, mereu în creștere, de brațe de muncă în agricultură, aflată în plin proces de transformare. Coexistența vechilor privilegii întreținute de regimul fanariot
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1721]
-
aga Manolachi Radu65, marele logofăt Neculai Cantacuzino 66 sau vornicul Vasile Ghica 67. Acest contingent a căpătat consistență prin aportul unor elemente specifice micii burghezii, ai căror exponenți erau îndeosebi negustorii evrei sau armeni; cei dintâi au emigrat, progresiv, în Principate, mai ales din Ucraina și Galiția, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, așezându-se, cu predilecție, în Moldova. Renumiți negustori și buni meșteșugari, evreii au fost folosiți îndeosebi de stăpânii de moșii aflate în ținuturile nordice ale Moldovei
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1721]
-
ținuturile nordice ale Moldovei, ca intermediari în valorificarea băuturilor spirtoase obținute prin prelucrarea cerealelor, având în vedere că, deși produsele agricole erau solicitate la export, avantajele acestora erau minime, pentru că transportul spre portul Galați era prea costisitor. Exodul evreilor în Principate, dar mai cu seamă în Moldova, a avut, pe de o parte, un rol pozitiv, prin înființarea de noi târguri și popularea celor vechi, precum și exploatarea și punerea în valoare a produselor moșiilor printr-un comerț organizat și uniform 70
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1721]
-
de tranziție, determinate de continua adaptare a structurilor economice, sociale și politice la noul curs de evoluție al societății românești spre capitalism. Ținând seama că la interferența dintre secolele al XVIII-lea și al XIX-lea componenta socială dominantă din Principatele Române o constituia lumea satului, iar agricultura era considerată cea mai însemnată sursă de venituri, raportul dintre factorul demografic și evoluția problemei agrare, în deplin consens cu ideologia și mentalitatea epocii, și-a pus amprenta asupra procesului de modernizare a
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1721]
-
cercetare pentru ei și echipele lor etc.). Nimic nou sub soare nici în privința folosirii „telefonului fără fir” academic: înainte de primele contacte directe ale românilor cu Franța, „duhul cel rău franțozăsc” - temut de oamenii cârmuirii și de ierarhii Bisericii - ajungea în Principate prin intermediari la fel de „creativi”, între care dascălii și logofeții greci, ori ofițerii de diverse neamuri ai armatei țariste. Transferurile și transmisiile culturale sunt întotdeauna mediate. „Cursul scurt” - sper că tinerii cititori înțeleg aluzia la stalinism -, afișat pe Internet în diversele
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
culturalizare în spiritul unui program de sorginte iluministă, este îndatorată mult lui A., întemeietorul publicațiilor periodice din Iași. La 1 iunie 1829, editează „Albina românească”, prima gazetă politică și literară din Moldova, ce sugera din titlu o deschidere spre ambele principate. Cu o apariție întinsă pe două decenii, deși cu întreruperi și scăderi de formă și, de la un timp, concurată de periodicele lui M. Kogălniceanu, gazeta a fost susținută și de suplimentele ei: „Foaia oficială” (1832), „Alăuta românească” (1837-1838) - de interes
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
pe două decenii, deși cu întreruperi și scăderi de formă și, de la un timp, concurată de periodicele lui M. Kogălniceanu, gazeta a fost susținută și de suplimentele ei: „Foaia oficială” (1832), „Alăuta românească” (1837-1838) - de interes literar, „Foaia sătească a Principatului Moldovii” (1839-1840, 1846-1851) și „Arhiva Albinei pentru arheologie română și industrie”. Trăsăturile „Albinei românești” vor fi conservate, cu riscul unor defazări și anacronisme în plan publicistic, de „Gazeta de Moldavia” (1850-1858) și „Patria” (1858-1859). A. a mai condus magazinele științifico-literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
1839). Pensionat sub Grigore Ghica Vodă, primește, după 1850, doar funcții onorifice: membru în comisia de pregătire a expozițiilor de la Londra (1851) și Paris (1855), cenzor (1851-1856) și director la Departamentul Cultului și Învățăturilor Publice (iulie 1856-ianuarie 1857). Momentul Unirii Principatelor îl găsește în tabăra separatiștilor, contrazicând parcă scrierile în care militase pentru idealul României unite. În izolarea orgolioasă, tot mai accentuată, a bătrâneții, se va fi resimțit de o tristețe frustrantă la omiterea sa din proaspăt înființata Societate Literară Română
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
Ultima cruciadă - acesta este și titlul sub care Mihai Viteazul a rulat în Spania, Franța și Italia în anii ’70. După cucerirea Transilvaniei, Mihai a obținut recunoașterea ortodoxiei, de către împăratul Rudolf al II- lea, ca religie cu drepturi egale în principat și a pornit construcția unei catedrale mitropolitane ortodoxe la Alba Iulia, pe lângă alte ctitorii. Din toate acestea, în Mihai Titus nu rămâne nimic. Singura lui referire la religie este o întrebare ironică, pusă printre dinți popii Stoica, mai mult soldat
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
a pus multă iscusință în misiunile diplomatice pe care le-a avut de îndeplinit. I-a surâs, o clipă, gândul de a încerca să obțină tronul Țării Românești. După pacea de la Șiștov (1791), care îi spulberă speranțele că idealul unirii principatelor s-ar putea înfăptui curând, pleacă în Rusia, unde mai fusese și în tinerețe. I se acordă, prin grația împărătesei Ecaterina a II-a, gradul de colonel, iar după retragerea din armată este înnobilat cu titlul de cneaz și primește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286068_a_287397]
-
apogeul în timpul pontificatului Papei Alexandru al Vl-lea Borgia (142-1503). Papă imoral și vicios acesta a fost mai întâi avocat, apoi militar, avea mai mulți copii dintr-o unire adulteră pe care s-a străduit să-i căpătuiască prin procurarea de principate pe care aceștia să le stăpânească. Pe unul dintre ei îl numește cardinal, iar apoi, căsătorindu-l cu o principesă de Franța, ajunge să-i confere demnitatea de Duce de Valentinois. Este ușor de înțeles impactul pe care asemenea practici
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
s-a făcut la Alba Iulia în 1700 într- o grandioasă adunare a clerului și poporului român din Ardeal, Bihor, Sătmar și Maramureș. Cei mai înverșunați opozanți ai unirii au fost calvinii din Ardeal, sârbii din Banat și grecii din Principate, situație vădită de-a lungul timpului prin numeroase campanii de calomnii, ură și chiar răscoale cu scopul de a împiedica această unire. Rezultatul acestor frământări a fost dezbinarea bisericii ardelene în Unită și Neunită. Dincolo de aceste neajunsuri Unirea cu Roma
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
înalt nici în cei inferior”. Cu toate acestea, poporul, în pietatea lui, a păstrat filonul sănătos al credinței, clădind mănăstiri și biserici ca loc de închinăciune și cinstire creștinească, în care și-a găsit întotdeauna sprijinul și alinarea. Până la unirea principatelor biserica - conchide Paulescu - a fost un mijloc utilizat, nu pentru emanciparea poporului (nu ca o mamă dătătoare de viață ci un balaur cu multe capete: bulgăresc, sârbesc, unguresc, grecesc și turcesc) ci pentru distrugerea lui ca neam si limbă. Epoca
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
este un semn al unei alte căutări, a ETICULUI. CONCLUZII BIS ROMÂNIA, STUDIU DE CAZ Zoe Petre O anecdotă din secolul al XIX-lea evoca uimirea unei elegante amfitrioane pariziene căreia îi era prezentat un tânăr bărbos, abia sosit din Principatele Române: doamna ar fi exclamat "așa de tânăr, și deja Moldo-Valah!?" Întrebați azi pe primul trecător întâlnit pe străzile din Lyon sau Paris ce știe despre România: puțini vor fi cei sau cele care își vor aminti numele lui Brâncuși
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
sinelui național", înțeles ca acea parte a concepției de sine a individului derivată din apartenența la națiunea română, a fost, așadar, un proces de lungă durată și nicidecum o "deșteptare" sub forma unei revelații naționale. Facerea lui homo nationalis, în principatele române cât și aiurea, a presupus un efort susținut și investiții serioase din partea statului-națiune, care pentru a-și legitima ideologia fundațională, a fost nevoit să își populeze societățile pe care le încadra instituțional cu indivizi naționalizați. Identitatea națională este, așadar
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
primind alte prelucrări ideologice, va fi convertită în conștiință naționalistă. Pe agenda politică a acesteia se va înfiripa, după Revoluțiile pașoptiste, programul unionist. Germenii ideii naționale, după ce au încolțit în gândirea Școlii Ardelene, se prelungesc rizomatic pentru a rodi în principatele dunărene, ale căror intelighenții vor prelua sarcina devenirii naționale a românimii. Răzuind toate elementele de detaliu pentru a ajunge la scheletul schematic, geneza conștiinței naționale din mult mai difuza conștiință de neam, urmată de precizarea sa graduală în matricea social
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fără îndoială, un nivel cultural mai ridicat decât confrații lor din Țara Românească sau Moldova, fiind de asemenea, și mai numeroși. Totuși, ideile politice cele mai novatoare și radicale - independența și unificarea - au fost dezvoltate nu în Transilvania, ci în principatele Danubiene (Georgescu, 1991, p. 115). Filoanele gândirii naționaliste își fac apariția în cultura transilvană imediat după inaugurarea secolului al XIX-lea. Ioan Budai-Deleanu, în 1804, avansează ideea anexării Țării Românești și Moldovei de către Transilvania și încorporarea lor într-o formațiune
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Mihai era un cuceritor și nicidecum un unificator. Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Damaschin Bojincă, niciunul nu constată natura naționalistă a gândirii lui Mihai Viteazul și nici nu intuiesc imensul rezervor de resurse simbolice ce avea să devină unificarea celor trei principate din 1600. Doar în 1837, Aaron Florian, ardelean stabilit în București, a fructificat în sens naționalist fapta lui Mihai. Însă adevăratul "antrepenor interpretativ" a fost Nicolae Bălcescu. În Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul [1847-1852] domnitorul muntean capătă certe valențe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Pâlpâiri ale ideii de unire a Moldovei și Țării Românești apar mai devreme decât apariția programului de unire care să cuprindă și Transilvania. Istoricul V. Georgescu (1991, pp. 116-117) a putut fixa temporal prima propunere de unificare a celor două principate danubiene în anul 1772, ideea aparținându-i marelui stolnic Mihai Cantacuzino, aceasta figurând într-un memoriu trimis Rusiei, Austriei și Prusiei. Odată lansată în apele imaginarului politic, ideea a fost prelucrată succesiv de Nicolae Mavrogheni (1788), Ion Cantacuzino (1790), Ștefan
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
stat rezultat din unirea Moldovei și Țării Românești. Transilvania a fost aspirată în planurile unioniste începând cu 1802, când Naum Râmniceanu a avansat ideea Dacia redivivus, i.e., resuscitarea în actualitate a vechiului stat dacic. Programul de unire a celor trei principate românești a fost rezemat pe o nouă concepție a națiunii, înțeleasă în sensul modern, ca popor purtător de suveranitate. Moise Nicoară exprimă sugestiv această nouă semantică a națiunii atunci când, în 1815, afirmă că națiunea română se întinde "de la Tisa pân
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
idee care era circulată din ce în ce mai intens în memoriile adresate marilor puteri în anii '20 ai secolului al XIX-lea. Toate acestea au dat roade, când în textul Regulamentului Organic (1831-1832) a fost recunoscută legitimitatea proiectului de unire a celor două principate danubiene. Motivele justificate invocate de către legiuitori erau găsite în comunitatea de origine, religioasă, de obiceiuri și lingvistică, precum și nevoile comune ale locuitorilor celor două principate (Regulamentul Organic, art. 130). Dezideratul politic al unirii este menționat explicit în Regulament, titlul secțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în textul Regulamentului Organic (1831-1832) a fost recunoscută legitimitatea proiectului de unire a celor două principate danubiene. Motivele justificate invocate de către legiuitori erau găsite în comunitatea de origine, religioasă, de obiceiuri și lingvistică, precum și nevoile comune ale locuitorilor celor două principate (Regulamentul Organic, art. 130). Dezideratul politic al unirii este menționat explicit în Regulament, titlul secțiunii V fiind "Începuturi de o unire mai de aproape între amândouă Prințipaturile" (art. 371-379). Doctrina naționalismului românesc își are astfel originea în prima jumătate a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sa ca mijloc livresc dominant de educare în anii 1870 reflectă o adâncire a efectului de secularizare a literaturii didactice românești. Manualele de istorie și geografie păstrează dualitatea asimetrică din perioada precedentă, inversându-i însă ierarhia finalistă. După momentul unirii principatelor dunărene din 1859, pe măsura accelerării eforturilor de construcție a statului-națiune unitar român, scopul primordial al educației preia o finalitate identitară. Religia își păstrează un loc de cinste, însă este relegată pe plan secund de discursul naționalist- identitar căruia îi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
2006, p. 55). Figura 3. Producție de carte românească în țările române, 1766-1830 Sursa: calcule proprii după A. Drace-Francis (2006, pp. 76-77, Fig. 1.7 și Fig. 1.8). Axa verticală reprezintă numărul de cărți în limba română publicate în Principatele dunărene și Imperiul Habsburgic Dinamica producției de carte românească de până la Regulamentele Organice, defalcată în categoriile religios-secular, indică același trend secularizant (vezi figura de mai sus). Demnă de remarcat este ascensiunea lentă dar crescândă în ritm constant al tipăriturilor cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]