11,710 matches
-
însângerată și le-au pus într-un loc care a rămas necunoscut. Ovidiu s-a pierdut în peisajul tomitan la fel ca Ulise care a pierit pe mare și de mare. 1992-1997 Referințe critice (selectiv) Roberto Carifi Ovidiu în golul singurătății „Muzele mă trăgeau către viața liniștită pe care sufletul meu a iubit-o totdeauna.” Cu toate acestea, în anul 8 e.n., asupra autorului acestor versuri, Publius Ovidius Naso, cade dintr-odată condamnarea la exil. Și liniștitul poet trebui să plece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
la Gabinetto Vieusseux. Un început ce ne proiectează imediat în miezul problemei, probabil singura cu care scrisul ar trebui să aibă de-a face: „Sunt pe moarte. Acum sunt sigur de asta. Mor aici, departe, părăsit de prieteni, în golul singurătății. Nimeni nu-mi va cunoaște vreodată mormântul.” Iată prin urmare care-i chestiunea, chiar de la primele cuvinte ale acestui Jurnal al lui Ovidiu. A-ți enunța propria moarte, a vorbi la limită, a da glas acelor lucruri ce au proprietatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
scăldatul în pulbere” al exilatului întreține cu pragul și cu limita un raport special, învață limbajul aporiei cu ajutorul căreia poate să numească moartea. Tomis reprezintă pentru Ovidiu o patrie de moarte, așa cum va fi Vallese pentru Rilke sau pentru Nietzsche singurătatea de la Sils-Maria. Dar asta înseamnă să înceapă să învețe o altă limbă, să intre în confidență cu limba Altuia, acea limbă improprie și expropriantă a unui exod și a unui exil ce fac să se poată spune imposibilul. Așa este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
începe de la moarte și merge către viață, o altă viață, o viață a altcuiva, o experiență care nu mai e propriu-zis aceeași. Asta e ceea ce incumbă întregii cărți, evenimentul iminent, excesiv, neașteptat și totuși condiția însăși a așteptării: „Simt că singurătatea mă apropie de misterul extincției, îmi dă puterea să-i tolerez apropiata, inevitabila lui venire”, și apoi: „Dorința de a lăsa totul e mai mare, la fel de mare pe cât e teama ca ceva neprevăzut să nu împiedice mult râvnita desprindere”. Ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
în decurgerea operei nu e hibrida transcendență a românilor străvechi către care se îndreaptă autorul Metamorfozelor, ci tocmai conștiința pământească magmatică ce s-ar voi schimbată sau amendată, ființa omenească încă îndărătnică față de „înălțare”, încă în lumea-de-dincoace, rănită trupește de singurătate și de tristețe. Tuttolibri - supliment al ziarului La Stampa, 7 august 1997 Dario Fertilio Ovidiu? Un poet fugar ce nu mai putea suferi femeile Românul Mincu rescrie, după viața lui Dracula, viața marelui poet latin, cu o nouă versiune privitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ar fi făcut să fie expulzat, în mod voit, provocând cu îndemânare reacțiile moraliștilor, deoarece era sătul și sastisit de nopțile zvânturate ale capitalei și de femeile lacome și venale, doritor să se regăsească pe sine însuși printre vicisitudini și singurătăți. Îl regăsim deci în exilul său de la Tomis, localitate prizărită de la Marea Neagră, preocupat să asculte ritmuri, să învețe graiuri și rituri locale, și chiar doritor să se convertească, urcând treaptă cu treaptă până la stadiul de ales; Ovidiu al lui Mincu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
proști, scornite de către Ovidiu în persoană, între altele. Acesta, vlăguit, extenuat de plăcerile cărnii, îngrețoșat de nopțile de nesomn, printre cupe cu vin date peste cap și matracuce cu experiență veche, s-ar fi exilat de bunăvoie, ca să regăsească în singurătate „ițele obscure ale propriului său destin, chintesența vieții umane”. Sufletul său în schimbul unei răscumpărări pe jumătate mistică, pe jumătate ecologică. O mântuire, aceea a autorului Metamorfozelor, ce se amestecă cu nori încărcați de ploaie, cu albastrul mării, cu riturile sacrificiale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cu tânăra nepoată adulteră a lui Augustus, Iulia, ea însăși alungată din Roma pentru imoralitate. Loc al exilului poetului a fost Tomisul, departe, la Marea Neagră, în Dacia, printre geți. „Sunt pe moarte: acum sunt sigur de asta; mor în golul singurătății. Nimeni nu-mi va cunoaște mormântul ș...ț. Și totuși altădată eram foarte cunoscut: eu, Ovidiu, cel mai iubit poet din Roma.” Se deschide cu aceste cuvinte un jurnal cu iz profund existențial. Cititorul, încă de la prima pagină, părăsește, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de rușine sau vinovăție: majoritatea covîrșitoare descria, la rece, implacabilitatea gestului lor: "Oricum, dacă eu aș fi fost pățitul, cei din jurul meu ar fi făcut exact ceea ce am făcut eu adineaori" [bărbat, aproximativ 40 de ani]. Răzbătea același fior de singurătate și de părelnicie. Iar, vorba unui "subiect": Dacă tot e să mi se dea ceva, trebuie să apuc degrabă, căci mie dintotdeauna mi se ia, nu mi se dă" [femeie, aproximativ 45 de ani]. Smulgerea convertea simbolic în gest "cîștigător
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
lipsiți de inițiativă. Femeile, pentru leisure time, erau adevăratele protagoniste, ca prezență și capacitate de a proiecta, de a organiza, de a aduna oameni. Întrebarea cea mai uzuală de atunci era "unde au dispărut bărbații?". Femei care se plângeau de singurătate, de lipsa relațiilor cu genul masculin. Femei cu care am împărtășit idei, proiecte, emoții, aveam, după cum am spus mai sus, condiții reale de viață foarte asemănătoare (statut, venit, drumuri profesionale, condiții familiare, faptul de a fi fost căsătoriți și apoi
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
satire) este consacrată lui Bacchus, faptelor și alaiurilor sale. În poezia bahică a lui Horațiu a luat naștere amatorul de vin bun căruia îi place să sărbătorească evenimentul scoțând din pivniță o amforă și care cere vinului să-i alunge singurătatea: Îmi place vinul de Massica, cel care îmi aduce uitarea", scria el. De asemenea, odată cu Horațiu, acest poet al "après boire"-ului, dixit Rabelais, se conturează profilul bețivului, a celui îmbătat cu vin, pe scurt, apare ceea ce într-un mod
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
și eficientă a stărilor de oboseală, epuizare fizică și intelectuală; - eliminarea tiparelor de gândire negativă; - eliminarea stărilor psihice conflictuale, a blocajelor și tensiunilor emoționale din trecut; - corectarea gradată a defectelor comportamentale; - trecerea mai ușoară prin perioadele dificile din viață (divorț, singurătate, boală, criză financiară, afecțiuni psihice etc.); - mărirea considerabilă a energiei vitale; - amplificarea voinței în urmărirea unui scop sau a unor obiective; - apariția stărilor de empatie; - comunicare interumană mult mai bună; - eliminarea kilogramelor în plus; - dobândirea supleței corporale; - elasticizarea gradată a
Practici străvechi de vindecare şi regenerare a fiinţei umane. Volumul I by Moisoiu Mihai () [Corola-publishinghouse/Science/91508_a_92976]
-
primii, și un altfel pentru ceilalți). * Există "locuri" ale gândirii în care oamenii se întâlnesc bucuroși, ele dând poate unul din sensurile tari ale cuvântului noi; religia constituie un bun exemplu în acest sens. Avem însă și gânduri ce revendică singurătatea, conturate între o orientare elitistă ce vizează un sens restrâns al lui noi și o dorință de izolare. A petrece are două sensuri tari; ambele indică însă o pierdere: de timp sau de sine. * În dorința sa de a depăși
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
critică în fața oricărei propuneri. La fel ca în cazul oricărei maladii contagioase, izolarea poate avea bune rezultate. Societatea o practică sub forma izolării în închisori a celor ce se fac purtătorii acestor structuri mematice. Recomand însă izolarea reflexivă (meditația în singurătate) pentru cei ce riscă să fie contaminați. Analizând spre exemplu marxismul, putem găsi în apetitul pentru proprietate o altă formă de protecție împotriva unei boli mortale a secolului XX. * Insuccesul ideologiei comuniste în România l-am văzut după 1989: oamenii
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
această secvențializare. * Unul din deliciile socialului îl constituie posibilitatea contemplării altor minți. Cred că de aici începe sensul tare al comuniunii. Dacă n-am avea posibilitatea înțelegerii celorlalți ca minți, ei fiindu-ne accesibili doar ca obiecte, am trăi sentimentul singurătății absolute. Faptul de a te simți neînțeles constituie o mică fisură în cadrul acestei comuniuni, fiind însoțit de un sentiment de izolare. Poate că gândurile ne sunt făcute posibile de conștiința existenței unei "lumi de gânduri". * A avea o teorie despre
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ne îndreptăm spre ei cu solicitudine. Situația nu este posibilă atunci când judecătorul final este Dumnezeu, interesul puterii pentru orientarea religiei către utilitatea laică fiind astfel evident. * În această lume a hipercomunicării, care diminuează până la absență reflexivitatea, trebuie să învățăm valoarea singurătății. * Ceea ce uităm ca părinți este de a ne învăța copiii să fie fericiți. Imboldul pentru a avea, sau a fi în maniera lui a avea, este primul pas spre nefericire deoarece nu există limite ale acestei moduri de-a fi
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
timp al meu și al lor. În definitiv orice jurnal ascunde o speranță de comuniune, de regăsire a altora (măcar ca potență) în modurile personale de-a fi, așteptând parcă de la cititori confirmarea apartenenței autorului la umanitate. O teamă de singurătate, transfigurată cotidian sub forma unui recul față de societate, a izolării într-o "lume proprie". A dori gloria de scriitor e o aspirație la una din iluziile nemuririi pe care modernitatea a plăsmuit-o, în efortul ei de a reclădi o
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
a sufletului ei, și a gândului, încearcă s-o învingă: „Acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute”. O neliniște, încă reținută, se lasă ghicită: acea altfel de „privire” îl caută pe cel plecat, a cărui întoarcere întârzie. „În singurătatea ei, femeia cerca să pătrundă până la el. Nu putea să-i vadă chipul; dar îi auzise glasul. Întocmai așa spunea el povestea”. De fapt, totul (schiță de portret, „poveste”, și vorbe ce vin din amintire, notații de „peisaj”) se subordonează
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
și toleranța încadrată în principii, rigoarea judecății și demnitatea înaltă a expresiei, spiritul echilibrat, năzuind spre construcțiile armonioase, iată însușiri ale acestei eseistici care l-au atașat indestructibil pe Vladimir Streinu maiorescianismului activ...” 5. În volumul intitulat atât de frumos Singurătatea lecturii 6, criticul ieșean Daniel Dimitriu se ocupă exclusiv de poetul Vladimir Streinu. Câteva fine disocieri din finele articolului Vladimir Streinu poet, privind vocația poetică și vocația critică, merită întreaga noastră luare - aminte: „Criticul Vladimir Streinu nu dă impresia că
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
da. Și aceasta dă relief personalității 1 Mircea Martin - Identificări, București, Editura Cartea Românească, 1977 2 idem, p. 191 3 Gabriel Dimisianu - Opinii literare, București, Editura Cartea Românească, 1978 4 idem, p. 185 5 ibidem, p. 187-188 6 Daniel Dimitriu - Singurătatea lecturii, București, Editura Cartea Românească, 1980, p. 102 110 creatoare luate în ansamblu (...Ă. Opțiunea pentru critică atestă atât o evaluare obiectivă a forțelor cât și o necesitate lăuntrică izvorâtă din dorința de calm și claritate.” În volumul său din
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
prefață de Victor Felea, București, Editura Minerva, 1972, pp. 455-459 Cristea, Valeriu - Interpretări critice, București, Editura Cartea Românească, 1970, pp. 29-31 Crohmălniceanu, Ov.S. - Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. III, București, Editura Minerva, 1975, pp. 203-216 Dimitriu, Daniel - Singurătatea lecturii, București, Editura Cartea Românească, 1980, pp. 98-102 Dimisianu, Gabriel - Opinii literare, București, Editura Cartea Românească, 1978, pp. 184-188 Drăgan, Mihai - Reacții critice, Iași, Editura Junimea, 1973, pp. 157160 Duicu, Serafim - Vladimir Streinu, Critic, istoric literar, estetician al poeziei și
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
cântecul sturzului, și, Înfuriată, l-a strivit pe Maui, Între 491 Reader’s Digest, Descoperiți minunile lumii, p. 260. 322 coapsele ei, ucigându-l. Cu inima frântă, sturzul a zburat până la Milford Sound, pentru a trăi acolo În căință și singurătate 492. Odată ajunși În Milford Sound, ne Îmbarcăm Într-un catamaran spre Fiordland, croazieră considerată cea mai mare atracție turistică a zonei. Pe parcursul a câtorva ore, străbatem toată lungimea fiordului până la Marea Tasmaniei, străjuit de peisajele dramatice ale munților Înalți
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
letargic la prezența vizitatorilor ce-i urcă zidurile, roase de patina vremurilor de restriște, a numeroaselor atacuri ale invadatorilor mongoli și nu numai. După ce larma vizitatorilor s-a potolit și autocarele gonesc spre alt obiectiv turistic, Marele Zid revine la singurătatea dureroasă, În ropotul sacadat al ploilor reci și a șuieratului năprasnic al vântului ce ridică nori de praf roșietic, din pustele mongole, vara, și ninsori abundente, iarna. Totul pare un tărâm al cutezanței umane În lupta pentru Îmblânzirea naturii rebele
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
țevi care sunt mânuite de un maestru al claviaturii dând expresie covârșitoare compozițiilor lui Bach, Haydn, Buenaventura (ibidem, p.80). 649 Poteca se desface Înainte ca o caracatiță cu picioarele Împrăștiate pretutindeni sub desișul pădurii. Pierdut În larga și neprihănita singurătate a naturii, cine n-a ascultat graiul duois și mistic, În care adierile călătoare ale dimineții Își destăinuiesc frunzele adormite ale pădurii, eterna lor dragoste? Al cui suflet n-a Întinerit În fața unei picături de rouă, ce Îndoaie, sub greutatea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
crezut că D-na Oltea, ca o adevărată alpinistă a participat la expediție! Ipostaza În care Își exprimă eul creator se aseamănă cu aceea a poetului călător Vasile Alecsandri, și mai ales cel din pastelul Serile la Mircești: Aci-n singurătate, pe când afară ninge Gândirea mea se plimbă pe mândri curcubei Pân’ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge Și saltă cățelușul de pe genunchii mei. Și autoarea noastră trăiește În solitudine, cu zecile de cărți pe rafturi, iar
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]