102,196 matches
-
în livezi. Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani). În anul 1721, specia a fost descrisă pentru prima oară de botanistul francez Sébastien Vaillant (1669-1722), în lucrarea sa "Botanicon parisiensis" (publicată 1727), dându-i numele "Fungus phalloides, annulatus, sordide virescens et patulus", apoi, în anii 1822-1823, a descris-o Elias Magnus Fries în
Buretele viperei () [Corola-website/Science/335130_a_336459]
-
volumul II, ca "Agaricus phalloides", fiind redenumită, în 1833, sub numele "Amanita phalloides" de naturalistul și botanistul german Johann Heinrich Friedrich Link (1776-1851) în volumul 3 al operei sale "Handbuch zur Erkennung der nutzbarsten und am häufigsten vorkommenden Gewächse". Această specie are un "velum universale" (văl universal), o membrană subțire care o învelește la începutul evoluției ei, extinzându-se de la vârful pălăriei la capătul inferior al piciorului precum un "velum partiale" (văl parțial) care acoperă numai părțile purtătoare de spori, astfel încât
Buretele viperei () [Corola-website/Science/335130_a_336459]
-
cantități mici. Din 1977 substanța este produsă artificial. De asemenea se trateazä cu preparatul "Sibilin", în lipsă de acesta cu "penicilinä G". Dacă tratamentul ar fi fost zadarnic, speranța unei persoane infectate rămâne doar în transplantația unui ficat. Toate trei speciile ale buretelui viperei sunt responsabile pentru aproximativ 90 la sută din decesele cauzate prin intoxicații cu ciuperci. La începutul secolului al XX-lea aproape fiecare otrăvire cu acest burete a dus la moarte. În zilele de astăzi proporția de intoxicații
Buretele viperei () [Corola-website/Science/335130_a_336459]
-
secolului al XX-lea aproape fiecare otrăvire cu acest burete a dus la moarte. În zilele de astăzi proporția de intoxicații fatale a fost redusă datorit depistării precoce și a terapiei intensive la aproximativ 10-15 la sută de cazuri letale. Specia "Amanita phalloides" formată de culoare mai deschisă poate fi confundată cu "Amanita verna" sau "Amanita virosa", ce nu joacă un rol, pentru că toate trei sunt mortal otrăvitoare. Dar de dincolo, ea poate fi recunoscută prin eroare ca ciupercă comestibilă. Asta
Buretele viperei () [Corola-website/Science/335130_a_336459]
-
comestibilă. Asta se poate întâmpla la clasificarea altor "Amanitaceae", ca de exemplu la "A. beckerii", "A. caesarea", "A. citrina", "A. gemmata", "A. ovoidea", "A. strobiliformis" sau "Amanita vaginata". Culegători mai puțin exersați culeg veninosul cu preferință în confuzie cu diverse specii de genul "Agaricus" (între altele "A. arvensis", "A. campestris", "A. semoticus", "A. silvaticus", "A. silvicola"). De asemenea alte specii comestibile, ca de genul "Russula" (Russula heterophylla, Russula virescens), "Tricholoma" sau "Volvariella" sunt confundate.
Buretele viperei () [Corola-website/Science/335130_a_336459]
-
A. gemmata", "A. ovoidea", "A. strobiliformis" sau "Amanita vaginata". Culegători mai puțin exersați culeg veninosul cu preferință în confuzie cu diverse specii de genul "Agaricus" (între altele "A. arvensis", "A. campestris", "A. semoticus", "A. silvaticus", "A. silvicola"). De asemenea alte specii comestibile, ca de genul "Russula" (Russula heterophylla, Russula virescens), "Tricholoma" sau "Volvariella" sunt confundate.
Buretele viperei () [Corola-website/Science/335130_a_336459]
-
Boletus badius (Elias Magnus Fries (1832), sin., Xerocomus badius (Edouard-Jean Gilbert, 1931), Suillus badius (Otto Kuntze, 1898) este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura "Basidiomycota" în familia "Boletaceae" și de genul Boletus, al cărui nume generic este derivat din cuvântul latin "(=castaniu)". În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă numai în păduri (și montane) de conifere foarte
Hrib murg () [Corola-website/Science/335136_a_336465]
-
unei molecule de ADN. Cunoașterea secvențelor de ADN a devenit esențială în biologia de bază, dar și în numeroase alte științe, cum ar fi diagnosticarea, biotehnologia, medicina legală, virologia sau biologia sistemică. Mulțumită secvențierii ADN au fost completate genomurile diferitor specii, cum ar fi homo sapiens, dar și multe animale, plante și microbi. Metodele pentru determinarea secvenței nucleotidice a unor fragmente de ADN au fost descoperite independent de Allan Maxam și Walter Gilbert de la Universitatea Harvard în 1976-1977 (tehnica de degradare
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
baza regiunilor în care se suprapun. Secvențierea de nouă generație se referă la secvențierea genomurilor, re-secvențierea acestora, secvențierea transcriptomurilor (RNA-Seq), interacțiunea ADN-proteine (secvențierea ChIP), și caracterizarea epigenomurilor. Re-secvențierea este necesară pentru că genomul unui singur individ nu este reprezentativ pentru întreaga specie. Cererea pentru secvențiere ieftină a dus la dezvoltarea tehnologiei secvențierii la scară largă (sau secvențiere de nouă generație) care paralelizează procesul de secvențiere, producând milioane de secvențe ADN în același timp. Secvențierea Sanger Secvențierea nanopore Secvențierea Ion Torrent Secvențiere în
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
Lactarius deliciosus sin Agaricus deliciosus Linnaeii, Agaricus deliciosus L. lactifluus, numit în popor râșcov de brad, pita pădurii sau pita lui dumnezeu, este o specie de ciuperci "basidiomycete" comestibilă de genul "Lactarius" în familia " Russulaceae". Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri de conifere mai ales sub pini și
Râșcov de brad () [Corola-website/Science/335174_a_336503]
-
a unei ciuperci în artă. În anul 1753, buretele a fost descris oficial pentru prima dată de Carl von Linné în volumul a 2-lea al operei sale "Species Plantarum" ca "Agaricus deliciosus" și Elias Magnus Fries i-a dedicat specia sub numele "Agaricus deliciosus Linnaeii". În 1801, micologul Hendrik Christian Persoon a adăugat "lactifluus" la epitetul soiului, înainte ce micologul englez Samuel Frederick Gray l-a redenumit cu numele actual (1821) în lucrarea sa "The Natural Arrangement of British Plants
Râșcov de brad () [Corola-website/Science/335174_a_336503]
-
deliciosus Linnaeii". În 1801, micologul Hendrik Christian Persoon a adăugat "lactifluus" la epitetul soiului, înainte ce micologul englez Samuel Frederick Gray l-a redenumit cu numele actual (1821) în lucrarea sa "The Natural Arrangement of British Plants". Există cam zece specii de "Lactarius" care emit un lapte portocaliu sau roșu. Ei sunt cu toții comestibili, dar mai mult sau mai puțin gustoși. Pita lui Dumnezeu poate fi ușor confundată cu soiurile acestui gen, ca de exemplu "Lactarius deterrimus" sin. "Lactarius quieticolor", "Lactarius
Râșcov de brad () [Corola-website/Science/335174_a_336503]
-
ușor confundată cu soiurile acestui gen, ca de exemplu "Lactarius deterrimus" sin. "Lactarius quieticolor", "Lactarius rubrilacteus", "Lactarius salmonicolor", "Lactarius sanguifluus", sau "Lactarius semisanguifluus". Aici se ivește motivul pentru reducerea valorii acestui burete în comun. Se interzice de sine confundarea cu specii de Lactarius cu suc alb sau galben. Totuși se găsesc culegători care culeg și consumă ciuperca cu lapte alb "Lactarius torminosus" care este otrăvitoare și crește numai sub mesteacăn. Râșcovul nu se potrivește la ciulama, sau sosuri, dar la salată
Râșcov de brad () [Corola-website/Science/335174_a_336503]
-
Amanita caesarea, sin. Agaricus caesareus, Agaricus aurantius, numit în popor burete domnesc sau crăiță este o specie de ciuperci comestibile devenită astăzi cam rară, din încrengătura "Basidiomycota" în familia "Amanitaceae" și de genul "Amanita" care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în
Burete domnesc () [Corola-website/Science/335179_a_336508]
-
oară de micologul italian Giovanni Antonio Scopoli, în anul 1772, sub numele "Agaricus caesareus" și redenumit în "Amanita caesarea" de savantul olandez-sudafrican Christian Hendrik Persoon, în anul 1801. Întru acest timp a mai fost de asemenea poreclit "Agaricus aureus". Această specie are un "velum universale" (văl universal), o membrană subțire care o învelește la începutul evoluției ei, extinzându-se de la vârful pălăriei la capătul inferior al piciorului precum un "velum partiale" (văl parțial) care acoperă numai părțile purtătoare de spori, astfel încât
Burete domnesc () [Corola-website/Science/335179_a_336508]
-
inel în jurul tijei și o rămășiță în formă de săculeț la bază, numită "volva" (vagin). Buretele se decolorează cu anilină încet brun-roșiatic, schimbând după un minut în rozaliu. Mai departe sucul cuticulei stoarse se colorează roșu. O confunzie cu alte specii de genul "Amanita" este de fapt imposibilă, dacă se ia în considerație, că lamelele, piciorul și inelul crăiței sunt galbene, pe când la toate celelalte albe sau albuie. Totuși se otrăvesc anual sute de persoane. Pe lângă confuzia cu unele ciuperci comestibile
Burete domnesc () [Corola-website/Science/335179_a_336508]
-
(Samuel Frederick Gray, 1821) este un gen de ciuperci din familia "Boletaceae" al cărui nume generic este derivat din cuvântul italian "(= dur-fibros)", preluat pentru acest tip de bureți. El este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura "Basidiomycota" în ordiunul "Boletales" și familia "Boletaceae" care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România și Basarabia soiurile se dezvoltă de la câmpie la munte prin păduri, parcuri și pajiști, mai
Leccinum () [Corola-website/Science/335218_a_336547]
-
Boletaceae" care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România și Basarabia soiurile se dezvoltă de la câmpie la munte prin păduri, parcuri și pajiști, mai ale sub mesteacăn și plop, din iunie până octombrie. Tip de specie este " aurantiacum". Acest gen cu soiuri de mărime mediocră are următoarele însușiri comune: O excepție reprezintă "Leccinum corsum" a cărui carne este galbenă. Global există aproximativ 75 de specii acestui gen, în Europa mult mai puține. Cele mai cunoscute sunt
Leccinum () [Corola-website/Science/335218_a_336547]
-
ale sub mesteacăn și plop, din iunie până octombrie. Tip de specie este " aurantiacum". Acest gen cu soiuri de mărime mediocră are următoarele însușiri comune: O excepție reprezintă "Leccinum corsum" a cărui carne este galbenă. Global există aproximativ 75 de specii acestui gen, în Europa mult mai puține. Cele mai cunoscute sunt între altele: Bureții de gen "Leccinum", numai rar atacați de larve, sunt cu toți comestibili și mai mult sau mai puțin gustoși. S-a afirmat că unii, ca de
Leccinum () [Corola-website/Science/335218_a_336547]
-
le (Thymelaeaceae) sunt o familie de plante superioare angiospermae din ordinul Malvales, care cuprinde specii de arbuști, subarbuști sau plante erbacee anuale, răspândite în întreaga lume, mai ales în Africa tropicală, Asia de Sud, Australia și în regiunea mediteraneană. Flora României conține 5 specii, ce aparțin la 2 genuri. Cuvântul "Thymelaeaceae" provine din grecescul "thymos" = cimbru + "elaia
Timeleacee () [Corola-website/Science/335214_a_336543]
-
Thymelaeaceae) sunt o familie de plante superioare angiospermae din ordinul Malvales, care cuprinde specii de arbuști, subarbuști sau plante erbacee anuale, răspândite în întreaga lume, mai ales în Africa tropicală, Asia de Sud, Australia și în regiunea mediteraneană. Flora României conține 5 specii, ce aparțin la 2 genuri. Cuvântul "Thymelaeaceae" provine din grecescul "thymos" = cimbru + "elaia" = măslin + latinescul "-aceae" = sufix care formează numele familii de plante. Acest nume este dat deoarece planta limba vrabiei ("Thymelaea") are miros asemănător cu al cimbrului, iar fructele
Timeleacee () [Corola-website/Science/335214_a_336543]
-
cimbru + "elaia" = măslin + latinescul "-aceae" = sufix care formează numele familii de plante. Acest nume este dat deoarece planta limba vrabiei ("Thymelaea") are miros asemănător cu al cimbrului, iar fructele seamănă cu niște fructe de măslin. Această familie este formată din specii de arbuști, subarbuști de talie mijlocie, rareori plante ierbacee anuale. Frunze simple, fără stipele, sublanceolate, liniare sau aciculare, cu margini întregi, adesea glabre, alterne, rar opuse. Învelișul floral simplu, de obicei penta-tetramer, cu flori cu simetrie radiară (actinomorfe), rar ușor
Timeleacee () [Corola-website/Science/335214_a_336543]
-
glabre, alterne, rar opuse. Învelișul floral simplu, de obicei penta-tetramer, cu flori cu simetrie radiară (actinomorfe), rar ușor bilateral simetrice (ușor zigomorfe), adesea apetale (fără petale). Formula florală adesea KC AG sau KCAG Florile de obicei bisexuate (hermafrodite), la unele specii unisexuate (monoice sau dioice) sau poligame și sunt dispuse în raceme, capitule, spice, umbele, fascicule, mai rar solitare. Receptaculul (axa florală) este tubulos formând un potir (hipantiu) urceolat, campanulat sau cilindric pe marginea căruia se inserează un înveliș floral simplu
Timeleacee () [Corola-website/Science/335214_a_336543]
-
entomogamă. Fructul drupă, bacă, achenă sau nuculă, mai rar capsulă loculicidă ("Aquilaria"), închis parțial sau total în hipantiu. Semințe cu tegument tare, subțire, cu endosperm puțin sau absent, cu embrion drept și cotiledoane groase și cărnoase. În România vegetează 5 specii spontane, ce aparțin la 2 genuri: Flora Republicii Moldova conține 2 de specii aparținând la 2 de genuri:
Timeleacee () [Corola-website/Science/335214_a_336543]
-
închis parțial sau total în hipantiu. Semințe cu tegument tare, subțire, cu endosperm puțin sau absent, cu embrion drept și cotiledoane groase și cărnoase. În România vegetează 5 specii spontane, ce aparțin la 2 genuri: Flora Republicii Moldova conține 2 de specii aparținând la 2 de genuri:
Timeleacee () [Corola-website/Science/335214_a_336543]