102,196 matches
-
parazitară care atacă rădăcinile pomilor, din încrengătura "Basidiomycota" și familia "Sparassidaceae". Ea se poate găsi În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri de conifere (și montane) sub brazi, molizi și pini, din august până în octombrie (noiembrie). Specia crește pe toate continentele (în afară de Antarctică). Ciuperca a fost menționată pentru prima dată de Giovanni Antonio Scopoli în volumul I al cărții sale din 1772, "Dissertationes ad scientiam naturalem pertinentes", aprobată de Franz Xaver von Wulfen (1728-1805) sub numele "Clavaria
Creasta cocoșului (burete) () [Corola-website/Science/335197_a_336526]
-
hialini, netezi și albi. Există o variabilitate cu bordură mai deschisă la care piciorul este alburiu sau galben deschis, din loc în loc pătat cu roșcat sau brun. Cu toate că "Sparassis crispa" este de mare asemănare cu "Sparassis laminosa", ea reprezintă o specie proprie. Dacă s-ar lua seama, pentru că fâșiile speciei sunt late și mărimea celelalte lor soiuri nu este așa de signifiantă, o confundare n-ar fi posibilă. Totuși se întâmplă adesea oară, anume cu ciuperci de genul "Ramaria", aici cu
Creasta cocoșului (burete) () [Corola-website/Science/335197_a_336526]
-
mai deschisă la care piciorul este alburiu sau galben deschis, din loc în loc pătat cu roșcat sau brun. Cu toate că "Sparassis crispa" este de mare asemănare cu "Sparassis laminosa", ea reprezintă o specie proprie. Dacă s-ar lua seama, pentru că fâșiile speciei sunt late și mărimea celelalte lor soiuri nu este așa de signifiantă, o confundare n-ar fi posibilă. Totuși se întâmplă adesea oară, anume cu ciuperci de genul "Ramaria", aici cu otrăvitoarele "Ramaria formosa" sau "Ramaria mairei" sin. "Ramaria pallida
Creasta cocoșului (burete) () [Corola-website/Science/335197_a_336526]
-
Leccinum versipelle (1944), sin. Boletus versipellis (1835), Leccinum testaceo-scabrum, "nom. nud.", denumit în popor pitărcuță sau roniță (Transilvania), este o specie de ciuperci "basidiomycete" de "genul Leccinum" în familia "Boletaceae". Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri, dar deasemenea prin parcuri și pajiști sub mesteceni
Pitărcuță () [Corola-website/Science/335215_a_336544]
-
pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri, dar deasemenea prin parcuri și pajiști sub mesteceni din iunie până octombrie. Buretele nu poate fi confundat cu ciuperci necomestibile sau chiar otrăvitoare, ci numai cu specii aproape înrudite, ca de exemplu cu "Leccinum aurantiacum" (crește în păduri de foioase în special sub plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub sălcii), "Leccinum carpini" sin. "Leccinum griseum", "Leccinum pseudoscabrum" (trăiește în păduri de foioase în special sub
Pitărcuță () [Corola-website/Science/335215_a_336544]
-
aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor. Culoarea bureților va fi atunci de culoare închisă. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă). S-a afirmat, că, specia "Leccinum versipelle", consumată crudă, poate să genereze incompatibilități, ba chiar intoxicații ușuoare. Astfel, ea este de consumat prăjită sau gătită.
Pitărcuță () [Corola-website/Science/335215_a_336544]
-
denticuliforme. Inflorescența este un racem sau spic, terminală sau dispusă la subsuoara frunzelor. Flori bilateral simetrice (zigomorfe). Sepale 2-8. Petale neegale, în același număr cu sepalele sau lipsesc. Stamine 3-40. Ovar superior, 2-3 carpelar. Fruct capsulă. Flora României conține 6 specii, din care 2 cultivate și 4 spontane ce aparțin genului "Reseda". le sunt plante ierboase, rar lemnoase la bază; anuale, bisanuale sau perene. În tulpinile tuturor resedaceelor se găsește mirozina, o diastază care se întâlnește la toate speciile din familia
Resedacee () [Corola-website/Science/335239_a_336568]
-
conține 6 specii, din care 2 cultivate și 4 spontane ce aparțin genului "Reseda". le sunt plante ierboase, rar lemnoase la bază; anuale, bisanuale sau perene. În tulpinile tuturor resedaceelor se găsește mirozina, o diastază care se întâlnește la toate speciile din familia crucifere. Frunze alterne, mai lungi decât late, simple, întregi sau mai mult sau mai puțin divizate. Stipele foarte mici sau reduse, denticuliforme (ca niște dințișori). Inflorescența este un racem piramidal sau spic, terminală sau dispusă la subțioara frunzelor
Resedacee () [Corola-website/Science/335239_a_336568]
-
florale, purtând antere introrse. Gineceu cu ovar superior cenocarpic, din 2-6 carpele (de regulă 3-4), unite între ele până aproape de vârf sau libere, neconcrescute în partea superioară ("Astrocarpus"), delimitând o singură lojă (ovar unilocular). Stigmate sesile. Axa florii la unele specii prelungită într-un ginofor disciform. Ovule numeroase, campilotrope, cu 2 integumente. Placentație de obicei parietală sau mai rar central bazală. Fruct capsulă uniloculară multispermă, aproape totdeauna deschisă prin crăpături la vârf, uneori foliculă sau bacă. Semințe reniforme sau ovale, de
Resedacee () [Corola-website/Science/335239_a_336568]
-
de obicei parietală sau mai rar central bazală. Fruct capsulă uniloculară multispermă, aproape totdeauna deschisă prin crăpături la vârf, uneori foliculă sau bacă. Semințe reniforme sau ovale, de obicei exalbuminate (fără endosperm), cu embrionul curbat în formă de arc. Unele specii de resedacee sunt de interes horticol, altele medicinal, iar altele industrial. Flora României conține 6 specii, două cultivate și patru spontane ce aparțin genului "Reseda". Flora din Republica Moldova conține 4 specii, una cultivată și patru spontane ce aparțin genului "Reseda
Resedacee () [Corola-website/Science/335239_a_336568]
-
crăpături la vârf, uneori foliculă sau bacă. Semințe reniforme sau ovale, de obicei exalbuminate (fără endosperm), cu embrionul curbat în formă de arc. Unele specii de resedacee sunt de interes horticol, altele medicinal, iar altele industrial. Flora României conține 6 specii, două cultivate și patru spontane ce aparțin genului "Reseda". Flora din Republica Moldova conține 4 specii, una cultivată și patru spontane ce aparțin genului "Reseda".
Resedacee () [Corola-website/Science/335239_a_336568]
-
endosperm), cu embrionul curbat în formă de arc. Unele specii de resedacee sunt de interes horticol, altele medicinal, iar altele industrial. Flora României conține 6 specii, două cultivate și patru spontane ce aparțin genului "Reseda". Flora din Republica Moldova conține 4 specii, una cultivată și patru spontane ce aparțin genului "Reseda".
Resedacee () [Corola-website/Science/335239_a_336568]
-
limba latină "Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae" (Imagini colorate după natură a bureților bavarezi și ai Palatinatului Superior care cresc in împrejurare de Regensburg), în patru volume și cu numeroase ilustrații colorate. Speciile "Cortinarius schaefferi", astăzi "Cortinarius olivaceofuscus" și "Agaricus schaefferianus", astăzi "Agaricus urinascens" au fost denumite după el. Schaeffer a și descris mulți bureți, între altele pe "Boletus aestivalis" sau pe "Agaricus luridus". Dar Schaeffer a fost recunoscut chiar și ca inventator
Jacob Christian Schäffer () [Corola-website/Science/335208_a_336537]
-
un pas înapoi. Rolul de exonuclează al enzimei permite eliminarea bazei greșite. După eliminare, polimeraza poate introduce baza corectă și replicarea continuă. Enzimele ADN polimerază cunoscute au structuri asemănătoare, ceea ce înseamnă că proprietățile lor catalitice variază foarte putin de la o specie la alta. Structurile asemănătoare indică funcții importante, care nu poate fi înlocuite în activitatea unei celule. O enzimă ADN polimerază localizează un primer și se lipește de acesta în aproximativ o secundă. Odată primerul lipit, o altă enzimă ADN polimerază
ADN polimerază () [Corola-website/Science/335195_a_336524]
-
Leccinum scabrum (1821) precum variația să Leccinum scabrum văr. melanuem (Smotlacha Pilát & Dermerk 1969), sin. Boletus scaber (1783), Krombholzia scabră (1881), denumit în popor burete călugăresc sau pitarca aspră, este o specie de ciuperci "basidiomycete" de "genul Leccinum" în familia "Boletaceae". Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă întotdeauna sub mesteceni, în păduri, prin câmpii, mlaștini, solitar sau
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
în opera să (editata parțial postum) "Histoire des champignons de la France, ou Traité élémentaire renfermant dans un ordre méthodique leș descriptions et leș figures des champignons qui croissent naturellement en France" că "Boletus aurantiacus" (1783) care a fost confirmat ca specie sub acest nume de botanistul suedez Elias Magnus Fries în 1821. Tot în anul 1821, în lucrarea să "A natural arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
Magnus Fries în 1821. Tot în anul 1821, în lucrarea să "A natural arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum scabrum". În memoria marelui medic, botanist și micolog austriac Julius Vincenz von Krombholz (1782-1843), în anul 1881, micologul finlandez Petter Adolf Karsten (1834-1917) a mai adăugat un alt sinonim: "Krombholzia scabră". Buretele nu poate fi confundat cu
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
botanist și micolog austriac Julius Vincenz von Krombholz (1782-1843), în anul 1881, micologul finlandez Petter Adolf Karsten (1834-1917) a mai adăugat un alt sinonim: "Krombholzia scabră". Buretele nu poate fi confundat cu ciuperci necomestibile sau chiar otrăvitoare, ci numai cu specii aproape înrudite, ca de exemplu cu "Leccinum aurantiacum" (crește în păduri de foioase în special sub plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub salcii), "Leccinum carpini" sin. "Leccinum griseum", "Leccinum pseudoscabrum" (trăiește în păduri de foioase în special sub
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
de viermi. Bureții tineri pot fi pregătiți că ciulama, sau adăugați la un sos de carne de vita sau vânat, cel mai bine împreună cu alte ciuperci de pădure. Acest soi nu este așa de gustos că mulți alții ai acestei specii. Buretele devine cam repede foarte spongios și astfel nefolositor pentru bucătărie. S-a afirmat, ca, specia "Leccinum scabrum", consumată crudă, poate să genereze incompatibilități, la copii precum persoane cu un aparat digestiv sensibil chiar și intoxicații ușoare de natură gastrointestinala
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
de vita sau vânat, cel mai bine împreună cu alte ciuperci de pădure. Acest soi nu este așa de gustos că mulți alții ai acestei specii. Buretele devine cam repede foarte spongios și astfel nefolositor pentru bucătărie. S-a afirmat, ca, specia "Leccinum scabrum", consumată crudă, poate să genereze incompatibilități, la copii precum persoane cu un aparat digestiv sensibil chiar și intoxicații ușoare de natură gastrointestinala. Astfel, ciupercile acestui soi ar trebui să fie consumate numai bine prăjite sau gâtițe.
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
Leccinum aurantiacum (1821), sin. Boletus aurantiacus (1791), denumit în popor hribă de plop, pâlnioara de plop sau pitarca portocalie, este o specie de ciuperci din încrengătura "Basidiomycota" de genul "Leccinum" în familia "Boletaceae". Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri de foioase în special sub plopi
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri de foioase în special sub plopi tremurători, dar și sub plopi precum salcii, din iunie până octombrie. Primul savant care a descris această specie sub denumirea "Boletus rufus" a fost Jacob Christian Schäffer în volumul 2 al operei sale "Fungorum qui în Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones" din 1763. Referitor la el, în 1886, renumitul Lucien Quélet i-a dat numele "Gyroporus
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
France" că "Boletus aurantiacus" (1791). În anul 1821, în lucrarea să "A natural arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum aurantiacum". Mai departe, micologul francez Édouard-Jean Gilbert a denumit specia "Krombholzia aurantiaca" în onoarea marelui micolog german Julius Vincenz von Krombholz. S-au mai încercat multe alte denumiri care însă pot fi neglijate. Buretele se decolorează cu
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum aurantiacum". Mai departe, micologul francez Édouard-Jean Gilbert a denumit specia "Krombholzia aurantiaca" în onoarea marelui micolog german Julius Vincenz von Krombholz. S-au mai încercat multe alte denumiri care însă pot fi neglijate. Buretele se decolorează cu fenol violet purpuriu, mai tarziu maro închis și cu sulfat de fier verde
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
încercat multe alte denumiri care însă pot fi neglijate. Buretele se decolorează cu fenol violet purpuriu, mai tarziu maro închis și cu sulfat de fier verde. Buretele nu poate fi confundat cu ciuperci necomestibile sau chiar otrăvitoare, ci numai cu specii aproape înrudite, ca de exemplu cu "Leccinum carpini" sin. "Leccinum griseum", "Leccinum pseudoscabrum" (trăiește în păduri de foioase în special sub carpeni dar și sub aluni, mesteceni sau plopi), "Leccinum crocipodius" (crește în păduri de foioase, mai ales sub fagi
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]