10,513 matches
-
În acea Împrejurare, am trăit și sentimentul distanțării, pe care Îl are un personaj pe cale de a deveni personaj fictiv. Îmi apar concret toate imaginile Întâmplării, ca și cum ar fi filmate cu Încetinitorul; devenisem dintr-odată hiperlucid, deși până atunci eram adormit, Întârziat În decizie, am avut brusc revelația violenței asupra ființei mele și m-am dedublat. Nu copilul ce sta În fața omului matur și-și deșerta secretele l-a păcălit atunci pe omul matur, ci un alt personaj, un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
versuri. 18 martie 1965 (joi) Lui Martin. E de-ajuns să mi-te-nchipui și mă simt copleșită de privirea ta. E de-ajuns să-nchid ochii și mâinile-mi se-ntind tremurând să te cuprindă. E de-ajuns s-adorm și mă copleșesc mângâierile tale, pe care, altfel, nici nu pot să mi le-nchipui. Dar e de-ajuns să te văd aievea și râd de toate câte mi se năzar. Omule de granit, să nu fii niciodată slab În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Grigore Iuga, și alte asemenea evenimente de ale sale de interes mai public. Secretarului nu-i plăceau și le considera apucături de arivism, enunțând dogmatic că ziaristul să rămâie în lumea lui, să nu se vâre printre ciocoi, să-și adoarmă conștiința. Gazetarul trebuie să-și păstreze virgină facultatea de a protesta și a biciui necontenit, mai cu seamă în țara noastră, unde fărădelegea e singura lege perfect valabilă. ― Deschide ochii, puiule, și uită-te împrejur! Te-ai plimbat la țară
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
al lunii. Tăcerea, mai mare aici decât în dormitorul lui, îi făcea bine ca și răcoarea ce-l înconjura și-i mulcomea bătăile inimii. Lăsă capul înapoi pe rezemătoarea fotoliului și închise ochii, zicîndu-și amuzat: Ce nostim ar fi să adorm așa!" Din când în când însă trăgea din țigară schițând câte un rotocol de lumină roșiatică. Deodată i se păru că o ușă s-a deschis și s-a închis atât de domol, că nici nu i-a auzit zgomotul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vestibul... De câte ori ajungea în semiluciditatea ce prece-dează somnul, câte un zgomot nou, straniu, o făcea să tresară, să-i îndepărteze odihna. De-abia spre dimineață, după ce a ascultat un răstimp cum își răspundeau cocoșii din sat, vestind apropierea răsăritului, a adormit de-a binelea. Tot un cântec de cocoș, sub fereastra ei, în grădină, a deșteptat-o adineaori dintr-un vis atât de plăcut, că nici nu și-l putea aduce aminte, rămînîndu-i doar senzația și regretul că nu l-a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plăcut, că nici nu și-l putea aduce aminte, rămînîndu-i doar senzația și regretul că nu l-a putut visa până la sfârșit. Fără să-și dea încă seama unde se află, câteva clipe făcu sforțări, cu ochii încă închiși, să adoarmă iar, ca să poată continua visul sau măcar să și-l reamintească. În loc de aceasta, își redeșteptă frica urâtă cu care s-a luptat toată noaptea și deodată se dezmetici... Nu îndrăzni să deschidă pleoapele, jparcă nevăzând nimic ar fi mai în siguranță
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să vie Petrică și ai să vezi! Petre însă dormea dus. Se dusese târziu acasă și atât de ostenit cum nu s-a mai simțit niciodată. S-a trântit pe laviță, îmbrăcat cum era, căciula drept pernă, și îndată a adormit ca mort. Acuma toată casa se sculase, numai el nu se urnea. Pentru că nu i se mai întîmplase să-l găsească soarele în pat, Smaranda încercă să-l deștepte. Flăcăul murmură cu ochii închiși: ― Lasă-mă, mamă, să mă mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mari. — Păi, cine să-l cheme ? — Uite că nu știu. Că la ora aia sunt doar eu. Adică eu și statuia. Oftă, ca și cum și le știa el pe ale lui : Am plecat, zise, punând niște mărunțiș pe masă. Mama nu adoarme până nu mă întorc. — Vii și mâine ? strigă după el Fandarac. Mai schimbăm o vorbă... — Mâine mă întâlnesc cu Aurica. O duc la Moși. Poimâine e Vinerea Mare și Moșii se închid. Spusese ultimele vorbe mai mult pentru sine, când ieșea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Rămase așa o vreme, așezat, cu o vagă buimăceală de la băutură în moalele capului și căznindu-se să priceapă ce-i ajută pe oameni să vorbească atâta de moarte. Oftă, se încovrigă cu fața la peretele înțesat de umbre și, așa îmbrăcat, adormi. În orașul acela, soarele apărea mai târziu. Îi trebuia ceva timp să se ridice peste zidurile castelului. Dar atunci era deja strălucitor, lipsit de sfială. Cu alte cuvinte, în orașul acela soarele răsărea în trepte. Mai întâi iriza în jurul castelului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plânset, ca și cum ar fi vrut să tragă înapoi tot aerul pe care gâfâielile îl risipiseră... Plânsul i se înmuie într-un tors de pisică. Mai târziu, când și acesta încetă, Petrache înțelese că Aurica, așa încălecându-l, pe jumătate dezvelită, adormise cu capul culcat pe umărul lui. Îi ridică paltonul pe umeri și i-l strânse peste șale. Privi îndelung, prin parbrizul macaralei, stelele și luminile orașului, cerurile amestecate, căută din pri viri castelul care se deslușea ca un contur negru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ridică paltonul pe umeri și i-l strânse peste șale. Privi îndelung, prin parbrizul macaralei, stelele și luminile orașului, cerurile amestecate, căută din pri viri castelul care se deslușea ca un contur negru, încremenit, un corb cu aripile strânse, apoi adormi și el. Tresări, după o vreme, și privi în jur, derutat, până când înțelese ce e cu femeia adormită în brațele lui și mai înțelese că ora lui de veghe pe crenelul dinspre răsărit se apropia. O trezi, îngăduitor cu nedumerirea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
orașului, cerurile amestecate, căută din pri viri castelul care se deslușea ca un contur negru, încremenit, un corb cu aripile strânse, apoi adormi și el. Tresări, după o vreme, și privi în jur, derutat, până când înțelese ce e cu femeia adormită în brațele lui și mai înțelese că ora lui de veghe pe crenelul dinspre răsărit se apropia. O trezi, îngăduitor cu nedumerirea ei, apoi o ajută să coboare, privind iarăși în sus și vorbindu-i despre castel și despre călărețul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
erau de-o seamă, fiecare în lumea lui. Se simți, dintr-odată, chiar și cu această putere nouă, foarte ostenit. Își strânse veșmintele pe trup, vântul sufla prin ele de parcă ar fi fost zdrențuite. Se ghemui la rădăcina zidului și adormi. Poate că visă și visul îl nedumerea, căci capul i se înclină într-o parte și, tot așa, cununa de spini, ca un cuvânt rostit doar pe jumătate. Iacob, fiul lui Zevedei „Lumina este cea care face diferența. A fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să se poată depărta de privirea care părea singurul fir ce îl lega de lume, Cosmina se așeză pe pat, îi luă mâna într-a ei și rămase așa până când ochii bolnavului luciră uscați și se traseră îndărătul pleoapelor. — A adormit, auzi din spate vocea lui Pantelimon. A obosit. Îți dai seama ce greu trebuie să fie să verși o lacrimă atunci când lacrima e singurul lucru din tine care se mai poate mișca... Cum moneda își făcuse datoria, o băgă în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spuse Cosmina, încercând să pară iritată, neputând totuși să se depărteze, nu știu exact în ce fel vrei să mă ajuți, dar mie nu cred că îmi face bine discuția asta. De fapt, ce vrei să-mi spui ? Bunicul tău adormea totdeauna pe lumină, nu-i așa ? Iar tu, când ai deschis ușa și l-ai găsit, veioza era aprinsă... — Da, ca de obicei... Nu era ca de obicei. Cu vreo oră și ceva înainte, lumina s-a stins și s-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ultimul strop și capătul paiului bolborosea în gol însemna că citise cincizeci de pagini și era destul pentru seara aceea. Așa că Melania îl trase cu scaunul până în camera cealaltă, unde era patul lui, cât un așternut de copil. Trebuia să adoarmă cu fața în sus și nu se putea mișca în somn. De aceea visa mai mult ca alți oameni. Visul era felul lui de a se dezmorți. — La urma urmei, spuse Ologu, scuturându-și farfuria de tablă, nici nu știu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
câteva străzi mai încolo, la „Șarpele roșu“. Se întorcea după miezul nopții și le ținea discursuri împleticite despre cine-i Golea și cum o să afle lumea întreagă despre el. Se tot lovea de picioarele mesei și ale scaunelor și, adesea, adormea pe jos, înainte de a ajunge în pat. Asta atunci când Melania avea noroc, altminteri o trăgea sub el, împingându-se, bolmojit, în ea. Apoi pereții se năruiră iar peste el... — Are și-un fel de a se uita la tine, pacostea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
n-are chip și nume. De-asta te-am chemat, ca să mă conving că m-am vindecat. Nici măcar nu știu, poate că mâine-dimineață sau într-o altă dimineață, când o să mă trezesc, dacă o să mă pot răsuci spre perete ca să adorm la loc înseamnă că m-am lecuit. Pavel Avădanei apucă sticla și-și mai turnă un păhărel, își simțea limba îngroșată de praf, parcă și fața i se înnegrise de praful de cărbune. — N-ai venit pentru mine. Rada se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
frigul strângea parcă mai tare. Așa că potrivi zdreanța măcar să-i acopere șalele. Mă gândeam la mortu’ ăla... spuse Chisăliță, privind cu invidie la strădaniile lui Iadeș. I-auzi, pufni Pârnaie. Dacă piticania a început să gândească înseamnă că a și adormit... — Mă gândeam, continuă Chisăliță netulburat, că măcar el șade învelit, bine mersi. Am vrut mort și iaca mortu’, repetă Iadeș, trăgându-și jerpelitura peste umeri și căinând speranțele care nu i se împlineau. Luna se agățase de crucea de pe vârful
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
câte un ciob de sticlă, cerul cobora pe pământ. Mormanul de gunoi, încălzit peste zi, ridica aburi ce mișcau întunericul. În depărtare lătră un câine, ceea ce le întărea sentimentul că restul lumii e din cale-afară de singur fără ei. Calu adormi primul. Cum jumătatea de cal nu putea să viseze, Calu își luă, din cap până în tălpi, înfățișarea de om, pentru a visa nestingherit. Dar jumătatea cealaltă se însoțise în visul lui, căci sforăia cu un fornăit mulțumit de gustul ovăzului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aveau, rareori, prilejul să se privească în vitrinele lucitoare, fiecare se vedea ca fiind celălalt. Așa se întâmpla și în vis, a doua zi Puțică se trezeau, fără s-o știe, fiecare în locul celuilalt. Magdalena rămăsese cu ochii deschiși. Dacă adorm, se tânguia, n-o să mă mai trezesc. Lucică o privea cu nesaț, îmbrățișând-o, atunci când fruntea i se muia de sudoare. Avea acea disperare a dragostei care e cel mai potrivit leac împotriva somnului. Știa că, dacă ar fi adormit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adorm, se tânguia, n-o să mă mai trezesc. Lucică o privea cu nesaț, îmbrățișând-o, atunci când fruntea i se muia de sudoare. Avea acea disperare a dragostei care e cel mai potrivit leac împotriva somnului. Știa că, dacă ar fi adormit primul, ar fi murit în somn amândoi. De aceea rămâneau treji, privindu-se și visând că au adormit. Nu e nicio primejdie să visezi că dormi, căci în vis nimeni nu moare. Faraon adormise pe canapeaua cu arcurile rupte a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se muia de sudoare. Avea acea disperare a dragostei care e cel mai potrivit leac împotriva somnului. Știa că, dacă ar fi adormit primul, ar fi murit în somn amândoi. De aceea rămâneau treji, privindu-se și visând că au adormit. Nu e nicio primejdie să visezi că dormi, căci în vis nimeni nu moare. Faraon adormise pe canapeaua cu arcurile rupte a vechii caroserii. Picioarele îi atârnau în afară, prin tălpile găurite pielea i se vedea la fel de neagră și tăbăcită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
somnului. Știa că, dacă ar fi adormit primul, ar fi murit în somn amândoi. De aceea rămâneau treji, privindu-se și visând că au adormit. Nu e nicio primejdie să visezi că dormi, căci în vis nimeni nu moare. Faraon adormise pe canapeaua cu arcurile rupte a vechii caroserii. Picioarele îi atârnau în afară, prin tălpile găurite pielea i se vedea la fel de neagră și tăbăcită, așa că laba piciorului se făcuse una cu bocancul. Dormea cu capul rezemat de acordeon, la fiecare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aripile, se cuibări în cutia de lemn. Încât, pe neașteptate și fără a se potrivi cu vreo altă clopotniță din oraș, pendulul din cutie începu să bată. Îl auziră cu toții, dar numai Isaia vorbi în somn : Bate în dungă... și adormi numaidecât, ghemuit în poala femeii. Cu fiecare bătaie lipsită de perechea ei, mormanul de vise se făcea mai mare decât mormanul de gunoi. Care morman purta, înfiptă în vârf, crucea pe care flutura eșarfa Magdalenei, semn că pentru cei vii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]