13,496 matches
-
Phoebe, îndepărtându-se foarte puțin. — Există ceva între noi, nu? spuse Roddy. Nu e doar în imaginația mea. S-a înfiripat ceva acolo, jos. — Poate, repetă Phoebe. Glasul îi era lipsit de orice inflexiune. Începuse să se simtă, în mod ciudat, străină de situație și abia percepu primul sărut ușor pe gură. Dar pe al doilea îl percepu: îi simți limba strecurându-se printre buzele ei umede. Îl împinse cu blândețe și spuse: — Ascultă, nu cred că e o idee bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sau nu. — Hai, zău, Michael, spuse Findlay, bătându-mă mustrător pe picior cu bastonul. Suntem amândoi implicați în afacerea asta. Avem același obiectiv - găsirea adevărului; și-l vom găsi mai repede dacă vom colabora. Știu că metodele mele sunt cam ciudate. Așa au fost întotdeauna. Nu-ți poți schimba obiceiurile de o viață și eu lucrez la acest caz aproape de o viață. — Dar între timp v-ați mai ocupat probabil și de alte cazuri, nu? A, câte o recuperare de datorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îi duc dorul, chiar și acum, Winshaw Towers se află la marginea mlaștinii Spaunton și pentru că nu mă simțeam în stare să mă întorc în oraș, am mers până la un loc liniștit, unde m-am plimbat câteva ore, cugetând la ciudatele întâmplări din ultimele săptămâni, întrebându-mă ce semnificație aveau și la ce-mi folosiseră. Cred că în ziua aceea a încolțit în mintea mea hotărârea de a mă întoarce la Londra. Era duminică, dar nu se plimbau mulți oameni pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la numai cincisprezece kilometri de fermă, George a oprit mașina la marginea drumului și a stat puțin în fața porții, privind dincolo de mlaștini. Era destul de treaz, nu era nici măcar mahmur (în ultimul timp nu mai era mahmur), dar simțea o apăsare ciudată, parcă avea o presimițire rea. Ca de obicei, revederea cu soția lui îl înspăimânta; și mai grav era că îi aveau ca oaspeți pe nesuferiții veri Thomas și Henry în seara următoare, plus doi directori de la Nutrilite, furnizorul de hrană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se discutase mult înainte despre vizita mea. Aveam senzația că Joan îmi făcuse o publicitate uriașă și, ridicând în slăvi acel mesager exotic al Londrei literare, încercase să le stârnească studenților un entuziasm pe care ei nu păreau, în mod ciudat, să-l împărtășească. Lucrurile astea au început să devină clare când toți patru ne-am așezat să cinăm împreună în acea primă seară de marți. Era rândul lui Joan să gătească. Am avut la masă avocado umplut, piure de morcovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai mult de jumătate astă-seară, a fost suficient să mă pironească locului, lângă cuvertura bleu, sorbindu-o lacom cu ochii mei sticloși și impotenți din ușă - era un loc sigur, întunecat. Am stat și am privit; dar curând, în mod ciudat, m-am pomenit că îi priveam fața - fața pe care o văzusem zilnic în ultimele două zile, și nu corpul care mi se oferise în mod miraculos privirilor în acele clipe prețioase, neîngăduite. Poate că fața aceea adormită avea ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
puțin sofisticat analist industrial că aceasta nu reușise să se impună pe piață. Și totuși Thomas își menținea investiția într-o fabrică de presat discuri din Essex, care funcționa cu uriașe pierderi. Între ei, colegii lui erau nedumeriți în privința acestei ciudate slăbiciuni. Suma de bani implicată era neglijabilă, în comparație cu averea firmei Stewards: dar era singura dată în cei cincisprezece ani de când deținea firma, când insista să ofere o susținere necondițonată a unei întreprinderi care mergea în pierdere palpabilă. Și n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spital, în urma infarctului care avea să-l omoare în două sau trei săptămâni, la numai șaizeci și unu de ani. Sosisem de la Londra îndată ce aflasem vestea și pentru prima dată de mulți ani stăteam sub acoperișul părintesc. Era o experiență ciudată să mă întorc în recent nefamiliara casă, în acea suburbie care era jumătate oraș, jumătate sat și să-mi petrec multe dimineți stând la biroul din vechiul meu dormitor, privind peisajul care fusese odinioară întreaga măsură a experienței și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un minitaxi pentru ea înainte de a porni. O făcusem pentru a-mi mântui conștiința, fiindcă păruse brusc atât de vulnerabilă când am părăsit-o: se îmbrăcase cu cele mai elegante haine de serviciu, așa cum fac oamenii când îi cuprinde acel ciudat sentiment de decență care insistă ca dacă tot sunt condamnați măcar să fie îmbrăcați cum se cuvine. (Dar probabil că asta le dă un fel de putere.) Oricum, dacă eram alături de ea, n-ar fi contat cine știe ce. Asta încercam să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
financiară dorinței dovedite a lui McGanny de a se angaja în tranzacții lipsite de scrupule și vei vedea că nu putea refuza generoasa ofertă a Tabithei. Nici măcar n-ar fi ezitat, cum ar fi făcut-o majoritatea bărbaților, față de condiția ciudată pe care a pus-o ea. Îmi aruncă o privire tăioasă. Poți bănui care a fost, desigur... Am ridicat din umeri. — Habar n-am. Findlay își permise un râs sec. — Se pare, conform scrisorii ei, că a insistat - a insistat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am fost uimit de contrastul cu restul spitalului. Totul părea liniștit, modern și antiseptic. Erau mașinării care păreau scumpe lângă fiecare pat. Pâlpâiau și pulsau lumini și eram conștient la nivel subliminal de un discret zumzet electric care avea un ciudat efect calmant. Am trecut pe lângă celalalte paturi, fără a privi nici în dreapta nici în stânga. Simțeam că privindu-i pe alți pacienți aș pătrunde în intimitatea lor. Era într-adevăr femeia pe care o vedeam în seara aceea Fiona? Nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din toate astea. Mi-e greu să-mi amintesc. M-am așezat pe un scaun de vinil din sala rudelor și am încercat să citesc un ziar, dar eram probabil atât de obosit, că am ațipit. Am avut un vis ciudat în care spitalul devenea un platou de film și eu stăteam în sala întunecată a unui cinematograf, văzându-mă pe ecran în timp ce țineam mâna Fionei și îi vorbeam. Am descoperit că rareori te simți foarte implicat în asemenea scene și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
loc friguros și deprimant; iar vremea e neobișnuit de aspră în această perioadă a anului. — Vă mulțumesc. Voi ține seama de sfatul dumneavoastră. — Pe mâine deci, domnule Owen. Și stați liniștit, nu trebuie să mă conduceți. În atmosferă plutea o ciudată senzație de așteptare, care nu avea nici o legătură cu preconizata călătorie a lui Michael în Yorkshire. Era 16 ianuarie și la ora cinci în dimineața aceea expirase ultimatumul pentru retragerea Irakului din Kuweit. Atacul aliaților asupra lui Saddam Hussein putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
intensitatea. Nu se vedea nimic în întunericul din jur în afară de drumul aspru, pietros din față, mărginit de ambele părți de o fâșie îngustă de mlaștină, alternând mereu turba neagră golașă, cu iarba-neagră încâlcită și cu grămezile de pietre cu forme ciudate; și nu în ultimul rând, după ce Michael mersese mai mult de zece minute, deveni conștient că drumul începuse să urmeze linia unui lac artificial, luminat la un capăt de șiruri paralele de lumini care aminteau de o pistă de aeroport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la culoare și un mic foc electric încă nu avusese timp să încălzească aerul umed. În ciuda luminii acestuia și a două lumânări de pe masa de toaletă, un întuneric sumbru învăluia fiecare cotlon. Aerul din cameră avea și el o particularitate ciudată: sugera putreziciune și mucegai, era stătut ca în încăperile de la subsol. Singura fereastră îngustă și înaltă zăngănea neîncetat în rama ei, zguduită de furtună, până când părea că sticla ei se va crăpa. În timp ce Michael își despacheta valiza și își aranja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
întoarse spre Hilary. — Bine: care au fost primele tale cuvinte când ai văzut că Henry a fost înjungheat în spate? — Nu-mi amintesc, spuse Hilary ridicând nepăsătoare din umeri. — Au fost „Cât de adecvat!“. M-au șocat ca fiind destul de ciudate chiar și atunci. Ce-ai vrut să spui mai exact? — Păi... Hilary râse vinovat. Știm cu toții că loialitatea personală n-a fost cea mai evidentă calitate care să-l distingă pe Henry în cariera politică. Și cu siguranță nu spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sigur că te simți copleșită de tot ce e În jurul tău. Mi-am luat cele șapte litere și le-am aranjat pe plăcuță. — Mda, ultimele două săptămâni au fost cam aiurite. Întâi mutarea, pe urmă Începutul serviciului. E un loc ciudat, e greu de explicat. Toți sunt frumoși, supli și poartă haine senzaționale. Și par cu toții Într-adevăr foarte drăguți - extrem de prietenoși. Mai că-ți vine să crezi că sunt dependenți de ceva medicamente care se dau numai pe rețetă, zău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
oare bizar că eu Îi mulțumesc pentru că-mi tot comandă ba una, ba alta? În ultima vreme Începusem În să-i mulțumesc după fiecare din comentariile ei sarcastice sau comenzile date răutăcios la telefon, iar tactica asta Îmi producea o ciudată senzație de plăcere. Cred că-și dădea seama că-mi bat joc oarecum de ea, dar ce putea să zică? Ahn-dre-ah, nu vreau să te mai aud vreodată mulțumindu-mi. Îți interzic să-ți mai exprimi recunoștința În acest fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
imediat la mașină și ne-a deschis portiera, iar Emily a coborât. M-am Întrebat de ce nu lăsam pur și simplu Cartea și hainele la el. Din câte știam eu - și nu știam prea multe, mai ales despre acest oraș ciudat - pentru asta existau portarii. Cu alte cuvinte, pentru așa ceva erau plătiți. Dar Emily a scos din geanta Gucci un portchei Louis Vuitton și mi l-a Înmânat. — Eu aștept aici. Duci toate la ea, la apartamentul A. Deschizi ușa, lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Întrebat o voce chinuită, bâlbâită de la celălalt capăt al firului. Nu, sunt Andrea. Sunt noua asistentă a Mirandei, am zis eu, deși mă prezentasem deja unui număr de câteva mii de interlocutori curioși. Aha, noua asistentă a Mirandei? a hohotit ciudata voce feminină. Nu‑i așa că ești cea m‑m‑mai norocoasă fată din lum‑m‑m‑m‑me? Cum ți se pare munca ta alături de Întruchiparea răului absolut? Asta mi‑a stârnit atenția. Era ceva nou. De când lucram la Runway
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
chestia asta, Andy? Mă cheamă Lily, i s‑a adresat ea lui Christian, care i‑a strâns mâna, după care și‑a dat o buclă din ochi, Întocmai cum făcuse de atâtea ori la petrecere. Am avut din nou senzația ciudată că aș fi În stare să rămân ore Întregi, chiar zile Întregi În stare de transă, privind cum Își dă la o parte bucla aceea unică, adorabilă de pe chipul perfect. În timp ce mă holbam la Lily și la el am devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mesajul. O să rămânem treji o vreme, așa că oricând poți să suni e bine, dar astă seară ar fi sigur mai bine decât mâine. Sperăm amândoi că te distrezi bine și vorbim mai târziu. Te iubesc! Asta era de‑a dreptul ciudat. Și Alex, și mama mă sunaseră la Paris Înainte de a apuca eu să‑i sun și amândoi Îmi ceruseră să Îi sun indiferent de ora la care primesc mesajul. Ținând cont de faptul că părinții mei defineau termenul „târziu“ după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de ce anume. Nu locuia acasă, cu Viv și tatăl lor; stătea la un unchi sau ceva de genul ăsta. Deși era bine-sănătos, din cîte se părea, lucra - și-a dat ea seama tot din frînturi de frază - Într-o fabrică ciudată, una pentru invalizi și cazuri de caritate. Viv vorbea Întotdeauna despre el Într-un mod deosebit; deseori spunea, de exemplu: „Sărmanul Duncan“, ca acum cîteva clipe. Dar tonul ei putea marca o limită a enervării, depinde În ce ape se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se obișnuise să tricoteze șosete și fulare pentru soldați; acum trimitea lunar Crucii Roșii cîte un pachet cu diverse lucruri aspre În culori incerte. În acel moment tricota niște capișoane pentru copii. LÎna era de calitatea a doua, cu noduri ciudate; o asemenea activitate te Încălzea vara, dar croiala și modelul te absorbeau acum. Își mișca degetul mare și arătătorul rapid de-a lungul andrelei, numărînd ochiurile În șoaptă. Viv Își deschise geanta și scoase o revistă pe care Începu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mai mult de oglindă să se mai rujeze puțin. Avea o gură cărnoasă, destul de plină. Figura ei avea trăsături atît de regulate și simetrice că În oglindă arăta la fel ca-n realitate. Spre deosebire de ea, figura lui Helen era destul de ciudată și asimetrică, atunci cînd și-o studia În oglindă. Arăți ca o ceapă frumoasă, Îi spusese Julia odată. Isprăviră cu machiatul, apoi se duseră la bucătărie să strîngă mîncarea. Găsiră pîine, lăptuci, mere, o bucată de brînză și două sticle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]