12,003 matches
-
1973. Curând după aceea, el a ajutat la fondarea partidului politic Likud („Unitatea”). La începutul Războiului de Iom Kipur, pe 6 octombrie 1973, Sharon a fost chemat înapoi la datorie, împreună cu divizia sa de blindate de rezervă pe care o comanda. La ferma lui, înainte de a pleca pe front, comandantul rezerviștilor, Zeev Amit, l-a întrebat: „Cum vom ieși din situația asta?" Sharon i-a răspuns: „Nu știi? Vom traversa Canalul Suez și războiul se va termina acolo." Sharon a ajuns
Ariel Șaron () [Corola-website/Science/304393_a_305722]
-
apărătorilor Berlinului să se predea pe 2 mai. În ciuda ordinului, în special subunități fanatice ale SS-ului, dar și ale adolescenților din Tineretul Hitlerist au continuat să lupte cu îndârjire. De-abia pe 8 mai, ultimii apărători germani, inclusiv cei comandați de Wilhelm Mohnke, s-au predat ca urmare a semnării capitulării necondiționate de Germania Nazistă.
Bătălia Berlinului () [Corola-website/Science/304390_a_305719]
-
mai acceptat este că Otto a chemat aproximativ 8.000 de oameni. Cele opt legiuni de câte 1000 cuprindeau trei diviziuni din Bavaria, două din Suabia, unul din Franconia și unul din Boemia, sub prințul Boleslav I. A opta divizie, comandată de către Otto și puțin mai mare decât celelalte, includea germani, thuringieni și garda personală a regelui. Contingentul regelui, probabil, includea cavaleri de origine francă. În conformitate cu alte cronici, armata maghiară a fost de 25-50.000 de oameni, dar o cifră mai
Bătălia de la Lechfeld () [Corola-website/Science/304411_a_305740]
-
de șvabi era condusă de Burchard III, duce de Suabia, care s-a căsătorit cu Hedwig, fiica lui Henry, fratele lui Otto. Printre cei care luptă sub Otto era și Boleslav de Boemia. Aproximativ 3.000 de germani au fost comandați de Otto însuși. Ungurii au trecut râul și au atacat imediat bohemienii , apoi mai târziu legiunile svabilor, dar s-au retras după o luptă scurtă. Otto a primit cuvântul de atac și i-a ordonat lui Conrad să recupereze proviziile
Bătălia de la Lechfeld () [Corola-website/Science/304411_a_305740]
-
suficientă energie pe data de 17, astfel că anglo-aliații și prusacii se pot retrage în relativă ordine, pe rute paralele, cu scopul definit de a face joncțiunea cu prima ocazie. Supraestimându-și victoria, Napoleon detașează aripa dreaptă a armatei sale, comandată de Mareșalul Grouchy, ordonându-i acestuia să urmărească armata prusacă pentru a o împiedica să se regrupeze și să facă joncțiunea cu anglo-aliații, în timp ce Împăratul va folosi restul armatei pentru a îi învinge pe anglo-aliați. În acest timp, în noaptea
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
punct de vedere al naționalității, cât și al valorii combative. Germanii din Hanovra, Braunschweig, Nassau, cei din "King's German Legion" ("KGL"), împreună cu belgienii și olandezii ce luptau pentru Regatul Țărilor de Jos, formau aproape 2/3 din armata anglo-aliată comandată de Wellington. Aceste forțe reprezentau o combinație între soldați și ofițeri experimentați, miliții cu o valoare combativă îndoielnică și proaspeți recruți. Soldații din Nassau, peste 7 000 de oameni, reprezentau o categorie distinctă, majoritatea fiind veterani ce participaseră în trecut
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
singură linie, de-a lungul pantei ce coboară dinspre ferma Belle Alliance, față în față cu centrul și aripa dreaptă a anglo-aliaților, la o distanță de circa o mie de metri față de aceștia. Misiunea de a instala și de a comanda această Mare Baterie îi fusese încredințată generalului Desales, comandantul artileriei Corpului I. În stilul caracteristic al strategiei napoleoniene, scopul bateriei era acela de a bombarda puternic sectorul care urma să fie atacat, adică pozițiile centrale prezumate ale anglo-aliaților, disimulați, în
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
două zile mai devreme, rupe rândurile, celelalte sunt împinse înapoi, dincolo de drumul scufundat, înspre La Haye Sainte. Flancul britanic și aliat era pe cale de a ceda, mai ales că Durutte a reușit să cucerească La Papelotte, obligând trupele din Nassau, comandate de Prințul de Saxa-Weimar, să evacueze poziția. Dar cuirasierii Corpului IV, dispuși pe flancurile Corpului I, nu exploatează ocazia. Astfel, Wellington are timp să îi ordone lui Picton să își folosească rezerva de infanterie pentru a închide breșa pe care
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
îi ordone lui Picton să își folosească rezerva de infanterie pentru a închide breșa pe care francezii reușiseră să o realizeze. Contraatacul de infanterie este violent și a avut succes dar generalul Picton a fost împușcat în cap în timp ce își comanda din prima linie divizia, murind încă de la primele schimburi de focuri. Elanul francezilor se frânge și Wellington observă acest lucru. Este momentul ca britanicii să își intensifice contraatacul: pentru a redresa situația critică a flancului său, Ducele îi ordonă comandantului
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
pentru a redresa situația critică a flancului său, Ducele îi ordonă comandantului cavaleriei, secundul său, generalul Lord Uxbridge să lanseze imediat un contraatac iar acesta organizează imediat cavaleria grea în linie și șarjază. Călărind extraordinarii lor armăsari, "Guards Cavalry Brigade", comandată de Lordul Somerset împreună cu "Union Brigade" (din care făceau parte și faimoșii Royal Scots Greys), comandată de Sir William Ponsonby, în total 2300 dintre cei mai buni călăreți britanici, au atacat în masă compactă dând peste cap o parte din
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
Lord Uxbridge să lanseze imediat un contraatac iar acesta organizează imediat cavaleria grea în linie și șarjază. Călărind extraordinarii lor armăsari, "Guards Cavalry Brigade", comandată de Lordul Somerset împreună cu "Union Brigade" (din care făceau parte și faimoșii Royal Scots Greys), comandată de Sir William Ponsonby, în total 2300 dintre cei mai buni călăreți britanici, au atacat în masă compactă dând peste cap o parte din cuirasierii lui Milhaud. Prima confruntare de cavalerie a avut loc între oamenii lui Somerset și brigada
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
se plaseze pe dreapta franceză, deoarece "bătălia e angajată pe linia spre Waterloo în fața pădurii Soignes", ceea ce l-ar fi plasat pe mareșal în poziție ideală pentru a anihila corpul prusac. Lucrurile nu stau însă așa: Soult este obișnuit să comande armate și nu are nici un fel de experiență în calitate de comandant de stat major. Astfel, el nu a trimis decât un călăreț cu depeșa către mareșalul marchiz de Grouchy, iar despre acest călăreț nu se știe nimic; un al doilea, un
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
își pregătească cuirasierii pentru atac la vest de La Haye Sainte, cu toate că Împăratul nu autorizase un atac de cavalerie. Milhaud este cel care deschide atacul, umăr la umăr cu mareșalul, dar, din greșeală, se adaugă șarjei și cavaleria ușoară a Gărzii, comandată de Lefebvre-Desnouettes. Văzându-i alături de el și știind că Garda nu se află sub comanda sa, Ney presupune că au fost trimiși de Împărat, care vrea deci ca el să intensifice atacul de cavalerie pentru a lua La Haye Sainte
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
infanteriștilor săi; totuși călăreții britanici nu reșesc mare lucru împotriva unui comandant cum este Kellermann, dar cavaleria franceză continuă să sufere groaznic din cauza focului artileriei. Epuizați, francezii vor înceta atacurile de cavalerie în jurul orei 17:30. Faptul că generalul Drouot comanda Garda priva artileria franceză de extraordinara sa experiență, fapt resimțit din plin la Waterloo, unde, în plus, un alt excelent comandant de artilerie a fost scos din lupă în jurul orei 18: generalul Desvaux de Saint-Maurice, comandantul artileriei Gărzii, ucis de
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
care ar fi ordonat folosirea cavaleriei Gărzii, însă relatările comandanților francezi par să infirme acest lucru. Este cert totuși faptul că Guyot cu cei 796 de Grenadieri Călare și 816 Dragoni ai Împărătesei se adaugă șarjei, împreună cu vânătorii și lăncierii, comandați de Lefebvre-Desnouettes, angajate anterior, tot din greșeală. De această dată francezii reușesc să spargă câteva caree, mai ales datorită cavaleriei grele a Gărzii și a lancierilor, dar cu prețul pierderii a 40% din elita cavaleriei franceze, inclusiv a comandantului Grenadierilor
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
noștri sunt! Îi am în mână!” Cu toate acestea, Împăratul refuză să îi trimită lui Ney infanteria Gărzii, pentru un atac final, îngrijorat de înaintarea impetuasă a prusacilor. Din fericire pentru generalul englez, Blücher nu va întârzia. Corpul I prusac, comandat de generalul Ziethen, sosit în valuri pe tot răstimpul după-amiezii, era, spre ora 19, cu efective complete pe câmpul de bătălie, acoperind stânga slăbită a lui Wellington. Ducele poate face deci mutarea care va câștiga bătălia: aduce toate trupele de
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
14 și atacurile pe care aceștia le-au lansat împotriva localității erau evenimente de natură să îi producă lui Napoleon cele mai mari îngrijorări. Din această cauză, împăratul a fost nevoit să își indisponibilizeze încă de la începutul după-amiezii Corpul VI comandat de generalul Lobau. Generalul a lansat un atac de succes împotriva primelor elemente prusace aflate în pădurea "Bois de Paris", aflată la est de sat, dar a fost nevoit apoi nevoit să dea treptat înapoi. Corpul său de armată număra
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
număra doar 10 000 de oameni și curând a fost copleșit de cei 20 000 de oameni ai Corpului IV prusac, motiv pentru care împăratul a trimis succesiv, între orele 14 și 19, elemente din Gardă, la început "Tânăra Gardă", comandată de faimosul general Duhesme, apoi elemente de infanterie din "Garda Mijlocie". Satul a fost pierdut și recucerit de câteva ori de către francezi, care au sfărșit prin a-l pierde definitiv în jurul orei 20 atunci când Corpului IV prusac i s-a
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
5 regimente din aceasta (câte un batalion din regimentele 3 și 4 de Grenadieri, cele două ale regimentului 3 de Vânători și un batalion al regimentului 4 de Vânători), totalizând în jur de 2900-3000 de oameni. Primul regiment de Grenadieri, comandat de generalul Petit, este singurul care mai rămâne în rezervă. Atacul începe la vest de La Haye Sainte și Grenadierii și Vânătorii pedeștri din Gardă dau peste cap primele linii inamice și înaintează, sub focul mitraliei, în acordurile faimoasei arii „La
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
de oameni, o cifră de mijloc fiind mai probabilă). Forțele ruse erau împărțite între trei armate principale: "Armata I de vest", sub comanda generalului Mihail Barclay de Tolly) cu aproximativ 159.800 de oameni, "Armata a II-a de vest", comandată de generalul Piotr Ivanovici Bagration, cu aproximativ 62.000 de oameni, și "Armată a III-a de vest", comandată de generalul Alexandr Tormasov, cu aproximativ 58.200 soldați. Existau două armate de rezervă de 65.000, respectiv 47.000 de
Campania din Rusia (1812) () [Corola-website/Science/304428_a_305757]
-
de vest", sub comanda generalului Mihail Barclay de Tolly) cu aproximativ 159.800 de oameni, "Armata a II-a de vest", comandată de generalul Piotr Ivanovici Bagration, cu aproximativ 62.000 de oameni, și "Armată a III-a de vest", comandată de generalul Alexandr Tormasov, cu aproximativ 58.200 soldați. Existau două armate de rezervă de 65.000, respectiv 47.000 de oameni, care sprijineau cele trei armate principale. În fața atacului principal napoleonian erau amplasați apoximativ 392.000 de oameni. În
Campania din Rusia (1812) () [Corola-website/Science/304428_a_305757]
-
Războiului celei de-a Cincea Coaliții, desfășurându-se pe câmpia Marchfeld, în apropierea insulei dunărene Lobau și în dreptul localității Deutsch-Wagram, la 10 km nord-est de Viena. Bătălia a opus o armată franco-germano-italiană, condusă de Împăratul Napoleon I, unei armate austriece, comandate de arhiducele Carol de Austria-Teschen. Cele două zile de lupte s-au încheiat cu victoria decisivă a armatei franco-aliate. În urma insuccesului de la Aspern-Essling (21 - 22 mai 1809), Napoleon rămâne cu armata pe malul drept (meridional) al Dunării și își concentrează
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
a doua zi. Astfel, trupele pe care austriecii le-au avut la dispoziție pentru bătălia de pe 5 - 6 iulie au fost de aproximativ 145 000 de oameni, cu 414 de piese de artilerie. Armata austriacă era împărțită după cum urmează: avangarda, comandată de feldmareșalul Nordmann, Corpul I al lui Bellegarde, Corpul al II-lea al lui Hohenzollern-Hechingen, Corpul al III-lea al lui Kollowrat, Corpul al IV-lea al lui Rosenberg, Corpul al VI-lea al lui Klenau și Corpul de rezervă
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
de infanterie și o divizie de cavalerie, Corpul al II-lea al generalului Oudinot, Corpul al III-lea al mareșalului Davout, Corpul al IV-lea al mareșalului Masséna, Corpul al IX-lea franco-saxon al mareșalului Bernadotte și rezerva de cavalerie comandată de mareșalul Bessières, formată din trei divizii de cavalerie grea ale armatei franceze: divizia de cuirasieri și carabinieri călare a lui Nansouty și diviziile de cuirasieri ale lui Saint-Sulpice și Arrighi (aceasta din urmă a fost detașată în dimineața zilei
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
lui Nansouty și diviziile de cuirasieri ale lui Saint-Sulpice și Arrighi (aceasta din urmă a fost detașată în dimineața zilei de 6 și pusă sub ordinele lui Davout). Acestora li se adăugau două armate de mici dimensiuni: „Armata din Italia”, comandată de viceregele Eugène — cuprinzând Corpul al V-lea al generalului MacDonald, Corpul al VI-lea al generalului Grenier și Garda Regală Italiană a generalului Fontanelli — și, în fine, veteranii „Armatei Dalmației”, de fapt un singur Corp de armată (al XI
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]