10,350 matches
-
și în prezent. La 6 martie 2011, Cox este invitatul lui Patrick Moore în episodul aniversar cu numărul 700 din "The Sky At Night". El a menționat că este fanul de o viață al emisiunii și aceasta a reprezentat o inspirație pentru el în a deveni fizician. La 10 martie 2011, a susținut cel de-al nouălea discurs memorial Douglas Adams. Cox este co-autor la mai multe cărți de fizică printre care "Why does E=mc?" și "The Quantum Universe", alături de
Brian Cox (fizician) () [Corola-website/Science/331213_a_332542]
-
boier și la țăran, la femeie și bărbat, la cei dintâi fără nicio tradițiune, fără gust, fără disciplină, — la cei de al doilea de asemeni fără gust și fără disciplină, dar cu o violentă năzuință de formă națională, — având ca inspirație morală un realism trist, o viață uniformă dar senină a muncitorului de pământ”, potrivit propriei mărturisiri făcute într-o scrisoare din 22 februarie 1893.<ref name="Bucuța 10/1935 131">Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu
Viața la țară () [Corola-website/Science/334021_a_335350]
-
atunci când ambii erau tineri, are o dragoste atât de puternică pentru ea încât chiar și îngerii sunt invidioși. El își păstrează dragostea lui pentru ea, chiar și după moartea ei. Au existat dezbateri cu privire la femeia care a fost sursa de inspirație pentru „Annabel Lee”. Deși au fost sugerate mai multe femei, soția lui Poe, Virginia Eliza Clemm Poe, este una dintre candidatele cele mai credibile. Scris în 1849, poemul a fost publicat abia la scurt timp după moartea lui Poe în
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
Poe pe nume Sarah Elmira Royster credea că poetul a scris poemul în timp ce se gândea la ea și că însuși Poe a spus asta. Sarah Helen Whitman și Sarah Anna Lewis au susținut, de asemenea, că au fost surse de inspirație a poemului. O legendă locală din Charleston, Carolina de Sud spune povestea unui marinar care a întâlnit o femeie pe nume Annabel Lee. Tatăl ei a dezaprobat relația lor, iar cei doi s-au întâlnit pe ascuns într-un cimitir
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
II-lea” din București. Poemul a fost tradus apoi de Dan Botta și publicat în 1963 în volumele "Scrieri alese", editate de Editura pentru Literatură Universală din București, în colecția „Clasicii literaturii universale”. „Annabel Lee” a fost o sursă de inspirație pentru Vladimir Nabokov, mai ales pentru romanul "Lolita" (1955), în care naratorul, fiind copil, se îndrăgostește de bolnava Annabel Leigh „într-un regat lângă mare”. Inițial, Nabokov și-a intitulat romanul "The Kingdom by the Sea". Nabokov l-ar fi
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
pe care le-a auzit de la turnul clopotniță al Fordham University, deoarece Poe a locuit în același cartier în care se afla și universitatea. El se plimba frecvent în jurul campusului universității Fordham, conversând atât cu studenții, cât și cu iezuiții. Inspirația pentru acest poem este adesea atribuită lui Marie Louise Shew, o femeie care l-a ajutat pe Poe să o îngrijească pe soția lui, Virginia, care era pe moarte. Într-o zi, pe când Shew îl vizita pe Poe la cabana
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
a ajutat pe Poe să o îngrijească pe soția lui, Virginia, care era pe moarte. Într-o zi, pe când Shew îl vizita pe Poe la cabana sa din Fordham, New York, Poe trebuia să scrie o poezie, dar nu avea nicio inspirație. În timp ce se gândea, au început să sune clopotele unei biserici aflate în apropiere. Shew ar fi auzit din întâmplare clopote sunând de departe și a sugerat jucăușă să înceapă de acolo, scriind posibil chiar și primul vers al fiecărei strofe
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
Roger Vadim, Louis Malle și Federico Fellini și îi are în rolurile principale pe Alain Delon și Brigitte Bardot. Celelalte două părți au adaptat povestirile „Metzengerstein” și „Never Bet the Devil Your Head” ale lui Poe. El constituie sursa de inspirație a cântecului omonim al formației Smithereens de pe albumul „11” din 1989. Romanul „The American Boy” al lui Andrew Taylor, în care Edgar Allan Poe este un personaj, are câteva scene inspirate din povestirea „William Wilson”. Editora Taika din Brazilia a
William Wilson (povestire) () [Corola-website/Science/334284_a_335613]
-
ele a sugerat că singura vină a articolului era doar lungimea sa excesivă). Povestirea „Moxon's Master” (1909) a lui Ambrose Bierce se referă la un automat care joacă șah. „Jucătorul de șah al lui Maelzel” a fost sursa de inspirație a scurtmetrajului de televiziune "El jugador de ajedrez" sau "Le joueur d'échecs de Maelzel" (1981), regizat de Juan Luis Buñuel și prezentat ca parte a seriei "Histoires extraordinaires" realizate după scrierile lui Poe. Eseul este citat fără a i
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
a fost, în sfârșit, dezlegată! Aerul, ca și pământul, și oceanul, a fost și el cucerit de știință și va ajunge pentru omenire o cale obișnuită și larg deschisă tuturora”. Povestirea ar fi putut fi mai târziu o sursă de inspirație pentru romanul " Ocolul Pământului în 80 de zile" al lui Jules Verne. După cum a subliniat specialistul vernian William Butcher, Verne a fost un admirator timpuriu al lui Poe, iar romanul său "Cinq semaines en ballon" ("Cinci săptămâni în balon") a
Farsa cu balonul () [Corola-website/Science/334338_a_335667]
-
The Broadway Journal", Poe a tipărit o scrisoare de la un medic din New York pe nume Dr. A. Sidney Doane care a povestit o operație chirurgicală efectuată în timp ce pacientul se afla „într-un "somn magnetic"”; scrisoarea a servit ca sursă de inspirație pentru povestirea lui Poe. „” a fost publicată simultan în ediția din 20 decembrie 1845 a "Broadway Journal" și în numărul din decembrie 1845 al ""—această revistă a folosit titlul „The Facts of M. Valdemar's Case”. Ea a fost, de
Faptele în cazul domnului Valdemar () [Corola-website/Science/334319_a_335648]
-
târziu, el va funcționa la revista „Făt-Frumos“, avându-i ca fondatori pe Gheorghe Tutoveanu, Emil Gârleanu, D. Nanu, C. Moldoveanu, Ioan Adam și Alexandru Mândru. Revista își propune să promoveze o literatură cu înalte virtuți educative, bucurându-se, prin exclusivismul inspirației, de întreaga aprobare a lui Nicolae Iorga. Aici, Dumitru Nanu publică, chiar din primul număr al revistei, unele din poeziile sale, de acum cuprizând „acorduri memorabile“, după aprecierea lui George Călinescu. În viață va îndeplini funcții diverse, unele fără legătură
Dumitru Nanu () [Corola-website/Science/334322_a_335651]
-
vieți la rândul ei ..." Producătorii filmului și-au dorit să exploreze ce reprezintă dinozaurii astăzi pentru oameni, și cum sunt reprezentați aceștia în cele mai cunoscute stereotipuri pe care conștiința comună le dezvoltă. Bob Peterson spune: Peterson mai spune că inspirația pentru acest film i-a venit atunci când în copilăria sa a vizitat "Bâlciul din New York din anul 1964" unde a fost fascinat de mai mulți dinozauri animatronici. Titlul filmului poate sugera faptul că dinozaurii sunt malefici. Pe de altă Peter
Bunul Dinozaur () [Corola-website/Science/334392_a_335721]
-
de a realiza o compoziție a fost o schiță a Nașterii Domnului cu ocazia Crăciunului pe care a făcut-o în casa unde locuia cu părinții săi. Führich a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase de la Praga. Primele surse de inspirație pe care Führich le-a avut, au fost litografiile lui Albrecht Dürer și Peter von Cornelius cu care s-a ilustrat opera "Faust" a lui Goethe. Ca urmare a studiilor pe care Führich le-a făcut după aceste litografii a
Joseph von Führich () [Corola-website/Science/335270_a_336599]
-
Similar seriei "Just Cause", dezvoltatorul a încercat să le dea jucătorilor autonomie și libertate, dar și unelte pe care să le folosească pentru crearea propriilor evenimente. Studioul a încercat și să creeze o lume dinamică, prin crearea de "nenumărate evenimente". Inspirația jocului a venit din universul "Mad Max" și nu din filmele seriei. Dezvoltatorul a dezvăluit că a încercat să nu se inspire din alte jocuri postapocaliptice, precum "Fallout", "Rage" și "Borderlands", marea parte dintre ideile pentru joc fiind inspirate din
Mad Max (joc video) () [Corola-website/Science/335280_a_336609]
-
a folosit culori vibrante când a proiectat cerul. În plus, Avalanche Studios a trimit o echipă în Costa Rica pentru a inspecta peisajele și mediul, pentru crearea lumilor a mai multor proiecte open-world și a dorit să folosească rezultatele găsite ca inspirație pentru cerul jocului. Ca și filmele, jocul nu explică originea apocalipsei, ei dorind să creeze "un sentiment de mister" pentru ținut, lăsând jucătorii să-și imagineze cum a ajuns ținutul să arate în acest fel. "Mad Max" folosește motorul grafic
Mad Max (joc video) () [Corola-website/Science/335280_a_336609]
-
vedere iconografic în ce privește complexul de picturi murale de la Săcele, este înlocuirea în totalitate a reprezentărilor de tip bizantin cu motive ale iconografiei occidentale. Există doar trei excepții întruchipate de trei icoane ale Adormirii Maicii Domnului. Izvoarele cele mai prolifice de inspirație ale lui Mișu Popp au fost xilografiile făcute după desenele realizate de Gustave Doré în vederea ilustrării Noului Testament. Există copii directe ("Biciuirea lui Isus" și altele) precum și compoziții adaptate din aceste stampe ("Isus pe muntele măslinilor", "Isus umblând pe mare
Lista picturilor murale din Satulung () [Corola-website/Science/335315_a_336644]
-
mare"). Tot în acest complex pictural se mai vad influențe după stampa lui Jan van Luyken ("Vindecarea ologului") și Rubens ("Luarea de pe cruce"). Printr-o simplă analiză a picturilor murale de la Satulung, nu este foarte greu de remarcat sursele de inspirație ale lui Mișu Popp, picturi de Michelangelo, Leonardo Da Vinci, Rafael, Rembrandt, Peter Paul Rubens, Johann Michael Rothmayr, Jan van Luyken la Gustave Doré. Mișu Popp a preluat de la Rafael atitudinile elegante ale personajelor și frumusețea pură, de la Michelangelo forța
Lista picturilor murale din Satulung () [Corola-website/Science/335315_a_336644]
-
și Michel Simon. Povestea filmului are loc în august 1944, când un membru al rezistenței franceze, Paul Labiche (Lancaster), complotează împotriva colonelului german Franz von Waldheim (Scofield) care încearcă să mute cu trenul în Germania capodoperele de artă furate. Că inspirație pentru scenele de interceptare a trenului au fost evenimentele reale din jurul trenului nr 40044 care a fost atacat și examinat în afara Parisului de către locotenentul Forțelor Franceze Libere Alexandre Rosenberg. "Trenul" a avut încasări de 3 milioane $ în SUA și de
Trenul (film din 1964) () [Corola-website/Science/335308_a_336637]
-
au trimis misiunea fără aprobarea Națiunilor Unite, dar și pentru finalul ei dezastruos - contactul cu misiunea Națiunilor Unite care l-a trimis pe Sandoz înapoi pe Pământ s-a pierdut. De la început, Sandoz consideră misiunea pe Rakhat ca fiind de inspirație divină, mai ales că echipajul era format din prieteni de-ai lui, cu abilități unice, legați fiecare în diverse moduri de Arecibo. După părerea preotului, doar Dumnezeu ar fi putut aduce laolaltă o asemenea combinație perfectă de cunoștințe și experiență
Pasărea Domnului () [Corola-website/Science/335307_a_336636]
-
lui Sandoz. Preotul devine sclavul unui faimos poet-cântăreț, ale cărui melodii atrăseseră atenția pământenilor, conformându-se unei tradiții locale care consideră o onoare starea de dependență față de cineva. Se dovedește astfel că acele cântece considerate de Sandoz a fi de inspirație divină nu erau nimic altceva decât un fel de balade pornografice. La revenirea lui Sandoz pe Pământ, datorită relativității, mulți dintre prietenii săi nu mai trăiesc. Impresia opiniei publice legate de contactul cu civilizațiile de pe Rakhat este negativă. După ce Sandoz
Pasărea Domnului () [Corola-website/Science/335307_a_336636]
-
pe de-o parte, de a produce variații de timbru și sonoritate, necesare menținerii atenției ascultătorilor, iar pe de altă parte, de a puncta discursul poetico-muzical prin separarea diferitelor perioade. Baladele se încheie, de obicei, printr-un joc ales după inspirație din repertoriul obișnuit. Folcloriștii și etnomuzicologii de la Institutul de Folclor care au efectuat cercetări în această zonă au cules și înregistrat importante balade, în numeroase variante, de la rapsozi și lăutari, notabili fiind Marin Pînzaru din Giurgiu, Constantin Mustățea din Vedea
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
profunzimea, ci evită cu grijă rutina, caută noi forme și se gândește mai mult la "frumusețea muzicală" și mai puțin la observarea tradițiilor stabilite cum fac germanii". Ceaikovski a înregistrat progrese rapide și constante la concert deoarece și-a recăpătat inspirația după odihna din Clarens iar lucrarea a fost finalizată în doar o lună având în vedere că partea a doua a fost rescrisă complet (o versiune a părții originale a fost păstrată ca prima din cele trei piese din lucrarea
Concertul pentru vioară (Ceaikovski) () [Corola-website/Science/331535_a_332864]
-
a părăsit orașul și a dispărut definitiv. Biografia lui Villon a rămas, în general, incertă atât din carența de documente, cât și datorită eforturilor de dezinformare strecurată de poet în operele sale. Villon și-a folosit biografia ca sursă de inspirație evident, fără să se simtă obligat să respecte corectitudinea datelor. Din opera sa literară reiese că Villon a avut o viață aventuroasă (el însuși și-a creat un mit de derbedeu, vedeți mai jos cap. Legenda villoniană), devenită celebră și
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
să se simtă obligat să respecte corectitudinea datelor. Din opera sa literară reiese că Villon a avut o viață aventuroasă (el însuși și-a creat un mit de derbedeu, vedeți mai jos cap. Legenda villoniană), devenită celebră și sursă de inspirație pentru artiști, scriitori și muzicieni până în zilele noastre. Lipsa de date biografice precise a făcut loc imaginației romantice. Unul dintre principalii biografi al lui Villon, specialistul în istoria evului mediu francez Jean Favier - profesor emeritus la Sorbona, director general al
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]