10,420 matches
-
om se distruge și um bra prostului gust ne acaparează. Cei mai mulți oameni de cultură, când sunt invitați la televizor, nu fac decât să se plângă și să joace rolul victimei. Cei din televiziuni se simt datori, la rândul lor, săi mângâie miloși pe creștet. Firește, această situație este profitabilă pentru ambele părți: unii trag foloase din statutul de victimă, ceilalți își dovedesc lor înșile și lumii întregi generozitatea și noblețea spirituală. În realitate, cultura nu este suferindă și nici pe moarte
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
și asta se pare că le produce o mare plăcere protagoniștilor. Dacă suntem niște pui de vrabie care au peste optspre zece ani, aflăm că plăcerea poate fi obținută și în alte feluri. De exemplu, există niște doamne care se mângâie cu sârg pe tot cor pul - în timp ce se săpunesc, își dau cu uleiuri sau pur și simplu pe uscat -, și asta se pare că le face să trăiască fericiri profunde. Aceleași fericiri le au și când se dezbracă încet. Cu
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
dovedit un fiasco - de la Tele 7 abc la Privirea. Sau că a fost omul care, la una dintre emisiunile lui, la readus pe scena publică pe Adrian Păunescu și ia refăcut virginitatea (o victimă nevinovată: un domn sensibil, cu barbă, care plângea, mângâiat pe creștet de Florian Pittiș - cum să nu te înmoi în fața unei asemenea apariții?). Sau că, întro altă memorabilă emisiune, ia făcut reclamă lui Stoica și ia îndemnat pe oameni să bage banii în afacerea aceea sigură care era Caritasul
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
este, de fapt, Spiderman, iar Cristian Popescu, Piedone. Excelentă găselniță, trebuie so recunoaștem! Ce făcea tipul: mergea prin piețe, răsturna tarabele amărâților „care comercia li zau produsele în condiții improprii“ (și îi prezenta publicului ca pe niște afaceriști veroși) sau mângâia pe creștet băbuțe nea jutorate. Mai mare dragul să te ia un asemenea personaj sub aripa lui încăpătoare... De la comerțul stradal, Piedone șia extins apoi raza de acțiune. A ajuns chiar și prin unele județe ale țării să se intereseze
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
metafizică. Ulise Înțelege Însă că zeii nu sînt decît un nume ce depinde de noi, cei care știm să numim lucrurile așa cum știm să murim, și preferă să se Întoarcă pentru a muri Într-o insulă reală. În timp ce Calypso Îl mîngîia, i s-a făcut deodată frig și a simțit că pe buzele lui Începea să Înflorească un surîs ca al zeilor. Ulise vorbește despre o nevoie de statornicie pe care fiecare dimineață mi-o reamintește și mie pe acest țărm
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
convinge că În Încercările omului modern de a se reconcilia cu natura triumfă nostalgia unui suflet dornic să-și regăsească ingenuitatea, să se azvîrle În iarba pe care a uitat-o, să cutreiere potecile pe care le-a părăsit, să mîngîie arborii pe care i-a trădat, chiar dacă spuma mării nu mai are nici o legătură cu zeii, iar Homer e citit mai mult În rezumate școlare... Mă Îndoiesc de exactitatea afirmației lui Burckhardt după care grecii au izbutit să vadă un
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cîntecele lui Marsyas, după ce l-a văzut jupuit ca un țap. Și nimeni nu poate crede că aceste Întîmplări trebuiau să se petreacă astfel. Apolo n-are de partea sa nici măcar bestialitatea. El a ucis la fel cum ar fi mîngîiat. Și a ascultat urletele lui Marsyas la fel cum Îi ascultase mai Înainte cîntecul. SÎngele silenului vărsat În iarbă nu l-a Împiedicat să se poarte ca și cum iubise acolo o nimfă. Și-a luat arcul și lira și a plecat
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
lui Pygmalion și a inspirat viață pietrei din care s-a Încarnat frumoasa Galateea. Lucrurile sînt totuși mult mai clare dacă facem abstracție de zeiță. Cum ar spune Rousseau, Pygmalion preferă minciuna descoperită de el unui adevăr descoperit de altul. MÎngîind statuia, degetele sale așteaptă Înfiorate ca piatra sa Înceapă să palpite și să devină carne omenească. El ne declară astfel cu pasiune că Încrederea grecilor În sculptură mergea pînă acolo Încît o socoteau capabilă mai mult decît să imite viața
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dragostea. Darul lui Apolo este de o nesfîrșită cruzime și trebuie să ignor sau să refuz această profeție care ia totul fără să dea nimic În schimb. Să mă acuz că vreau astfel o fericire lipsită de puterea de a mîngîia, de a Înțelege și de a suferi? O fericire care Închide ochii să rămînă singură? Pe măsură ce aș asculta glasul fierbinte și posomorit al Cassandrei, aș vedea tot mai clar că ea stă cu mîinile goale, Într-o așteptare fără iluzii
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
lăsîndu-l să se mistuie. Și mie, de cîte ori mă trezesc, mi se pare că un tăciune se reaprinde, mistuindu-se. Ar trebui să murmur fericit simțind lumina apăsîndu-mi pleoapele: cît de frumoase sînt toate În jurul meu! Dar În loc să mă mîngîie, lumina mă strînge de gît ca o gheară albă, aducîndu-mi aminte că Îmbătrîitesc și voi muri. În schimb, zeița mea mută nu mă Întreabă nimic și nu-mi amintește nimic. Ea doar mă duce de mînă În poiana aceea străvezie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
timpul. Ce-i pasă unui măslin că Îmbătrînește și Într-o zi va fi smuls de vînt din rădăcini? El se bucură acum de lumina care Îi răsfață crengile, de ploaia care-i udă rădăcinile și de vîntul care-i mîngîie frunzele seara. CÎnd va fi doborît, se va usca, asta e tot. Asta e ce caut În poiana unde mă duce zeița. Stăm acolo În iarba luminoasă toată noaptea și-mi dau seama că și zeița are nevoie de mine
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
că primejdia cea mai mare nu este voința lui Creon, ci amintirea lucrurilor trăite care mă Îndeamnă să fug de moarte. Dar nu pot. Tocmai pentru că iubesc soarele care se joacă În coroanele măslinilor și praful cald care mi-a mîngîiat tălpile cîtă vreme am rătăcit cu tatăl meu, nu pot să Înfrunt umilința de a le pierde altfel decît murind. Presărînd țărînă pe trupul mort al bietului meu frate, n-am făcut-o numai pentru el. Poate că am făcut
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ciuma la Paris. Doctorul Frago și Pelerinul voiră să meargă să vadă casa și luară cu ei o femeie foarte pricepută; aceasta, intrând în casă, spuse că era ciumă. Pelerinul voi și el să intre și, găsind un bolnav, îl mângâie, atingându-i rana cu mâna. După ce îl mângâie și-l îmbărbătă puțin, plecă singur. Începu să-l doară mâna, încât credea că are ciumă, și această închipuire era atât de vie încât n-o putea înfrânge. Atunci, cu un gest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
să meargă să vadă casa și luară cu ei o femeie foarte pricepută; aceasta, intrând în casă, spuse că era ciumă. Pelerinul voi și el să intre și, găsind un bolnav, îl mângâie, atingându-i rana cu mâna. După ce îl mângâie și-l îmbărbătă puțin, plecă singur. Începu să-l doară mâna, încât credea că are ciumă, și această închipuire era atât de vie încât n-o putea înfrânge. Atunci, cu un gest hotărât, își vârî palma întreagă în gură, spunându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
iute, încât Favre, însoțitorul său, nu reușea să țină pasul cu el. În timpul acestei călătorii, primi de la Dumnezeu încredințarea - și-i spuse lui Favre - că însoțitorul său nu va muri de acea boală. Când sosiră în Bassano, bolnavul fu foarte mângâiat și se vindecă în scurt timp. Apoi se întoarseră la Vicenza și rămaseră acolo toți zece pentru o vreme. Unii dintre ei mergeau să ceară de pomană prin împrejurimi. „La Roma, vă voi fi binevoitor” 96. Trecuse anul și, negăsind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a suferit mult: era mândru dar modest, aspru dar bun. Și-a ostoit suferințele în artele frumoase. Personalitate de incontestabilă complexitate, este cunoscut în cercurile iubitorilor de frumos ca talentat violonist și lutier, pictor și poet inspirat. Culoarea pânzelor sale mângâie retina iar versurile nu suferă modificări. Ca om înzestrat cu o vastă experiență de viață și de adevărat creștin avea pudoarea binelui ce îl făcea. Creatorul, care i-a dăruit facultăți de excepție, i-a îngăduit să aducă în lumina
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
persoană impunătoare, rece, mergea direct la țintă fără a ține cont de dorința celeilalte persoane în privința acestui lucru. Își pierduse tot farmecul pe care îl avusese atunci când o ceruse de soție. Nu mai știa demult cum se sărută sau se mângâie o femeie. La acest capitol nu excela nici înainte, nici după, considerându-l un fleac. Ar fi trebuit să știe că lucrurile mărunte dau sens vieții. Pentru el, ceea ce adăpostise între cei patru pereți reprezenta totul și nu înțelegea că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o mână bărbia și era gata s-o sărute. Lăsându-și mâinile în jos, o strânse ușor în brațe, ridicând-o deasupra pământului cât putuse de tare. Ea își lăsă capul pe umărul lui fără a scoate vreun cuvânt. Îi mângâia părul care nu era deloc ciufulit și-i zise:Miroși foarte frumos. - Ar fi trebuit să miros altfel? Oricum îți mulțumesc. - Vreau să știi că te plac, vreau să-ți spun că-mi place de tine. Vino mai aproape, vreau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de școală. A doua zi la careu era scoasă în față și dată ca exemplu negativ. Își mai aminti când era însărcinată cu Nicky și venea la o prăjitură, iar Carlina îi spusese că va avea un băiat și-i mângâiase burta. Era șocată până în adâncul sufletului, se clătina de parcă ar fi primit o lovitură în obraz sau în inimă. Ce surpriză îi oferise? În momentul acela de stânjeneală îl vedea pe Valentin ca pe unul care avea nevoie să fie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dar era îngăduit și de unul și de celălalt. El o săruta, ea gemea sub sărutul lui, sub buzele lui calde și dulci ce o striveau necontenit. Îi trecură degetele din nou prin părul ei mătăsos, apoi se coborî ușor, mângâindu-i tot corpul, continuând s-o sărute. Jarul din ochișorii lui adânci și cu cel încins al ochilor ei se întâlniră și se topiră precum se topește roua unei dimineți în arșița soarelui, sau spuma unei mări în amurgul serii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
stinse cu grijă lumina, apoi puse în două pahare câteva cuburi de gheață peste care turnă dintr-o sticlă licoarea galbenă, acidulată cu marca lor preferată. Dar, înainte de a electriza cele două pahare, bărbatul se apropia de ea zâmbind. Îi mângâie părul domol și-i spuse că viața e lungă și abia acum începe, că va mai cunoaște și alte nopți ca aceasta și că femeia de cele mai multe ori naște plăcerea într-un fel sau altul. Ea, la rândul ei, îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
părul domol și-i spuse că viața e lungă și abia acum începe, că va mai cunoaște și alte nopți ca aceasta și că femeia de cele mai multe ori naște plăcerea într-un fel sau altul. Ea, la rândul ei, îi mângâie umerii și-i spuse cu siguranță în glas: „Te iubesc mult!” În următoarea clipă se sărutară pe gură, apoi pe ochii și în cele din urmă pe tot corpul. Vocea lui devenise inegală în timp ce buzele fierbinți și umede nu vroiau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca o ștafetă plină de lumină, așezată la o fereastră în timpul nopților. Se poate întâmpla ca uneori să nu fie observată lumina reală a unei mame iar copiii să fie înzestrați cu o lumină mai puternică, o lumină care va mângâia bătrânețea mamei atumci când neputința anilor va veni pe nesimțite. Dacă nu vor fi nici una nici alta, de vină va fi lovitura destinului, un capriciu al hazardului, o fantezie a sorții care nu face decât să fii aruncat din rândul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
că trebuie să plec mi se frânge inima. Fără tine nimic nu mai e la fel ca atunci când erai sănătos, când scoteai cu găleata vin și ni-l puneai la toți în față fără restricție, când ne ajutai și ne mângâiai și te rugai de noi să nu te facem de rușine dacă suntem fără mamă. - Ai dreptate, dar ce pot să mai fac? Boala mea s-a agravat, iar medicamentele nu-și mai fac efectul. Tu să ai grijă de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
interdicție. Așa-i viața cu rele și bune, într-o continuă mișcare. - Ai dreptate, zise blondul cu o privire ce nu părea deloc înșelătoare. Era o privire blândă și moale, iar răsuflarea lui părea caldă ca o boare care îți mângâie obrajii. În ochii lui, Carlina era o femeie fermecătoare, iar în acel moment i se părea că și cerul și pământul participă la bucuria lui, însă Carlinei i se păru că ochii lui albaștri erau amari și plini de o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]