10,273 matches
-
vacarmul de-afară. Am încercat (recunosc) să le evit, înfundîndu-mi chiar urechile cu vată, dar... Prin geamurile duble ale atelierului din Armeană continuau să răzbată stridențele acestei lumi noi românești. De nerecunoscut. Mi-e dor de "iarna" aceea de demult, pictată de Craiu: om și cal, în același pas, prin zăpada proaspătă, grea, purificatoare. Eterna zăpadă a pămîntului românesc. Alintării lui Arthur Rimbaud: "Mi-e teamă de iarnă pentru că e anotimpul confortului", i-aș putea juxtapune propria-mi alintătură: " Nu mi-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe cerul înstelat de deasupra patriei. Ce tot ai, dom'le, cu Iliescu? sînt întrebat, jumătate glumă, jumătate serios. Și ca întrebarea să aibă și-un moț, urmează, de fapt, schepsisul ei: ești în criză de subiecte? nu mai poți picta? N-am nimic cu Iliescu, răspund, cu omul Iliescu, deși, fie vorba între noi, nu pot despărți total ființa din carne și oase de faptele ei (intervine imediat determinismul meu de serviciu). Numai făptura asta putea face ce face. Dar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
păcate, nimic, pare-se, nu mai poate clinti anuala bălăcire. E deja "tradițională". Ascuns în atelierul de pe Armeană (cu vată în urechi), am găsit în paginile... de închisoare, din 1912, ale unui mare pictor austriac, expresionistul Egon Schiele, pasajul: "Am pictat patul de campanie din celulă. În centru, în cenușiul murdar al păturilor, o portocală strălucitoare, adusă de V., singurul punct luminos din toată încăperea. Mica pată de culoare mi-a făcut nespus de bine". Bat străzile dragului oraș atît de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
că-mi venea să-mi ridic gulerul de la haină". Renoir despre Chardin: "Chardin este un pisălog. A făcut naturi moarte frumușele...". Courbet, marele maestru, rugat să vadă un Christ făcut de un începător: "Dumneata îl cunoști pe Christos? De ce nu pictezi mai degrabă portretul tatălui dumitale?" Renoir, mutat recent pe malul drept al Senei, îl citează pe Degas care spusese despre Fantin-Latour: "Da, desigur, face lucruri bune. Dar ce păcat că se simte la el malul stîng!" Degas către Renoir, apropo
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
un impunător tratat, Paraliziile nervului facial. Titlul e plasat pe un detaliu din Hieronymus Bosch (1450-1516), fețe dintre cele mai grotești: "un burlesc sinistru" (Pierre du Colombier). Pe cît de ingenioasă pare soluția tipografică, pe atît de problematică alăturarea faciesurilor pictate de diagnosticele medicale. Oricum, Bosch nu a avut în vedere o investigare... maxilo-facială. A pictat și atît. Cît privește soluția tipografică, e de recurs mai degrabă la proverbul flamand circulînd în vremea pictorului și chiar ilustrat de acesta: "Lumea e
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
1450-1516), fețe dintre cele mai grotești: "un burlesc sinistru" (Pierre du Colombier). Pe cît de ingenioasă pare soluția tipografică, pe atît de problematică alăturarea faciesurilor pictate de diagnosticele medicale. Oricum, Bosch nu a avut în vedere o investigare... maxilo-facială. A pictat și atît. Cît privește soluția tipografică, e de recurs mai degrabă la proverbul flamand circulînd în vremea pictorului și chiar ilustrat de acesta: "Lumea e un stog de fîn; fiecare ia cît poate". După ce, prin anii optzeci, strada de promenadă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
unei antinomii stînga/dreapta, atunci Vadim a dat magistrala lovitură, uitînd pur și simplu de stînga lui (ceaușistă) și plasîndu-se, voios, într-o dreaptă (extremistă). Ce vreți, se plictisise și el! Schimbarea cum bate vîntul. De la răsărit. De la apus. A pictat, o parte din viață, ca Repin. Și n-a dus-o rău: a stat excelent cu purpuria "comandă socială". La micul dezgheț (cu voie de la poliție) a schimbat macazul: a pictat ca, pardon, Klee. Dar n-a mai dus-o
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Schimbarea cum bate vîntul. De la răsărit. De la apus. A pictat, o parte din viață, ca Repin. Și n-a dus-o rău: a stat excelent cu purpuria "comandă socială". La micul dezgheț (cu voie de la poliție) a schimbat macazul: a pictat ca, pardon, Klee. Dar n-a mai dus-o tot așa de bine. Acum a revenit la Repin, iar la ușa atelierului său clienții stau la coadă ca la coadă. Dacă (îndrăznesc să spun) nu e, cumva, carență de caracter
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
au dat acestor iubiței killeri chilugi în negru puterea pistolului de la șold. Singura care a ignorat infatuatele fudulii pictoricești (și a făcut-o magistral în pînzele ei valpurgice) a fost Magdalena Rădulescu. Numai că fără să-și dea seama a pictat obsesiv armăsari. Da, dar armăsarii ăștia sînt călăriți și-a dat ea bine seama de femei... Cînd, în 1910, Anna Brâncoveanu de Noailles primește premiul Academiei Franceze pentru debut (Inimi fără număr în una), galantul Marcel Proust își încheie scrisoarea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
încît i-aș lipi ei înseși, stilistic vorbind, eticheta homosexuală. Ceea ce nu se poate întîmpla în cazul portretului pe care, la rîndu-mi, i l-am făcut autorului depravatelor Sodoma și Gomora acum zece ani. Lucid detașat de eticheta consacrată, am pictat un Proust în tonalitate... amuzată: față vag melancolică (melancolia bolnăviciosului care, totuși, seara făcea, invariabil, vizite galante), floare roșie, mare, la butonieră (sîngele care hrănește capilarele rușinoase), canotiera la modă (agățată emblematic în cuierul ce-i atinge umărul), degetele mari
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
școală, cea interbelică, de la Baia Mare. Cu adevărat faimoasă în epocă, dar, tot așa, exacerbînd un clișeu denominativ și făcîndu-l, iată, cu trecerea timpului, caduc. Mult mai sus și mult mai departe, numita Școală olandeză a secolului XVII. Dar Hals a pictat ca Rembrandt? Ca Vermeer? Nu, desigur. Apoi, cea flamandă, a aceluiași secol, cu Rubens, Snyders, Jordaens, Van Dyck, atît de genial diferiți.Cum să încorporezi pe atît de inegalii și atît de diferiții Guardi, Longhi, Canaletto și Tiepolo în așa-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
perfid-comunist împotriva tradiționalului stat monarhic românesc. Impostorii uitînd însă că atipicul bărbat încoronat era, înainte de toate, un hiperinteligent și un ctitor de înaltă cultură. Din cogitațiile care au făcut epocă (locală) și care, iată, ne trezesc dulci nostalgii: "marea pictură pictată cu lupa"... Îți mai aduci aminte, Mihai Ursachi, cum ne fredona (patriotic) inubliabilul amator cultural Pahopol, la Sulina?: "Marea salută Româniiia"? Oricîtă Dunăre s-ar mai vărsa în mare, mirificul nostru litoral va mirosi de-a pururi a mici. Spuneți
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de relâche rectoral să-i mărturisesc mult îngăduitorului Steve ceva din propria-mi împătimită strategie de lector (lectura unui pictor, la urma urmei!). Pomenindu-i, ca start personal, pe Virginia Woolf și pe James Joyce pe care i-am și pictat cu îndrăcită acribie ironică și trecînd prin Iris Murdoch, John Fowles, David Lodge, m-am oprit, finalmente, la figurile de top actual unul internațional, se-nțelege din care nu pot lipsi (aceiași incomparabili englezi): Julian Barnes, Ian McEwan, Jonathan Coe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
la o recentă premieră și nu mult după ridicarea cortinei, văd personajul shakespearian trecînd de la o statuie la alta dalbe fecioare în carne și oase, în rol, nu-i așa, de statui și, cu paleta de pictor în stînga, le pictează cu dreapta. Un fel de Pygmalion UAP. Mai trec niște minute și, după fofilarea pinguinată a unui Charlot, intră în rol un mobil ciripind zapp on line între alte două arătări shakespeariene. Se poartă. Ies, promițîndu-mi să revin cu disponibilitate
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe-atunci vitalul act al instalării șevaletului în natură. Nu e de omis, desigur, hedonismul comod care motiva întrucîtva acest gen de peisaj. Era, fără doar și poate, mai lesne(a) să te așezi pe trepied și să începi să pictezi ce deja îți decupaseși din ce vedeai. Nici vorbă, compoziția, ca gen autonom, îți punea alte probleme, mult mai complicate, se-nțelege. Pleinairiștii ieșeni au încercat onest să se implice și compozițional, faima lor a rămas însă una predominant peisagistică
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
sub care întrezăresc vascularizări opaline, mă îmbie să-i fac măcar un desen. Îi și mărturisesc, după ce mă-ntreabă de ce-o... analizez așa. Acceptă să vină la atelier, nu înainte însă de a-și arăta mirarea: Cum, se mai pictează după model??; pictura nouă trăiește doar din propriile-i seve, nu? Pronunță seve cum ar pronunța osînze. Își mai joacă, o secundă, inocența: și ce trebuie să fac, dacă vin? Cum ce trebuie? vii (după fiecare detaliu ea spune așa
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
toți ceilalți." Da, dar n-ar mai fi fost Picasso, zicem noi în cinică notă picassiană. Și numai Picasso ar fi putut emite atare perlă genuină: "La opt ani, eram Rafael. Mi-a trebuit o viață întreagă ca să ajung să pictez ca un copil". Și tot numai el, diavolul absolutului plastic, jucîndu-se demiurgic: Cînd nu am albastru, pun niște roșu". Sublimități și cruzimi. Avînd imensa șansă a consemnării lor de către o providențială nepoată. (Sînt în căutarea unei astfel de nepoate.) 23
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cu Regele, în acordurile spiciului despre... cultura de masă tot s-a putut. Să sperăm că a avut rostul încununării unui (totuși) sfîrșit de interminabile mandate. Cortina! De-o viață sînt nedespărțiți: unul scrie poezie și poartă barbă roșie, celălalt pictează și se poartă spîn. Amîndurora le plac femeile (asta, ca să nu se creadă că ar fi, cumva..., deviaționiști). Singurul loc în care muzele se întîlnesc și-și vorbesc este Bolta Rece. Chirița, înfrigurată de sosirea iminentă a oficeriului, își expediază
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Eu, singurul, știu. 15 iunie După prima... ședință de desen, pe Loara, euforizat, îmi spăl (histrionic) mîinile de cărbune cu apă din fluviu. Chiuveta aseptică din atelieru-mi de pe Armeană e la o distanță de 2372 km. În patria pleinairismului, V. pictează tablouașe după ilustrate. Nu ar fi chiar crimă: Utrillo însuși a făcut-o, subtilizîndu-și magistral stratagema. Un ieșean din vechea boemă, minunatul pictor Craiu, mi-a arătat, într-o zi, o pictură cu Leningradul: el, care nu ieșise niciodată (ca
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
din oportunism structural în formațiunile care au întovărășit îndeaproape propaganda. Dacă nu s-au putut salva prin calitatea intrinsecă a picturii, au decăzut în piese artizanale, cărora le-au lipit titluri zornăitoare. Un pictor onorabil ca Bunescu, după ce, înaintea războiului, pictase extrem de consistente "colțuri" bucureștene, s-a dezlănțuit, în anii ascensiunii comunismului, în peisaje false, care nici brumă din măiestria veche nu mai păstraseră. Parcul circului se numea unul din ele cu blocuri-calup, în care cu greu îl mai puteai regăsi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fără fond. Angheluță nu găsise altă soluție de titrare a unui cîmp bucățelit geometric decît comoda Pămînturile Gospodăriei. Portretul unei femei oarecare, nici măcar cu ambiția simbolisticii reducționiste, se numea, într-un prim puseu naționalist-comunist, Româncă și aparținea lui Vînătoru. Musceleanu picta, impersonal, o Pionieră. Hălăucescu, expertă în baraje, siluia acuarela într-un Baraj de la Bicaz. Mărginean, mult mai tîrziu și fără timorările predecesorilor, picta ritos, nici mai mult, nici mai puțin, casa memorială din Scornicești. Însuși Ghiață uita parcă de moliciunile
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cu ambiția simbolisticii reducționiste, se numea, într-un prim puseu naționalist-comunist, Româncă și aparținea lui Vînătoru. Musceleanu picta, impersonal, o Pionieră. Hălăucescu, expertă în baraje, siluia acuarela într-un Baraj de la Bicaz. Mărginean, mult mai tîrziu și fără timorările predecesorilor, picta ritos, nici mai mult, nici mai puțin, casa memorială din Scornicești. Însuși Ghiață uita parcă de moliciunile de scoarță ale vechii lui picturi și semna o, de nerecunoscut, pînză, Construcții noi în București. Dar în situația maestrului deja clasicizat se
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
obligativitatea lipirii titlului. Între formele de stres generalizat, care bîntuiau, în anii stalinismului autohton, breasla, unele îmbrăcau haina derutei duioase. O intervenție speriată ca cea a ieșeanului Popa, care făcuse pictură serioasă la Paris, cu André Lhote: ce se mai pictează, dragă? stîrnea un fel de compasiune veselă, pictorul fiind recunoscut și ca hîtru cozeur. Între vrafurile de cartoane ale celuilalt mare ieșean, Craiu, se afla, la subită îndemînă, o mapă aproape mistică pe care scria activitate. Pictorul, unul din ultimii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
la subită îndemînă, o mapă aproape mistică pe care scria activitate. Pictorul, unul din ultimii romantici ai orașului, care, în timp ce-ți cînta la vioară, îți putea relata mondenități cu filosoful Conta sau cu dispăruții lăutari ai locantelor ieșene, picta și el, de bonton, peisaj industrial: aceeași și aceeași fabrică de frînghii din spatele casei lui, văzută din varii unghiuri. Mapa mistică, gestionată de mama candidului pictor, era burdușită cu imaginea multiplicată a obiectivului socialist. Ea era înfățișată, demonstrativ, celor care
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
zaveră autohtonă. Și pentru că tot se află pe patul deja pomenit, pictorul să se gîndească, o secundă comparativ și la pictură. Aici lucrurile par (doar par) mai simple. În sensul că, practic, nu există o discrepanță problematică între ce se pictează într-un Iași depășind, în sfîrșit, cantonarea în lirismul edulcorat, suficient cîndva sieși. De care a beneficiat, perfid prostește, comunismul local. Nu și cei cîțiva maeștri de certă vocație, nevoiți a-i da cezarului roșu ce-i era de dat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]