10,865 matches
-
prin tipărirea unei ediții critice în 1989 (conținând reproducerea în facsimil a textului original însoțită în paralel de transpunerea lui în alfabet latin), în care autorii studiului introductiv arată că aceasta este "întâiul manual sistematic din istoria școlilor românești din Principatul transilvănean - căci Bucoavna de la Bălgrad întrunește condițiile unei astfel de lucrări" (Mârza și Călugăru, 1989, p. 37). Scrisă, desigur, cu litere chirilice ("buchii", de unde și numele de "bucoavnă"), cartea era menită să îi introducă pe puținii învățăcei în tehnica buchisirii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de bucoavne și mai apoi de abecedare își face apariția manualul de istorie ca instrument pedagogic și vehicul ideologic. Primul manual de istorie din literatura didactică românească apare în 1839, sub semnătura lui Florian Aaron cu titlul Manual de istoria Principatului României. Titlul este înșelător, întrucât prin "România", F. Aaron se referă strict la Țara Românească, Manualul de istoria Principatului României fiind o sinteză a celor trei volume publicate între 1835 și 1838 a lucrării sale Idee repede de istoria Prințipatului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Primul manual de istorie din literatura didactică românească apare în 1839, sub semnătura lui Florian Aaron cu titlul Manual de istoria Principatului României. Titlul este înșelător, întrucât prin "România", F. Aaron se referă strict la Țara Românească, Manualul de istoria Principatului României fiind o sinteză a celor trei volume publicate între 1835 și 1838 a lucrării sale Idee repede de istoria Prințipatului Țării Românești. În Moldova, primul manual de istorie apare în 1845 sub titlul Manual de istoria Principatului Moldavei, autorul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de istoria Principatului României fiind o sinteză a celor trei volume publicate între 1835 și 1838 a lucrării sale Idee repede de istoria Prințipatului Țării Românești. În Moldova, primul manual de istorie apare în 1845 sub titlul Manual de istoria Principatului Moldavei, autorul fiind Ioan Albineț. În Transilvania, primul manual de istorie avea să apară mai târziu, abia în 1865, cu titlul Elemente de istoria Transilvaniei pentru învățătorii și școalele populare române, sub semnătura lui Ioan V. Rusu. În Ardeal, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
istoria Transilvaniei pentru învățătorii și școalele populare române, sub semnătura lui Ioan V. Rusu. În Ardeal, în ciuda faptului că Școala Ardeleană a dat startul educației în spirit militantist național, evoluția literaturii didactice a fost cu câțiva pași în urma celei din principate, datorită cenzurii exercitate de autoritățe imperiale, de Dieta transilvană și ulterior de guvernul maghiar. Publicațiile didactice ale intelectualității ardelene au văzut lumina tiparului dincolo de munți, cum a fost cazul volumelor redactate de August Treboniu Laurian, care a publicat în Moldova
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
român (ediția a patra). Istoricește, Țările Române au evoluat în cadre distincte de statalitate. Numitorul politic comun împărtășit de toate cele trei țări române pe durata secolului al XVIII-lea consistă în statutul lor de state vasale (suzeranitate otomană în principatele dunărene, habsburgică în Transilvania începând cu 1699, respectiv în Bucovina din 1774). În Moldova și Țara Românească, regimurile fanariote instalate în 1711, respectiv în 1716, dincolo de înăsprirea dominației otomane, au precipitat eforturile de centralizare a autorității statale. În special începând
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
respectiv în 1716, dincolo de înăsprirea dominației otomane, au precipitat eforturile de centralizare a autorității statale. În special începând cu deceniul al șaptelea al secolului al XVIII-lea, prin acțiunile întreprinse de unii fanarioți precum Alexandru Vodă Ipsilanti sau Nicolae Mavrocordat, principatele danubiene au cunoscut un proces amplu de raționalizare a instituțiilor vieții publice și politice. Prin reforme succesive, fanarioții au declanșat procesul de organizare a guvernării pe baze raționale, de concentrare și centralizare a puterii în figura domnitorului, de extindere a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. 15). Rămas în conștiința istorică românească mai degrabă ca "sistema fatală" care "a supt măduva țării", făcând ca "nefericirea țării rumânești să ajungă la vârf", "veacul de durere" al epocii fanariote ascunde un amplu proces modernizator suferit de societățile principatelor dunărene (Aaron, 1835, pp. xviii, xii). Corectând astigmatismele opticii naționaliste, F. Constantiniu (2011) pledează pentru ideea că "secolul fanariot" (1711-1821) ar putea fi numit, dacă ar fi privit dintr-un alt unghi, "secolul reformelor" (p. 180), ținând cont de amploarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
184), trebuie găsiți germenii organizării moderne a statalității românești. Cam în aceeași perioadă, care poate fi datată mai precis în Tratatul de la Kuciuk- Kainargi din 1774 încheiat între Rusia și Imperiul Otoman, poate fi stabilită inițierea mișcării de glisando a principatelor danubiene, care vor ieși progresiv de sub dominația otomană pentru a intra tot mai adânc în sfera de influență rusească. Regimurile fanariote au fost înlăturate de către Poartă în urma Răscoalei de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, înregimentată inițial războiului elen de independență
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Țărilor Române. Revendicările autonomiei naționale atât față de Poartă, cât și față de greci a aruncat în conflict pe pandurii lui Tudor și revoluționarii lui Ipsilanti, fapt care, alături de lipsa sprijinului rusesc, este responsabil pentru eșecul mișcării de emancipare. Singurul câștig pentru principatele danubiene în urma răscoalei de la 1821 a fost restaurarea principiului domnitorilor pământeni. De asemenea, suzeranitatea otomană a fost temperată de intrarea celor două țări române sub protectorat rus. Influența rusă va fi continuu amplificată. Convenția de la Akkerman, din 7 octombrie 1826
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pământeni. De asemenea, suzeranitatea otomană a fost temperată de intrarea celor două țări române sub protectorat rus. Influența rusă va fi continuu amplificată. Convenția de la Akkerman, din 7 octombrie 1826, consfințește prerogativele Rusiei și calitatea sa de putere protectoare în principatele danubiene. Iar Tratatul de la Adrianopol, încheiat cu ocazia victoriei Rusiei în războiul ruso-turc din 1828-1829, a marcat ieșirea economică și politică a principatelor de sub dominația otomană și absorbirea lor în aria de influență rusă. Sub guvernarea lui Pavel Kiselev, influența
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Convenția de la Akkerman, din 7 octombrie 1826, consfințește prerogativele Rusiei și calitatea sa de putere protectoare în principatele danubiene. Iar Tratatul de la Adrianopol, încheiat cu ocazia victoriei Rusiei în războiul ruso-turc din 1828-1829, a marcat ieșirea economică și politică a principatelor de sub dominația otomană și absorbirea lor în aria de influență rusă. Sub guvernarea lui Pavel Kiselev, influența rusă s-a afirmat prin redactarea Regulamentului organic, intrat în vigoare în 1831 în Țara Românească, respectiv în 1832 în Moldova, document care
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aria de influență rusă. Sub guvernarea lui Pavel Kiselev, influența rusă s-a afirmat prin redactarea Regulamentului organic, intrat în vigoare în 1831 în Țara Românească, respectiv în 1832 în Moldova, document care a așezat cadrul legislativ pentru cele două principate. Scopul Regulamentelor a fost îndoit: de a raționaliza și reforma instituțiile consacrate ale vieții politice românești fără să perturbe ordinea socio-politică existentă și să așeze bazele legislative pentru omogenizarea instituțională a celor două principate dunărene (Hitchins, 1998, p. 203). Inovațiile
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
așezat cadrul legislativ pentru cele două principate. Scopul Regulamentelor a fost îndoit: de a raționaliza și reforma instituțiile consacrate ale vieții politice românești fără să perturbe ordinea socio-politică existentă și să așeze bazele legislative pentru omogenizarea instituțională a celor două principate dunărene (Hitchins, 1998, p. 203). Inovațiile introduse de Regulamente (cum ar fi de exemplu principiul separării puterilor în stat) nu ținteau la revoluționarea vieții publice, ci, dimpotrivă, la o paradoxală modernizare în cadrele tradiției. După cum remarcă și K. Hitchins, unul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-le pe baza ideii "drepturile inerente ale comunității etnice la autodeterminare" (p. 285). Fragmentarea statală a Țărilor Române a făcut ca revendicările să aibă o coloratură locală, în funcție de circumstanțele zonale. Pe lângă dimensiunea sa socială, asupra căreia nu vom stărui, în principatele danubiene, revoluționarii au urmărit să iasă de sub protectoratul rusesc, iar în Ardeal ei au căutat să dobândească autonomie națională și drepturi colective în cadrul unui Imperiu Habsburgic federalizat. În Moldova, Dorințele Partidei Naționale din Moldova, documentul-program redactat de Mihail Kogălniceanu după
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
unui Imperiu Habsburgic federalizat. În Moldova, Dorințele Partidei Naționale din Moldova, documentul-program redactat de Mihail Kogălniceanu după arestarea fruntașilor mișcării de către domnitorul Mihail Sturdza, specifica explicit printre revendicări "Unirea Moldovei cu Țara Romănească". Apreciată ca fiind "cununa" tuturor reformelor, unirea principatelor este descrisă drept "cheia bolței fără de care s-ar prăbuși tot edificiul național" (Kogălniceanu, 1883, p. 31). Același deziderat de unificare statală a celor două principate dunărene este exprimat și de documentul redactat de revoluționarii moldoveni V. Alecsandri și A
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
printre revendicări "Unirea Moldovei cu Țara Romănească". Apreciată ca fiind "cununa" tuturor reformelor, unirea principatelor este descrisă drept "cheia bolței fără de care s-ar prăbuși tot edificiul național" (Kogălniceanu, 1883, p. 31). Același deziderat de unificare statală a celor două principate dunărene este exprimat și de documentul redactat de revoluționarii moldoveni V. Alecsandri și A. Russo refugiați la Brașov sub titlul Principiile noastre pentru reformarea patriei, în care unirea Moldovei și Țării Românești completează tabloul cererilor cu caracter social-democratic. Fără să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
împotriva revoluționarilor maghiari declanșat în Imperiul austriac. În pofida înfrângerii mișcărilor pașoptiste din Țările Române, programul politic care le-a propulsat va rămâne gestant în conștiința românească, împlinindu-se în unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859. Intervenția armată ruso-turcă în principate a reprimat guvernul revoluționar de la București, fapt urmat de restaurația ordinii regulamentare. Revoluționarii români, indezirabili, s-au refugiat în Occident, de unde au orchestrat o campanie intensă de informare cu privire la situația celor două țări române și de promovare a agendei unioniste
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
informare cu privire la situația celor două țări române și de promovare a agendei unioniste. În același timp, deznodământul Războiului Crimeii (1853-1856) soldat cu înfrângerea Rusiei (devenită "jandarmul Europei"), a bulversat raportul de forțe geopolitic, creând o breșă nesperată pentru ideea unirii principatelor danubiene. Trecute sub regimul garanției colective a Marilor Puteri, dar rămânând sub suzeranitate otomană, autonomia politică a principatelor și securitatea comercială pe Dunăre (principalul flux cerealier) au devenit o chestiune de interes european. Tratatul de pace de la Paris (1856) mai
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Crimeii (1853-1856) soldat cu înfrângerea Rusiei (devenită "jandarmul Europei"), a bulversat raportul de forțe geopolitic, creând o breșă nesperată pentru ideea unirii principatelor danubiene. Trecute sub regimul garanției colective a Marilor Puteri, dar rămânând sub suzeranitate otomană, autonomia politică a principatelor și securitatea comercială pe Dunăre (principalul flux cerealier) au devenit o chestiune de interes european. Tratatul de pace de la Paris (1856) mai prevedea, pe lângă libera circulație pe Dunăre, și consultarea populației din cele două principate în vederea organizării lor politice. În
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
suzeranitate otomană, autonomia politică a principatelor și securitatea comercială pe Dunăre (principalul flux cerealier) au devenit o chestiune de interes european. Tratatul de pace de la Paris (1856) mai prevedea, pe lângă libera circulație pe Dunăre, și consultarea populației din cele două principate în vederea organizării lor politice. În 1857, divanurile ad-hoc au solicitat unirea Moldovei cu Țara Românească într-un singur stat, România, în fruntea căreia să fie instalat un prinț străin. Convenția de la Paris (1858), luând act de voința poporului român exprimată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Țara Românească într-un singur stat, România, în fruntea căreia să fie instalat un prinț străin. Convenția de la Paris (1858), luând act de voința poporului român exprimată prin divanurile ad-hoc, a hotărât unirea parțială a celor două țări sub denumirea "Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei". Deși rămâneau separate ca entități politice distincte, fiecare cu propriul său domnitor, guvern și parlament, Principatele Unite împărtășeau două instituții comune (Comisia Centrală și Curtea de Casație, ambele stabilite la Focșani). Planurile Marilor Puteri au
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
act de voința poporului român exprimată prin divanurile ad-hoc, a hotărât unirea parțială a celor două țări sub denumirea "Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei". Deși rămâneau separate ca entități politice distincte, fiecare cu propriul său domnitor, guvern și parlament, Principatele Unite împărtășeau două instituții comune (Comisia Centrală și Curtea de Casație, ambele stabilite la Focșani). Planurile Marilor Puteri au fost însă date peste cap de ingeniozitatea românilor, care, speculând o portiță a Convenției, l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
instituții comune (Comisia Centrală și Curtea de Casație, ambele stabilite la Focșani). Planurile Marilor Puteri au fost însă date peste cap de ingeniozitatea românilor, care, speculând o portiță a Convenției, l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza domn în ambele principate. Până în 1861, puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au acceptat voința poporului român ca o unire personală (recunoscută doar pe durata domniei lui Cuza). În cursul aceluiași an, se produse unificarea administrativă, guvernamentală și parlamentară, prin fuzionarea celor două sisteme
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
erau religia, latina, limba germană, aritmetica, științele naturii, geografia, istoria și caligrafia, în ciclul secund, de doi ani, fiind alocate retorica și poetica (Pascu et al., 1983, p. 240). Pentru Transilvania a fost emisă Legea regală pentru școlile din Marele Principat al Transilvaniei în anul 1781, mult mai cunoscută sub numele de Norma regia, care viza doar învățământul gimnazial. Materiile stipulate ca obligatorii și numărul de ore aferente fiecăreia pentru educația gimnazială erau următoarele: limba latină (17 ore), artimetica (2 ore
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]