10,579 matches
-
către Tatăl nostru al tuturor. Începând chiar cu Domnul Iisus. El se retrăgea foarte des în aceasta grădină. Grădină este împrejmuita cu zid de piatră de vreo 3 m înălțime. Batem în poarta de metal foarte înaltă prin care nu se zărește nimic. Iată, că se deschide poartă. Este un portar arab. Părintele David vorbește cu el și ne dă voie să intrăm. Lângă zidul de piatră, în interiorul grădinii, este aleea pe care merg toți vizitatorii. Între copaci și alee mai este
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Ierusalim. I se mai spune și Muntele Măslinilor că are mulți măslini: 550. De pe platoul acestui munte atât de frumos poți vedea toată splendoarea Ierusalimului și împrejurimile lui: Betleemul, Betfaghe, Betania, Nazaretul, Valea Iordanului și multe, până la Marea Moartă se zărește. Aceasta mănăstire rusească este unică în felul ei. Clopotnița are 60 m înălțime. Este cea mai înaltă din tot Ierusalimul. Ea a fost construită de înaintașii noștri români. Dar la finalizarea ei n-au mai avut cu ce o termină
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Carte, draga mea, Unde m-a dus Lumină ta, De aceea te iubesc, Si la toți le povestesc... Mama 04.02.2003 Tu, chip frumos, Esti că o primăvară, Cănd mugurii cresc, Și încep să se deschidă, Acolo, Mama, te zăresc Între petalele de floare. Și zâmbetul tău E-o rază de soare. Cand mâna ta caldă Cu-atata duioșie, Atinge creștetul meu, Si inima-mi tresaltă, Chemând numele tău. Mama, Mamă... Cu nimic sub soare Tu n-ai asemănare. Iustina
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Zâna, ca să-i cumpăr de la București o pereche de pantofi. La timpul potrivit, de dimineață, am plecat. Trecând prin fața primăriei, am observat, în zăpada proaspătă, urma unui autoturism venită dinspre Târgul Frumos și intrat la Gospodăria de Stat. Am și zărit un I.M.S. cu prelată. Mi-am zis că a venit pentru mine. Mi-am văzut de drum și după ce aveam cam un kilometru străbătut de la ieșirea din sat, imeseul a apărut în urma mea. Atunci a apărut în mintea mea adeverirea
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
el personal se va însura până la urmă cu moartea! Mi-am adus aminte de visul tulburător de azi-noapte: eram cu un prieten, când au apărut fiare sălbatice. Lângă mine era un leu. Îmi era groază și mă rugam mereu. Am zărit-o pe Lena T.H. de la bancă, era răvășită, cu părul murdar și pete negre pe față. Deprimată, se învârtea într-un cerc de damnați. Eram în lumea lui Dante? Vrând să scap de prezența leului, m-am ascuns într-o
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
prefăcută, călcând atent pe fiecare treaptă! Nu scăpa însă cu privirea pe nici unul din soldații ce o urmăreau încremeniți de emoție. Cu o smucitură bruscă a capului către Don Jose, părea că vrea să spună că abia atunci l-a zărit. Da de unde, cochetărie feminină! Îl zărise din primul moment, dar versată fiind (panoramându-i), dăduse speranțe din priviri fiecărui soldat că el va fi cel ales. Replica ei din introducerea ariei Habanera, răsuna convingător: Când am să vă iubesc, nici
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
Nu scăpa însă cu privirea pe nici unul din soldații ce o urmăreau încremeniți de emoție. Cu o smucitură bruscă a capului către Don Jose, părea că vrea să spună că abia atunci l-a zărit. Da de unde, cochetărie feminină! Îl zărise din primul moment, dar versată fiind (panoramându-i), dăduse speranțe din priviri fiecărui soldat că el va fi cel ales. Replica ei din introducerea ariei Habanera, răsuna convingător: Când am să vă iubesc, nici eu nu pot ști, poate nicicând
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
își schimba culoarea feței de fiecare dată când, în saltul mașinii prin gropi, se apropia mai mult de mine. Instinctul de femeie mi-a șoptit imediat că deja era mult prea interesat de persoana mea. Casele au început să se zărească. Era o zi de sfârșit de vară secetoasă, iar norii de praf făceau dificilă observarea tuturor detaliilor. La vederea mașinii de la județ, oamenii se opreau în loc. Unii salutau. Părea o localitate populată mai mult de oameni săraci, dar am fost
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
în loc. Unii salutau. Părea o localitate populată mai mult de oameni săraci, dar am fost asigurate că este, totuși, o comună de oameni gospodari și înstăriți. De o parte și de alta a drumului erau șesuri nesfârșite pe care se zăreau zeci de vaci, cai și oi care pășteau. La intrarea în satul de reședință, pe un panou decolorat și strâmb, abia se mai zărea scris: „Bine ați venit în satul Fundoaia!”. Senzația de sărăcie m-a urmărit tot drumul și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și înstăriți. De o parte și de alta a drumului erau șesuri nesfârșite pe care se zăreau zeci de vaci, cai și oi care pășteau. La intrarea în satul de reședință, pe un panou decolorat și strâmb, abia se mai zărea scris: „Bine ați venit în satul Fundoaia!”. Senzația de sărăcie m-a urmărit tot drumul și nu am scăpat de ea nici când am coborât în fața primăriei. O mulțime pestriță și nerăbdătoare aștepta să vadă cine sunt viitoarele activiste. Primăria
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
mers mai departe hotărâtă să ajung la șosea până la lăsarea serii. Din când în când mă opream pentru a privi în urmă. Ultimele case din comună erau de fiecare dată mai mici și mai îndepărtate, până când nu s-au mai zărit. Mersesem câțiva kilometri. Deodată, am văzut în câmp niște animale care stăteau în loc, la distanță destul de mare de mine. Se zărea 57 șoseaua națională. Auzisem că sunt lupi, dar nu m-am pierdut cu firea și am mers mai departe
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
urmă. Ultimele case din comună erau de fiecare dată mai mici și mai îndepărtate, până când nu s-au mai zărit. Mersesem câțiva kilometri. Deodată, am văzut în câmp niște animale care stăteau în loc, la distanță destul de mare de mine. Se zărea 57 șoseaua națională. Auzisem că sunt lupi, dar nu m-am pierdut cu firea și am mers mai departe, refuzând să cred că ar putea fi lupi. Într-un sfârșit, pe înserat, am ajuns la șoseaua națională pe care crivățul
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
părăsită. Se povestea că locul ar fi bântuit de fantoma unei femei care s-a spânzurat. Bărbatul ei ar fi dat foc ca să șteargă urmele nenorocirii. Vecinătatea acelui loc mă umplea de spaimă mai tare decât animalele pe care le zărisem pe câmpul înzăpezit. Când aproape îmi pierdusem speranța, a oprit o Dacie neagră cu număr mic, chiar lângă mine. Eram acoperită de zăpadă și foarte speriată. Din mașină a coborât un bărbat cu o măturică. M-a scuturat de zăpadă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
nu știam niciodată când va veni „madam Tălmaș”, cum îi spuneau toți. Într adevăr, a venit și în ziua aceea pe la ora 12:30. Se pare că rochia roșie și pălăria de pai nu puteau trece neobservate, așa că m-a zărit chiar înainte de a opri mașina. Eram veselă și așteptam laude. I-am ieșit înainte zâmbitoare. Treaba mergea bine, iar vremea era excelentă pentru treierat. Câmpul era plin de lume și de atelaje. Seara nu plecasem acasă și mă ocupasem de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
anunța întotdeauna venirea. Într-o dimineață am primit telefon că în jumătate de oră va fi la mine în birou. Voia să discute și cu vicele. L am întâmpinat pe scări. Unde este vicele?, m-a întrebat de cum m-a zărit. Când am intrat împreună în birou, mi-a spus cu glas coborât: Vicele ăsta al tău, care nu se ține de treabă, este nepotului fostului ambasador din B., acum profesor la catedra de relații economice internaționale de la Ștefan Gheorghiu. Știai
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și pozitivă, glumea aproape mereu, de aceea era greu să nu o îndrăgesc, iar timpul trecea plăcut în compania ei. Pe nesimțite, totul s-a cufundat în beznă. S-a făcut noapte. Curentul electric era întrerupt. Pe la 196 geamuri se zărea câte o lumină slabă de la o lumânare sau de la o lampă cu gaz. Tu auzi vreo mașină?, am întrebat-o într-un târziu pe colega mea. Nu aud nimic. Hai, să mergem până la restaurant să vedem dacă au de gând
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
încăpere de unde ieșeau cu gâtul retezat Am așteptat să se îndepărteze delegația și am apăsat pe clanța unei uși înguste ce dă în încăperea cu pricina. Am intrat, înăuntru era întuneric beznă. Când m-am mai acomodat cu întunericul, am zărit doi țigani cu câte un cuțit în mână, privind la mine înmărmuriți. Într-un târziu, unul mă întreabă: "Bre, ești român?". La răspunsul meu afirmativ, scapă amândoi un "Slavă Domnului", explicându-mi că, cu o jumătate de oră înaintea vizitei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
era o mică livadă, l-am întrebat dacă acolo se poate. A sărit ca ars: "La pomii tovarășei și a lu' tovarășu'? Nici vorbă!". Cum ziaristul american intrase pe "cod portocaliu", am hotărât să caut o soluție "de avarie". Am zărit în parc, la vreo sută de metri, o casă, m-am îndreptat către ea, am intrat pe ușa deschisă și am dat peste "un om de bine", lucrător în administrație. I-am spus cine sunt și care este problema, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
companiei Varig. L-am găsit înconjurat de un grup de concetățeni negri, albi și mulatri, care păreau toți, nu știu din ce motiv, negri de supărare, așa că n-am putut să-l abordez. La câțiva metri, așteptând rezultatul "discuțiilor", am zărit o colaboratoare a sa, cu care am stat de vorbă. I-am arătat voucherul de la Santiago, solicitându-i sprijin pentru reglementarea problemelor de sejur. Când i-am spus că am dori să rămânem în Madrid 5 zile, ne-a comunicat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
un spațiu pierdut; dar semăna cu Vaticanul, pe care îl cunosc. Eu, singur, dar flancat de coloane de sentinele care îmi transmit și un sentiment de amenințare. De fapt nu sunt sentinele, sunt niște clepsidre uriașe, prin transparența sticlelor lor zărindu-se nisipul care curge repede, repede. Un avertisment clar, care îmi atrage atenția asupra problemei principale: lipsa de timp, un avertisment hipertrofiat, pentru a fi avertizat cu severitate. Iată că inconștientul mă mustră. Cred că a atribui inconștientului doar o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-i ascultăm cu mai multă atenție avertismentele, care sunt și sfaturi binevoitoare, centrate pe ceea ce este esențial. În definitiv, nu înțeleg de ce acest cenzor, inconștientul, ar fi o cușcă de monștri. * De pe Rarău, care, acum, în plină noapte, nu se zărește, dar se percepe, mut și atotputernic, se pornește, brusc, o furtună, ca o supărare a muntelui care trimite în vale un șuvoi de vânt foarte rece, un fel de tunet prelung și amenințător. De dimineață ningea, harnic, mărunt, ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
văd încă sus, doar o pânză albă, ca o față de masă, cu brăduți împrejur, ca niște oaspeți, ca un grup de copii adunați la masă. * Dimineața, trecând spre centru, pe o bancă, de pe care abia se uscase umezeala nopții, am zărit o mulțime de cărți de joc, aranjate într-o ordine anume: așii, în perechi, valeții și popii grupați și ei și așa mai departe. M-am oprit o clipă intrigat, neputând să explic rostul acestor cărți. Cum nu sunt jucător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
îi permite să recunoască titlurile ziarelor, unele nume de străzi, denumirea magazinelor, mărcile mașinilor și variantele acestora și chiar propozițiunile unor reclame. Are o memorie foarte bună, evocând fapte îndepărtate în timp și recunoscând persoane pe care abia le-a zărit odată. Se miră, râzând neîncrezător, când eu nu-mi amintesc un anume fapt sau o anume figură. Sunt convins că mă crede "prost", dar mă respectă. Eminamente concret, Vasile este incapabil de abstractizări: trecerea timpului nu o percepe, nefăcând distincția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
monument masiv, care mă înfricoșa când mă ducea Mama să-l vedem pe Părintele Vania. Credeam că acolo sunt stafii; aceasta era dispoziția mea ca musafir al părintelui. Camere mari, mucegăite, închise cu lacăte duble; printre grilele obloanelor nu se zăreau decât câteva roze care aminteau că afară este o vreme însorită. Folosea o singură cameră, dormind pe o zdreanță de canapea veche, și avea acolo doua sau trei scaune desperecheate. Pe perete, o iconiță afumată, murdară, care mi se părea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pe o corabie din secolele al XVII-lea-al XVIII-lea, de dimensiuni medii : cabina comună a echipajului de sub punte (repere : mesele atârnate de frânghii, hamacele, tunul scos prin sabord, felinarele, grinzile carenei) ; ciocul de deasupra etravei, la prova (se zăresc grătarul de protecție, bompresul, cavilele pentru agățat parâme, toboganul de lemn folosit ca wc, cu scurgere direct în mare) ; cabina mare a căpitanului, de la pupa, servind drept careu al ofițerilor (masă comună, cufere, dulapuri, ferestrele pupei, parâmele cârmei, pe tavan
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]