10,182 matches
-
o prietenie veșnică, triumfală și o fericire durabilă. Visam de bucurie și-mi vedeam vacanța ca un fulg ce-mi purta mereu numai fericire. Simona Palade A PLECAT CIRCUL Iată că a sosit și clipa când ochii mi se umbresc șoptind : A plecat circul ! Împreună cu Alina, prietena mea cea mai bună, ne uităm la locul unde aseară încă se înălța o cupolă multicoloră ce acoperea arena circului. Aceasta era înconjurată de scaune așezate în trepte din ce în ce mai înalte spre margini, pentru ca spectatorii
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
lângă mine și, parcă, ghicind starea mea, mi s-a așezat alături și, clipe lungi și dese ca umbra unei păduri am stat una lângă alta. Mama, buna și răbdătoarea mea mamă, cea care a păstrat tăcerea și magia momentului. Șoptind aproape, mi-a spus o poveste cu Zâna Zăpezilor care se numea Iarna. Și Iarna asta era frumoasă și mereu simpatică pentru copii. Atunci când ea sosește, își trimite mai întâi curtea regală, așa cum îi stă bine unei prințese. Ei, bine
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
universul ei, te vei simți într-adevăr iubit și protejat Cartea reprezintă o sursă inepuizabilă de informare, fără de care ai fi trist și nefericit. Doamna literelor va fi mereu cu tine ori de cîte ori vei fi trist sau nefericit, șoptindu-ți dulci cuvinte sfinte, cântându-ți frumusețile pământului ca o vioară fermecată. Universul cărții este singurul din care poți să afli tot ce te interesează, foșnetul de mătase al paginilor te vrăjește, astfel încât uiți de toate grijile și supărările tale
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
magic MAMA. Lumea magică a cuvintelor a luat ființă odată cu șirul literelor din alfabet, odată cu cărțile ce au fost scrise și prețuite de oamenii înțelepți. Marea este o părticică din alfabet și vorbește cu valurile ei frumoase, încercând parcă să șoptească ceva. Munții, podișurile și câmpiile vorbesc și ei cu crestetele lor, încercând să ne deslușească tainele veșniciei. Dacă nu ar exista cuvântul, nimic pe lume nu ar avea sens. În noi există sentimentul și bucuria de a citi ce este
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
universul ei, te vei simți într-adevăr iubit și protejat. Cartea reprezintă o sursă inepuizabilă de informare, fără de care ai fi trist și nefericit. Doamna literelor va fi mereu cu tine ori de cîte ori vei fi trist sau nefericit, șoptindu-ți dulci cuvinte sfinte, cântându-ți frumusețile pământului ca o vioară fermecată. Universul cărții este singurul din care poți să afli tot ce te interesează, foșnetul de mătase al paginilor te vrăjește, astfel încât uiți de toate grijile și supărările tale
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
Tot ce-mi vine în minte exprimă o stare de bucurie. Dar din ce este formată ea ? Aaa !..din sentimente dulci, împletite cu amintiri dureroase. Dar toate sunt formate doar din cuvinte. Până și propria conștiință este gata să-mi șoptească cuvinte. Acum observ că orice aș vrea să fac, să exprim, nu se face decât prin cuvinte. Nu pot face chiar nimic fără cuvântul cuvânt. La început, a fost cuvântul..Marele filozof Origen, la versetul acesta, a scris 18 cărți
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
-ți suflu nevasta..., eu doar m-am îndrăgosti de ea... Atât numai... Gh. P. doi: Hm!, numai atât, ai! Gh. P. unu: Da tu ce-ai vrea acum, să-ți spun că m-am culcat cu nevastă-ta..., că-i șopteam pasionat să te lase pe tine și să mă ia pe mine?! Nu, ramolitul meu prieten, eu mă îndrăgostisem de ceea ce..., cum să-ți spun, de ce dăduse amestecul dintre o ființă civilă minunată și o actriță de mare talent... Adică
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
gogoși sparte..., tremurîndu-le curu' de frică..., de groaza că, în sfîrșit, vor da ochii cu ei înșiși..., că vor afla cum îi cheamă... Gh. P. unu: (după o pauză în care se consumă un calm amărui) De ce-mi tot șopteai la ureche ce voiai să-mi spui?! Gh. P. doi: ...De frică..., îmi era frică să aud ce spun... Gh. P. unu: De ce să-ți fie frică! Doar nu te dă nimeni afară din casă..., din pensie, ai voie să
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
vânjoasă le căra de la o casă la alta. Într-o zi, trezit de chemarea ei, nu am mai adormit la loc... Am auzit ușa noastră pocnind ușor și voci înăbușite pătrunzând în sufragerie. În clipa următoare, una dintre ele a șoptit fericită, uitând de sine: - Oh, ce bine-i la tine, Șura! Parcă aș fi culcată pe un nor... Intrigat de cuvintele acelea, am aruncat o privire după perdeaua care despărțea sufrageria de camera noastră. Avdotia era culcată pe dușumea, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
oricum, tu nu o să crezi... A aruncat crengile lângă sobă și s-a apropiat de Charlotte. Când, la Paris, o privea pe fereastra coborâtă a vagonului, fiica ei avea unsprezece ani. Acum avea să împlinească în curând douăzeci. - Auzi? a șoptit Albertine, cu chipul luminat, și s-a întors spre sobă. Șoarecii, mai știi? Sunt tot aici... Mai târziu, ghemuită în fața focului care se întețea după ușița de fontă, Albertine a murmurat ca pentru sine, fără să se uite la Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a acelei conversații nu-i mai dădea drumul. - Un tren pentru Moscova... - Sabotajul specialiștilor burghezi la căile ferate... - Starea proastă a sănătății mamei mele... - Oribila moștenire economică și culturală lăsată de țarism... În cele din urmă, fără vlagă, Charlotte a șoptit: - Ascultați, dați-mi, vă rog, înapoi actele... Vocea șefului parcă s-a lovit de un obstacol. Un spasm rapid i-a străbătut chipul. A ieșit din birou fără să spună nimic. Profitând de absența lui, Charlotte a aruncat o privire
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
știe de ce, să umpli liniștea. Cu stupoare, descopeream că a vorbi era, de fapt, cel mai bun mod de a tăinui esențialul. Pe când, pentru a-l spune, ar fi trebuit ca vorbele să fie articulate cu totul altfel, să fie șoptite, să fie țesute în zgomotele înserării, în razele asfințitului. Din nou simțeam în mine misterioasa gestație a acelei limbi atât de diferite de cuvintele tocite de întrebuințare, o limbă în care aș fi putut spune încet de tot, întâlnind privirea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
atât de simplă care declanșase totul: „Și totuși, exista în viața celor trei femei dimineața aceea răcoroasă și însorită...” Ca un ucenic vrăjitor, mi-am imaginat din nou bărbatul cu mustață frumoasă în biroul lui, în fața ferestrei întunecate și am șoptit formula magică: - Și totuși, a existat în viața lui o seară de toamnă când stătea în fața ferestrei întunecate, dincolo de care fremătau crengile golașe din grădina palatului Élysée... Nu mi-am dat seama în ce moment s-a spulberat hotarul timpului
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
casele acelea adăpostea muzeul local al ateismului și că zidurile celorlalte ascundeau apartamente suprapopulate locuite în comun. Priveam îndelung acuarela galbenă și albastră a ferestrelor în ploaie, umbrele felinarelor pe asfaltul unsuros, siluetele copacilor goi. Eram singur, liber. Eram fericit. Șoptind, vorbeam cu mine însumi în franțuzește. Înaintea fațadelor în formă de trapez, sonoritatea acestei limbi îmi părea foarte naturală. Vraja pe care o descoperisem în vara aceea avea oare să se materializeze în vreo întâlnire? Fiecare femeie care trecea pe lângă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o privire cam încurcată, a vrut să vorbească, apoi s-a răzgândit. M-am ridicat, grăbit să mă întorc pe Muntele de bucurie... Deodată, prietenul meu m-a tras cu putere de mânecă, ca să mă facă să mă așez și, șoptind nervos, a anunțat: - Așteaptă! Sosesc! Atunci am auzit un zgomot de pași. Mai întâi, plescăitul tocurilor pe lutul ud de pe mal, apoi un ciocănit metalic deasupra noastră, pe puntea șalupei... Și, deja din măruntaiele ei au ajuns la noi niște
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cel care a învins, un zâmbet vag, părând să se adreseze altcuiva decât mie. M-a luat de braț. Am coborât de pe Munte. Mai întâi a vorbit fără întrerupere. Vocea ei tânără, de om beat, nu reușea să rămână egală. Șoptea, apoi aproape că striga. Agățându-se de brațul meu, se poticnea din când în când și scăpa atunci o înjurătură, lovindu-se cu o grabă hazlie cu palma peste gură. Sau, dintr-o dată, se smulgea de lângă mine, cu un aer
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
decât Saranza, decât stepa asta. Și moartea. M-am ridicat în picioare pe insulița mea, mi-am ațintit privirea asupra femeii care mergea încet prin curentul Sumrei. Și, cu o bucurie necunoscută, care, dintr-o dată, mi-a umplut plămânii, am șoptit: „Nu, ea nu o să moară”. Am vrut numaidecât să înțeleg de unde îmi venea siguranța aceea senină, încrederea aceea atât de stranie, mai ales în anul marcat de moartea părinților mei. Dar, în loc de o explicație logică, am văzut un șuvoi de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ce să plătesc. Sau, la o adică, să intru în farmacia de la colțul bulevardului și să mă așez pe un scaun de piele, să nu mă mișc, să tac, iar când oamenii vor veni să se îmbulzească în jurul meu, să șoptesc foarte încet: „Lăsați-mă în pace un minut la lumina asta și în căldura asta. Am să plec, vă promit...” Aerul viciat de pe bulevard s-a condensat, s-a fărâmițat într-o ploaie măruntă, stăruitoare. M-am ridicat. Vocea liniștitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
e sinonim cu desăvârșită cunoaștere a acestuia: Wa-laqad ƒalaqn" al-’ins"na wa-na‘lamu m" tuwaswisu bi-hi nafsu-hu wa-na≤nu ’aqrabu ’ilay-hi min ≤abli al-wardi (50, 16/15): „Noi l-am creat pe om și Noi stim ce-i șoptește sufletul său, căci Noi suntem mai aproape de el decât vâna gâtului.” (ASM) Comentatorii consideră că apropierea trebuie luată în sens metaforic, întrucât în sens propriu ar însemna o situare în spațiu proprie doar corpurilor; așadar acest nume ar semnifică fie
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Ce e asta? bâigui Metodiu arătând spre mașinărie. O tiparniță, monșer! lămuri hanul cel tânăr. Și ce tipăriți? făcu Metodiu plăcut surprins. Psaltiri, Cazanii, Lexicoane, "Istoria Imperiului otoman", partea cu creșterea. Bine, bine, da'fetele? Sunt de la corectură. Și...el? șopti Metodiu, trăgând cu coada ochiului spre tătarul cel tatuat. El? El a câștigat concursul "Dintre sute de tătari". Să ți-l prezint. Îl cheamă Mârzac.98 În dramaturgie, un anumit interes poate capta comedia într-un act, un prolog și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și Prietenul se privesc nedumeriți) LOCATARUL: Mă rog, poftiți. PROFESORUL: Imediat, să-mi aduc bagajul. Iese și se întoarce cu un geamantan enorm.) Merg și eu cu dumneavoastră. PRIETENUL (încurcat): Noi nu mergem nicăieri... LOCATARUL (Îl trage de mânecă, îi șoptește): Cine știe cine e. Nu te aventura în declarații. (Tare.) Mergem și noi încotro merge toată lumea.87 Aplatizarea și masificarea nu mai apar aici drept consecințe ale unui proces treptat și natural de acută dezumanizare agravată într-un secol al științei înrobitoare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
marile lui slăbiciuni era să se uite la cei ce îi trec prin față ori stau în preajma vederii lui, să scruteze mutre, să prindă gesturi și atitudini [...], îmi dădea din când în când cu cotul, îmi trăgea cu ochiul, îmi șoptea: "Ai văzut?", și atâta era destul pentru ca să ne înțelegem. Măi! Îmi zicea câteodată. Natura nu lucrează după tipare, ci-l toarnă pe fiecare după tipar deosebit. Unul e sucit într-un fel, altul într-alt fel, fiecare-n felul lui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
repetate ale aeronavei În golurile de aer, asemenea unui bidiviu În galop. Privesc În jur, unii deja au adormit și nu mai simt nimic În dulce lume a viselor, alții murmură În gând o rugăciune adresată Atotputernicului ceresc. Mă trezesc șoptind „Tatăl nostru care ne ești În ceruri...” Dar, Doamne! Și noi suntem acum În cerurile mărginașe care deschid calea spre Împărăția ta!!! Sentimentul ne copleșește, simțim o căldură benefică prin tot corpul, gândurile zboară spre nemărginirea văzduhului, sus, tot mai sus
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
liliachii sau albe, ce se revarsă grațios ca un policandru, de pe scoarța unor arbori, ferigi uriașe ca În timpuri preistorice, eucalipți drepți cu Înălțimi de peste 20 m, palmieri cu frunze dantelate, bananieri, bambuși ce-și leagănă alene suplele tulpini, parcă șoptind povești nemuritoare, etc. Dincolo de prima impresie, Întreaga atmosferă este sufocantă, lupta pentru supraviețuire fiind acerbă, fiecare plantă Încercând să străbată hățișul Întunecos pentru o rază de soare, de lumină care Înseamnă vitalitate. Revenim la telegondolă și continuăm aventura În pădurea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
nebunească cursă am rămas doar câțiva temerari, sfidători ai efortului uman. Mai facem câteva scurte popasuri, pentru refacerea puterilor și mai ales pentru liniștirea zvâcnelilor nebunești ale cordului... Nu mai e mult, nu mai e mult... o voce tainică ne șoptește ademenitor În urechi... Ridicăm privirea, deja Încețoșată, și deslușim că suntem aproape de ținta propusă... Picioarele se mișcă mecanic, inima bate năvalnic, gura este uscată... Dar peste tot, domnește speranța că efortul nu a fost În zadar... Încă un pas, Încă
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]