11,066 matches
-
îmi arată un carton expus în vitrină și-și ridică sprâncenele, întrebător. Mă uit pe cartonul din dreptul vitrinei. 1 cupă - 5 RON. 2 cupe - 10 RON. 3 cupe - 15 RON. O rog să mi dea două cupe. Femeia se apleacă puțin în interiorul vitrinei și începe să sape cu un instrument de inox într-un recipient metalic. Mâna mea dreaptă pleacă singură spre buzunar și scoate portofelul în timp ce ochii mei se opresc pe decolteul femeii. Îi văd sânii. S-a aplecat
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
apleacă puțin în interiorul vitrinei și începe să sape cu un instrument de inox într-un recipient metalic. Mâna mea dreaptă pleacă singură spre buzunar și scoate portofelul în timp ce ochii mei se opresc pe decolteul femeii. Îi văd sânii. S-a aplecat prea mult. Sau poate are prea mulți nasturi deschiși la cămașă. Îi întrezăresc sfârcurile. Brusc, volumul lor se dublează. Chiar sub ochii mei. Probabil că de vină e valul de frig din vitrină. Sfârcurile femeii seamănă cu două boabe de
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
la care mai stau doar două persoane. Ajungem în față. Scot documentele, predau geamantanul la cală. Ne îndreptăm spre zona de control. Ne oprim la altă coadă, în spatele unui om foarte gras, cu mustață. Omul seamănă cu o focă. Mă aplec la urechea ei și-i spun încet că omul din fața ei seamănă cu o focă. Cine seamănă cu o focă? Omul se întoarce și ne privește. Mă prefac că mă uit în altă parte. Omul dă din cap, dezaprobator, apoi
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
și aprobă din cap, scurt. Pa, puiul mamii. Te iubește mama. Mă retrag câțiva pași. Vameșii o pun să se descalțe. Când trece de filtre și aparate, încă o mai văd. Se așază pe o băncuță, ca să se încalțe. Se apleacă, se luptă cu pantofii. Văd cum i se umflă o venă pe frunte. Reușește să se încalțe. Stă o clipă, ca să-și revină. Mă trezesc vorbind singur, în șoaptă. Nu te ridica repede ca să n-amețești. Se ridică cu grijă
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
sar de la un subiect la altul, aparent fără legătură. Pe măsură ce vorbesc, înțeleg că de asta mă aflu aici. Ca să vorbesc. Așa că turui în continuare o vreme. Apoi fac o pauză lungă, iar omul înțelege că trebuie să mă repornească. Se apleacă puțin în față și-și împreunează mâinile a rugăciune. Privește undeva în gol, în spațiul dintre noi. Rămâne cu mâinile unite și-mi spune să-i povestesc o întâmplare penibilă din viața mea. Un moment traumatizant. Nu neapărat ceva dramatic
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
vie. Oare la ce se gândește când lucrează? Eu sunt în tren, merg spre nord. Acolo câmpiile întinse dispar, se văd numai dealuri verzi și munți împăduriți. Vreau să mă urc pe un munte, dar soarele strălucitor mă orbește. Îmi aplec capul mai tare între genunchi. Zarva m-a trezit din visare, trei femei sosiseră lângă noi, una avea lucrul de mână asupra ei, i-am văzut numaidecât andrelele strălucind în lumina soarelui. Câteva din mamele copiilor din cartier porniseră în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
alte orizonturi. Îi produceau o ușoară stare de euforie, ca la începutul unui dans pe care nu-l poți evita. Își imagina mișcarea trupurilor, încovoierea lor în ritmul trepidant al muzicii. Parcă îi vedea pe suflători cu brațele laterale încordate, aplecându-se în față și în spate, cu picioarele aflate într-un tremurat continuu, năvalnic; exista ceva ancestral în dansul și muzica lor. Își imagina acei saxofoniști, negri poate, dansând în ritmuri africane, alături de semenii lor din Sudan sau Africa Centrală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
un element de exotism cotidian, rătăcit pe meleaguri mai reci -, imaginația începu să lucreze în alt sens și asta îl bucura oarecum. Mai zăbovi câteva minute în restaurant, căldura și liniștea de acolo erau de preferat vijeliei de afară. Își aplecă capul, privind desenele ciudate formate în ceașca de cafea, încerca, distrat, să le descifreze mesajul. Parcă vedea ceva și totuși nu. Insistă luând-o de la capăt: un desen semăna cu un copac înflorit sau unul plin de promoroacă, altul părea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
copacilor seculari din incinta ștrandului, pe iarbă. Odată am văzut doi băieți cuminți rezolvând exerciții de matematică cu integrale și derivate pe bordura bazinului. Se reflectau în apa liniștită, nemișcată, cu creioanele în mână, cu caietele și cărțile pe genunchi, aplecați în față, absorbiți, fără să vadă pe nimeni în jur. Atunci m-am gândit că orașul meu e un loc ideal de pregătire științifică pentru cei ce vor să devină savanți. Orașul a dat câteva personalități, nu multe, cam tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
încercând cu disperare să-și scoată pantofii. Se chinuia să-și apuce șireturile înnodate de parcă odată descheiate tot ce s-a întâmplat devenea un vis, un vis urât, dar numai un vis. M-am apropiat de el și m-am aplecat să-i desfac șnururile. Ce faci?! izbucni mătușa dezmeticită. Nu te atinge, să se descalțe singur că doar de asta l-am așteptat ore întregi cu mâncarea caldă. Iar el a venit ca cel mai ordinar om, ca Ghiță Luca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
porți cu oamenii. Bine că știi tu, ordinarule! De ce mă faci ordinar? Ți-am spus n-am băut. Mi-a dat misitul. A făcut o afacere bună și a plătit el... Tot eu rezolv, tot eu! scanda clătinându-și capul aplecat spre pantofii din picioare. N-ai știut cum să te porți cu oamenii, i-ai respins... Ești o respingătoare, de asta n-ai câștigat în viață... Ce să câștig, holercă de la un misit?! răbufni mătușa. Casă vreau, casă în oraș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
de taină, un Remember Mateiu Caragiale sau bastardul, B.B. într-un ciorap găurit, cap de bour cu bizon, biberonul lui Napoleon, virginitate în devenire, memoriile unui gunoier. De un timp în țară bântuiau tot felul de zvonuri. Alias n-a aplecat urechile la acele vorbe, continua să fie egal cu el însuși în toate. Zvonurile creșteau ca valurile uriașe ale unui ocean în furtună, ele zguduiau pământul, casele, turnurile și sufletele oamenilor. Lumea aștepta cu sufletul la gură și gura larg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cu repeziciune de parcă el însuși ar fi putut s-o întrebe: Dar cu mine ce faci? Nu vezi că sunt părăginit ca și casa. Iarna, copacul își arăta goliciunea sa: crengi negre, răsucite și noduroase, în contrast cu zăpada curată; vântul îl apleca la pământ, ramurile arcuite și rupte se rugau parcă să aibă cineva milă și de ele, să îngrijească pomul ori să-l răpună. Bătrâna privea abătută pe fereastră și neavând ce să facă se gândea la el. I se făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
sprijin de ea... Odată m-am hotărât să văd cine stătea tolănit în el, dar când am ajuns în locul unde trebuia să fie, șezlongul dispăruse. M-am uitat cu atenție să văd dacă nu lăsase urme pe cărare. M-am aplecat și am văzut, în pământul jilav, două linii egale, paralele deci fusese acolo. Poate în el se legănase cineva privind casa și fereastra din sufragerie; mi-am dorit atunci o ploaie torențială de vară, încât, șezlongul să rămână îngropat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
a stării primordiale este sortită eșecului. De aceea condiția depersonalizării, în sensul negării a ceea ce este, printr-o voință exterioară lui, adeseori numită predestinare, se conturează ca primă treaptă în inițierea lui Iona, marcată inițial de pierderea identității, de neantizare: Aplecându-se peste acvariu, eroul este înghițit de un chit. Tabloul II prezintă interiorul unui pește, cu bureți, oscioare, alge, creând impresia unui fund de mare. Semiobscuritatea determină inițierea în cunoaștere, întoarcerea la forma primară a conștiinței, în care obiectele nu
Avatarii conştiinţei-de-sine. De la existenţialismul kierkegaardian la parabola literară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
ce au instaurat sclavia, Ei se vor confunda mereu cu oamenii de bine, Numiți și neocomuniști și fără de rușine. Nu-i întrebați ce vor aici, căci știe toată țara, Că doar un pic dacă greșiți ați încasat cafteala. Să se aplece la pământ golanii toți, da toți, Când trece "domnul" iar pe aici să îi găsească morți. Ei vor salam, nu libertate și nici schimbări de formă, Vor securiștii înapoi, și-n toate vor o normă. Ei vor doar neocașcaval, neoinechitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
târziu, motiv pentru care am și avut o relație foarte afectuoasă. Caldă, simplă, cu un sănătos simț al umorului, ceea ce făcea ca munca îm preu nă să fie exact opusul a ceea ce așteptasem inițial." Parteneriatul dintre regizorul vizionar și cântăreața aplecată spre experiment a cunoscut una dintre cele mai frumoase ex presii într-un spectacol care a făcut să vuiască Parisul operistic și care, chiar și astăzi, rămâne referință absolută: Oedipus Rex de Stravinsky, în 1979, sub conducerea muzicală a lui
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
are parte. Îmi aduc aminte de Costel care se urcase pe un scaun din autocar în timpul mersului, deschisese complet acel aerisitor situat în partea de sus a autocarului, iar pe acolo filma de zor tot traseul, fiind obligat să se aplece de mai multe ori datorită crăcilor prea aplecate din copacii de pe marginea drumului, care atingeau autocarul în timpul mersului. La intrarea în așezare am oprit pentru a face poze la un punct de belvedere, iar apoi am circulat pe jos în
Muntele Olimp. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1084]
-
se urcase pe un scaun din autocar în timpul mersului, deschisese complet acel aerisitor situat în partea de sus a autocarului, iar pe acolo filma de zor tot traseul, fiind obligat să se aplece de mai multe ori datorită crăcilor prea aplecate din copacii de pe marginea drumului, care atingeau autocarul în timpul mersului. La intrarea în așezare am oprit pentru a face poze la un punct de belvedere, iar apoi am circulat pe jos în sătuc, deoarece era interzis să intrăm cu autocarul
Muntele Olimp. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1084]
-
într-un spațiu fără granițe. „Ce mică-i lumea!“ obișnuim să exclamăm atunci când cons tatăm că avem prieteni comuni cu o persoană cu care tocmai am făcut cunoștință. De altfel, lumea mică e o problemă științifică, asupra căreia s-au aplecat numeroși cercetători. Studiile lui Stanley Milgram și ale altor oameni de știință care au studiat problema lumii mici arată că societatea umană e o rețea caracterizată de distanța mică din conexiuni. Experimentul lui Milgram din anii ’60 a pornit de la
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
social media e destul de complicat să selectezi exact persoanele care știu despre ce e vorba, și mult mai simplu să publici un status update pe care îl văd toți cei din lista de prieteni. Adams și echipa sa s-au aplecat și asupra termenului „prieten“. Din cele 342 de grupuri conturate de subiecții cercetării, doar 43, sau 12%, conțineau termenul „prieten“ în denumire. Doar 3% din grupuri erau numite „Prieteni“. Restul de 85% nu conțineau cuvântul „prieten“. Adams sugerează că un
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
împinge în spătarul scaunului și-și mângâie îngân durat bărbia. știe că a fost cam insistent, însă interlocutorul a fost amabil, iar pe el îl mai macină o întrebare. În cele din urmă, își ia inima-n dinți și se apleacă din nou spre colegul de compartiment. — Auzi, întreabă el, da’ al cui ești matale din Toga-Toga? Toată lumea e conectată cu toată lumea Această glumă, o preferată printre antropologi, nu este neapă rat despre ardeleni, olteni sau moldoveni, și nici măcar despre țărani
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
curaj. Deviza lui Guynemer este, de fapt, aceea a oricărui pilot de vânătoare: "tenacitate de neînfrânt, energie nestăvilită, curaj până la sacrificiul suprem". Asemenea unei păsări, pilotul de vânătoare în mașina sa prodigioasă, desprins de pământ, Icar victorios, nu se poate apleca decât cu indulgență, înțelegere și dragoste spre bătrânul pământ lăsat în urmă, acolo jos. Cavaler al cerului, privirea lui se distanțează atunci când se uită la furnicarul în care viața palpită, unde oamenii luptă, se zbat, se bucură și plâng: mișcare
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
desen (îmi amintesc numele: Herr Hingst) aflat lângă mine i se adresă cu o voce destul de clară, rugându-l frumos să ducă biletul la adresa indicată, dând adresantului adresa imobilului de unde-l primise. Când l-am văzut oprindu-se o clipă, aplecându-se, ridicând biletul și aruncând spre etaj (desigur, nu știa precis de unde căzuse) o privire din care se deducea că a înțeles, o grea povară mi s-a luat de pe inimă și am făcut discret o cruce, mulțumindu-i lui
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
pus în cele din urmă, în 1842, capăt finanțărilor care îi erau alocate. Aspru criticat în epocă, Haxthausen a fost un vizionar, valoarea cercetărilor sale fiind ulterior recunoscută. Considerând scrierile anterioare consacrate comunităților sătești ca fiind eronate, el s-a aplecat în exclusivitate asupra realității întâlnite pe teren, de aici decurgând și continua sa actualitate pentru cercetătorii vieții sociale. Haxthausen și Rusia Dată fiind ostilitatea întâmpinată în Prusia, Haxthausen se vede nevoit să caute alte surse de finanțare pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]