10,725 matches
-
antene. Sfera era constituită din două coci, cea externă servind de protecție termică, iar cea de-a doua fiind presurizată. Interiorul sferei conținea azot la o presiune ușor mai mare decât presiunea atmosferică la suprafața Pământului (1,3 atmosfere). Conținea bateriile cu zinc-argint, captorii de presiune și temperatură, un emițător radio și un ventilator pentru răcirea echipamentelor. Lansarea a avut loc la 4 octombrie 1957, de la Cosmodromul Baikonur, o bază purtând numele de cod de "СССР « Тюра-Там »" (URSS Tyura-Tam). Această lansare
Sputnik 1 () [Corola-website/Science/319535_a_320864]
-
undelor radio în atmosfera terestră, iar studiul traiectoriei sale trebuia să furmizeze informații asupra densității atmosferei înalte și a formei exacte a Pământului. Aparatele electrice ale satelitului au funcționat timp de douăzeci și două de zile după lansare, până la epuizarea bateriilor la 26 octombrie 1957. După aceea traiectoria satelitului a fost supraveghetă vizual. La 4 octombrie 1967, la 10 aniversare a lansării primului satelit artificial al Pămntului, Sputnik 1, serviciile poștale ale Uniunii Sovietice au emis o marcă poștală cu valoarea
Sputnik 1 () [Corola-website/Science/319535_a_320864]
-
luptă. În total, au fost fabricate 714 de obuziere autopropulsate Hummel. Prima dată când Hummel a fost folosit în număr mare a fost în timpul bătăliei de la Kursk. 100 de tunuri Hummel au fost disponibile atunci în cadrul diviziilor blindate Panzer. O baterie "Panzerartillerie Abteilungen" era formată din 6 Hummel și un vehicul de transport al muniției. Armata Română a primit un singur Hummel din stocurile sovietice la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Tunul autopropulsat a fost folosit de către Regimentul 2
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
folosite la vânătorul de tancuri Elefant. Acesta avea șase galeți montați în boghiuri duble împreună cu o bară de torsiune longitudinală scurtă, acest lucru salva spațiu intern și facilita reparațiile. O versiune fabricată de Porsche avea un motor hibrid petro-electric fără baterie de stocare.Ansamblul motorului era format din două motoarea pe benzină,care acționau două generatoare care la rândul lor asigurau curent celor două motoare electrice ce puneau în mișcare tancul. Suspensia Porsche a fost folosită la câteva distrugătore de tancuri
Tiger II () [Corola-website/Science/319740_a_321069]
-
Pantera este o trupă americană de heavy metal, formată în 1981 în Arlington, Texas, Statele Unite ale Americii de către frații Darrell Lance Abbott "Dimebag" (chitară) și Vinnie Paul (baterie). Chiar dacă la început, formația a prezintă anumite caracteristici care aparțineau glam metalului, muzica sa se înscrie înainte de toate în heavy metal. Totuși, începând cu 1990, grupul se îndreaptă spre groove metal, un nou stil derivat din thrash metal. Jurnalistul Jason
Pantera (formație) () [Corola-website/Science/319824_a_321153]
-
modulul de zbor. Savanții sovietici planuiseră ca Laika să fie eutanasiată prin servirea unei porții de mâncare otrăvita. Timp de mulți ani, Uniunea Sovietică a oferit declarații contradictorii prin care afirma că ar fi murit din cauza privării de oxigen când bateriile au eșuat sau că Laika a murit eutanasiată. Au circulat multe zvonuri privind maniera exactă a decesului. În 1999, o serie de surse rusești susțineau că a murit atunci când cabina s-a supraîncălzit în timpul celei de-a patra zile. În
Laika () [Corola-website/Science/318997_a_320326]
-
electrizate îi vor interesa, mai târziu, pe Michael Faraday și pe James Clerk Maxwell, care au făcut investigații despre electromagnetism. Lucrarea lui Priestley a devenit istoria standard a electricității pentru tot restul secolului; Alessandro Volta (care a inventat, mai târziu, bateria), William Herschel (care a descoperit radiațiile infraroșii) și Henry Cavendish (care a descoperit hidrogenul) s-au bazat, în invențiile lor, pe cartea lui Priestley. Priestley a scris o versiune populară a cărții "History of Electricity" pentru publicul general, intitulată " A
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
anii 1960, Artemiev a compus șase lucrări pentru ANS, printre care "Mozaic" (1967) și "Douăsprezece priviri asupra lumii sunetului, variațiuni pe un singur timbru" (1969). În anii 1970, integrează în compozițiile electronice și instrumente împrumutate din genul rock (chitara electrică, bateria), iar din 1974 lucrează cu un nou sintetizator - Synthi-100. Doi ani mai târziu, înregistrează adaptări electronice din muzică de Claude Debussy și Serghei Prokofiev (lansate pe disc în 1980, la casa de discuri Melodia). Cu ocazia organizării Jocurilor Olimpice de vară
Eduard Artemiev () [Corola-website/Science/319209_a_320538]
-
Un cuirasat este o navă de război foarte mare, blindată, cu o baterie de tunuri principale cu calibru mare. ele sunt mai mari, mai bine armate și mult mai blindate decât crucișătoarele și distrugătoarele. Ca cele mai mari nave armate dintr-o flotă, au fost utilizate frecvent în luptă pentru supremația maritimă și
Cuirasat () [Corola-website/Science/319308_a_320637]
-
produs o explozie ce a cauzat pierderea oxigenului din ambele rezervoare ale modulului de serviciu și implicit pierderea alimentării cu energie electrică, care provenea de la pilele de combustie ce foloseau oxigen. Modulul de comandă a rămas în funcțiune pe baza bateriilor și a rezervorului propriu de oxigen, dar acestea trebuiau păstrate pentru ultimele ore ale misiunii, la aterizare. Echipajul a oprit modulul de comandă și a utilizat modulul lunar ca „barcă de salvare” în timpul drumului de întoarcere spre Pământ. În ciuda dificultăților
Apollo 13 () [Corola-website/Science/315505_a_316834]
-
lungul următoarelor câteva ore, epuizând complet rezerva de oxigen a modulului de serviciu. Deoarece pilele electrice ale modulului de serviciu combinau oxigenul și hidrogenul pentru a genera electricitate și apă, acestea s-au oprit lăsând modulul de comandă funcționând pe bateria de rezervă, cu o capacitate limitată. Echipajul a fost forțat să închidă complet modulul de comandă și să utilizeze modulul lunar, încă atașat la modulele de comandă și serviciu, drept „barcă de salvare”. Aceasta era o procedură sugerată de o
Apollo 13 () [Corola-website/Science/315505_a_316834]
-
patru zile. Oxigenul era cea mai puțin critică resursă deoarece modulul lunar avea suficient pentru represurizarea de după fiecare activitate extravehiculară. Spre deosebire de modulul de control, alimentat cu pilele de combustie care produceau apă ca produs secundar, modulul lunar era alimentat cu baterii cu argint-zinc astfel că energia electrică și mai ales apa erau resurse extrem de critice. Pentru a păstra în funcțiune mecanismele de menținere a vieții și sistemele de comunicație până la reintrarea în atmosferă, toate aparatele modulului lunar ce nu erau absolut
Apollo 13 () [Corola-website/Science/315505_a_316834]
-
sau țevile sale, aflate lângă rezervorul explodat, au fost de asemenea afectate, permițându-i și lui aibă pierderi. Printre soluțiile recomandate pentru viitoarele misiuni se numărau mutarea rezervoarelor la distanță unul de altul, adăugarea unui al treilea rezervor și o baterie de urgență în alt sector al modulului de serviciu. Conform procedurilor standard de rotație a echipajelor, proceduri în vigoare în timpul programului Apollo, echipajul principal pentru Apollo 13 ar fi trebuit să fie echipajul de rezervă al misiunii Apollo 10, sub
Apollo 13 () [Corola-website/Science/315505_a_316834]
-
regiment de tancuri și un regiment de artilerie, având circa 12.000 de soldați. Apărarea antiaeriană pentru fiecare corp de armată consta din două regimente de artilerie antiaeriană și un batalion de rachete sol-aer (SAM), fiecare format din mai multe baterii. La finele anilor 1980 diviziile de tancuri includeau câte două batalioane de artilerie și un batalion de lansare rachete multiple. La începutul anilor 1990, unele mari unități au fost desființate, iar multe echipamente au fost eliminate sau casate, datorită lipsei
Forțele Terestre Române () [Corola-website/Science/315713_a_317042]
-
29 de tancuri siriene și 50 de vehicule blindate, cu prețul pierderii unui singur exemplar. În ultimii ani, efortul de război se concentrează pe misiunile de contrainsurgență. Im timpul luptelor scurte dar intense, elicopterele Cobră au distrus un număr de baterii de antiaeriana ZSU-23-ce amenințau transportoarele de trupe CH-46 șI Black Hawk care veneau din urmă. Din nefericire, în timpul confruntărilor au fost distruse două dintre propriile elicoptere. Căpitanul Jeb Seagle, "USMC", a fost decorat postmortem cu Navy Cross pentru faptul că
AH-1 Cobra () [Corola-website/Science/315839_a_317168]
-
și rezultatul a fost că varianta „Whiskey“ a atins în timpul conflictului o rată de disponibilitate de 92%. În primă fază a războiului, elicopterele "UȘ Marines" au distrus 97 de tancuri, 104 de transportoare autoblindate, 16 buncăre și două poziții de baterii de antiaeriana. În plus, au mai fost deplasate și două escadrile aflate în rezervă, echipate cu varianta venerabila, dar încă aptă de luptă, „J“. Niciun aparat din dotarea "UȘ Marines" nu a fost pierdut în lupta în urma atacurilor inamicului. Efortul
AH-1 Cobra () [Corola-website/Science/315839_a_317168]
-
număr mare de producători de detectoare radar au încetat să mai existe. Prin urmare Escort, Bell, Whistler, Uniden și Cobra au fost principalii furnizori de detectoare radar ce foloseau tehnologia superheterodină. În 1984 Cincinnati Microwave a lansat două produse revoluționare: bateria ce alimenta detectoarele radar SOLO și DSP-ul de la Escort. Detectorul fără fir SOLO era alimentat de o baterie de 9 volți și a fost primul detector radar produs ce nu era alimentat prin cablu. Escort Solo era furnizat cu
Detector radar () [Corola-website/Science/316545_a_317874]
-
Cobra au fost principalii furnizori de detectoare radar ce foloseau tehnologia superheterodină. În 1984 Cincinnati Microwave a lansat două produse revoluționare: bateria ce alimenta detectoarele radar SOLO și DSP-ul de la Escort. Detectorul fără fir SOLO era alimentat de o baterie de 9 volți și a fost primul detector radar produs ce nu era alimentat prin cablu. Escort Solo era furnizat cu o baterie cu litiu de 9 volți ce îi conferea detectorului 60 de ore de operare. Bateriile alcaline ar
Detector radar () [Corola-website/Science/316545_a_317874]
-
alimenta detectoarele radar SOLO și DSP-ul de la Escort. Detectorul fără fir SOLO era alimentat de o baterie de 9 volți și a fost primul detector radar produs ce nu era alimentat prin cablu. Escort Solo era furnizat cu o baterie cu litiu de 9 volți ce îi conferea detectorului 60 de ore de operare. Bateriile alcaline ar fi oferit numai 40-45 de ore de operare. Astăzi detectorul radar fără fir Escort Solo S2 reprezintă standardul pentru detectoarele radar portabile fără
Detector radar () [Corola-website/Science/316545_a_317874]
-
de o baterie de 9 volți și a fost primul detector radar produs ce nu era alimentat prin cablu. Escort Solo era furnizat cu o baterie cu litiu de 9 volți ce îi conferea detectorului 60 de ore de operare. Bateriile alcaline ar fi oferit numai 40-45 de ore de operare. Astăzi detectorul radar fără fir Escort Solo S2 reprezintă standardul pentru detectoarele radar portabile fără fir. Al doilea obstacol tehnologic a fost adăugarea benzii Ka. Pistoalele radar ale poliției au
Detector radar () [Corola-website/Science/316545_a_317874]
-
vehicule de teren automate numite în limba engleză „rover”. Vehiculele, în afară de recoltarea probelor geologice, mai aveau misiunea de a depista cu ajutorul instrumentelor cu care erau dotate, prezența apei și eventual a vieții pe planetă Marte. Fiecare vehicul era dotat cu baterii solare care alimentau instrumente de măsură utilizate la analiza și fotografierea eșantioanelor de roci. Din cauza distanței mari dintre Pământ și Marte, vehiculele nu puteau fi dirijate de pe Terra, astfel fiind dotate cu un program inteligent care ocolea obstacolele de pe teren
Mars Exploration Rover () [Corola-website/Science/316591_a_317920]
-
în apropierea câmpului de bătălie doar în după amiaza zilei de 6 iulie, prea târziu pentru a mai putea interveni, nu sunt amintite în cadrul acestui articol. În același sens, corpul francez VIII, lăsat în afara teatrului de ostilități; garnizoana franco-aliată și bateriile de pe insula Dunăreană Lobau; escadroanele și regimentele franceze lăsate pe malul drept al Dunării pentru a proteja liniile de comunicație și cea mai mare parte a Corpului de Centru al armatei franco-italiene "din Italia", aflat la Pressburg, nu sunt amintite
Forțele prezente la bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/316590_a_317919]
-
de cunoscutul basm cult scris de Ion Creangă. La început Harap-Alb a activat în formula de trio, Nacu ocupându-se și de părțile vocale. Astfel, prima componentă îi reunea pe Gabriel Nacu (chitară, vocal), Anton Hașiaș (baș) și Nicky Dinescu (baterie). În 2007, Gabi Nacu declară pentru cotidianul "Jurnalul Național": După apariția trio-ului în 1977, la Sala Palatului din București, se hotărăște cooptarea unui solist vocal. După mai multe audiții cu diferiți vocaliști, este cooptat în formație Cristian Minculescu. În
Harap-Alb (formație) () [Corola-website/Science/316760_a_318089]
-
încheierea războiului a solicitat trecerea în arma artilerie antiaeriană. În 1925 a fost trimis în Franța la specializare și, în același an este avansat la gradul de căpitan. În anul următor se reîntoarce în țară și este numit comandantul primei baterii de tunuri antiaeriene Skoda cal. 76,2 mm. În această perioadă a realizat un aparat de conducere a focului artileriei antiaeriene. A urmat Școala Superioară de Război din București (1930-1932) și apoi Școala Superioară de Război Saint-Cyr (1932-1933). La întoarecerea
Ion Bungescu () [Corola-website/Science/315016_a_316345]
-
generalului Ion Bungescu se leagă apariția primelor tunuri antiaeriene din armata română și primul aparat de conducere a focului românesc. În 1925 a realizat primul "aparat central de tragere", care a fost pus în serviciu în 1926, intrând în dotarea bateriilor artileriei antiaeriene înzestrate cu tunuri de calibru 7,62 mm produse în Cehoslovacia. Un al doilea model, perfecționat, a fost introdus în înzestrarea artileriei antiaeriene în anul 1928. Aparatul se baza pe metoda geometrică de calcul, toate măsurătorile și calculele
Ion Bungescu () [Corola-website/Science/315016_a_316345]