13,186 matches
-
vreodată! Și să îmbătrânim împreună la Bugaz! Când s-a întors, lumina din salon era stinsă. Băgă un buștean în soba din camera lui, își scoase vestonul, îmbrăcă o haină de interior, din lână, și se apucă să-i scrie bunicii. Îl întrebase de câteva ori dacă reușise să-și facă vreo relație în colțul ăla de la capătul lumii și dacă nu-l apăsa prea tare singurătatea. Sosise clipa de a-i satisface curiozitatea, fără ca el s-o fi căutat în
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ai împărtășit totdeauna, dacă nu iluziile, măcar noblețea sentimentelor?" A doua zi, de Sfântul Nicolae, poșta era închisă. N-a putut să-și expedieze scrisoarea decât peste două zile. Dar cum Crăciunul se apropia cu pași mari, îi expedie totodată bunică-sii o telegramă lungă, cerându-i să-i trimită șampanie Veuve Clicquot ("de negăsit la Cetatea Albă") și cărți despre mozaicurile antice de la Pompei și despre mozaicurile antice de la Ravenna, care, presupune el, i-ar face plăcere lui Nel. Asemenea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
anunțase că va veni să-și petreacă revelionul la popotă. Obligat să decline invitația șefului de gară, locotenentul hotărî să-i facă o vizită cu o zi înainte. În aceeași dimineață, îl trimisese la gară pe Ion cu cutia de la bunică-sa, conținând sticle de șampanie și micile daruri care trebuiau să-și aibă locul la poalele pomului de Crăciun. Dar dacă se ducea la gară, asta presupunea să-l salute în drum și pe Grigore. Nu putea să pice mai
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Sunt născut în anul 1938 în comuna Tătărăști, jud. Cernăuți. Casa părintească a fost construită în comuna Cerlena Mare, județul Hotin, unde erau și bunicii din partea mamei. Părinții tatei muriseră. Despre refugiul din 1940 nu-mi amintesc multe fiind în vârstă de doi ani. Îmi amintesc doar povestirile părinților. Aceștia mi-au spus că în 28 iunie 1940, când rușii au trecut Nistrul invadând Basarabia
AMINTIRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Viorel Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1694]
-
nivelul material și cultural diferea foarte mult. Bucovinenii aveau la Cernăuți liceu românesc și Universitate cu facultăți în limba română. Aveau conștiința națională dezvoltată. La întoarcerea din refugiu, în vara anului 1941, am găsit casa complet devastată. În timpul ocupației sovietice bunicii au trăit cu frică deoarece începuseră deportările în Siberia. Timp de un an de zile rușii nu au reușit să deporteze prea mulți. S-au găsit în anul 1941 la venirea armatei române, la primării (soviete) listele cu locuitorii ce
AMINTIRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Viorel Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1694]
-
primeau vagoane și repartiție unde trebuiau să ajungă. Țăranii au plecat majoritatea cu căruțele lor. Familia noastră s-a îmbarcat într-un vagon cu încă două familii. Ne-am urcat: mama cu patru copii, bunica și o soră a mamei. Bunicul a plecat cu căruța luând și un vecin cu el cunoscând adresa noastră din Oltenia. Aveam acte de refugiați cu destinația comuna Radovanu, județul Dolj, gara C.F.R. Sălcuța. Din cauza bombardamentelor am mers cu trenul două săptămâni. Am plecat în luna
AMINTIRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Viorel Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1694]
-
cald, lapte, salam, pâine și apă. Ca prin minune am scăpat de bombardamentele din Ploiești, București și Craiova. Alte trenuri cu refugiați au fost bombardate. În Oltenia am fost cazați în curtea unui om ce avea o casă bătrânească liberă. Bunicul ne-a găsit după câteva luni, deoarece în Ploiești, București, Craiova alte trenuri cu refugiați au fost bombardate și drumurile erau pline cu refugiații scăpați din acel iad. După 23 august tata a venit la noi în permisie pentru un
AMINTIRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Viorel Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1694]
-
doisprezece copii ai familiei, Petru Velicikovski s-a născut din părinți cu o profundă aplecare spre viața religioasă. Tatăl său, Ioan Velicikovski, protopop al Poltavei, era deja a treia generație de preoți în familie (după Simeon și LucaVelicikovski, străbunicul și bunicul după tată ai lui Petru), în timp ce mama sa, Irina, coborâtoare din familia de evrei botezați Mandenko, se călugărește spre apusul vieții, devenind monahia Iuliana. La vârsta de doar patru ani, Petru își pierde tatăl, rămânând, împreună cu frații săi, în grija
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
La vârsta de doar patru ani, Petru își pierde tatăl, rămânând, împreună cu frații săi, în grija mamei și a fratelui mai mare, Ioan Velicikovski, el însuși preot în aceeași catedrală a Adormirii Maicii Domnului din Poltava, unde slujiseră înainte tatăl, bunicul și străbunicul său. După doar câțiva ani, Ioan va dispărea însă și el din viața lui Petru, răpit de o moarte prematură. De altfel, aceasta este o durere pe care Petru Velicikovski avea să o trăiască în legătură cu toți frații săi
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
al familiei și orașul însuși, pot fi identificate în mod legitimativ, printr-un adjectiv unic, ales ca termen major într-o paradigmă de trăsături, în care singura aleasă este cea sacralizantă. După tată și mamă, apar în scenă străbunicul și bunicul din partea tatălui, Simeon și Luca, oameni „cunoscuți și bogați”, de neam căzăcesc, ajunși amîndoi protopopi ai Poltavei, iar mai apoi, bunicul după mamă, Grigorii Mandenko, un evreu botezat „împreună cu toată casa lui”. Iată deci, că încă din primele rânduri, familia
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
paradigmă de trăsături, în care singura aleasă este cea sacralizantă. După tată și mamă, apar în scenă străbunicul și bunicul din partea tatălui, Simeon și Luca, oameni „cunoscuți și bogați”, de neam căzăcesc, ajunși amîndoi protopopi ai Poltavei, iar mai apoi, bunicul după mamă, Grigorii Mandenko, un evreu botezat „împreună cu toată casa lui”. Iată deci, că încă din primele rânduri, familia Velicikovski, așa cum arăta ea la data nașterii lui Petru, ne este prezentată ca un neobișnuit amestec între tradiție și insolit. Pe
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
creștinării familiei evreești din partea mamei, odată cu fratele cel mare intră în percepția imagistică a lectorului silueta „catedralei din Poltava a Adormirii Prea-sfintei Stăpânei noastre de-DumnezeuNăscătoare și Pururea Fecioare Maria, biserică în care au slujit ca preoți și tatăl și bunicul și străbunicul meu.” <footnote Vezi Paisie Velicikovski, „Autobiografia și Viețile unui stareț”, tr. de Elena Lința, Ed. Deisis, Sibiu, 2002,p.89. footnote> O prezentare în atât de multe cuvinte față de caracterizările monolexematice și monoadjectivale ale membrilor familiei, ne dă
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
dragoste pe care i-o purta, și mai mult, chiar la sfatul propriului duhovnic. Îi promite că se va întoarce la Kiev pentru a termina școala, iar apoi se va întoarce în Poltava pentru a fi protopop, întocmai ca străbunicul, bunicul și tatăl său, se va căsători și îi va aduce multă bucurie și mângâiere cu viața sa în lume. Aici are loc un ciudat amestec de valori. Campionul sincerității care îl înfruntase cu doar câteva luni înainte pe Rectorul școlii
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
pod și transportul nu se mai putea face. Deci, urma să mergem pe drumul deportărilor, cine știe unde, și de ce. Am plecat acasă. Mama s-a liniștit când ne-a văzut intrând în curte. Ne-am înțeles să mergem în sat la bunicii care ne-au ascuns, și ne-au apărat. Am stat ascunși câteva zile, până am auzit la radio: “Ostași, vă ordon treceți Prutul!” Am înțeles că e război, că urmează o perioadă grea. În primăvara anului 1944 s-a primit
CÂND AMINTIRILE TRECUTULUI ÎNCEARCĂ SĂ MĂ CHEME. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Valentina Voina () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1704]
-
care părinții o primiseră ca dar de nuntă. Câteva valize și multe lacrimi în drum spre necunoscut. Locuiam în comuna Româncăuți, județul Hotin, unde familia mea avea o moșie, pământ, un parc mare și frumos, iazuri cu pește. Tata și bunicul (Nicolae Krupenski) se ocupau de agricultură iar mama de gospodărie. A rămas tot ce a agonisit familia în decursul a câteva secole, proprietatea noastră fiind atestată documentar din vremea domnitorului Vasile Lupu. Îmi amintesc cum am trecut Prutul. Era o
CRÂMPEIE DE AMINTIRI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Ghenadi (născută Krupenski) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1685]
-
Am avut locuință, tata a avut serviciul ca administrator la moșia lor din comuna Șuțești Brăila. Copil fiind m-am acomodat destul de repede în noile condiții, mai greu a fost după aceea. În anul 1941, când s-a recuperat Basarabia, bunicii și părinții s-au întors acasă. Totul fusese devastat așa că au luat-o de la capăt. Eu am început școala la Câmpulung Muscel, unde rămăseseră bunicii materni, și ei refugiați în 1940. În vacanță mă duceam acasă la Româncăuți. Au fost
CRÂMPEIE DE AMINTIRI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Ghenadi (născută Krupenski) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1685]
-
condiții, mai greu a fost după aceea. În anul 1941, când s-a recuperat Basarabia, bunicii și părinții s-au întors acasă. Totul fusese devastat așa că au luat-o de la capăt. Eu am început școala la Câmpulung Muscel, unde rămăseseră bunicii materni, și ei refugiați în 1940. În vacanță mă duceam acasă la Româncăuți. Au fost vacanțe frumoase, în libertate și fără griji, pentru un copil care nu înțelegea grijile adulților și războiul. Am avut norocul că nimeni din familie nu
CRÂMPEIE DE AMINTIRI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Ghenadi (născută Krupenski) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1685]
-
și ei multe fiind duși într-o casă de invalizi, până ce cu greu s-au întors acasă. Noi de aici nu știam nimic despre ei și abia după câțiva ani ne-a scris o nepoată din sat că bunica și bunicul sunt departe tocmai în Ircuțk, Siberia. Am înțeles totul și am scris o scrisoare către ei în Siberia, care a ajuns bine, fiindcă am primit prima scrisoare de la tata care scria așa: “Dragul tatei am primit scrisoarea de la voi și
REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Gârbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1686]
-
prudenți au plecat la drum în necunoscut. Exodul s-a mărit în primăvara anului 1944. Atunci ne-a venit și nouă rândul. Oamenii plecau cu căruțe sau pe jos însoțiți de cirezile de vite și turmele de oi. Noi, pentru că bunicul lucra la C.F.R. și mama era învățătoare, împreună cu alte familii am primit loc într-un vagon. În vagon ne-am făcut un țarc din lăzile cu lucruri și alimente. Și am pornit la drum. Mama, pentru că era învățătoare a primit
DEZRĂDĂCINAŢI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ion Motruc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1692]
-
învățătoare, împreună cu alte familii am primit loc într-un vagon. În vagon ne-am făcut un țarc din lăzile cu lucruri și alimente. Și am pornit la drum. Mama, pentru că era învățătoare a primit ca destinație Grădiștea Râmnicu Vâlcea, iar bunicul ca lucrător la C.F.R., a primit destinația Caraș Severin. Ce despărțire ni s-a pregătit! În tren bunicii, părinții mamei și mama mea au hotărât să mergem cu toți la Caraș Severin. După aproape trei săptămâni de “călătorie“ confortabilă în
DEZRĂDĂCINAŢI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ion Motruc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1692]
-
lăzile cu lucruri și alimente. Și am pornit la drum. Mama, pentru că era învățătoare a primit ca destinație Grădiștea Râmnicu Vâlcea, iar bunicul ca lucrător la C.F.R., a primit destinația Caraș Severin. Ce despărțire ni s-a pregătit! În tren bunicii, părinții mamei și mama mea au hotărât să mergem cu toți la Caraș Severin. După aproape trei săptămâni de “călătorie“ confortabilă în vagon am ajuns în satul Valea Timiș, la sud de Caraș Severin. Satul Valea Timiș este cam la
DEZRĂDĂCINAŢI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ion Motruc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1692]
-
s-a hotărât să nu se mai întoarcă... acasă. În satul Valea Timiș (atunci îi spunea Cârpa) am primit o casă care nu mai era locuită de multă vreme. Mama a primit un post de învățătoare la școala din sat. Bunicul a lucrat la C.F.R. în Caransebeș, iar bunica acasă. Eu eram elev la școala din sat. În clădirea școlii era și Oficiul P.T.T.R. iar oficianta al cărei soț era jandarm în sat, au fost îngerii noștri păzitori. Mai ales după
DEZRĂDĂCINAŢI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ion Motruc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1692]
-
că “agenții“ s-au retras. În anul 1945 am ajuns la Buzău, unde erau o parte din rudele noastre. Mama a primit un post la Poșta Câlnău la 5 km. de Buzău, apoi la Costești la 12 km. de Buzău. Bunicul a lucrat la depoul C.F.R. Buzău. Eu eram elev la liceul “B.P. Hajdeu“ din localitate. Să vă mai spun că, pentru a putea intra la liceu, mama a trebuit să dea o declarație scrisă că “acceptă“ cetățenia română. Pe actul
DEZRĂDĂCINAŢI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ion Motruc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1692]
-
Nici anii '50 nu reprezintă altceva decît o serie de clișee media deformate: spre exemplu, Butt-Head remarcă despre surorile gemene ale lui Ricky Nelson, idolul adolescenților din anii '50: Puicuțele astea arată ca tipii". Beavis îi replică: "Am auzit că bunicul lor e Ozzy Osbourne". Iar Butt-Head răspunde: "Imposibil. Sînt copiii lui Elvis". Pentru Beavis și Butt-Head, cultura media se interferează cu personajele istorice care devin surse ale unor glume obscene. Butt-Head: Știi ce s-a întîmplat cînd Napoleon s-a
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
își pierdeau identitatea, limba maternă, frecventau școli în limba rusă și, astfel, deveneau cetățeni sovietici. Urmașii românilor basarabeni sau bucovineni sub 40 de ani, deja nu mai vorbesc românește, cunosc vag evenimentele anilor 19401941 și nu știu cum au ajuns părinții și bunicii lor în Siberia, Kazahstan sau alte locuri din Rusia. Românii rămași în Basarabia, care erau considerați ca “refractari“ la noile ordine sovietice, erau persecutați, supuși unor munci forțate, li se impuneau impozite mari sau cote exagerate la produsele agricole. Mulți
CALVARUL ROMÂNILOR, SUB OCUPAŢIA REGIMULUI STALINIST DIN 1940-1941. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1662]