KorAP: Find »[drukola/base=ciudat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...404 405 406 ...540 >

13,496 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

mi-ai spus că-i măritată. — E măritată. Soțul ei e avocat. Trăiesc separați. Nu știam că este - ei bine. Helen Își coborî vocea. Ca noi. Julia dădu din umeri. Nu știu prea bine ce este. Cred că-i o ciudată... Totuși, petrecerea ar putea fi amuzantă. Helen o privi. — Să nu-mi spui că vrei să te duci. Da, de ce nu. — Am crezut că ești doar politicoasă. „Chestie Între fete.“ Știi ce Înseamnă asta. Își coborî privirea, Îmbujorîndu-se. Ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
uită melancolică, observîndu-le pe fete cu prietenii lor, pe soți cu soțiile lor. Cinematograful era Îmbrăcat În lumini colorate, care păreau că strălucesc mai sinistru, mai luminos, pentru simplul fapt că luceau În amurg, nu În Întuneric. Vedea mici detalii ciudate și fără legătură: licărirea unui cercel, luciul părului unui bărbat, scînteierea ca de cristal a pietrelor din pavaj. Reggie puse frînă și apăsă pe claxon. Cineva se aventurase pe drum În fața lui și mergea nepăsător Înainte. Își ridică mîinile a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
continuă să brodezee excesiv În jurul ideii. Își imagină propriul corp strangulat sau Înjunghiat. Se Întrebă cine l-ar găsi. Și-i imagină pe taică-său și pe Viv cu un polițist la ușă, spunîndu-li-se că fusese găsit Într-un loc ciudat, fără să afle cum și În ce fel. Apoi, dintr-odată cotiră din nou, ieșiră din umbră și ajunseră lîngă fluviu. Aici era cîrciuma unde dorea Fraser să meargă: o clărire de un pitoresc bizar, din lemn, care Îl făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
intră În panică. Deschise ochii și se uită la mîinile, pentru că auzise, odată, un doctor spunînd că privitul mîinilor atunci cînd ți-este frică te ajută să te calmezi. Dar el devenise mai conștient de sine - mîinile i se păreau ciudate, de parcă ar fi fost ale unui străin. Își simțea tot corpul straniu și strîmb; brusc simți acut existența inimii și plămînilor și Începu să i se pară că, dacă le-ar scăpa din vedere doar o secundă, organele ar ceda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
unei frînghii murdare; Îi stătea În sus de parcă atunci se dăduse jos din pat. În timp ce Kay o urmărea, tocmai Își umezea un deget și Întorcea o pagină. Nu o auzi pe Kay, iar Kay veni spre ea cu un tremur ciudat al inimii. Pur și simplu, era plăcerea de a vedea o prietenă după ce, săptămîni la rînd, Întîlnise numai străini - pe nimeni altcineva. Dar preț de o clipă, Kay crezu că sentimentul va răbufni și o va face să plîngă. Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cartea și deschizînd-o la Întîmplare. Dar Îți dai seama acum, zise Omul Invizibil, de situația În care m-a adus starea mea? Nu aveam nici un fel de adăpost - nici un acoperămînt - pentru a renunța la avantajul meu, pentru a deveni ceva ciudat și groaznic. Nu mîncam deloc, pentru că a mînca, a mă umple cu materie neasimilată, Însemna să devin Încă o dată grotesc de vizibil. Nu m-am gîndit niciodată la asta, zise Kemp. În tot acest timp, pompa revenise la viață și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
brațul și să ating o femeie sau un bărbat care a pierdut un iubit, o iubită, un copil, un prieten. Dar eu - eu nu pot trece peste asta, Mickey. Nu pot trece. RÎse nervos. Să trec peste asta. Ce expresie ciudată! De parcă durerea cuiva este ca o casă prăbușită, și trebuie să treci peste moloz să ajungi la pămîntul din partea cealaltă... Eu m-am pierdut În moloz, Mickey. Se pare că nu găsesc drumul spre ieșire. Nu cred că doresc să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cu „unchiul Horace“. Am crezut că la mijloc e fantezia mea cînd am auzit-o prima oară! — N-are importanță, nu-i așa? — Familia ta n-are nimic de zis? — Ce să zică? — Nu știu. Mi se pare o viață ciudată pentru un băiat ca Duncan. Nu mai e copil, nu crezi? Și ți-e greu să ți-l imaginezi altfel. Poate că s-a blocat. Cred că asta s-a Întîmplat. Cred că el a vrut să rămînă blocat - ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
celălalt la domnul Mundy, și... Ajunseră la colțul de nord-vest al Trafalgar Square și Începură să Încetinească pasul. Viv Își Întoarse capul, căutînd un ceas. CÎnd se uită din nou spre Fraser, descoperi că o privea lung, cu o expresie ciudată. — Ce? zise ea. ZÎmbi. — Uneori semeni cu fratele tău. Acum aveai aceeași expresie ca el. Semeni teribil de mult cu el, nu crezi? — Ai spus-o și la domnul Mundy. — Nu crezi? Bănuiesc că e unul dintre acele lucruri pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
să rîdă: — Mi-am schimbat părerea În ce te privește. Nu cred că lucrezi Într-un bar deocheat. Cred că ești detectiv particular. Mă apropii de adevăr? Cafeaua din fața ei era neatinsă și se răcise. Sosiră și prăjiturile, niște chestii ciudate, chiar oribile, de culoarea vopselei fosforescente la lumina zilei, fiecare cu cîte un moț de frișcă deja apoasă. Nu-i era foame. Cu coada ochiului Încă vedea figuri care ar fi putut fi Kay. Aproape că uită de Fraser; era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
tatăl ei plecau de la Închisoare, trebuia să se oprească un minut-două, astfel Încît domnul Pearce să se poată odihni, să-și scoată batista și să-și șteargă fața. Ca și cum vizitele Îl lăsau fără suflare. Se uita În urmă la poarta ciudată, cenușie, cu aspect medieval, ca un om care tocmai Încasase un pumn. „Dacă m-aș fi gîndit vreodată“, obișnuia el să spună, sau „Dacă mi-ar fi spus cineva“. — Mulțumesc lui Dumnezeu că maică-ta nu-i aici, Vivien, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
erau altele: nu mirosul acela simplu - se gîndi Kay - de praf de pușcă obișnuit, ci vaga putoare de cauciuc ars de la tunuri și duhoarea șarpnelelor explodate. Străzile erau goale și puțin cețoase. În raiduri ca acestea, Pimlico Îți dădea senzația ciudată de loc bîntuit - senzația că pînă de curînd vibrase de viață care fusese lichidată cu violență sau alungată. Iar cînd tunurile se opriră, atmosfera era cu atît mai ciudată. Kay și Mickey se plimbaseră odată pe marginea fluviului la terminarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și puțin cețoase. În raiduri ca acestea, Pimlico Îți dădea senzația ciudată de loc bîntuit - senzația că pînă de curînd vibrase de viață care fusese lichidată cu violență sau alungată. Iar cînd tunurile se opriră, atmosfera era cu atît mai ciudată. Kay și Mickey se plimbaseră odată pe marginea fluviului la terminarea schimbului. Locul era aproape neverosimil: mai liniștit, În felul lui, decît un peisaj de țară, iar priveliștea spre Tamisa, În zona Westminster, era Întreruptă din loc În loc de ridicături de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
la Început Kay crezu că era un copilaș rănit. Apoi acesta dădu din coadă și scoase un lătrat ascuțit, și văzu că era un cîine. Praful se rotea În continuare, făcîndu-i pe toți să tușească. În jur plutea acea atmosferă ciudată, dezorientată pe care Kay o observase mereu În asemenea locuri. Aerul părea Încărcat parcă de un puls rapid - de parcă ar fi sunat În continuare și ar fi vibrat fizic - de parcă atomii din care era compusă casa, grădina și oamenii chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
fel de foste grajduri sau curte, dincolo de Rathbone Place. Ea avea un drum al ei, tăind prin străduțele din Soho - o scurtătură bună, rapidă, dacă nu te deranja faptul că nu era țipenie de om la această oră și priveliștea ciudată, cu case distruse, restaurante și magazine fără viață. În noaptea asta nu văzu aproape pe nimeni, cu excepția gardianului ei, Henry Varney, aproape de casa ei. — În regulă, Henry? Îl strigă ea Încet. El ridică mîna. — În regulă, domnișoară Langrish! L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
era pentru cincisprezece persoane, pusă pe dușumeau din beton a sălii lor. La fiecare masă puteau să stea zece sau doisprezece oameni, așa că zgomotul conversației, rîsetele, tîrÎtul scaunelor, strigătele ofițerilor, toate erau insuportabile - și devenea și mai atroce datorită acusticii ciudate a locului, care făcea ca fiecare sunet să semene cu vocea crainicului de peron de la gara King’s Cross. De exemplu, acum gălăgia bruscă Îi făcu pe fiecare să tresară. Domnul Garnish, ofițerul, o luase la trap prin sală și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
condamnat. — Își face meseria ca oricine altcineva. — Ca toți mardeiașii și criminalii plătiți de stat oriunde În lume! — Domnul Mundy nu-i așa, continuă Duncan cu Încăpățînare. — Evident, zise Watling uitîndu-se la Duncan, dar adresîndu-i-se lui Fraser, are niște idei ciudate despre creștinism. L-ai auzit vreodată vorbind despre acest subiect? Cred că da, zise Fraser. Face parte din gașca lui Mary Baker Eddy, nu-i așa? — Mi-a spus ceva odată, cînd eram la infirmerie cu niște spasme dureroase. Spunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
era acolo drept un fel de insultă la adresa altora. Zicea că se joacă de-a Închisoarea. Nu-i plăcea că Duncan trebuie să Împartă celula cu el și-i spunea că pînă la urmă o să-i vîre lui Duncan idei ciudate În cap. Dacă ar fi găsit o modalitate, i-ar fi dat lui Duncan o celulă numai pentru el. Poate că domnul Mundy avea dreptate, se gîndi Duncan, uitîndu-se Încă o dată la capul blond și neted al lui Fraser. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
garderoburi, iar acestea erau umede din cauza ferestrelor sparte, hainele vechi fiind mîncate de molii sau mucegăite. Părți din tavan căzuseră pe pardoseală. Cărțile și bibelourile zăceau pe jos, total distruse. Iar În baie, oglinda de pe perete atîrna cu o față ciudată, pentru că sticla fusese spartă și căzuse, umplînd chiuveta cu sute de bucăți arginti. CÎnd ajunseră În mansardă, se auzi un fîlfîit, un zgomot de plecare bruscă. — Porumbei sau șoareci, se Întoarse Julia și zise Încet: Nu te deranjează, nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
asta prin somn. Dar efectul era mai intim decît dacă ar fi șoptit la urechea lui Duncan. Duncan deschise ochii și privi Îndelung Întunericul fără cusur, catifelat al celulei. Noaptea era atît de lipsită de profunzime Încît i se părea ciudată și descurajantă, așa că Își ridică mîna. Dori să nu uite distanța dintre patul lui și al lui Duncan, Începu să simtă că Fraser era mai aproape decît ar fi trebuit să fie, și era foarte conștient de propriul trup ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
obscen. Învățase să-și Întoarcă ochii, așa cum Învățase să-și Întoarcă ochii și capul de la sunetul și mirosul care venea de la cei care trăgeau pîrțuri, se pișau sau căcau la oală. Totuși, acum, În Întunericul absolut al celulei, și În ciudata și stînjenitoarea atmosferă declanșată de cîntecele lui Miller și Atkin, Își dădu seama Îngrozit de mișcarea furișată, neajutorată, intenționată, pe jumătate rușinată a mîinii lui Fraser. Un minut sau două rămase nemișcat, nevrînd să trădeze faptul că era treaz. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
unde o lăsase Kay, și o urmărea. Își ținea În continuare mîinile Înmănușate În buzunare, și gulerul paltonului ridicat. Pe cap avea o căciulă lejeră din lînă, ca o beretă scoțiană cu pompon, trasă bine pe frunte. Avea o expresie ciudată - un zîmbet În același timp moale dar și preocupat. Kay pescui ultima bucată de gheață pentru copii, și se Întoarse la ea. — Ce s-a-ntîmplat? o Întrebă. Helen clătină capul și zîmbi normal. — Nimic. Îmi plăcea să te privesc. Arătai ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
naștere nu sînt prea vesele pentru cei În cauză, cum sînt pentru cei care le organizează. Helen Își ridică privirea și-i zîmbi destul de trist. — Probabil că nu-mi place să am douăzeci și nouă de ani. E o vîrstă ciudată, nu-i așa? Ar fi mai bine să treci peste ea direct la treizeci. — Ție Îți vine bine, spuse Kay cu acel ton galant de dinainte. Ție orice vîrstă... Dar Helen tresări. — Kay, nu, te rog, nu fi atît de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-și să-l auzi. Pariez că, rîde dar și plînge: rîde că este acum, În plin soare, și plînge că tu te afli Încă În Întuneric. Duncan dădu din cap aprobator; Îi plăcea vocea liniștitoare a domnului Mundy, și cuvintele ciudate pe care le folosea: să-ți ridice, Povara, Greșeala, băiete; dar, În adîncul inimii nu credea o iotă. Își dorea ca Alec să fie acolo unde Îl descria domnul Mundy - Încerca să și-l imagineze Înconjurat de soare și flori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
confidențial, iar eu o să mă gîndesc la tine. Cum vine asta? Noi doi ne asemănăm, la urma urmelor, pentru că o să plec de-aici anul viitor, la fel ca tine. Mi se apropie data pensionării, și ideea mi se pare la fel de ciudată cum ți se pare și ție - poate mai ciudată, pentru că știi ce se spune: dacă un deținut petrece doi ani În Închisoare, gardianul lui face unul... Așa că, să te gîndești la mine, cînd o să fii la pămînt. Și eu o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]