12,849 matches
-
avea decât să spere că se-ndrepta în direcția cea bună. Din cauza rapidității coborârii își pierduse simțul orientării. Încă o chemare sfâșietoare a lui Newt străpunse aerul. Mai slab? Nu-și dădea seama. Se întoarse. Panica se amplifica. Fascicolul lanternei lumina doar câteva pete de arsuri și umiditate. Vedea în fiecare protuberanță falii întredeschise șiroind de umori vâscoase. Cea mai neînsemnată cavitate era o gură căscată și amenințătoare. Își aminti un amănunt: caporalul îi dăduse un obiect pe care ea i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
strigă:) Newt! Stai pe loc. Venim la tine! Copilul căzuse într-o gaură din cea de-a doua ramură a puțului. Peste tot locul, împânzit de canale și tuburi, de plastic, numai apă, care-i ajungea fetiței până la brâu. Era luminată doar de câteva raze care pătrundeau printr-un grilaj greu, prins sus în tavan. Și glasul lui Ripley cobora tot din tavan, gândi ea. Porni să escaladeze tuburile. O masă luminoasă se strecura de-a lungul pereților și căzu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
avut mari șanse de a o găsi. O să mă cerți mai târziu. Încotro? El privi cadranul aparatului, se răsuci și se îndepărtă prin tunel. Ajunseră la o secțiune încă alimentată cu electricitate de grupuri de siguranță. Tavanele și pereții erau luminați și nu mai aveau nevoie de lanterne. Pe aproape se auzea un clipocit slab. Tot uitându-se pe ecranul localizatorului, caporalul porni spre stânga. ― Pe aici, ne apropiem. Aparatul îi îndrumă spre un mare grilaj încastrat în podea. De acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ajunge în perimetrul de securitate. Diodele localizatorului îi indicau în continuare o direcție și o distanță. Ripley reluă înaintarea. Clipea mereu din pricina sudorii care îi curgea pe frunte, iar vârtejurile de abur îi reduceau considerabil câmpul vizual. Niște semnale luminoase luminau un pasaj lateral. O mișcare. Se răsuci și aruncătorul de flăcări scuipă napalm spre un demon imaginar. Nimic. Monștrii observaseră oare limba de foc a armei? N-avea vreme de astfel de griji. Porni iar, căznindu-se să nu tremure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de cât respirația, își recunoscu înfrângerea zâmbind, și zise: - Este puterea celor tineri. Dar pun pariu că sunt alte jocuri la care pot să te întrec. Simpaticul copil mai avu nevoie de câteva exerciții de respirație. Dar fața i se luminase deja. - Pun pariu că nu poți să mă bați la Scroob, spuse în cele din urmă puștiul de 12 ani. Mama nu mai vrea să joace cu mine pentru că sunt prea bun pentru ea. Gosseyn spuse: - Va trebui mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
către Gosseyn și spuse pe un ton aproape de scuză. - N-o să ne faci nici un fel de probleme, nu-i- așa, domnule Gosseyn? Gosseyn dădu din cap zâmbind. - Sunt prietenul tău și partenerul tău de joacă de-acum înainte. Fețișoara lui se lumină. - Grozav! O să ne distram de minune. Se-ntoarse fericit către femeie și spuse: - Să te porți bine cu el, mamă. Femeia dădu din cap. - O să mă port exact ca și cu tatăl tău. - O, doamne! Băiatul tremura. Ochii lui albaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
paznic de noapte. Cei doi bărbați și intrușii priveau la Enin care se apropie de instrument. Băiatul cercetă din ochi piesele transparente din interior. Apoi examină butoanele computerului. În cele din urmă, întinse mâna și răsuci un buton. Ecranul se lumină. Imaginea părea să reprezinte un oraș subacvatic și populația sa, amenințată de niște animale marine uriașe. Era ușor de dedus că jucătorul avea misiunea de a ucide creaturile atacatoare cu armele controlate de computer. În timp ce Gosseyn privea zâmbind. Împăratul Dzan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
brațe și-l duse până la pragul ușii pe care venise puțin mai devreme. Când îl puse jos pe băiat, își aruncă privirea în cealaltă cameră; și nu fu surprins să vadă că fusese întrerupt un joc de video. Ecranul era luminat. Gosseyn zise: - Sper că te joci și cu jocurile Semanticii Generale. O pauză, o strâmbătură, apoi: - Este posibil să joc acele jocuri cam destul de des încât cred eu, să-ți convină ție; tu fiind tu și eu fiind eu. Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
luam troleibuzul 83 spre Herăstrău (întorcea departe, la Roată) și ne plimbam de ne dureau picioarele. Ei îi plăcea să vorbească (nimeni altcineva nu-și pierdea timpul ascultând-o), iar mie, să tac. Se bucura când foloseam trucuri simple, care luminează și-astăzi orice femeie, darămite pe-o puștoaică: îi cumpăram câte 21 de trandafiri, ciocolată, bomboane cubaneze de la „Capșa“. Îmi sărea în brațe, aproape mă amețea. O lăsam să mă sărute, o făcea cinstit, ca un copil. Eu eram omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
eroi, O, îmbrăcat între atâția oameni goi, O, președinte, îți doresc Mai mult ca tine să trăiesc!“ De-atunci, eu zac în beci și mor, departe de lumină și popor; pe Sanda-n amintire o păstrez, cu farul delațiunii-o luminez. Nu mi-e rușine, sunt bărbat: i-am slugărit, m-au terminat. De fiecare dată, rămâneam uluit. Cu trei sferturi de oră înainte de miezul nopții, în cotloanele strâmte și întunecate ale minții lui Bidileanu Ovidiu, avea loc o explozie lirică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în cadă, cu câinele în brațe. Eu dispărusem cam mult, și asta nu-mi plăcea deloc. Computerul! Cum de nu mă gândisem? M-am repezit să-i pregătesc lui Mihnea un mail. Am apăsat tasta Enter și ecranul s-a luminat. Lepidopteros dormea, sau poate doar se prefăcea. Doar într-un colț, clipea o fereastră mică: You’ve got mail. M-am luminat și eu, probabil că Mihnea mi-o luase înainte. Am intrat repede-n Inbox și-am deschis mesajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
M-am repezit să-i pregătesc lui Mihnea un mail. Am apăsat tasta Enter și ecranul s-a luminat. Lepidopteros dormea, sau poate doar se prefăcea. Doar într-un colț, clipea o fereastră mică: You’ve got mail. M-am luminat și eu, probabil că Mihnea mi-o luase înainte. Am intrat repede-n Inbox și-am deschis mesajul. Dar nu era Mihnea. În locul lui, pe mijlocul ecranului, cu litere groase, corp 18, cineva scrisese cuvintele: TOC OR IENC Și dedesubt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mă trezisem cu ei și-n casă, nu sunt foarte sigur, coborâseră pe burlan și dispăruseră în noapte până să-i văd. Lipseau doar o pereche de blugi și niște foi din Mimesis-ul lui Auerbach; flambaseră câteva pagini, să-și lumineze drumul. „Ce-i cu ei? S-au căsătorit cu surorile «Prăpăd»?“ Astea chiar nu existau, dar suna bine numele. „Nu.“ a zis Mihnea, „Ieri seară au dat o spargere la Muzeul Hărților, pe Londra 22. Dracu’ știe ce căutau: vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
inertă, ucisă. E ca și cum ai proiecta un film pe-un cearșaf ud, pus la uscat: de-afară, nu se vede nimic; dacă pătrunzi în interiorul țesăturii, actorii și scenele se află acolo, mai vii ca în realitate. Prin ochiul sticlos, informația luminează o vreme, înainte să se evapore; după calculele mele, treaba putea să dureze de la câteva secunde, la un sfert de oră. Ba chiar suspectam că, independent de corpul inert și creierul prăjit sau dezactivat, retina funcționează ca o cameră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
infect, bară la bară, italienește; o secundă dacă rămâneai pe loc, îți tăia cineva fața. Dâmbovița mirosea a nămol și frunze sleite; o simțeai chiar și prin geamurile închise. Mi-o imaginasem odată traversată de șlepuri și fregate, cu pasarele luminate-n zeci de culori și poduri mobile, ridicându-se până la vârful copacilor, ca în Amsterdam sau la Anvers. O mică iluzie inofensivă, un fragment de realitate virtuală; prin cocleala jumătate solidă, jumătate apoasă, nu avansai nici cu-o plută. Navigau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
blugi și pantofi cu toc, să țopăie la discotecă sau rockotecă. La rockotecă, intrai cu lanțuri și geci din imitație de piele. Te mai plimbai și noaptea pe plajă, braț la braț, cu pantalonii suflecați și pantofii-n mână. Luna lumina frumos, se zăreau valurile cafenii și milițienii pândind după șezlonguri. Ziua cloceai la soare, cu cinci-șase beri îngropate-n nisip și cartonul cu clătite alături. Așa ne-a prins anul cu Cernobâlul, la Neptun, pe plaja de la nudiști. N-aveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un grup unit și indistinctibil, cu identitatea protejată elegant, ca la o partidă de poker). Clădirile ar fi putut să poarte toate semnul & pe-acoperiș, le-ai fi recunoscut mai ușor. Noaptea, sigla s-ar fi învârtit și-ar fi luminat frumos, electric, până în larg, ca farul de la Constanța. Nu te-apropiai de ele decât cu treabă. Bodyguarzi în uniforme negre, serioși ca niște gangsteri cuminți, cu bastoane de cauciuc sau pistolul la șold, păzeau intrările, selectând din priviri clientela. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întorceai capul, găseai câte unul. Nu mai mergea să zici c-ai greșit, că n-ai greșit, nici n-apucai să te dai jos din mașină, că deja scria procesul verbal. La sfârșit, îți tăia o chitanță cât un cearșaf, lumina scrisul de la 50 de metri, ca pe vremuri reclama la pește oceanic de pe Magheru. Tot ce era inutil se dusese naibii. Nici batiste nu puteai să mai cumperi. Înainte, lumea își sufla nasul în batiste. Așa arăta obiceiul pe vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai placă. „Trebuie să ies. Mi s-a răcit apa.“ Mă simțeam ca un moș plăpând și refractar. „Nu poți să te speli și să povestești în același timp?“, m-a prins Maria, zâmbind cu toată fața. Zâmbetul ăsta îmi lumina seara. „Știi bine că nu-mi reușesc două lucruri în același timp.“, am recunoscut. „Nu bine, în orice caz.“ Maria m-a mângâiat pe cap, liniștită, învingătoare. Nu reușeam să câștig tot timpul, uneori nu meritam, alteori nu eram atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ajuns în Constanța pe la unsprezece și jumătate. De sus, de lângă vaporul eșuat la intrarea în oraș, Dobrogea tremura toată în retrovizor: cafenie, prăfuită, monotonă. Culorile lipseau; sau poate doar ochiul meu nu era obișnuit cu ele. Nici soarele nu mai lumina cum trebuie, împrăștia de sub nori un galben pătat cu spirt, de aplicație virtuală. Am mângâiat-o pe Maria pe-obraz. În general, frumusețea femeilor dispare când le scoli din somn; te culci seara lângă o puștoaică, și dimineața juri că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
te-ai trezit pe catafalc cu bunică-sa. În mașină, e și mai rău: se fac albastre sau verzi de la viteză. Cu Maria, scăpasem de grija asta: deschidea ochii ei mari și negri, se uita după mine și i se lumina toată fața. Era suficient să știe că sunt acolo. Frumusețea ei se punea imediat în mișcare, se activa în contact cu privirea mea: pupila i se dilata, sprâncenele se-arcuiau, sângele urca-n obraz. Pielea se întindea, buzele începeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
centru, printre taste. Verzui, apos, cu o mică scrijelitură în partea stângă; avea dimensiunea unui timbru. Parcă semnase cineva pe el cu un stilet sau o șurubelniță fină. Tânărul Lupu a apăsat repede pe câteva taste și ecranul s-a luminat. Ne-am aplecat, și eu, și Maria. Nu băgai de seamă ceva deosebit, doar culoarea părea puțin mai deschisă și pâlpâia, ca becurile românești de 40 de wați. Lupu mi-a făcut semn să-i las fotografia. Am ezitat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-o cu delicatețe, ca un adevărat colecționar de ceasuri, fără să-i atingă pelicula. Apoi a întors-o cu fața în jos și-a trecut colțul cu code-bar-ul prin dreptul ecranului. Am observat cum dreptunghiul verzui se stinge și se luminează de câteva ori la rând. Nu se-auzea nici un sunet, tastele nu mișcau, fotografia încremenise în mâna lui Lupu. A ținut-o deasupra ecranului încă vreo cinci secunde, după care mi-a înapoiat-o. Am strecurat-o discret în geanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o Dacie. Și totuși, dintr-un motiv lesne de înțeles, eu preferam Dacia. Nu trebuia să fii inginer proiectant ca să-ți dai seama că Pajura ascunde un mic biotop, întretăiat de blocuri lungi și cuburi de verdeață. Noaptea, cuburile se luminau de flăcări: zeci de focuri din lemne și cartoane. Nu era indicat să te interesezi nici cine le-a aprins, nici când le va stinge. Oamenii se cunoșteau, le făcea plăcere să fii unul dintre ei; dacă totuși nu erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am îndreptat spre culise. Mihnea a mai deschis o ușă, apăsând moale clanța, cu mănușa. Am pătruns într-o cameră lungă și îngustă. Pe mijloc, o masă cafenie își întindea burduful tăbliei dintr-un capăt într-altul. Două neoane chioare luminau mobilierul de recuzită: o scară proptită de perete, un cuier cu un palton (probabil al scriitorașului), vreo treizeci de scaune. Jurai că ai nimerit marți seara, la un cenaclu studențesc de pe Schitu Măgureanu. Dincolo de ușă, priveliștea cădea ca la teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]