10,420 matches
-
un bărbat atât de chipeș. Îi părea atât de frumos, că dacă ar fi putut l-ar fi sorbit ca pe o picătură de apă dintr-o linguriță. Era îmbujorată, mulțumită de sine, cu respirația precipitată iar zâmbetul ei îi mângâia obrajii. Ochii ei verzi erau limpezi ca o apă cristalină. Amândoi erau vrăjiți simțind că le arde sufletul să se cunoască. Ea continuă să-i zâmbească într-un mod direct nevenindu-i a crede ce i se întâmplă. Alin aruncă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pluș în mâna unui copil, lăsându-se manipulată în întregime. Atitudinea ei răspundea afirmativ sentimentelor. - Mă iubești? Hai, spune iubito că mă iubești, că mă dorești, că însemn ceva pentru tine, spuse Alin continuând s-o sărute și s-o mângâie dulce, ca un copil care nu vrea decât să-și păstreze jucăria. Lipindu-se cu mâinile peste mijlocul lui, tremurând ușor și fremătând de plăcere, zise într-un târziu cu un glas stins: - Mi-e frică! În același timp, brațele
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ți-a dat papucii o femeie. - Mereu o dau în bară cu femeile! N-am noroc la femei chiar deloc. - Viața își țese drumul singură și te plătește cu moneda ei. Ploaia se oprise de mult, iar o briză ușoară mângâia trenul pus în mișcare. Uimit de peisajul de afară, Vas arăta cu degetul: - Ia priviți fraților să vedeți ce copaci bătrâni sunt! Uimitor de frumoși! Ce coroană frumoasă au! - Prin ce vezi tu deosebirea între copaci? Toți sunt la fel
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un copil din flori. Carlina o strânsese la piept și-i promisese că va avea ea grijă de toate. Îi va crește copilul și va discuta mai mult cu Nicky și toate problemele se vor aranja. Își aminti cum o mângâiase pe obraz. Prin mâna lui caldă și catifelată primi energia de care avea atâta nevoie. Simți vibrații în stomac ca atunci când ești încercat de emoții mari. Ochii lui aveau ceva ce o impresiona și ardeau ca două stele. Sufletul îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca pe un etern dușman. Prin venele ei curgea același sânge ca și al lui, iar rădăcinile copilăriei și dragostea existau. Într-o zi căută să îi surprindă fiecare gest, fiecare oftat și privire. Uneori ea întindea o mânuță catifelată mângâindu-i fruntea iar el o săruta, o mângâia ca atunci când totul părea normal și le era bine. În altă zi, Nicky îi spuse: ți-am explicat în mod normal cum stau lucrurile. Nu ți-am ascuns nimic. Au trecut atâția
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
curgea același sânge ca și al lui, iar rădăcinile copilăriei și dragostea existau. Într-o zi căută să îi surprindă fiecare gest, fiecare oftat și privire. Uneori ea întindea o mânuță catifelată mângâindu-i fruntea iar el o săruta, o mângâia ca atunci când totul părea normal și le era bine. În altă zi, Nicky îi spuse: ți-am explicat în mod normal cum stau lucrurile. Nu ți-am ascuns nimic. Au trecut atâția ani și sentimentele mele față de maică-ta sau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Gigi Becali : e un film cu două lesbiene. Mai mult, sunt două lesbiene care nu fac sex ! OK, se pomenește la un moment dat că fetele își bagă limba în gură. Și mai e o scenă în care una îi mângâie celeilalte sânii la lumina lunii. Prea puțin pentru niște macho hetero care sunt împotriva homosexualității, dar n-ar zice nu la un porno cinstit cu fete (hă-hă-hă, păi nu ?). Apropo de hă-hă-hă, Legături bolnăvicioase nu i-ar plăcea nici președintelui
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
liniștea așezării („Peisaj de iarnă”, „Ulița cu felinar”). Nepăsători gravitației, dau viață imaginii și stabilesc un punct de sprijin privirii furate de infinitatea spațiului celest. Pe fundal, depărtarea se odihnește pe coama dealurilor vineții, atinge turle albaștrii de biserici ori mângâie acoperișurile caselor și vârfurile îndrăznețe ale copacilor. Observ că din nici un peisaj nu lipsește casă - centru existențial. Peisajul se umanizează, pulsează, comunica o stare de spirit. Casele sau cramele solitare din podgorii și livezi poartă semnele vetustului și ale unei
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
iulie și august, deci gestul ar fi inutil. Am telefonat Sabinei ca să pot să-ți dau nuvele și să-ți scrie și ea. S’a întors de la țară deprimată; impozitul viei depășește venitul etc. A fost foarte drăguță și am mângâiat-o și încurajat-o, dar nici ea nu vede venirea ei apropiată. Am telefonat lui Gaby; cred că telefonul ei e stricat pentru că de la 9-10 sună mereu ocupat. Irène a adus o scrisoare pe care o anexez acesteia; Sabine o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mon affectueux souvenir. I-am scris lui G. la tine. Ai primit. Continuă cu relatarea întâmplărilor Cinci, e f. amuzant. Eu nu sunt contra lui Cinci. Mi-e gândul la tine în fiecare secundă de o mie de ori; îți mângâi părul și sprâncenele sburlite uneori, ca să le așez. Te iubesc, Mamina 11/1947 I 27 octombrie [1947], luni seara Draga mea, mult iubită, Ți-am scris ieri, prin R[ainer], mult, deșirat, dorind să umplu - poate cu inutilități - paginile obicinuite
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fost ca o dureroasă beție, ca un pumn direct în piept; până acum, nici o voce nu mi-a dat impresia asta de viață, umană, caldă, colorată, deși teribil de tristă. Mi se părea că te afli acolo, în aparat; îl mângâiam de parcă erai tu, și multă vreme am rămas cu telefonul în mână, mângâindu-l și spunându-i: „Monica, Monica mea“. Ce cutie muzicală cu sonorități complexe și neașteptate este sufletul omului! Ce rezonanță avea vocea ta, atât de aproape de mine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nici o voce nu mi-a dat impresia asta de viață, umană, caldă, colorată, deși teribil de tristă. Mi se părea că te afli acolo, în aparat; îl mângâiam de parcă erai tu, și multă vreme am rămas cu telefonul în mână, mângâindu-l și spunându-i: „Monica, Monica mea“. Ce cutie muzicală cu sonorități complexe și neașteptate este sufletul omului! Ce rezonanță avea vocea ta, atât de aproape de mine, încât mi-a trecut prin minte o idee nebunească: „E aici, s-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
trăiesc [totuși] sub un anestezic: scrisorile astea. Arcul întins al așteptării, al primirii, al trimiterii lor. Câtă vreme vom mai avea parte de ele? Mama c. p. Duminică, 18 februarie [1950] [...] Draga mea, așa de mult îmi doresc să te mângâi cu adevărat! Când primesc vești de la tine, mă simt mai puternică, îmi recapăt pofta de viață; mă bucur că ești perspicace, că vezi realitatea vieții în mers, că îți dai seama de tot. Singură aici, nu sunt și singură pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
semnat contracte prenupțiale, zic. Știu că asta fac foarte mulți. Dar n-ar fi trebuit să... ne facă ea un contract, fără măcar să îl consulte pe vreunul dintre noi! Știi cum m-a făcut să mă simt? — Știu. Luke mă mângâie liniștitor pe spate. Și eu sunt supărat pe ea. — Ba nu ești. — Firește că sunt. — Ba nu ești deloc! Niciodată nu te superi pe ea! Asta e problema. Mă desprind din brațele lui, încercând să-mi păstrez calmul. — Becky? Luke
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că... sinceră să fiu, nu prea înțeleg deloc cum vine treaba asta. — Și când ziceai că trebuie să naști? întreb, uitându-mă la burta ei. De azi în patru săptămâni! — Deci... o să crească și mai mare? — A, da! Suze își mângâie tandru pântecul. O să mai crească ceva. Aha, spun cu glas stins, în timp ce chelnerul îmi pune în față ceașca de ciocolată caldă. Bravo. Și... Tarquin ce face? — Foarte bine! zice Suze. În clipa asta e plecat la Craie. Știi insula asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cursul la secțiile cu română secundar, a făcut cîte 4-6 ore despre D. Ralet, D. Gusti ș.a. și nici o oră despre Eminescu!!! Să nu am apoi motiv să am oroare de șefi poltroni și buni numai de tăiat mămăligă!? Mă mîngîi doar cu ideea că asemenea tipi au fost înfierați de Eminescu în articolele sale și cînd citesc unul sau altul dintre ele, nu trebuie să-mi obosesc mintea să mă gîndesc cum arăta și gîndea cutare lichea pusă la stîlpul
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
cîndva cu literatura creștină, însă socoteam că acele timpuri au trecut pentru totdeauna. Din păcate, sau poate din fericire, viața indivizilor și a societăților este o luptă fără sfîrșit, pretutindeni în lume și în toate timpurile. Iată elemente care ne mîngîie în oarecare măsură și ne apropie. Cu cele mai bune sentimente de prețuire. H. Mihăescu </citation> (10) <citation author=”Haralambie Mihăescu”> Am citit regulat Ateneu în ultimele luni; mă delectează, între altele, varietatea. Apreciez „accentele” lui Septembrie și [sic!] Aghatei
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
cândva la ani grei de temniță și lagăr) a cercetat documentele de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) găsind numeroase referiri asupra lui Cataramă. Iată pentru ce se supăraseră tovii (printre multe altele): pe o poezie realistă. „SPERANȚA. Ne mângâie speranța deopotrivă/ cu fruntea’n soare sau de-apuse/ tristeți și lacrimi adunate’n stivă,/ le-om pune cândva iarăși de colivă/ să spargem din nou lanțuri și cătușe...// În munții de piatră tu de ești fugar/ și osândit să
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
îl luăm cu noi că găsește el o metodă de a-l convinge să nu fugă. Încărcăm un morman de crengi (pereții căsuței mele), ne urcăm cu toții, plus armadillo, în camionetă și pornim către casă, noi în spate, încercând să mângâiem animăluțul speriat de moarte, chircit într-un colț cu ghearele înfipte în podeaua (de metal!) a camionetei. Odată ajunși, începem cu toții să construim un țărculeț pe fundul căruia bătucim bine crengi și frunze ca să-l transformăm într un obstacol de
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ne aflăm. Fără îndoială, sunt multe locuri magice în fiecare țară, doar trebuie să deschidem ochii pentru a le vedea. Cel de față este atât de perfect încât nici nu este nevoie să deschizi ochii: magia te învăluie, cuprinde și mângâie într-un joc luminos de culori, sunete și senzații. După încă o zi ajungem înapoi în Tarapoto, în restaurantul primitor din La Patarashka. Cindy scoate o sticlă mare cu apă de cocos din frigider apoi ne oferă câte o înghețată
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
am temut la secvențele care prezintă începuturile prieteniei dintre Georgiana și Bess. La un moment dat, Bess o informează pe ducesă că actul amorului nu înseamnă doar să faci copii și, cum stau ele tolănite în pat, începe s-o mîngîie pe spate ; ducesa pare să ajungă la extaz în cîteva secunde. Acuma, eu nu spun că nu se poate specula pe marginea relației lor, dar, în mod ideal, lucrurile ar trebui făcute astfel încît să nu evoce locurile comune ale
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Și cred ca ideea ar putea fi copiată peste tot! Peste tot avem armate întregi de fii risipitori care ne așteaptă să-i vizităm, să le auzim poveștile, să le legăm rănile, prea multe, de când au plecat de acasă, săi mângâiem și să-i invităm acasă. Acolo este locul lor și biserica s-ar umple... dar aceasta nu se poate face doar din colțul inimii sau din mișcatul buzelor, ci din străfundul dorinței de a-i iubi pe aceia care-ți
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
de la neînțelegerile politice, de la războaiele sângeroase cum a fost cel de al doilea război mondial, ce-a produs nenumărate pierderi de vieți omenești și pierderi materiale incomensurabile. Dar un război atomic, ce-ar însemna ? Capitolul I O zi luminoasă Soarele mângâia cu razele sale, mugurii primăvăratici ce se deschideau sub privirea lui. Ei deschideau la lumină frumusețea de un verde crud, ce aștepta cu nerăbdare timpul potrivit să inspire aerul proaspăt de primăvară. Pădurea se primenea cu miresmele ce-o înconjurau
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
au destule în livadă ; − Ia lasă tu, Marie, e bun ce aveți voi dar astea sunt aduse din livada bunicilor de la Cursești și au gustul lor mai altfel, mai ales că sunt date de bunica lor cu drag, spuse bătrâna, mângâind cu dragoste părul mătăsos al nepoțelei ce se cuibărise lângă ea. Se auzi ușa camerei „de din jos”, Maria ieși să vadă ce este iar frate-su îi spuse: − Apăi, Marie, noi ne ducem oleacă prin târg, la fierar și
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
luat cu vorba și trebuie să plec la treabă, Mă rog matale, dă-mi ceva să mănânc câtă vreme mai vorbesc cu bunica. Maria care ținea în brațe pe Săndel, îl așeză pe un scăunel mic aproape de bunica, ce-l mângâia cu dragoste pe păr, spunând cu glasul scăzut „flăcăul bunicăi, flăcău, să crești mare, harnic și deștept ca frate-tu” apoi răspunse întrebărilor puse de nepot: − Apăi, măi băiete, am venit cu căruța lui feciorumeu Ghiță, am coborât din Cursești-Deal
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]