KorAP: Find »[drukola/base=principat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...404 405 406 ...435 >

10,865 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

Nu credem că este deloc exagerat ca aceste mesaje să fie descrise ca alcătuind o "pedagogie a obedienței" propovăduită de autoritățile statale și justificată prin recursul la o teologie politică în care principiul axial este "dreptul divin al regelui". În principatele danubiene, procesul de etatizare a educației și de articulare a unei rețele organizată statal de școli publice primare și gimnaziale s-a produs cu o întârziere de o jumătate de secol. Dacă în Transilvania, inclusă în sfera geopolitică a Europei

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
debutat în 1777 (Ratio educationis), în Țara Românească și Moldova sistemul public de învățământ este instituționalizat doar în 1831-32, cu ocazia adoptării Regulamentelor Organice. Ieșite din epoca fanariotă și de sub dominația unui învățământ grecesc, Regulamentele Organice specificau pentru cele două principate dunărene obligativitatea educației în limba română (art. 365-366). Fiecare "oraș de căpetenie" trebuia, conform noii "constituții" a principatelor, să înființeze câte o "școală obștească" (Murgescu, 1999, p. 33). Învățământul public a fost organizat prin Regulamentul școalelor publice din Principatul Țării

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
1831-32, cu ocazia adoptării Regulamentelor Organice. Ieșite din epoca fanariotă și de sub dominația unui învățământ grecesc, Regulamentele Organice specificau pentru cele două principate dunărene obligativitatea educației în limba română (art. 365-366). Fiecare "oraș de căpetenie" trebuia, conform noii "constituții" a principatelor, să înființeze câte o "școală obștească" (Murgescu, 1999, p. 33). Învățământul public a fost organizat prin Regulamentul școalelor publice din Principatul Țării Românești (adoptat în 1832 cu aplicare din 1833), respectiv prin Regulamentul școalelor publice din Principatul Moldovei (adoptat în

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
două principate dunărene obligativitatea educației în limba română (art. 365-366). Fiecare "oraș de căpetenie" trebuia, conform noii "constituții" a principatelor, să înființeze câte o "școală obștească" (Murgescu, 1999, p. 33). Învățământul public a fost organizat prin Regulamentul școalelor publice din Principatul Țării Românești (adoptat în 1832 cu aplicare din 1833), respectiv prin Regulamentul școalelor publice din Principatul Moldovei (adoptat în 1834 cu aplicare din 1835). Odată cu aceste legiuri, primele reglementări moderne ale educației în principatele danubiene, "învățământul devine o problemă de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
noii "constituții" a principatelor, să înființeze câte o "școală obștească" (Murgescu, 1999, p. 33). Învățământul public a fost organizat prin Regulamentul școalelor publice din Principatul Țării Românești (adoptat în 1832 cu aplicare din 1833), respectiv prin Regulamentul școalelor publice din Principatul Moldovei (adoptat în 1834 cu aplicare din 1835). Odată cu aceste legiuri, primele reglementări moderne ale educației în principatele danubiene, "învățământul devine o problemă de stat" (Manolache și Pârnuță, 1993, p. 13). În Țara Românească, învățământul public a fost structurat pe

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
organizat prin Regulamentul școalelor publice din Principatul Țării Românești (adoptat în 1832 cu aplicare din 1833), respectiv prin Regulamentul școalelor publice din Principatul Moldovei (adoptat în 1834 cu aplicare din 1835). Odată cu aceste legiuri, primele reglementări moderne ale educației în principatele danubiene, "învățământul devine o problemă de stat" (Manolache și Pârnuță, 1993, p. 13). În Țara Românească, învățământul public a fost structurat pe patru niveluri (Urechia, 1892, IV, pp. 274-276, Regulamentul șcólelor din 1832, §1): • Școli începătoare, cu durata de trei

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
discipline: cursul legilor, cursul de matematică aplicată și cursul de agricultură. • Cursurile slobode, se organizau doar la București, în afara sistemului format din cele patru cicluri de învățământ. Ele cuprindeau istoria naturală și limbile greacă, slavonă și rusă. Dincolo de Milcov, în Principatul Moldovei, structura învățământului, deși în mare parte similară celei din Țara Românească, prezenta totuși câteva particularități, fiind organizată în școli ordinare și școli extraordinare (Urechia, 1892, IV, pp. 391-395, Regulamentul șcólelor intocmit de Obștésca Adunare a Moldoveĭ, §1-36): A. Școli

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
baza unor texte religioase, putem avea o înțelegere mai concretă a cât de infuzată de spiritul religios era educația elementară în școlile din prima parte a secolului al XIX-lea. Geografia Moldovei și a Țării Românești este predată, spre deosebire de istoria principatelor dunărene, care nu își găsește loc în programa școlară. În ciclul gimnazial predomină în continuare istoria sacră și geografia marilor puteri, precum și un pachet de discipline clasice, axate pe studiul limbilor latină și greacă. Datele statistice disponibile pentru situația școlii

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
care nu își găsește loc în programa școlară. În ciclul gimnazial predomină în continuare istoria sacră și geografia marilor puteri, precum și un pachet de discipline clasice, axate pe studiul limbilor latină și greacă. Datele statistice disponibile pentru situația școlii din principatele danubiene în perioada regulamentară indică faptul că în între 1832 și 1848 au funcționat 39 de școli naționale începătoare, 20 dintre ele fiind localizate în Țara Românească (câte una în fiecare reședință de județ, la care se adaugă trei unități

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
în fiecare reședință de județ, la care se adaugă trei unități școlare în București), iar 19 în Moldova (15 în fiecare ținut, iar 4 școli la Iași). Iată cum a evoluat populația școlară în primele decenii după instituționalizarea învățământului în principatele danubiene. Tabel 5. Situația școlilor urbane din Țara Românească și Moldova Anul școlar Nr. de elevi Țara Românească Nr. de elevi Moldova 1832/33 207 1833/34 121 1834/35 2.248 160 1835/36 2.467 180 1836/37

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
2.871 1846/47 1.831 Sursa: A. Manolache și G. Pârnuță (1993, p. 32) Două lucruri sunt imediat constatabile în urma analizei celor două seturi de date: i) se observă o tendință accentuată de creștere a populației școlare în ambele principate, mai evidentă în cazul Moldovei; ii) diferența substanțială în favoarea Țării Românești relativ la numărul de elevi în comparație cu Moldova, cel puțin până în anul școlar 1842-1843. Procesul de etatizare a învățământului pus în mișcare de Regulamentele Organice nu s-a desfășurat fără opreliști

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
dintre care mai mult de jumătate erau români. Nici autoritățile moldave nu erau scutite de competiția școlilor private, care reușeau să încorporeze un număr însemnat mai mare de elevi decât o putea face învățământul public. Regulamentele școlare pentru cele două principate nu conțineau nicio prevedere despre învățământul elementar rural, astfel că rețeaua de școli sătești a fost articulată cu întârziere față de școlile din mediul urban. Infrastructura școlară a învățământului sătesc a fost asamblată doar începând cu anul 1838. În ciuda acestui retard

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
înființarea de școli sătești pe cheltuiala țăranilor. Or această prevedere nu era deloc încurajatoare, iar efectele legii au fost sever limitate de neimplicarea financiară a statului în mediul rural. Recensământul populației din 1859-1860 nu a măsurat știința de carte a Principatelor Unite, însă aceasta nu putea trece mult de pragul de 10 procente. În 1899, cu prilejul altui recensământ general, rata științei de carte a ajuns la 22 la sută. Procentul covârșitor de analfabeți de 90 la sută în anul unirii

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
mult virtuali decât materiali - pe baza cărora s-a configurat ulterior întreaga infrastructură educațională românească au fost înfipți în această perioadă cuprinsă între 1831-1832 (anii Regulamentelor Organice) și 1859. Construind rețele de școli dispersate în întreg teritoriul, autoritățile statale ale principatelor danubiene și-au asigurat controlul asupra unui (pentru moment foarte rudimentar și ineficient) aparat instituțional de diseminare a informației prin intermediul căruia putea acționa în direcția modelării cognitiv-comportamentale și axiologice a propriilor populații. Rămâne ca în capitolele imediat următoare să examinăm

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
ultimă înțelegere a națiunii s-a concretizat parțial, după cum se știe, în 1859, urmând a fi împlinită plenar în 1918. Dacă în Transilvania, rudimentele ideii moderne a națiunii ca popor suveran își face apariția în paginile Supplex-ului din 1791, în principatele danubiene, această tranziție ideologico-semantică este ocazionată de tulburările sociale și politice care au dus la disoluția regimurilor fanariote (Cornea, 1973, pp. 465-466). Răscoala condusă de Tudor Vladimirescu poate fi luată ca punctul de cotitură care marchează apariția noii înțelegeri a

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
anul 1806, când bisericile au fost reinstalate ca agenții principali ai educației publice. În fapt, până în 1918, învățământul românesc din Transilvania a fost un învățământ confesional, în care întreaga responsabilitate educațională revenea celor două confesiuni românești (unită, respectiv ortodoxă). În principatele danubiene, unde procesul de instituționalizare a învățământului public a început ezitant doar odată cu Regulamentele Organice din 1831-1832 și prin Regulamentele școlare din 1832 (Țara Românească) și 1834 (Moldova), educația se desfășura, de asemenea, sub egida Bisericii Ortodoxe. Mai mult, până la

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
până la deschiderea primelor școli în limba română (în 1813, prin Gheorghe Asachi în Iași la Academia Domnească și 1818, prin Gheorghe Lazăr în București la Școala de la Sf. Sava), limba de predare în școlile gimnaziale și superioare din cele două principate era greaca. Sub aceste auspicii (ecleziale din punct de vedere organizatoric și grecești din punct de vedere lingvistic), nu constituie o surpriză faptul că conținutul educațional avea o puternică și aproape exclusivă fibră religioasă. Ulterior instituționalizării învățământului prin Regulamentele școlare

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
lingvistic), nu constituie o surpriză faptul că conținutul educațional avea o puternică și aproape exclusivă fibră religioasă. Ulterior instituționalizării învățământului prin Regulamentele școlare din 1832, respectiv 1834, al căror efect este, pe lângă consacrarea unei infrastructuri educaționale întinsă pe întreg teritoriul principatelor, și acela al preluării statale a responsabilității pentru învățământul primar, se inițiază o relativă laicizare sesizabilă și în informațiile transmise prin cărțile școlare. Deși conținutul materialelor didactice rămânea puternic saturat de morala religioasă, autoritățile statale din cele două principate au

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
teritoriul principatelor, și acela al preluării statale a responsabilității pentru învățământul primar, se inițiază o relativă laicizare sesizabilă și în informațiile transmise prin cărțile școlare. Deși conținutul materialelor didactice rămânea puternic saturat de morala religioasă, autoritățile statale din cele două principate au operat separarea instituțională a învățământului de biserică. Această acaparare a responsabilității educaționale de către agenții statali a creat premisele pentru o reformare a conținutului informațional vehiculat prin intermediul materialelor didactice, în sensul injectării unui patriotism sponsorizat statal. Pe toată durata perioadei

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
publicat de Ion Gherasim Gorjan în 1840 la București nu este străbătut de niciun curent patriotic, conținutul cărții fiind saturat cu rugăciuni, dialoguri morale care glosează pe marginea principiilor religioase, sfaturi morale, cartea cuprinzând și o pascalie. Nici în preajma unirii principatelor literatura didactică abecedariană nu suferă modificări dramatice. Abecedariǔ pentru scólele începătóre, publicat în 1854 la Iași de către Nifon Bălășescu rămâne captiv paradigmei bucoavnei religioase. Este suficient de enumerat cuprinsul abecedarului pentru a convinge de saturația cu morală religioasă a textului

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Laurian (1853), care fixează contorul istoric al debutului istoriei românilor în anul 753 î.e.n., anul întemeierii Romei. Ideea identității romano-române, patentată de Micu, este reiterată în forță de A.T. Laurian, diseminatorul Școlii Ardelene și a paradigmei sale istoriografice în principatele danubiene. Gheorghe Șincai, în schimb, taie fără prea multe scrupule întinsele rădăcini ale (pre)istoriei romane din tabloul cronologic al istoriei românilor, fixând startul istoriei românilor în anul 86 e.n., odată cu războiul inițiat de Domițian Daciei aflată sub conducerea lui

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
intelectuali ardeleni care au descălecat în spațiul extra-carpatin, pulsează de un naționalism incipient. Reperabile sunt ideile de unitate națională politică sub aceeași autoritate și principiul naționalității care constituie firele roșii ce străbat de la un capăt la altul narațiunea istorică a principatului Țării Românești. Pentru prima dată în istoriografia românească este fără echivoc identificabil un "naționalism retrospectiv" (Smith, 2002, p. 32) explicit și manifest, constând în proiectarea în trecut a ideii și aspirației de unitate națională și politică a tuturor etnicilor români

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
de năvălirile barbare, un licăr de speranță pentru întregirea națională l-a reprezentat momentul fundării statului Țării Românești prin Negru Vodă. Totuși, speranța de reunificare a întregului primordial în cadrul statalității unice a Țării Românești a fost iremediabil spulberată odată cu întemeierea Principatului Moldovei de către Dragoș, care a descălecat "din Maramureș din Ungaria" însoțit de "o colonie de Români". Pentru Aaron, această a doua fundație a unei statalități paralele a constituit lovitura de grație pentru aspirația de unitate politică a poporului român: Atunci

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
s-a făcut nici o mișcare, ori că nu s-a putut din pricina națiilor barbare ce au mai stăruit pe acele locuri până spre anul 1359" (Aaron, 1835, p. 29), Aaron punctează antecedentele istorice care nu trebuie repetate. Într-adevăr, unirea principatelor danubiene din 1859 își are propulsia ideologică în laboratorul ideatic ce se va crea în climatul intelectual al istoriografiei pașoptiste. Iar Florian Aaron s-a aflat, din acest punct de vedere, în frontul avangardist al inovației ideologice. Noua întorsătură romantică

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
întindere de loc unde se vorbește românește, și ca istoria națională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâșierea ei, a Valahiei și a fraților din Transilvania" (pp. 647-648). Noțiunea de "patrie", anterior având o definiție etatistă, fiind echivalată cu statalitatea (fie cu Principatul Transilvaniei, fie cu cel al Țării Românești, fie cu cel al Moldovei), este astfel expandată pentru a cuprinde întreaga românime. O altă notă distinctivă a istoriografiei romantice promovate de Kogălniceanu este subiectivizarea istoriei. Această urmare este, în fapt, corolarul care

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]