102,196 matches
-
Ligula intestinalis", "Caryophyllaeus mutabilis", "Schistocephalus solidus", "Spirometra erinacea euopaei", "Bothriocephalus" sp., "Eubothrium" sp., "Triaenophorus" sp. Sistematica ordinului este controversată. Tradițional se recunosc 6 familii în cadrul acestui ordin ("Bothriocephalidae", "Philobythiidae", "Echinophallidae", "Triaenophoridae", "Diphyllobothriidae" și "Cephalochlamydidae"), cu circa 60 genuri și 280 speciei. După ITIS există 9 familii Familiile Bothriocephalidae, Echinophallidae, Philobothriidae, Triaenophoridae sunt incluse de unii autori într-un ordin separat - Bothriocephalidea
Pseudofilide () [Corola-website/Science/333623_a_334952]
-
sunt dispuse cap la cap, în ordine liniară sub formă de panglică. Fiecare proglotă conține atât aparatul genital mascul, cât și pe cel femel. După fecundație, fiecare proglotă devine un adevărat "sac cu ouă". Numărul proglotelor este foarte variabil de la specie la specie, între 3 și 4500. La "Taenia solium", numărul proglotelor poate ajunge până la aproximativ 900, iar la "Taenia saginata", care este, de obicei, mai lungă, numărul lor poate trece de 1200. Dimpotrivă, la "Taenia echinococcus", corpul este format din
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
cap la cap, în ordine liniară sub formă de panglică. Fiecare proglotă conține atât aparatul genital mascul, cât și pe cel femel. După fecundație, fiecare proglotă devine un adevărat "sac cu ouă". Numărul proglotelor este foarte variabil de la specie la specie, între 3 și 4500. La "Taenia solium", numărul proglotelor poate ajunge până la aproximativ 900, iar la "Taenia saginata", care este, de obicei, mai lungă, numărul lor poate trece de 1200. Dimpotrivă, la "Taenia echinococcus", corpul este format din 3-4 proglote
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
3 și 4500. La "Taenia solium", numărul proglotelor poate ajunge până la aproximativ 900, iar la "Taenia saginata", care este, de obicei, mai lungă, numărul lor poate trece de 1200. Dimpotrivă, la "Taenia echinococcus", corpul este format din 3-4 proglote. Unele specii inferioare de cestode sunt constituite dintr-o singură bucată, deci nu au proglote. Proglotele se formează în urma scolexului, în regiunea "gâtului", care funcționează ca o zonă de creștere continuă; procesul de formare a proglotelor se numește "strobilație". Pe măsură ce se dezvoltă
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
proglotelor se află fibre musculare, cordoane nervoase, vase colectoare longitudinale ale sistemului excretor și organele de reproducere mascul și femel. Proglotele sunt străbătute de numeroase fascicule de fibre musculare dorsoventrale de la o față la alta. Datorită acestei musculaturi, la multe specii, ca de exemplu la "Taenia saginata", proglotele mature, rupte de strobil, se pot mișca singure și pot ieși chiar prin orificiul anal, târându-se pe corpul gazdei și în așternut, până se usucă. Pe marginile laterale a proglotei se află
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
între ele, în fiecare proglot, prin câte un "canal excretor transversal" care trece prin marginea posterioară a proglotului, paralel cu anastomoza nervoasă. La extremitatea terminală a strobilului, vasele colectoare longitudinale se termină deschis pe ultimul proglot, în mod diferit, după specie. La "Taenia solium", canalele excretoare converg într-o "veziculă urinară". Când primul proglot se maturează, îmbătrânește și se rupe, vezicula urinară nu se mai reface și canalele rămân mereu deschise separat. "Organele de reproducere". Mergând de la gât spre extremitatea posterioară
Proglotă () [Corola-website/Science/333632_a_334961]
-
comunelor Băișoara, Iara, Mihai Viteazu, Moldovenești, Petreștii de Jos, Săndulești și Tureni. Aceasta este străbătută de drumul național DN75, care leagă Turda de Câmpeni. Situl „Munții Trascăului” a fost declarat arie de protecție specială avifaunistică (în scopul protejării mai multor specii de păsări migratoare de pasaj sau sedentare) prin "Hotărârea de Guvern" nr. 1284 din 24 octombrie 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o
Munții Trascăului (sit SPA) () [Corola-website/Science/333640_a_334969]
-
o zonă muntoasă cu forme de relief (carstic și exocarstic) diversificate: vârfuri, cheiuri, văii, doline, măguri, lapiezuri, ponoare, peșteri; cu suprafețe naturale acoperite cu păduri, pășuni și pajiști. Situl adăpostește și asigură condiții prielnice de hrană și cuibărire mai multor specii de păsări (migratoare, de pasaj sau sedentare), dintre care unele protejate la nivel european sau aflate pe lista roșie a IUCN. Situl dispune de mai multe tipuri de habitate (păduri de conifere, păduri dacice fag, păduri dacice de stejar și
Munții Trascăului (sit SPA) () [Corola-website/Science/333640_a_334969]
-
boreale, pajiști panonice și boreale, pajiști panonice de stâncării, pajiști calcifile alpine și subalpine, grohotișuri calcaroase) care adăpostesc o gamă floristică diversificată și faună sălbatică (mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, insecte) caracteristică Apusenilor. La baza desemnării sitului se află câteva specii de păsări enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/ CE din 30 noiembrie 2009 și "Directiva 79/409/CEE" din 2 aprilie 1979 (privind conservarea păsărilor sălbatice); astfel: uliu păsărar ("Accipiter nisus"), pescăruș albastru ("Alcedo atthis"), fâsă-de-câmp
Munții Trascăului (sit SPA) () [Corola-website/Science/333640_a_334969]
-
pești osoși teleosteeni bentonici sau demersali răpitori slabi înotători cu corpul înalt și foarte turtit, acoperit cu solzi ctenoizi și gura protractilă. Lungimea adulților variază de la 10 cm ("Zenion hololepis") până la 90 cm și 5,3 kg ("Zeus capensis"). Cele mai multe specii sunt argintii, bronze, cafenii, sau roșcate. Masculii și femelele au o colorație similară. Au corpul foarte înalt și puternic comprimat lateral, acoperit cu solzi ctenoizi, mai rar nud. Linia laterală este continuă, foarte curbată, paralelă cu linia spatelui. Pe spate
Zeiforme () [Corola-website/Science/333651_a_334980]
-
toracice, cu o radie spinoasă și 5-9 radii moi. Înotătoare caudală scobită, trunchiată sau rotunjită, cu 12-15 radii lungi. Ochii foarte mari. Gura foarte protractilă prevăzută cu dinți mărunți pe fălci, uneori și pe prevomer și palatine. Orbitosfenoidele absente. Cele mai multe specii sunt demersale, care trăiesc aproape de fundul platformei continentale sau partea superioară a pantei continentale, la adâncimi de 35-1550 m. Adulții dulgherului mare ("Zeus faber") și probabil adulții unor altor specii de zeiforme se întâlnesc frecvent în zona pelagică sau în
Zeiforme () [Corola-website/Science/333651_a_334980]
-
fălci, uneori și pe prevomer și palatine. Orbitosfenoidele absente. Cele mai multe specii sunt demersale, care trăiesc aproape de fundul platformei continentale sau partea superioară a pantei continentale, la adâncimi de 35-1550 m. Adulții dulgherului mare ("Zeus faber") și probabil adulții unor altor specii de zeiforme se întâlnesc frecvent în zona pelagică sau în apropierea suprafeței apei. Sunt răpitori; se hrănesc în principal cu alte specii de pești, dar și cu cefalopode și crustacee. Puietul se hrănesc cu zooplancton (copepode, pteropode, larve de pești
Zeiforme () [Corola-website/Science/333651_a_334980]
-
a pantei continentale, la adâncimi de 35-1550 m. Adulții dulgherului mare ("Zeus faber") și probabil adulții unor altor specii de zeiforme se întâlnesc frecvent în zona pelagică sau în apropierea suprafeței apei. Sunt răpitori; se hrănesc în principal cu alte specii de pești, dar și cu cefalopode și crustacee. Puietul se hrănesc cu zooplancton (copepode, pteropode, larve de pești sau de crustacee). Sexele sunt separate. Femelele cresc mai mari decât masculii. Icrele și larvele sunt pelagice și plutesc aproape de suprafață; icrele
Zeiforme () [Corola-website/Science/333651_a_334980]
-
se hrănesc cu zooplancton (copepode, pteropode, larve de pești sau de crustacee). Sexele sunt separate. Femelele cresc mai mari decât masculii. Icrele și larvele sunt pelagice și plutesc aproape de suprafață; icrele sunt sferice, cu un diametru de 1-2,8 mm. Speciile mai mari de zeiforme au o anumită importanță comercială fiind pescuiți ca pești comestibili. Ordinul Zeiformes cuprinde șase familii: Pe litoralul romînesc al Mării Negre sunt cunoscute două specii: Unii autori includ "Zeus pungio" ca o subspecie numită "Zeus faber pungio
Zeiforme () [Corola-website/Science/333651_a_334980]
-
aproape de suprafață; icrele sunt sferice, cu un diametru de 1-2,8 mm. Speciile mai mari de zeiforme au o anumită importanță comercială fiind pescuiți ca pești comestibili. Ordinul Zeiformes cuprinde șase familii: Pe litoralul romînesc al Mării Negre sunt cunoscute două specii: Unii autori includ "Zeus pungio" ca o subspecie numită "Zeus faber pungio" în specia "Zeus faber".
Zeiforme () [Corola-website/Science/333651_a_334980]
-
mari de zeiforme au o anumită importanță comercială fiind pescuiți ca pești comestibili. Ordinul Zeiformes cuprinde șase familii: Pe litoralul romînesc al Mării Negre sunt cunoscute două specii: Unii autori includ "Zeus pungio" ca o subspecie numită "Zeus faber pungio" în specia "Zeus faber".
Zeiforme () [Corola-website/Science/333651_a_334980]
-
abrupturi stâncoase, grohotișuri) încadrată în bioregiunea alpină a sud-estului Munților Baiului (subunitate geomorfologică a Subcarpații de Curbură) și cea continentală a bazinului râului Doftana. prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. Aria protejată dispune de 10 tipuri de habitate (Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Fânețe montane; Păduri de fag de tip "Luzulo-Fagetum"; Păduri dacice
Cheile Doftanei () [Corola-website/Science/333661_a_334990]
-
albae"); Păduri din "Tilio-Acerion" pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene; Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic de curbură. La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice (mamifere, reptile, amfibieni, insecte) enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) sau aflate pe lista roșie a IUCN
Cheile Doftanei () [Corola-website/Science/333661_a_334990]
-
lanțului carpatic de curbură. La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice (mamifere, reptile, amfibieni, insecte) enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) sau aflate pe lista roșie a IUCN; printre care: urs brun ("Ursus arctos"), cerb ("Cervus elaphus"), căprioară ("Capreolus capreolus"), mistreț ("Sus scrofa"), ivorașul-cu-burta-galbenă ("Bombina variegata"), tritonul comun transilvănean ("Triturus vulgaris"), tritonul cu creastă ("Triturus cristatus
Cheile Doftanei () [Corola-website/Science/333661_a_334990]
-
ivorașul-cu-burta-galbenă ("Bombina variegata"), tritonul comun transilvănean ("Triturus vulgaris"), tritonul cu creastă ("Triturus cristatus"), țestoasa de baltă ("Emys orbicularis"), sălămâzdră de uscat ("Salamandra salamandra"), broasca-roșie-de-pădure ("Rana dalmatina"), broasca mare de lac ("Rana ridibunda") sau croitorul cenușiu al stejarului ("Morimus funereus"). Printre speciile de plante semnalate în arealul sitului se află mai multe rarități floristice (ierburi și flori) protejate la nivel european prin aceeași "Directivă CE" 92/43/ CE din 21 mai 1992; astfel: firuță de pădure ("Brachypodium sylvaticum"), clopței ("Campanula sibirica"), drob
Cheile Doftanei () [Corola-website/Science/333661_a_334990]
-
Germania. În condițiile pedoclimatice ale României și Republicii Moldova boala nu are dezvoltare epifitotică datorită lipsei condițiilor favorabile pentru dezvoltarea agentului patogen - umiditatea înaltă și temperatura scăzută a aerului în timpul vegetației. Ciuperca" Phytophthora "infestans, din clasa Oomycetes, ordinul Peronosporales, familia Phytophthoraceae, specie oligofagă, poate ataca cartofii, tomatele, vinetele și multe specii de buruieni solanacee. Miceliul ciupercii este neseptat, trăiește în spațiul intercelular, se hrănește prin haustori, uneori miceliul pătrunde în celulele plantei parazitate. Fructificația asexuată are aspectul unui puf alb pe partea
Phytophthora infestans () [Corola-website/Science/333688_a_335017]
-
nu are dezvoltare epifitotică datorită lipsei condițiilor favorabile pentru dezvoltarea agentului patogen - umiditatea înaltă și temperatura scăzută a aerului în timpul vegetației. Ciuperca" Phytophthora "infestans, din clasa Oomycetes, ordinul Peronosporales, familia Phytophthoraceae, specie oligofagă, poate ataca cartofii, tomatele, vinetele și multe specii de buruieni solanacee. Miceliul ciupercii este neseptat, trăiește în spațiul intercelular, se hrănește prin haustori, uneori miceliul pătrunde în celulele plantei parazitate. Fructificația asexuată are aspectul unui puf alb pe partea inferioară a frunzei și este constituită din conidiofori subțiri
Phytophthora infestans () [Corola-website/Science/333688_a_335017]
-
ecologic sau coridorul biologic este o zonă naturală sau amenajată (de exemplu, un gard viu) a unui peisaj de formă mai mult sau mai puțin liniară care diferă prin structura și funcția sa de zona înconjurătoare și care asigură deplasarea speciilor sălbatice (terestre sau acvatice) dintr-un habitat vital natural (sau arie protejată) în altul prin zone cu condiții ostile sau mai puțin favorabile acestora. Coridoarele ecologice au rolul de habitat, refugiu, deplasare sau de barieră pentru speciile sălbatice. Infrastructura rutieră
Coridor ecologic () [Corola-website/Science/333673_a_335002]
-
care asigură deplasarea speciilor sălbatice (terestre sau acvatice) dintr-un habitat vital natural (sau arie protejată) în altul prin zone cu condiții ostile sau mai puțin favorabile acestora. Coridoarele ecologice au rolul de habitat, refugiu, deplasare sau de barieră pentru speciile sălbatice. Infrastructura rutieră sau feroviară sunt de multe ori obstacole în deplasare speciilor terestre, perturbând ciclul lor vital, fiind indispensabil crearea de coridoare ecologice (puncte de trecere) peste aceste obstacole pentru fauna sălbatică. Capacitatea unui zone liniare de a servi
Coridor ecologic () [Corola-website/Science/333673_a_335002]
-
sau arie protejată) în altul prin zone cu condiții ostile sau mai puțin favorabile acestora. Coridoarele ecologice au rolul de habitat, refugiu, deplasare sau de barieră pentru speciile sălbatice. Infrastructura rutieră sau feroviară sunt de multe ori obstacole în deplasare speciilor terestre, perturbând ciclul lor vital, fiind indispensabil crearea de coridoare ecologice (puncte de trecere) peste aceste obstacole pentru fauna sălbatică. Capacitatea unui zone liniare de a servi drept un coridor ecologic depinde nu numai de caracteristicile sale proprii (umbră, hrană
Coridor ecologic () [Corola-website/Science/333673_a_335002]