102,196 matches
-
g, ajungând la o lungime de 5 cm. După aproximativ 2 săptămâni după naștere ei se acoperă cu peri cenușii lungi și ajung la circa 8 cm în lungime. La vârsta de 4-6 săptămâni părăsesc cuibul. În România trăiesc două specii - orbetele mare ("Spalax leucodon") și orbetele mic ("Spalax microphthalmus") - răspândite în Câmpia Transilvaniei, în Câmpia Dunării, în Bărăgan și în Dobrogea; (popular) cățelul-pământului sau țâncul-pământului.
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
solz + "osteon" (gr.) = os, sau "osseus" (lat.) = osos + "formes" (lat.) = asemănător) sau lepidosteiformele (Lepidosteiformes) sunt un ordin de pești răpitori piscivori, care trăiesc în apele dulci din America de Nord și America Centrală. Lepisosteiformele includ o singură familie existentă - lepisosteide ("Lepisosteidae") cu șapte specii existente cuprinse în două genuri: "Lepisosteus" (peștii caiman) și "Atractosteus" (peștii aligator). Lepisosteiformele fosile sunt cunoscute încă din perioada cretacicului inferior. Peștele caiman ("Lepisosteus osseus") atinge o lungime de 1,8 m. și are o greutate de circa 22,7
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
din când în când la suprafața apei pentru a înghiți aer. Lepisosteiformele existente sunt răspândite în apele dulci din estul Americii de Nord, la nord până în Montana (SUA) și sudul provinciei Quebec (Canada), la vest până în Montana și în America Centrală și Cuba. Speciile fosile (dispărute) de lepisosteiforme aveau o biodiversitate și un areal mult mai mare. Fosile bine conservate de lepisosteiforme au fost găsite în vestul Americii de Nord, Europa, Africa, Madagascar, India și America de Sud. Speciile fosile sunt absente în Asia de Est. Raportarea unei
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
la vest până în Montana și în America Centrală și Cuba. Speciile fosile (dispărute) de lepisosteiforme aveau o biodiversitate și un areal mult mai mare. Fosile bine conservate de lepisosteiforme au fost găsite în vestul Americii de Nord, Europa, Africa, Madagascar, India și America de Sud. Speciile fosile sunt absente în Asia de Est. Raportarea unei specii existente în China ("Lepisosteus sinensis" Bleeker, 1873) a fost o eroare, care de fapt a fost un pește teleostean din familia "Belonidae". Lepisosteiformele sunt în general pești de apă dulce
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
fosile (dispărute) de lepisosteiforme aveau o biodiversitate și un areal mult mai mare. Fosile bine conservate de lepisosteiforme au fost găsite în vestul Americii de Nord, Europa, Africa, Madagascar, India și America de Sud. Speciile fosile sunt absente în Asia de Est. Raportarea unei specii existente în China ("Lepisosteus sinensis" Bleeker, 1873) a fost o eroare, care de fapt a fost un pește teleostean din familia "Belonidae". Lepisosteiformele sunt în general pești de apă dulce, deși unele specii pot intra ocazional în apele salmastre sau
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
absente în Asia de Est. Raportarea unei specii existente în China ("Lepisosteus sinensis" Bleeker, 1873) a fost o eroare, care de fapt a fost un pește teleostean din familia "Belonidae". Lepisosteiformele sunt în general pești de apă dulce, deși unele specii pot intra ocazional în apele salmastre sau marine de lângă malul mării. Peștele aligator ("Atractosteus spatula"), în special, este frecvent prins cu plasele pentru creveți în mlaștinile sărate din Louisiana și a fost adesea observat în apele marine de pe coasta Golfului
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
și are numeroși dinți mari ascuțiți și un cap care seamănă superficial cu cel a unui crocodil, nu există înregistrări autentice a unor atacuri grave asupra oamenilor. Lepisosteiformele sunt în principal piscivore, hrănindu-se cu alți pești, iar mai multe specii își suplimentează hrana cu broaște, crabi și alte nevertebrate, mamifere mici sau chiar cu gunoaiele deversate în apă. Peștii aligator mari se hrănesc ocazional cu păsări de apă (rațe, anhinga americană etc). Sunt uneori canibale. Fălcile alungite ale acestor pești
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
platyrhincus") are un colorit atractiv și este apreciat ca pește de acvariu. Peștele caiman ("Lepisosteus osseus"), lepisosteul pestriț ("Lepisosteus oculatus") și peștele aligator sunt uneori comercializați ca animale de companie. Ordinul Lepisosteiforme include o singură familie existentă "Lepisosteidae" cu șapte specii existente cuprinse în două genuri: "Lepisosteus" și "Atractosteus": Familia Lepisoteidae
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
asigură condiții prielnice de hrană și adăpost pentru o gamă diversă de păsări (migratoare, de pasaj sau sedentare), dintre care unele protejate la nivel european sau aflate pe lista roșie a IUCN. La baza desemnării sitului se află mai multe specii avifaunistice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/ CE din 30 noiembrie 2009 și "Directiva 79/409/CEE" din 2 aprilie 1979 (privind conservarea păsărilor sălbatice); astfel: stârc roșu ("Ardea purpurea"), stârc cenușiu ("Ardea cinerea"), stârc pitic
Lunca Inferioară a Turului () [Corola-website/Science/333803_a_335132]
-
Multe dintre controversele referitoare la câine rămân în continuare în incertitudine cum ar fi locul și modul de formare al rasei. Cele mai apropiate "rude" ale câinelui care trăiesc și au supraviețuit erelor geologice până azi rămân cele mai cunoscute specii de animale cum ar fi: lupul, vulpea și șacalul. Fiecare dintre aceste specii au fost considerate la rândul lor într-o oarecare măsură potențiali strămoși ai câinelui sau ale anumitor rase de câini domestici. Deasemenea multă vreme a fost vehiculată
Originea câinelui () [Corola-website/Science/333802_a_335131]
-
fi locul și modul de formare al rasei. Cele mai apropiate "rude" ale câinelui care trăiesc și au supraviețuit erelor geologice până azi rămân cele mai cunoscute specii de animale cum ar fi: lupul, vulpea și șacalul. Fiecare dintre aceste specii au fost considerate la rândul lor într-o oarecare măsură potențiali strămoși ai câinelui sau ale anumitor rase de câini domestici. Deasemenea multă vreme a fost vehiculată teoria a unui câine sălbatic dispărut în zilele noastre care ar descinde din
Originea câinelui () [Corola-website/Science/333802_a_335131]
-
câinelui nu sunt plauzibile datorită diferențelor fiziolocice și anatomice, cum și comportamentul evident și deosebirea puilor la naștere. Între vulpe și câine însă au fost găsite asemănări anatomice și în unele cazuri și de comportament, insă încrucișarea dintre aceste două specii este imposibilă. Descentența din câinele sălbatic este o teorie nesusținuta de materiale și dovezi paleontologice, dar pare totuși plauzibilă datorită argumentelor aduse de unii partizani despre câinele Dingo și câinii Paria, fiind de acord cu majoritatea chinologilor cum că ar
Originea câinelui () [Corola-website/Science/333802_a_335131]
-
aduse argumente foarte bine fundamentate din multe domeni ale științe. Împerecherea între câine și lup are loc în mod spontan, existând dovezi ale compatibilității biologice și genetice ei dând naștere la produșii fecunzi. Anatomic și fiziologic, asemănarea dintre cele două specii este foarte marcanta neexistând diferențe majore între ele. Un alt punct de vedere care susține teoria descendentei din lup este haită care este constituită și de câini, deasemenea lupii capturați de la vârste fragede în captivitate au dobândit caractere asemănătoare din
Originea câinelui () [Corola-website/Science/333802_a_335131]
-
foliar pentru a-l expune luminii. Fiind flexibil, pețiolul mai îndeplinește și o funcție de rezistență și de protecție, prin flexibilitatea sa amortizând loviturile de grindină și ploaie sau presiunea vântului și frunza nu se sfâșie ușor. În secțiune transversală, în funcție de specie, pețiolul poate avea contur circular, semicircular, semilunar, cordiform, în formă de "U" sau "V". Din punct de vedere morfologic, pețiolul poate fi: Dacă pețiolul lipsește, frunza se numește "sesilă". În acest caz baza limbului poate cuprinde tulpina între cei doi
Pețiol () [Corola-website/Science/333806_a_335135]
-
nocturne și teritoriale, își marchează teritoriul cu secrețiile glandelor anale. Ziua stau ascunși în vizuinele săpate de ei în pământ sau în cele abandonate de alte mamifere, mai ales ale porcului furnicar ("Orycteropus afer"). Hrana constă în principal din termite (specii de "Trinervitermes") și alte insecte și larvele lor, pe care le descoperă săpând pământul. Mai rar mănâncă și șoareci, păsări mici, șopârle etc. Sunt monogame. Reproducerea este sezonieră și are loc în luni diferite, în funcție de areal. Gestația durează 90-110 de
Lup de pământ () [Corola-website/Science/333809_a_335138]
-
Molinia" pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase; Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de "Chenopodion rubri" și "Bidention"; Lacuri eutrofe naturale cu vegetație de tip "Magnopotamion" sau "Hydrocharition" și Lacuri distrofe și iazuri. La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice (mamifere, reptile, amfibieni, pești, insecte) enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) sau aflate pe lista roșie a
Râul Tur (sit SCI) () [Corola-website/Science/333814_a_335143]
-
Lacuri distrofe și iazuri. La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice (mamifere, reptile, amfibieni, pești, insecte) enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) sau aflate pe lista roșie a IUCN Mamifere: cerb lopătar ("Dama dama"), căprioară ("Capreolus capreolus"), pisică sălbatică ("Felis silvestris"), vidra de râu ("Lutra lutra"), hârciog european ("Cricetus cricetus"), șoarecele pitic ("Micromys minutus"), liliacul de iaz
Râul Tur (sit SCI) () [Corola-website/Science/333814_a_335143]
-
broasca râioasă brună ("Bufo bufo"), broască râioasă verde ("Bufo viridis"), brotacul verde de copac ("Hyla arborea"), broască de mlaștină ("Rana arvalis"), broasca roșie de pădure ("Rana dalmatina"), broasca de pământ ("Pelobates fuscus"), broasca mică de lac ("Rana lessonae"); Pești cu specii de: babușcă de Tur ("Rutilus pigus virgo"), țipar ("Misgurnus fossilis"), zvârlugă ("Cobitis taenia"), porcușor de șes ("Gobio albipinnatus"), porcușor de nisip ("Gobio kessleri"), boarță ("Rhodeus sericeus amarus"), dunăriță ("Sabanejewia aurata"), avat ("Aspius aspius"), fusar ("Zingel streber"); Nevertebrate (gândaci, scoici, fluturi
Râul Tur (sit SCI) () [Corola-website/Science/333814_a_335143]
-
albipinnatus"), porcușor de nisip ("Gobio kessleri"), boarță ("Rhodeus sericeus amarus"), dunăriță ("Sabanejewia aurata"), avat ("Aspius aspius"), fusar ("Zingel streber"); Nevertebrate (gândaci, scoici, fluturi): gândacul de apă ("Graphoderus bilineatus"), croitorul mare al stejarulu ("Cerambyx cerdo"), rădașcă ("Lucanus cervus"), o scoică din specia "Unio crassus" (scoică-mică-de-râu), specie considerată cu risc ridicat de dispariție în sălbăticie și inclusă în lista roșie a IUCN), precum și șapte specii de fluturi: "Lycaena helle" (un lepidopter rar, semnalat în țara noastră doar aici și în rezervația naturală Poienile
Râul Tur (sit SCI) () [Corola-website/Science/333814_a_335143]
-
Gobio kessleri"), boarță ("Rhodeus sericeus amarus"), dunăriță ("Sabanejewia aurata"), avat ("Aspius aspius"), fusar ("Zingel streber"); Nevertebrate (gândaci, scoici, fluturi): gândacul de apă ("Graphoderus bilineatus"), croitorul mare al stejarulu ("Cerambyx cerdo"), rădașcă ("Lucanus cervus"), o scoică din specia "Unio crassus" (scoică-mică-de-râu), specie considerată cu risc ridicat de dispariție în sălbăticie și inclusă în lista roșie a IUCN), precum și șapte specii de fluturi: "Lycaena helle" (un lepidopter rar, semnalat în țara noastră doar aici și în rezervația naturală Poienile cu narcise din Dumbrava
Râul Tur (sit SCI) () [Corola-website/Science/333814_a_335143]
-
fluturi): gândacul de apă ("Graphoderus bilineatus"), croitorul mare al stejarulu ("Cerambyx cerdo"), rădașcă ("Lucanus cervus"), o scoică din specia "Unio crassus" (scoică-mică-de-râu), specie considerată cu risc ridicat de dispariție în sălbăticie și inclusă în lista roșie a IUCN), precum și șapte specii de fluturi: "Lycaena helle" (un lepidopter rar, semnalat în țara noastră doar aici și în rezervația naturală Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului), "Lycaena dispar" (fluturele purpuriu), "Euphydryas aurinia" (fluturele auriu), "Leptidea morsei" (fluturele de muștar), "Eriogaster catax" (fluturele de
Râul Tur (sit SCI) () [Corola-website/Science/333814_a_335143]
-
a fost amenajat de arhitectul-peisagist rus Ipolit Vladislavski-Padalko. Numai rețeaua de drumuri interioare cuprindea 15 km. Parcul reprezinta una dintre cele mai reușite lucrări ale peisagistului rus, fapt apreciat de societatea înaltă de atunci. Colecția dendrologica reprezintă circa 150 de specii de arbori, arbuști și liane, dintre care peste 100 de forme sunt exotice. O mare parte din parc a rămas în patrimoniul Colegiului agricol, care se află în subordinea Ministerului Agriculturii. În 2003 toată suprafața parcului a fost transmisă Sanatoriului
Conacul Pommer () [Corola-website/Science/333815_a_335144]
-
datorită probabil migrațiilor lor în sezonul ploios. Au fost observați de asemenea pe terenurile agricole și în grădinile situate în apropierea și în interiorul orașelor. Ei pot fi găsiți la altitudini medii si mici, dar sunt de obicei considerați ca o specie de câmpie joasă. Puțin se știe despre hrana naturala, dar acești lilieci au fost prinși în apropierea arborilor de mango, guava, banan iar exemplare captive consumă fructe moi, miere și unt. Ziua se adăpostesc în tufișuri și copaci mici, de
Liliac frugivor gulerat mic () [Corola-website/Science/333844_a_335173]
-
în februarie-martie. Un studiu al indivizilor captivi din Gabon a arătat că masculii sunt sexual activi pe tot parcursul anului, iar femelele sunt poliestrale; nașterile au loc de două ori pe an, în luna decembrie-ianuarie și iunie. Nu este o specie amenințată cu dispariția Este rareori vânat și consumat de către băștinași. Acest liliac este probabil un rezervor natural al virusului Ebola.
Liliac frugivor gulerat mic () [Corola-website/Science/333844_a_335173]
-
central nord-vestic al Munților Vrancei (subunitate geomorfologică a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali), în bazinul superior al râului Șușița. Acesta adăpostește, protejează și conservă o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. Situl dispune de 11 tipuri de habitate naturale de interes comunitar; astfel: Păduri acidofile de "Picea abies" din regiunea montană; Păduri dacice de fag; Păduri de fag de tip "Asperulo-Fagetum"; Păduri de fag
Soveja (sit SCI) () [Corola-website/Science/333835_a_335164]