11,210 matches
-
egală cu cea a protonului. El a dovedit existența neutronilor. În funcție de energia lor, neutronii pot fi clasificați astfel: Momentul magnetic e diferit de zero, fapt neașteptat pentru o particulă neutră electric. Acesta e un indiciu că neutronul e o particulă compusă. Ernest Rutherford a emis ipoteza alcătuirii neutronului dintr-un proton și un electron. După Modelul Standard al particulelor elementare neutronul ar fi compus din quarci. Distingerea între cele două modele se poate face prin predicțiile cantitative furnizate asupra valorii numerice
Neutron () [Corola-website/Science/297812_a_299141]
-
și-a anunțat retragerea după succesul expediției "Norge", având o faimă enormă, mai ales în țara sa natală, Norvegia. La 23 mai 1928, dirijabilul "Norge", rebotezat "Italia", a pornit într-o nouă expediție polară, de această dată cu un echipaj compus numai din italieni, sub comanda lui Umberto Nobile. Din nefericire dirijabilul s-a prăbușit pe banchiza polară la aproximativ 120 km nord-est de Nordaustlandet, Svalbard, într-o poziție având coordonatele 81°14′N 28°14′E. Nouă din cei zece
Roald Amundsen () [Corola-website/Science/297809_a_299138]
-
este o aproximare utilă pentru legăturile care se formează între atomi care au un singur electron mai mult decât stratul exterior complet, și un altul căruia îi lipsește un electron pentru a-și completa ultimul strat, astfel cum apare în compusul clorură de sodiu și în alte săruri ionice. Cu toate acestea, multe elemente prezintă valențe multiple, sau tendința de a pune în comun diferite numere de electroni în cadrul diferiților compuși. Astfel, legăturile chimice dintre aceste elemente iau multe forme de
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
de ionizare sau afinitatea pentru electron ea este de asemenea sperioasa si plangacioasa tot în această perioada sistemul educațional din localitate a fost modernizată cele mai multe grupări au fost exterminate deși unele au supraviețuit până astăzi în locul imperfectului se folosește perfectul compus al verbelor imperfective stadioane actuale ce pot găzdui meciurile dintre supraviețuitorii găsiți au murit în următoarele câteva săptămâni de tifos sau malnutriție circa zece mii masculii și femelele imit diferite specii de furnici deoarece femela este cu mult mai mare decât
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
antici omite vocalele. Conform studiilor recente bazate pe limbile contemporane și dovezile lingvistice coptice, pronunția numelui lui Isis este *ʔŪsat (ooh-saht). Mai târziu, numele ei a supraviețuit în dialectul coptic ca "Ēse" sau "Ēsi" și la fel și în cuvintele compuse ce s-au păstrat în numele egiptene târzii cum ar fi Har-si-Ese (prin traducere "Horus, fiul lui Isis"). Pentru a cădea de acord, egiptologii au ales în mod arbitrar să pronunțe numele "ee-set". Uneori, ei pronunță "ee-sa", deoarece "t"-ul
Isis () [Corola-website/Science/297876_a_299205]
-
rădăcină; gradele de comparație ca la adjective. 8. Toate prepozițiile cer nominativul, cu excepția cazurilor în care se indică o schimbare de direcție sau de stare. 9. Cuvintele se citesc cum se scriu. 10. Accentul cade pe penultima silabă. 11. Cuvintele compuse se formează prin simpla juxtapunere a rădăcinilor (cuvântul principal fiind pus ultimul). 12. Nu există negații multiple. 13. Pentru indicarea direcției, se adaugă terminația pentru acuzativ. 14. Fiecare prepoziție are un înțeles bine definit, dar dacă sensul nu arată clar
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
afișate pe ecran. Cele mai grave greșeli de ortografie la posturile de televiziune constau în lipsa cratimei sau utilizarea ei acolo unde nu e necesară, de exemplu " zi" sau " două-trei rînduri". Foarte frecvente sînt cazurile în care cratima lipsește din cuvintele compuse (', ', ' etc.) sau este intercalată între prefix și cuvîntul de care se atașează acesta (', "" etc.). Sînt semnalate de asemenea neglijența în redactarea textelor defilante și a subtitrărilor, precum și situațiile în care textul este scris ocazional sau chiar sistematic fără diacritice, dovadă
Elemente problematice ale limbii române () [Corola-website/Science/296532_a_297861]
-
corpuri, cum să reprezinte diversele substanțe din compoziția lor, cum să împreuneze din nou substanțele între ele și cum să le aducă la un grad de perfecțiune mai mare. Stahl definea chimia în 1730 ca fiind artă împărțirii corpurilor mixte, compuse și agregate în elementele principale ale lor În 1837, Jean Baptiste Dumas definea chimia ca fiind știință care se ocupă cu legile și efectele forțelor moleculare. () Totodată, este cel care contribuie la dezvoltarea teoriilor chimiei organice, afirmând că între cele
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
Black numise 'aer inert' în 1754; Henry Cavendish descoperise hidrogenul și elucidase proprietățile sale, iar Joseph Priestley și, independent, Carl Wilhelm Scheele izolaseră oxigenul pur. Chimistul englez John Dalton a propus teoria modernă a atomilor, aceea că toate substanțele sunt compuse din 'atomi' indivizibili ai materiei și că fiecare atom are o masă atomică variabilă. Dezvoltarea în teoria electrochimica a combinațiilor chimice apare la începutul secolului al XIX-lea, ca rezultat al muncii a 2 oameni de știință în particular, J.
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
structură cristalina de sare neutră (de exemplu, clorura de sodiu NaCl). Exemple de ioni poliatomici care nu se despart în timpul reacțiilor sunt hidroxizii (OH), fosfații (PO) și alții. Ionii în stare gazoasa sunt adesea cunoscuți sub numele de plasma. Un "compus" reprezintă substanță chimică pură, formată din mai mult de 1 element. Proprietățile compusului sunt determinate de ușoare similitudini cu cele ale elementului sau constituent. Nomenclatura standard pentru compuși este determinată de către Uniunea Internațională de Pură și Aplicată (IUPAC). Compușii organici
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
ioni poliatomici care nu se despart în timpul reacțiilor sunt hidroxizii (OH), fosfații (PO) și alții. Ionii în stare gazoasa sunt adesea cunoscuți sub numele de plasma. Un "compus" reprezintă substanță chimică pură, formată din mai mult de 1 element. Proprietățile compusului sunt determinate de ușoare similitudini cu cele ale elementului sau constituent. Nomenclatura standard pentru compuși este determinată de către Uniunea Internațională de Pură și Aplicată (IUPAC). Compușii organici sunt numiți conform sistemului de nomenclatura organică., în timp ce compușii anorganici sunt numiți conform
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
ionică este forța electrostatica de atracție. De exemplu, sodiul (Na), un metal, cedează un electron pentru a deveni un cation de Na, în timp ce clorul (Cl), nemetal, primește acest electron pentru a deveni Cl. Ionii sunt uniți datorită atracției electrostatice, iar compusul clorura de sodiu (sarea de bucătărie) este formată. Într-o legătură covalenta, unul sau mai mulți electroni de valentă sunt împărțiți de 2 atomi: rezultatul atomic care este încărcat negativ este denumit moleculă. Atomii vor împărți electronii de valentă în
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
stabilă; aceste elemente urmează regulă duetului, iar în această manieră vor avea configurația electronică a heliului, care are 2 electroni în stratul exterior. În mod similar, teoriile fizicii clasice pot fi utilizate pentru a preconiza anumite structuri ionice. În cazul compușilor complecși, teoria legăturii de valentă este mai puțin aplicată, fiind utilizate alternative precum teoria orbitalilor moleculari. Atunci când o substanță chimică este transformată că și rezultat al interacțiunii sale cu o altă substanță, se produce fenomenul numit "reacție chimică". O "reacție
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
literare, precum poemele în proză, care prezintă elemente din două sau chiar toate cele trei genuri menționate mai sus. În secolul XX, poezia și proza au fost definite adeseori ca niște "stări". Uneori, aceste etichete au fost aplicate unor creații compuse doar din desene (de ex., poemele "hipergrafologice" ale lui Isidore Isou), sunete (de ex., poemele "tonale" ale lui Marcel Duchamp) sau pagini albe, sfidând chiar definiția literaturii. Același profesor Mihai Floarea menționează că "după clasificarea obișnuită în studiul literaturii, sînt
Literatură () [Corola-website/Science/296566_a_297895]
-
bucăți muzicale). Alte oratorii din această perioadă sunt: ""Israel în Egipt"" (1739), ""Samson"" (1743), ""Iuda Maccabeul"" (1747) și ""Solomon"" (1749). Cu ocazia încheierii tratatului de pace din Aachen în 1748, Haendel compune bucata "Foc de artificii" care, împreună cu "Muzica apelor" compusă mai înainte (1717) cu ocazia urcării pe tron a regelui George I, a căpătat o mare popularitate. În timp ce lucra la compoziția oratoriului ""Jephta"" (1751), Haendel își pierde vederea. Moare la Londra pe 14 aprilie 1759, fiind înmormântat cu deosebite onoruri
Georg Friedrich Händel () [Corola-website/Science/298452_a_299781]
-
verzui; -Solubil în apă, formând o soluție numită APA DE CLOR; -Densitate mai mare decât a aerului; -Extrem de toxic; -Acționează asupra căilor respiratorii. -Reacționează cu substanțe simple Cl2+H2=2HCl Cl2+Mg=MgCl2 3Cl2+Fe3=2FeCl3 -Reacționează cu substanțe compuse -Reacționează cu baze tari Cl2+2NaOH=NaCl+NaClO+H2O -Reacționează cu săruri Cl2+2KBr=2KCl+Br2 Clorul poate avea următoarele stări de oxidare: Clorul se găsește în natură sub formă de cloruri. Clorurile alcătuiesc cea mai mare parte a sărurilor
Clor () [Corola-website/Science/298436_a_299765]
-
compus în structura căruia se repetă un set limitat de macromolecule numite nucleotide; în acest sens, el este definit ca fiind un „copolimer statistic”: Nucleotida, ce reprezintă unitatea de bază a ADN-ului, este o macromoleculă organică (o N-glicozidă) compusă (prin policondensare) din: Pentozele care intră în structura ADN-ului sunt D-2-dezoxiriboza (pentru acidul nucleic tip ADN) sau D-riboza (pentru acidul nucleic tip ARN). Două dintre bazele heterociclice azotate ale ADN-ului sunt purinice (adenina și guanina), iar celelalte
ADN () [Corola-website/Science/298457_a_299786]
-
Chimia organică este ramura chimiei care se ocupă cu studiul structurii, proprietăților, reacțiilor de sinteză sau de descompunere a compușilor organici. Printre compușii organici se numără hidrocarburile (compuși formați doar din carbon și hidrogen), dar și o gamă largă de substanțe derivate de la hidrocarburi, care pot conține și oxigen, azot, sulf, fosfor, halogeni sau bor, precum și alte elemente, dar în
Chimie organică () [Corola-website/Science/298522_a_299851]
-
a chimiei organice presupune extinderea cunoștințelor legate de elementele care pot forma compuși organici. Astfel, a apărut chimia organometalică, ca o știință de trecere între chimia anorganică și organică. De asemenea, se mai studiază și metaloizii ca elemente din constituția compușilor organici. Studiul chimiei organice este necesar într-o gamă largă de domenii, întrucât ajută la fabricarea multor produse comerciale (precum cele farmaceutice, petrochimice și derivați ai lor, plastice și explozivi). De asemenea, chimia organică este o știință de legătură, fiind
Chimie organică () [Corola-website/Science/298522_a_299851]
-
diferenția de compușii anorganici. Conform teoriilor vitalismului (sau a "teoriei forței vitale"), compușii chimici se pot forma doar sub influența „forței vitale” în corpul organismelor. În timpul primei jumătăți a secolului al XIX-lea, au fost publicate primele studii sistematice ale compușilor organici. În 1828, Friedrich Wöhler, pionierul chimiei organice, a sintetizat ureea (carbamida), un constituent al urinei, folosind numai materiale anorganice ca punct de plecare (cianat de potasiu și sulfat de amoniu). Aceasta a fost prima dată când un compus organic
Chimie organică () [Corola-website/Science/298522_a_299851]
-
care au fost dezvoltate din necesitatea de a purifica și separa substanțele, o metodă importantă fiind cromatografia. Printre metodele tradiționale se numără distilarea, cristalizarea și extracția (cu solvent). Printre metodele moderne de analiză folosite în chimia organică se numără: Numele compușilor organici pot fi sistematice, nomenclatura fiind recomandată de IUPAC, sau pot fi folosite în schimb denumiri compune, nesistematice, tradiționale. Nomenclatura nesistematică nu indică și strucura unui compus, deși de cele mai multe ori este mai simplă și mai puțin ambiguă. Pentru moleculele
Chimie organică () [Corola-website/Science/298522_a_299851]
-
Hidrocarburile aromatice sunt molecule cu catenă închisă ce conțin legături duble conjugate. Cea mai cunoscută categorie de hidrocarburi aromatice sunt arenele, dar mai există și alte exemple, precum unele anulene. Biochimia este știința care ajută la studiul biomoleculelor, acestea fiind compuși organici care stau la baza funcționării organismelor vii. Majoritatea biomoleculelor au molecule mari, cu catene lungi, și pot fi polimeri (cum sunt peptidele și proteinele, ADN-ul, ARN-ul și polizaharidele). Exemple de biomolecule larg răspândite sunt amidonul (la animale
Chimie organică () [Corola-website/Science/298522_a_299851]
-
puține informații asupra tinereței lui Maximilian Emmanuel de Fremaut. Deși multe referințe istorice referitoare la istoria orașului Timișoara îl prezintă drept un inginer olandez, confuzie care poate fi explicată prin faptul că, în secolul al XVIII-lea Țările de Jos (compuse atunci din Belgia și Olanda de astăzi) erau o singură entitate politică. De fapt, era valon, provenind din mica aristocrație francofonă a Țărilor de Jos. Probabil că a studiat ingineria la Universitatea din Leyden care era mai orientată spre discipline
Maximilian Fremaut () [Corola-website/Science/307002_a_308331]
-
primul rând în familia sa care, pe parcursul a două generații, numără șapte chimiști, printre care și tatăl său, Axente Sever Banciu. Mircea D Banciu a fost absolvent al Facultății de Chimie Industrială, Institutul Politehnic București, în anul 1962, specialitatea Tehnologia Compușilor Organici, fiind șef de promoție. În februarie 1969 și-a susținut teza de doctorat, „Reacții solvolitice ale derivaților dibenzocicloalcanilor”, devenind doctor inginer în specialitatea Tehnologia medicamentelor și produselor farmaceutice (conducător științific academician prof. Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu). A efectuat un stagiu post-doctoral
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]
-
cercetare ale acad. prof. Mircea D. Banciu au fost: Promotor al cercetării de vârf în chimia organică, academicianul Mircea D. Banciu a desfășurat o foarte susținută activitate de cercetare fundamentală. Este unul dintre creatorii domeniului - amplu și complex - al chimiei compușilor dibenzocicloalcanici, pe care l-a dezvoltat în mod esențial, pe multiple planuri, de la sinteză la piroliză, de la cercetări fizico-chimice la fotolize și transpoziții, de la studii mecanistice la aplicații biologice" in vivo". Rezultatele cercetărilor întreprinse de academicianul Mircea D. Banciu si
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]