10,301 matches
-
teorii proprii care să reformeze societatea. II.7 Afirmarea personalității la adolescenți Traiectoria construcției personalității nu este lină, fără contradicții, ci cunoaște momente de puseu, de stagnare și chiar de discontinuitate. În această construcție există etape critice, manifestate prin puternice contradicții interne. O astfel de etapă critică, poate cea mai semnificativă, se constată la vârsta școlară mare. În adolescență se produce un salt în integrarea funcțiilor cognitive, afective, motivaționale, volitive și caracteriale. Se desfășoară, așa cum observă Rousselet (1969) și alți autori
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
sarcinile de lucru sunt astfel create încât să pună în practică acest mesaj. Cu toate acestea, rezultatele la evaluările externe care se fac sunt un indicator al performanței școlii sau al profesorului și mai puțin al elevului. Autorul vede o contradicție între ceea ce elevii sunt încurajați să facă (pe de o parte). J. Davis face referire la sistemul britanic de învățământ și la Curriculum - ul Național din această țară, care este atât de riguros încât prescrie nu doar ceea ce trebuie făcut
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
apărat-o Pericle. Argumentele pledoariei au dus la achitarea ei. Au fost aduși în fața Areopagului și alți apropiați ai lui Pericle. Profesorul Damon a fost acuzat de ideea exprimată că un conducător ideal este un tiran luminat, ceea ce intra în contradicție cu regimul democrat atenian. Celebrul sculptor Phidias a fost acuzat că n-ar fi folosit aurul pentru statuia zeiței Atena și că l-ar fi însușit. Anaxagoras, alt apropiat și sfătuitor al lui Pericle, a fost acuzat de blasfemie, de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
el trebuie să fie "statornic", adică dotat cu o coerență internă. Un personaj al cărui comportament s-ar modifica fără motiv în decursul piesei nu ar fi convingător pentru public. Actele pe care le înfăptuiește nu trebuie să fie în contradicție unele cu altele. Această din urmă trăsătură nu va fi abandonată decât de Romantism, epocă în care începe să fie privită cu interes psihologia profunzimilor.20 3.3 Configurația tragică ideală Scopul profund al Poeticii este de a enunța regulile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le da forma terminată, trebuie să-și aducă la maximum scena sub ochi căci astfel cel care vede ca și cum ar asista la acțiuni ar ști cu mai multă eficacitate să descopere ceea ce este potrivit, fără a lăsa să intervină vreo contradicție internă". (cap. 17) Aristotel presimte, cu mult înaintea semiologilor, că specificul scriiturii dramatice rezidă în punerea în spațiu a verbului. Mai mult, spectatorul este, după părerea lui Aristotel, singurul judecător al calității unei piese de teatru. Cât timp un text
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
judecător al calității unei piese de teatru. Cât timp un text nu a fost supus atenției publicului, este imposibil să i se estimeze valoarea. Aristotel citează exemplul unor piese, astăzi pierdute, care, construite conform regulilor, au căzut la reprezentație. Unele contradicții în aranjamentul faptelor, care ar fi putut trece neobservate la lectură, au șocat. Aristotel este foarte conștient, pentru că a experimentat acest lucru, că o piesă conformă, în scris, canoanelor ideale, nu-l impresionează obligatoriu pe spectator. Aristotel pare, pe de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tremurăm și să fim cuprinși de milă în fața a ceea ce se întâmplă: asta am resimți ascultând istorisirea din Oedip. A produce acest efect prin mijloacele spectacolului nu ține de artă: este o chestiune de punere în scenă." (cap. 14) Această contradicție flagrantă a Poeticii, text care nu este un tratat în adevăratul înțeles al cuvântului, ci un curs, de nenumărate ori remaniat fără îndoială spre folosința Liceului, dovedește ezitarea lui Aristotel, care, când dă legi în calitate de teoretician asupra literaturii dramatice, când
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt ele introduse, în piesă". Cuviincios este adesea la el echivalentul verosimilului. Calificată drept "impudică" și "scandaloasă", după cum reiese din judecata emisă de Chapelain în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, atitudinea Ximenei nu satisface "conveniența", căci ea este în contradicție cu rangul eroinei. Faptul că Ximena acceptă să-l primească pe Rodrigo la ea în apartamente, după uciderea tatălui său, este taxat ca neverosimil. Este imposibil ca o fată tânără de obârșie nobilă, care a primit cea mai perfectă educație
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de realism, atenția îndreptată către joc din cauza impactului pe care îl are asupra publicului. O aceeași preocupare morală de a-l face mai bun pe spectator servește drept bază preferințelor sale dramatice. 3.1. Anticlasicismul Există un anumit număr de contradicții, mai ales în materie de unități, în sânul teoriei lui Lessing, pentru faptul că el erijează în postura de modele trei autori care sunt la originea unor teorii estetice scenice foarte diferite, Sofocle, Shakespeare și Diderot. Partizan al simplității acțiunii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
apar umbre, Lessing subliniază neverosimilul lui Sémiramis unde Voltaire arată umbra lui Ninus în plină zi, în timp ce Shakespeare are abilitatea de a face să apară în mod confuz spectrul regelui noaptea. Lessing, după cum se vede, nu este la prima lui contradicție, propunând ca model de simplitate teatrul lui Shakespeare, ale cărui intrigi, construite făcând abstracție de reguli, sunt mult mai complicate decât cele ale lui Corneille. Conștient, fără a dori să o mărturisească explicit, de contradicția în care s-a închis
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu este la prima lui contradicție, propunând ca model de simplitate teatrul lui Shakespeare, ale cărui intrigi, construite făcând abstracție de reguli, sunt mult mai complicate decât cele ale lui Corneille. Conștient, fără a dori să o mărturisească explicit, de contradicția în care s-a închis, el îi sfătuiește pe germani în cele din urmă, în ciuda admirației sale vii recunoscute față de Shakespeare, să imite mai curând teatrul lui Diderot. El este convins că estetica lui scenică corespunde mai bine gusturilor și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vocii, de care suntem obișnuiți să legăm în gând niște calități, niște pasiuni, niște sentimente cu totul altele decât trebuie să exprime și să manifeste actorul pentru moment. În acest caz, în zadar simte, nu-l credem: căci pare în contradicție cu el însuși. Dimpotrivă, poate exista un actor cu un fizic destul de plăcut, ale cărui trăsături să fie destul de expresive, mușchii destul de supli și destul de antrenați; a cărui voce să fie destul de frumoasă și destul de sinceră în intonațiile sale; într-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care să evolueze în timp, ca Don Carlos, care, prinț nepăsător și despotic la începutul lui Hernani, devine apoi un împărat înțelept și clement, și pe care ei le cuprind cu dualitatea lor, cum ar fi Cromwell, erou făcut din contradicții, pe care Hugo, în Prefață, în 1827, îl descrie în acești termeni: "Era o ființă complexă, eterogenă, multiplă, compusă din toate contrariile, un amestec de mult rău și de mult bine, plin de geniu și de meschinărie; un fel de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la ei este reglat astfel, impersonal, niciun joc al mușchilor, nicio clipire din ochi care să nu pară că aparține unui fel de matematică gândită care conduce totul și prin care trece totul." Grotowski 28, în clarviziunea sa, va sublinia contradicția efectuată de Artaud în analiza asupra teatrului balinez, care nu ține seama de faptul că semnele, în teatrul oriental, sunt codificate riguros, atât de bine, încât spectatorul le poate imediat decripta. O asemenea practică nu este transportabilă în Occident, unde
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
regia la Paravanele. Derrida 30 atrage atenția că teatrul, așa cum l-a conceput Artaud, nu poate fi jucat, căci Artaud nu vrea ca el să fie o reprezentație, ci să cuprindă viața în ceea ce are ea mai imposibil de reprezentat. Contradicția rezidă în însuși faptul că Artaud vrea să termine cu mimesisul. Dornic să unească teatrul și viața, el neagă valoarea a tot ceea ce este meditație în raport cu viața, a tot ceea ce reprezintă, imită, în loc să fie. "Arta, afirmă el, nu este imitarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Spectatorul nu trebuie să trăiască ceea ce trăiesc personajele, ci să le reconsidere. Ar fi totuși fals să afirmăm că sentimentul este străin de teatru. Asta ar însemna să afirmăm, și astăzi, că sentimentul este străin de știință." Exprimarea conține o contradicție în măsura în care drama și epopeea sunt două genuri bine distincte care au forma lor proprie, contradicție pe care este primul care să o sublinieze, insistând totuși asupra faptului că ea și-a pierdut din rigiditate începând din momentul în care teatrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fals să afirmăm că sentimentul este străin de teatru. Asta ar însemna să afirmăm, și astăzi, că sentimentul este străin de știință." Exprimarea conține o contradicție în măsura în care drama și epopeea sunt două genuri bine distincte care au forma lor proprie, contradicție pe care este primul care să o sublinieze, insistând totuși asupra faptului că ea și-a pierdut din rigiditate începând din momentul în care teatrul a putut încorpora elemente narative, datorită tehnicilor audiovizualului. Acest teatru va avea o dimensiune "epică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
azi la Craiova este Mânăstirea Coșuna - Bucovăț, zidită în anul 1572. Nu se poate, însă, ca la finele secolului XV să nu fi existat un așezământ religios și în preajma Băniei. *** Și, în sfârșit, cu privire la numele Jiului, să încercăm a lămuri contradicția relevată de vechile documente, sau eventuala legătură dintre prima mențiune la Ptolemeu a lui Rabos (Rhabosus Flu), și apoi tot șirul de variante în Jurul Jiului actual: Zi și Si în Codexul parisin, Zil în documentul muntean din 1480, Zula în
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Împăcați, cât și În continuă luptă. Toate aceste elemente contradictorii se găsesc la un loc În Textele Piramidelor, Într-o lume mitologică unică, plină de subînțelesuri, care funcționează ca punct de sprijin pentru discursurile rituale. Nu are rost să căutăm contradicțiile, ci este mai bine să subliniem felul În care se prezintă, mereu diferit, sensul unui progres al istoriei ca dialectică a opozițiilor: valoarea perechilor Osiris-Seth și Horus-Seth constă În semnificarea tensiunii, a puterii de a frânge simplul „a fi”. Aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dispariția și Îi invocă revenirea pe pământ. 3) Divinitățile trimise la moarte pentru a crea alte ființe vii („morții rituali”) - Și În acest caz, ne aflăm În fața unei aporii destul de puternice, dar acceptabile În final, pentru că, de fapt, nu există contradicții reale În ceea privește nemurirea divină. Se poate afirma chiar că avem de-a face cu morți „În aparență”, din moment ce aceștia produc vieți noi, alte ființe vii, divinizate; cu alte cuvinte, zeul ucis Învie Într-o creatură, la a cărei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Utuxe "Utu"/Șamaș este În general considerat un zeu benefic. Uneori Însă este văzut ca o divinitate periculoasă pentru că el poate, prin căldura sa violentă, să aducă mari nenorociri (boli și chiar moartea) oamenilor și animalelor. Pentru a evita această contradicție, mesopotamienii au recurs la atribuirea efectelor distructive ale soarelui zeului infernal Nergalxe "Nergal" (cf. subcapitolul 4.4.b). La sumerieni, Utuxe "Utu" este principalul zeu al războiului, În timp ce akkadianul Șamaș este În special lumina solară, luată chiar În sens spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
comun, greu de redus la egalitatea democratică a cetății fără o serie de manipulări ideologice care s-au păstrat și În povestirile eroice. Distribuite În cicluri narative, cum ar fi cel argonautic, teban, troian, Întâmplările eroice, deși cu suprapuneri și contradicții, par și să Îi Împartă pe eroi În două mari generații: „bărbații eroi, care au pierit În vremea străveche” (Odiseea, XI, 628-631), ca Tezeuxe "Tezeu", Iasonxe "Iason" sau Herakles, și eroii ciclului troian. Numai cei dintâi Îndrăzneau să se măsoare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
eventualelor crize de ordin socio-politic. Odată cu democrațiile, mitul devine instrumentul pentru exorcizarea spectrului tiraniei, născută dintr-un dezechilibru economic ce atinsese familiile aristocratice În cursul epocii arhaice, și pentru Îndepărtarea tocmai a modelelor eroice propuse de aceasta, Într-o vădită contradicție cu modelul pe care eroul și-l asuma În cetate. 2. EPOCA POLISULUITC "2. EPOCA POLISULUI" 1. Critica mitului și nașterea logosuluitc "1. Critica mitului și nașterea logosului" În legătură cu afirmarea cetăților și cu criza aristocrațiilor, civilizația greacă inaugurează un proces
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
eroilor, și timpul propriu-zis uman. În sfârșit, este probabil ca răspândirea scrierii, Începând cel puțin din secolul al VII-lea Î.Hr., să fi contribuit la opera de revizuire și regândire a discursului mitic, supunându-l unei verificări, permițând surprinderea contradicțiilor lui și favorizând, Într-o anumită măsură, procesul prin care conținuturile lui au devenit mai logice și s-au abstractizat. 2. Autonomia și unitatea religioasă a cetățilortc "2. Autonomia și unitatea religioasă a cetăților" În timp ce filozofii, istoriografii și poeții Își
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
apartenența la cetatea Atenaxe "Atena" era condiția pentru apropierea de misterii, ciclicul drum anual la Eleusis era ratificarea religioasă a legăturii ce unea cetatea de cei care o alcătuiau, iar inițierea În misterii putea avea scopul de a potoli provizoriu contradicțiile sociale și discriminările economice care o sfâșiau 1. Rezultatul acestei egalități religioase iluzorii și provizorii clădea În acest caz, prin intermediul secretului, o barieră În fața neinițiaților, care rămâneau departe de misterii și de Atena. Însoțită și gratificată de o perspectivă escatologică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]