11,537 matches
-
becisnică pe care o blestemă : Urlați ! rămâi în urma mea, Pământ !/ Pe fruntea ta, lovită de-un cuvânt,/ Pe veci de veci de-acuma se așterne/ Pedeapsa așteptărilor eterne. El se retrage în elementul său, focul ceresc, asumându-și statutul de etern revoltat : M-ați izgonit ! Mă-ntorc în nemurire,/ Să-mi caut altă omenire-n loc ;/ Să-i dau și ei mistuitorul Foc ;/ Și ferecat de-o nouă-nlănțuire/ S-aștept să se mai năruie un cer,/ Să mă mai latre încă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
I, p. 37). Zeul suprem este furios pe răzvrătitul care a tulburat liniștea instaurată în Olimp după înfrângerea titanilor (Din ziua când alături de voi, oștiri iubite,/ Am biruit titanii zvârlindu-i în infern,/ În veci de veci - pe ntinsul Olimpului etern/ Domnea o pace largă și binecuvântată - II, p. 59) și îl acuză pe Prometeu că ar fi uneltit să-l răstoarne cu o armată de oameni (Voiai să-ți faci oștire și să-ți încerci norocul/ La rândul tău, în contra
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
războiului care preface orașul în ruină (III). Întruchipare a opiniei publice, singurele personaje din piesă create integral de dramaturgul român - după cum semnalează interviul din Rampa - au trăsături specifice pentru omul din mulțime umilit, lingușitor ingrat și arogant, înzestrat cu oportunismul etern omenesc. Pe lângă eliminarea corului tragic, Victor Eftimiu încalcă vechi reguli ale genului, de pildă interdicția de a fi reprezentate omorurile pe scenă : spre deosebire de Eschil, el arată în direct, cu destule accente naturaliste, încleștarea finală dintre cei doi frați aspiranți la
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
doar unui om. Atât ! - II, p. 289), dar și fiindcă i se pare că el s- ar strecura în inima Kasandrei ( Să știi : nu-mi prea plăcea/ Cum te privea Kasandra - III, 335). Klytemnestra e înciudată pe soțul ei pentru eternele lui infidelități (O sclavă poleită la masa mea a pus :/ În patul meu, pe tronul cetăților atreie,/ Călcându-mi în picioare mândria de femeie - V, p. 395), dar decide să-l omoare ca răzbunare pentru sacrificarea inutilă a Ifigeniei. Ea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de umbră : Dă-mi măcar tiparul/ Uman al ei, dă-mi trupul/ Ei drag, săpat în ceața/ Umbrelor (III, p. 249). Devenită umbră, Alkestis nu se mai poate întoarce însă în spațiul terestru, căci aparține de-acum domeniului idei lor eterne, imuabile. Pus în fața imposibilității de a o regăsi pe pământ pe Alkestis, Admetos își dă sufletul spre a i se alătura în cealaltă lume și pornește în ultima călătorie alături de Persephoneea care e una cu Alkestis pe un câmp elyseean
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
care jertfa are o semnificație și ca atare poate fi asumată și nu doar îndurată e Ifigenia. Victoria în război nu poate fi obținută decât cu prețul unui sacrificiu care să-i asigure eficiența. Eroina e convinsă că va supraviețui etern prin victoria grecilor îngăduită de gestul ei final : Nu mor eu pentru voi toți, pentru împlinirea visurilor și vieților voastre ?... voi toți veți lupta și veți învinge prin mine... Eu voi trăi, fără sfârșit în ei, în urmașii lor, în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mirele ursit și crede că nunta lor se va săvârși în cer. Și de data aceasta ea reușește să atribuie o semnificație simplei înșelătorii plănuite de oameni obișnuiți, condamnați să nu-și poată depăși condiția terestră. Ifigenia îi jură fidelitate eternă lui Ahile, dar atunci când eroul crede că fata vorbește de o unire pământească, ea îi arată că vor fi alături doar în cer. Ideea că moartea se poate înfățișa ca o nuntă, atât de limpede pentru Ifigenia, rămâne de neînțeles
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
tragic (cât mai multă tăcere ; să nu treziți Tragedia care încă nu se mișcă îndărătul perdelei... își va desface în curând ghearele). Publicului i se solicită simpatia și i se amintește că dincolo de aparența primitivă a eroilor se ascund trăiri etern valabile, că scena e oglindă a vieții : vă cer iertare pentru sălbăticia noastră... blazații o vor privi ca pe un joc palid ; cei pasionați ne vor îndreptăți toate violențele, își vor ierta propria lor imagine pe un ecran scos din
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
oamenilor în măruntaie. Prea le scormonești în suflet. Și-ți mai bați joc de ei, îi ironizezi... (p. 71). Fostul ucenic Lycon îl consideră direct responsabil la proces de moartea lui Eurites, tânărul inapt să înfrunte adevărurile dezvăluite de filosoful eternei îndoieli. Mai grav este însă că Socrate însuși are dificultăți în a-și mai susține propriul crez. La început, el nu pare înspăimântat de perspectiva judecății și a condamnării sale. Când Criton îl îndeamnă să părăsească Atena, maestrul îi spune
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
apare ca rost statornic, iar conștiința tragică se naște în actul liber al adeziunii integrale la orânduirea nepătrunsă (p. 122). Eteocle luptă pentru libertatea de a-și realiza destinul. Lepădându-se de sine spre a se regăsi în rostul rânduirii eterne, el depășește stadiul suferinței primitive (p. 124). Tragicul este aspectul cel nou al conștiinței active, actul dramatic al spiritului de a se descătușa din determinism (p. 125). Eteocle nu speră în propria salvare, dar acceptă jertfa vieții sale pentru a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
eventuala sa latură cristică, eroul eschilian este aproape de sufletul modern prin idealul de libertate simbolizat, ca și prin întemeierea personalității în fapta eroică a cugetului. Pe de altă parte, spiritul elin se face simțit într-o tragedie în care geniul etern omenesc biruie haosul (p. 175). Orestia dezvăluie pe larg concepția eschiliană despre relația eroului tragic cu destinul, așa cum o descifrează Alice Voinescu. Din legenda bazată pe o concepție religioasă primitivă dramaturgul alege momentele cu care poate construi morala nouă a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de familie presupune ciocnirea între două voințe tari, întemeiată pe două planuri de gândire și de valori ireductibile, fiecare rămânând cu orice preț consecvent cu sine (p. 112). Situată foarte sus pe scara evoluției eroului tragic, Antigona optează pentru cele eterne și se rupe fără regret de lume : în deplină libertate, ea alege moartea (p. 113). Dăruirea de sine a fetei semnifică o putere nouă a voinței omenești, o depășire certă a condiției feminine și umane și marchează totodată o nouă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
teatrului antic, Petru Dumitriu păstrează prologul utilizat de comediografi pentru anticiparea evenimentelor și stabilirea contactului cu publicul. Prezentatorul sugerează caracterul fictiv al acțiunilor de pe scenă și cere implicarea spectatorilor cărora li se amintește că dincolo de aparența eroilor se ascund trăiri etern valabile. De asemenea, în final ei sunt chemați să intre în acțiune, să ia locul invitaților la banchet ca martori ai omorului comis de Clitemnestra. În acest caz, o convenție a teatrului clasic subliniază actualitatea mitului. Preluând, parcă, din lucrările
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nu mai rezolvă în chip artificial conflictele. La Mircea Eliade, Artemis nu o salvează pe Ifigenia substituind-o pe altar cu o ciută. La Dan Botta, Hercule nu o readuce pe pământ pe Alcesta, fiind capabil să-i dăruiască gloria eternă, dar nu și viața. La Paul Everac, Atena nu facilitează fuga pe mare din Taurida a Ifigeniei și a lui Oreste și revenirea lor în Grecia. Chiar și când apar, elementele miraculoase nu mai au același impact : în universul prozaic
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
să ne alăturăm lor atunci când totul ne părăsește.” „O carte, zice John Rușkin, nu e scrisă numai pentru a multiplica vocea și pentru a o transporta, ci pentru a o perpetua.” După cum ești „om” în măsura în care satisfaci condițiile generale, distinctive și eterne ale umanității, la fel un text sau o scrisoare este „carte” numai în măsura în care împlinește condițiile ideale și această ideală funcție. Atunci când voim să definim „Cartea”, trebuie să observăm că ea, fiind un „instrument” nu se poate defini în același mod
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
cărții ideale”, să ne oblige a refuza tuturor cărților existente dreptul de a purta acest nume pentru motivul că nici una nu prezintă, o dată cu o perfectă unitate de structură, virtutea de a putea nutri întreaga omenire, cu toate valorile universal-valabile și etern valabile. Din timpuri îndepărtate, cărții i s-a rezervat un loc prestigios între obiectele pe care le putem întâlni în viață. Cartea a apărut pe lume plină de prestigiu prin rolul ei cultural-religios. Richard de Bury, în „Philobiblion”(1345), numește
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
care s-au sedimentat lumi. De aceea ne stăpânesc ele încă, așa cum ne cucerește și mai departe folclorul, în care s-au sedimentat și infiltrat atâtea lumi.” Constantin Noica 750. „De ce e mare <<Divina comedie>>? Nu pentru că vorbește de legile eterne, nici pentru că vorbește de oamenii Florenței. Ci pentru că așează umanitatea acesteia sub rânduieli eterne.” Constantin Noica 751. „Folosul unei biblioteci mari este că ea sperie pe cel care o privește.” Voltaire 752. „Colportajul unui anumit gen de cărți, puține în
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
și mai departe folclorul, în care s-au sedimentat și infiltrat atâtea lumi.” Constantin Noica 750. „De ce e mare <<Divina comedie>>? Nu pentru că vorbește de legile eterne, nici pentru că vorbește de oamenii Florenței. Ci pentru că așează umanitatea acesteia sub rânduieli eterne.” Constantin Noica 751. „Folosul unei biblioteci mari este că ea sperie pe cel care o privește.” Voltaire 752. „Colportajul unui anumit gen de cărți, puține în orice caz, este cunoscut în istoria mondială a cărților, dar cazul lui Badea Cârțan
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
în zadar s-o descifreze, dar pe care fiecare o purta, fără să știe, în el ca pe o moștenire redutabilă. Când se stinse, odată cu ultimele note ale melodiei, viziunea acestui tărâm lăuntric, care poate că nu era decât Creta eternă, cu spirala vertiginoasă a patimilor nebune și a ispitelor de neînchipuit, mesenii, stânjeniți să se vadă atât de tulburați, se feriră să se uite unii la alții. Constantin, care deținea secretul de a relaxa un grup împietrit într-o tăcere
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
exemple, ca pentru a-i încuraja pe oameni să facă din existența lor o asimptotă, ducându-și aspirațiile și exigențele spre acele sumumuri ale ființei care sunt Iubirea și Prietenia. Sau, cel puțin, să-i facă să zărească, fugitiv, acele eterne figuri ale cerului lăuntric, pe care nori sumbri, agitați de vânturi potrivnice, cel mai adesea li le ascund. Nel nu a avut timp să-i spună că era pe picior de plecare. Dacă Dorina M. a telefonat, cum promisese, nu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Nel. Într-adevăr, de ce? Era un mod de a rămâne credincios, în felul lui, singurei sale iubiri? Era anabaza la care visează până și sufletul cel mai negru, și pentru care marea rămâne, de la Cei zece mii ai lui Xenofon, simbolul etern? Rezultatele analizelor sunt proaste. Hai, plecați de-aici cu refrenele astea: trebuie să te bați, să nu lași brațele în jos, să-ți păstrezi moralul... Trebuie să fii pozitivă! Coincidență! Arte a programat o serie de emisiuni despre Ultima călătorie
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
închinate "rasei stăpînitorilor", comparați cu eroii antichității, care nu au fost lipsiți de ridicol. În ajunul războiului, rasismul era exprimat în termeni de o violență și de o lipsă de umanism nemaiîntîlnite pînă atunci pe ecrane, prin filmul ca Evreul etern de F. Hippler, dar mai ales de Evreul Stiss care în timpul conflictului a făcut turul Europei ocupate. Paralel, se punea accent pe o serie de opere cinematografice patriotice și calificatoare, despre eroi celebri sau obscuri care făuriseră Germania, de la Frederic
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
furnizat argumente înșelătoare privind viitorul artei. Sigur, arta literară este întrucâtva în cumpănă, cartea a intrat într-o competiție neloială, informația de pe site oferită rapid îi ia locul. Vom vedea ce se întâmplă în continuare. Culoarea și sunetul rămân însă eterne, cu cele mai mari șanse de durată. Totul e ca arta să nu rămână doar apanajul unei elite restrânse. Îmi place optimismul colegului, ne tonifică. Dar îi amintesc că există și altă opinie: pe de o parte asistăm la triumful
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cu vraja lor ademenitoare, în consonanță cu firea lui de mare cărturar. Într-un substanțial studiu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga evidențiază sintetic marile teme ale creației eminesciene: revolta byroniană și faustică împotriva ordinii sociale și cosmice, fantasticul de influență kantiană sau schopenhaueriană, eterna poveste a dragostei, gloriosul trecut medieval al țării. Asemenea altitudini nu puteau fi abordate decât de către un geniu, geniul lui Eminescu. Dacă lecturile eminesciene le simțim chiar în propriile noastre lecturi ale poemelor și ale celorlalte scrieri este pentru că stările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Eminescu. Dacă lecturile eminesciene le simțim chiar în propriile noastre lecturi ale poemelor și ale celorlalte scrieri este pentru că stările de spirit declanșate în noi vin parcă direct din emoțiile lecturilor marelui poet, din ideile adunate și transformate în operă eternă. În concepția lui Titu Maiorescu, cultura umanității a fost o condiție esențială pentru creația eminesciană, criticul însuși spunând: "Cu neobosita lui stăruință de a ceti, de a studia, de a cunoaște, el își înzestra fără preget memoria cu operele însemnate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]