10,710 matches
-
început hărțuirea frontierelor estice bizantine. În 1299, s-a autoproclamat ca sultanul Osman I și, ulterior, teritoriile aflate sub conducerea sa au devenit cunoscute sub numele de Imperiul Otoman. Acesta a fost începutul unei serii de războaie dintre turci și greci, care se vor încheia cu căderea Constantinopolului în 1453.
Războaiele Bizantino-Otomane () [Corola-website/Science/325582_a_326911]
-
î.Hr. și apoi în forme originale și în Egipt, India, China și Fenicia. În Europa scrierea a apărut pentru prima dată în Creta, dar acest fapt nu a avut nici o influență pe continent, dispărând odată cu declinul civilizației minoice. Pe continent, grecii sunt primii care au dezvoltat un alfabet sub influența scrierii feniciene. De aici a fost preluat de etrusci și de latini, care au dezvoltat propriile variante, iar mai apoi germanicii au adaptat alfabetul la scrierea runică. În orient, alfabetizarea a
Alfabetizare () [Corola-website/Science/325608_a_326937]
-
„” (în ) este o povestire scrisă de Edgar Allan Poe și publicată în numărul din septembrie 1835 al revistei "Southern Literary Messenger". Grecul Oinos povestește o întâmplare trăită de șapte prieteni aflați într-o sală de ospăț dintr-un oraș antic grecesc care se numea Ptolemais, în timp ce în cetate făcea ravagii ciuma. O temă similară poate fi găsită în povestirea „Masca Morții Roșii
Umbră – O parabolă () [Corola-website/Science/325725_a_327054]
-
trăită de șapte prieteni aflați într-o sală de ospăț dintr-un oraș antic grecesc care se numea Ptolemais, în timp ce în cetate făcea ravagii ciuma. O temă similară poate fi găsită în povestirea „Masca Morții Roșii”. Povestirea este narată de grecul Oinos care precizează că întâmplarea relatată s-a petrecut într-un an înspăimântător în cetatea antică Ptolemais. Călătorii în țări străine și cititorii în stele știau că cerurile prevesteau nenorocire. Naratorul și șase prieteni de-ai săi se strânseseră între
Umbră – O parabolă () [Corola-website/Science/325725_a_327054]
-
grec, dar și interesul fiecărui semnatar pentru ocuparea unei poziții cât mai bune în cursa pentru putere în răsăritul Mediteranei. Cele trei puteri și-au oferit serviciile de mediatori între părțile aflate în conflict. Prevederile tratului au fost acceptate de greci, dar a fost respins se Poarta Otomană. Această respingerea a fost un motiv suficient de bun pentru trimiterea în apele teritoriale elene a unei „misiuni de pacificare” formate din vase militare din Regatul Unit, Franța și Rusia. Operațiunea navală din
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
din răsăritul Peloponezului pentru punerea în aplicare a tratatului a dus în cele din urmă de confruntarea din Golful Navarino. Pentru completarea punerii în aplicare a tratatului, a fost deplasată în zonă o „forță de interpunere” terestră franceză. În 1821 grecii s-au ridicat la luptă împotriva ocupației puterii suzerane - Imperiul Otoman. La începutul rebeliunii, grecii au câștigat o serie de victorii și și-au proclamat independența în 1822. Victoriile elenilor s-au dovedit însă efemere, pe de-o parte pentru că
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
de confruntarea din Golful Navarino. Pentru completarea punerii în aplicare a tratatului, a fost deplasată în zonă o „forță de interpunere” terestră franceză. În 1821 grecii s-au ridicat la luptă împotriva ocupației puterii suzerane - Imperiul Otoman. La începutul rebeliunii, grecii au câștigat o serie de victorii și și-au proclamat independența în 1822. Victoriile elenilor s-au dovedit însă efemere, pe de-o parte pentru că insurgenții s-au fragmentat rapid în mai multe facțiuni rivale, care au început să se
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
unei flote puternice și a unei forțe terestre cu un efectiv de aproximativ 25.000 de oameni. Intervenția lui Ibrahim a schimbat cursul războiului: egipetenii au câștigat controlul asupra Peloponezului în 1825, orașul Missolonghi în 1826 și Atena în 1827. Grecii au reușit să păstreze controlul doar asupra orașului Nauplion (unde se refugiase guvernul revoluționar elen), a orașului Egina și a insulei Hydra. Poziția puterilor europene a fost oscilantă. Revoluția elenă avea un caracter liberal și naționalist, care contravenea principiilor enunțate
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
de puternicul ministru de externe austriac Klemens Wenzel von Metternich, principalul arhitect al politicii conservatorare a Sfintei Alianțe. Pe de altă parte, Imperiul Rus, o altă mare putere care își arogase statutul de jandarm al Europei, privea cu simpatie insurecția grecilor, atât din solidaritate ortodoxă, cât și datorită intereselor stategice față de strâmtorile Bosfor și Dardanele. Un alt membru activ al Sfintei Alianțe, Regatul Franței, avea o poziție ambiguă: grecii, deși liberali, erau mai înainte de orice creștini, iar revolta lor împotriva otomanilor
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
care își arogase statutul de jandarm al Europei, privea cu simpatie insurecția grecilor, atât din solidaritate ortodoxă, cât și datorită intereselor stategice față de strâmtorile Bosfor și Dardanele. Un alt membru activ al Sfintei Alianțe, Regatul Franței, avea o poziție ambiguă: grecii, deși liberali, erau mai înainte de orice creștini, iar revolta lor împotriva otomanilor musulmani putea fi considerată drept o cruciadă. Regatul Unit, în ciuda unei orientări liberale, era ostilă oricărei modificări a situației strategice care i-ar fi periclit ruta navală către
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
al cărei nume a fost pentru prima oară prezent într-un document diplomatic. Acest protocol a fost de asemenea prima încălcare a politicii Sfintei Alianțe după ce puteriele europene se exprimaseră împotriva revendicărilor elenilor în timpul Congresului de la Verona >. În iulie 1825, grecii s-au adresat din nou guvernului britanic cerându-i să medieze în conflictul cu otomanii. Protocolul de la Sankt Petersburg a fost rezultatul acestor încercări de mediere: Acest protocol, care nu avea și o componentă militară, a avut doar o importanță
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
caracterului privat la vizitei, ministrul britanic a avut discuții ample cu premierul francez Jean-Baptiste de Villèle. De asemenea, Canning a fost primit în mai multe rânduri de regele Carol al X-lea la Palatul Tuileries în cadrul unor dineuri neoficiale. Problema grecilor a fost discutată de politicienii francez și britanic. Franța a acceptat să semneze Protocolul de la Sankt Petersburg cu condiția ca atât Austria cât și Prusia, membri ai Sfintei Alianței, să fie de acord. Sultanul a refuzat să accepte protocolul, pe
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
să insiste cu moderație și amiciție asupra faptului că puterile semnatare se simțeau obligate să impună prin forță un armistițiu. Anexele D, E și F au fost adresate amiralilor forțelor navale ale puterilor semnatare, care trebuiau să prezinte tratatul insurgenților greci. Dacă elenii acceptau medierea, amiralii trebuiau „să ia cele mai eficiente și rapide măsuri pentru încetarea ostilităților și vărsărilor de sânge” (Anexa D). în cazul în care Poarta Otomană ar fi refuzat să accepte prevederile tratatului, (amiralii urmau să fie
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
forțelor de sub comanda lui până la primirea unor noi ordine de la Constantinopol și Alexandria. În acest timp, o forță combinată terestră și navală elenă a început operațiunile pentru recucerirea orașului de importanță strategică Missolonghi. Codrington a reușit să oprească atât operațiunea grecilor, cât și încercarea flotei egipteano-otomane de părăsire a portului Navarino cu destinația Golful Corint. Codrington a încercat în continuare să îl forțeze pe Ibrahim Pașa să-și retragă flota care amenința continuu Grecia. Amiralul britanic a dat ordin pe 20
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
într-o încercare de creare a unei alianțe diplomatice pentru zădărnicirea planurilor rușilor. Guvernul britanic propunea astfel celui francez negocieri pentru rezolvarea punctelor rămase în suspensie în tratatul de la Londra: granițele Greciei, volumul tributului anual și al compensațiilor pe care grecii urmau să le plătească pentru proprietățile otomanilor și modalitățile în care sultanul urma să intervină în politica interna a Greciei autonome, al cărei suveran continua să fie. Dudley a propus ca la aceste negocieri să fie invitat și guvernul grec
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
continua să fie. Dudley a propus ca la aceste negocieri să fie invitat și guvernul grec. Primele rude de negocieri, la care au participat ambasadorii de la Constantinopol, au început pe 2 iulie 1828. Ambasadorii erau autorizați să ceară și părerea grecilor. Au fost sugerate mai multe linii de demarcație. În cele din urmă, ambasadorii s-au întâlnit la Poros în perioada septembrie - decembrie și au căzut de acord asupra ca granița să fie pe linia Arta-Volos. Franța a propus ca, în cadrul
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
scriere era deosebit de incomod pentru comunicările cotidiene. Prin urmare, încă din perioada primelor dinastii, a apărut o formă de scriere cursivă mult mai rapidă, în care semnele și-au pierdut caracterul de imagini, păstrând totuși principiile de bază ale scrierii: grecii au numit noua scriere „hieratică”, iar în momentul final al evoluției sale se folosea doar în textele religioase. În ultimele secole ale civilizației faraonice, scrierea hieratică a fost înlocuită cu o scriere mult mai rapidă, cursivă, numită „demotică”.
Hieratică () [Corola-website/Science/325843_a_327172]
-
lăpușnenii și orheienii conduși de boierii Mihalcea Hîncu și Apostol Durac. Printre motivele principale ale răscoalei se numără fiscalitatea excesivă impusă de domnitorul Gheorghe Duca și de boierii greci. Răsculații ocupă Iașiul, jefuiesc curțile și casele boierești și negustorești, omorând grecii pe care îi prind. Gheorghe Duca fuge peste Dunăre cu câțiva boieri. Se întoarce în scurt timp, primind ajutor din partea turcilor și tătarilor. Astfel, la Iepureni, oastea lui Duca, condusă de boierul Alexandru Buhuș, îi învinge pe răsculați, dispersându-i
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
scriere era deosebit de incomod pentru comunicările cotidiene. Prin urmare, încă din perioada primelor dinastii, a apărut o formă de scriere cursivă mult mai rapidă, în care semnele și-au pierdut caracterul de imagini, păstrând totuși principiile de bază ale scrierii: grecii au numit noua scriere "„hieratică”", iar în momentul final al evoluției sale se folosea doar în textele religioase. De-a lungul întregii civilizații faraonice, cele două forme de scriere (hieroglifică și hieratică) coexistă, fiind folosit ca suport diferite materiale: piatră
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
tuturor alfabetelor, pe lângă faptul că este o ideea eronată, se datorează descoperirii alfabetului ugaritic abia în 1920 pe când cel fenician a fost descoperit cu circa 220 de ani înaintea acestuia. Majoritatea specialiștilor consideră că alfabetul fenician a fost adoptat de greci la începutul secolului al VIII-lea î.Hr., probabil, în Evia. Cele mai timpurii inscripții cunoscute grecești sunt câteva fragmente care sunt datate în această perioadă, 770-750 î.Hr., și acestea corespund formelor literelor feniciene din cca. 800-750 î.Hr.. Cel mai vechi
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
linială B sau alfabetul silabic cipriot, sistemele folosite anterior pentru a reprezenta limba greacă în scris. A dat naștere pentru mai multe alfabete folosite în Europa și Orientul Mijlociu, inclusiv latin și chirilic. În afară de funcția sa de reprezentare scrisă a limbii greci, literele alfabetului grec sunt folosite azi ca simboluri în matematică și alte științe exacte. După unele izvoare antice (Caiu Corneliu Tacit, Dionis din Alicarnas) exista o tradiție potrivit căreia scrisul a fost introdus în Peninsula Italică din timpurile eroice (în
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
de fildeș datată în această perioadă și conținând un text în limba etruscă se află la biblioteca Marsiliana d'Albegna, Toscana.. Alfabetul grec a fost adaptat cerințelor limbii etrusce, care era diferită structural de cea greacă. Romanii au împrumutat alfabetul grecilor din Cuma, dar nu se știe sigur dacă direct sau prin intermediul etruscilor. Romanii foloseau diferite materiale pentru a scrie: tăblițe din lemn pe care scriau cu pensula, cioburi de vase și scoici pe care scriau cu pana (un fel de
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
l-a trimis pe Eutychius, ca nou exarh de Ravenna, cu misiunea de a recupera întreaga Italie. Când Eutychius a sosit la Napoli, el a încheiat o înțelegere potrivit căreia Liutprand ar fi urmat să îl atace pe papă dacă grecii l-ar fi sprijinit să supună ducatele longobarde din sudul Italiei, Spoleto și Benevento, care dădeau tot mai vizibile semne de independență față de puterea centrală de la Pavia. Cei doi duci în cauză, Thrasimund al II-lea și Godescalc, s-au
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
zonă nordică a insulei. Samothraki a fost locuită întâi de către pelasgi, apoi de către carieni și abia ulterior de către traci. Deși Strabo a contrazis această teorie, se crede că la sfârșitul secolului al VIII-lea î.e.n. insula a fost colonizată de către grecii din Samos, de unde și numele Samothraki(„Samos din Tracia”). Descoperirile arheologice plasează prezența grecilor pe insulă începând cu secolul al VI-lea î.e.n. Samothraki a fost cucerită de către Imperiul Persan în anul 508 î.e.n., trecând ulterior sub control Atenian. În
Samothraki () [Corola-website/Science/325155_a_326484]
-
și abia ulterior de către traci. Deși Strabo a contrazis această teorie, se crede că la sfârșitul secolului al VIII-lea î.e.n. insula a fost colonizată de către grecii din Samos, de unde și numele Samothraki(„Samos din Tracia”). Descoperirile arheologice plasează prezența grecilor pe insulă începând cu secolul al VI-lea î.e.n. Samothraki a fost cucerită de către Imperiul Persan în anul 508 î.e.n., trecând ulterior sub control Atenian. În secolul al V-lea î.e.n. Samothraki a făcut parte din Liga Deliană. Filip al
Samothraki () [Corola-website/Science/325155_a_326484]