10,489 matches
-
decît profanare, cohortei de mitocani care, trecînd prin țarcurile cu taxă, continuă să... viziteze nu lăcașul regilor onești ai României, ci castelul în care s-au lăfăit țoapele impostoare și invitații lor, alde Gadafi și compania. O circumstanță atenuantă: oare imperialul Versailles nu-i bîntuit și el, zi-noapte, de papugiii globului? Totuși, un bemol la cheia deriziunii regizate: n-am mai auzit, anul ăsta, ca-n ceilalți, cu atîta ignară obstinație, întrebîndu-se de traiul celor doi dictatori aici, în castelul regal
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
acum voi începe să pictez un înger. Păzitor? Nu. Un înger pur și simplu. 28 martie Încolțit să spună cu ce s-a întors, practic, de la summit-ul de la Helsinki, Elțîn a produs, prin declarația sa, o premieră în diplomația imperială rusă: resemnarea în fața extinderii NATO, resemnare ce-ar preveni, vezi doamne, o resuscitare a războiului rece. Ce i-a ieșit din gură tătucului Boris e un hulub neprihănit sau e perfidul porumbel al păcii, desenat, prin anii șaizeci, de tovarășul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mort. Nu e mort. Îmi cîrîie de jos: vezi-ți de drum, repetăm! Spre dimineață, visez trei ponei galopînd la malul mării. 26 iulie Cînd, prin anii șaizeci, vedeam, pe malul Nevei, în acel Petersburg care-și pierduse demult identitatea imperială, cîntatul Călăreț de aramă, cine din grupul nostru, din milioanele de grupuri care se lăsau fascinate de statuia spăimoasă a lui Piotr Velichii, își imagina că va veni o vreme cînd ea va fi alternativa-șantaj la mumia lui Lenin din
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
regi întemeietori. Dar și așa... Ce istorie nedemnă și umilitoare! Nobilul castel, destinat doar tainei domnitoare, transformat, prin invazia de-acum cincizeci de ani, în... obiectiv turistic. (Vă imaginați palatul Buckingham invadat de sărăntocii lumii tîrșîindu-și șlapii prin încăperile-i imperiale?) Ce istorie nedemnă: gloata decizîndu-i involuția! Meditație vinovată. Pînă anul trecut, am beneficiat, ca atîția alții din uniunile de creație, de o cămăruță, aici, la Peleș. Seara, înainte de-a pune capul pe pernă, mă copleșea gîndul că, iată, mă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Iar dincolo de pîrleazul de beton, de buni ani, se arată privirii noastre indignate un spectacol absolut întristător. Nu cred să existe alt loc din centrul bătrînului oraș care să-l concureze în mizerie și paragină. Promiscuitate ce contrastează cu interiorul imperial, atît de căutat de vizitatori, de înșiși ieșenii iubitori ai muzelor. Perspective? Minime, pare-se, după cum se mișcă lucrurile în curte și în interioare. Orașul, de la un capăt la altul, e marcat progresiv de implantarea din ce în ce mai densă a unor bizarerii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Pretext. Au spurcat, au cîștigat. (Spurci și cîștigi!). Gata. Acasă. La telejurnal. Poartă americanii o grijă specială (și permanentă) Austriei. De nu i-ar fi purtat-o, soarta țării între țările Europei ar fi fost aceeași cu a jumătății ei imperiale, Ungaria, cu a Poloniei și Cehoslovaciei. Ar fi cunoscut îmbrățișarea, pînă la asfixie, a rușilor și azi am fi asistat la drama ieșirii din istoria negativă a jumătății de secol, cum vedem că o suportă celelalte trei surate întru lumină
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Belgrad, Tirana. Dar asta e istoria mare. Să ne "delectăm" însă, o clipă, cu cea mică și să ne oprim la momentul concertului de An Nou de la Viena. Sclipitor. Și urmărit de lumea întreagă. E parfumul subțire adus din vechimea imperială și dat pe corsajele și reverele doamnelor și domnilor de azi. În fond, ce putea fi mai firesc, în briantul concert, decît invitarea unui Gregory Peck, acum octogenar, sau a corului de copii negri din Harlem! Da, dar de cînd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de început, monstru e și acum, mai ales acum, uitat aici, blestem industrial orașului-lumină. Rod întîrziat al dezordinii ce afectase, ab ovo, mintea clasicului bărbos, criminal-falimentară în utopia ei destinată fericirii generale. Și însușită, nemestecat, de clasicii descendenți, groparii Rusiei imperiale. Spre nenorocirea unei mari părți a omenirii. Unde ne-am aflat și noi, teritoriu tragic predestinat. În care rudimentarii Dej și Ceaușescu au fost executorii testamentari ai jalnicei utopii. (Apropo: referințele ultimilor ani au în vedere doar sinistrul interstițiu al
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a atinge starea perfectă a organizării. Aceasta devine în creștinism punctul de convergență între ceea ce se moștenește din accepțiunea termenului la Aristotel și din cea platoniciană; întâlnirea va duce, prin reinterpretarea acordată de teocrația basileică, la asimilarea termenului în proiectul imperial de guvernare. În legătură cu această moștenire și cu resemantizarea noțiunii, Mondzain discută modul în care Sfinții Părinți au înțeles solidaritatea fundamentală dintre destinul imaginii artificiale (icoana), "carnea transfigurată" a imaginii naturale și invizibile (divinitatea) și "realitatea" creștină, vie și corporală, a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
argumentare, nu fără rezistență, crizele religioase și politice pe care imperiul lui Constantin I le moștenea. Creștinismul apare ca o soluție spiritual-religioasă de gestionare a puterii și a forțelor sociale, de unificare socio-culturală și politică în jurul ideii de Mântuire. Instituția imperială preia această temă și redefinește noțiunea de oikonomia, reelaborând planul de guvernare, dar în dublă cheie: de administrare a bunurilor simbolice ale spiritualității creștine și de organizare a vieții comunitare în așteptarea Judecății (implicit de supraveghere a acestei așteptări, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
constantinopolitane: ... dualitatea puterii seculare și spirituale a șefului statului (cea de-a doua, exercitată "în acord" cu biserica), ca și recunoașterea jurisdicției acesteia din urmă. Multiple referințe directe la imaginea basileului se regăsesc în figura voievodului-domn și autocrat: doctrina virtuților imperiale, cu datoria de filantropie și de generozitate (domnul-everget, binefăcător), așa de importantă pentru structurarea feudală a societății; poziția de judecător suprem, care deleagă puterea sa, fără a se despărți cu totul de ea și fără a o pierde [Învățăturile lui
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Acest titlu făcea din domn, mai întâi pentru proprii săi supuși, un monarh de aceeași esență cu basileus-ul, fără dislocarea schemei bizantine a ierarhiei politice, dar desprinzându-se de ideea de ecumenicitate, care la Bizanț continua să formeze esența autocrației imperiale. (Valentin Al. Georgescu 43) Dacă istoricii dreptului bizantin și cercetătorii dreptului medieval românesc au stabilit deja care anume aspecte ale puterii simbolice sau ale justiției și în ce măsură pot fi așezate în descendență bizantină (doar parțial), reeavaluarea reprezentărilor colective memorate în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
susținut domnia, prin argumentele spirituale pe care le folosea clerul, mai motivante și mai persuasive decât cele ale puterii, dat fiind că atitudinea credincioșilor în fața imaginarului religios putea fi cu mult mai deschisă decât față de simbolistica puterii - străină - de sorginte imperială (Barbu, Rome, Byzance et les Roumains 61-93)21. Înființarea mitropoliilor din Țara Românească - la 1359 - și Moldova - în 1401 - s-a făcut prin năzuința lăuntrică, dar nu fără cointeresarea patriarhilor ecumenici din Constantinopol. La fel va proceda și acel voievod
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imperiu neo-bizantin la care prea puțini domni români vor fi cutezat să se gândească, după cum au spulberat și vremelnicele consolidări ale unui echilibru intern și extern care le-au dat acelor principi iluzia de a fi reușit să imite stilul imperial. (Pippidi 22) O presiune istorică aduce așadar puterea statală românească în situația, repede asimilată, de a-și confunda teleologic domnia cu programele politice ale ultimilor basilei (bizantini), pentru apărarea teritoriului creștin, interpretând însă această apropiere într-un fel pentru practică
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
plan juridic, actul lui Nicolae Alexandru din 1359, care constituia o ieșire fățișă din vasalitatea regalității angevine, are aceeași greutate ca biruința de la Posada, desăvâr- șind-o. Din acest moment, în titlul voievodal apare și calificativul de samodârjeț, echivalent al atributului imperial bizantin autocrator, cu egalul său românesc "singur țiitor". Calificativul are aceeași semnificație cu formula rex est imperator in regno suo, care cu numai un secol mai devreme își făcea apariția sub pana juriștilor regilor Franței, ca o afirmare a puterii
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
devenită "ortodoxă", difuzată de imperiul bizantin prin dogmă, dar și prin ideologia basileică. Fără îndoială, exista o tradiție religioasă, așa cum amintește și Brezeanu în același loc (susținută de mărturiile arheologice, de hărțile diocezelor, de documente bizantine clericale sau ale cancelariei imperiale etc.), răspândită și dominantă în teritoriul de la nord de Dunăre, fără să fi fost însă constituite aici și centre ecclesiastice ierarhic superioare. Contextul politic provoacă în secolul XIV și desăvârșirea instituțională a spiritualității religioase a românilor, deja recunoscuți ca etnie
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
După cum a demonstrat istoriografia de specialitate, această opțiune s-a făcut pe fundamentul unei teologii ortodoxe infiltrate deja în spiritualitatea românească. Momentul așezării bazelor instituției clericale în Țara Românească și în Moldova coincide însă și cu demersurile pe care puterea imperială de la Constantinopol începe să le facă în vederea realizării unei apropieri de Roma și de papalitate, cu dorința de a obține ajutor politic și militar la granițele sale orientale, amenințate de puterea musulmană. Demers sancționat curând de către țările ortodoxe sau în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
s-au străduit s-o facă mai bizantină decât era, ceea ce a stârnit îndreptățite și firești reacții de împotrivire. A doua oară, când au părăsit ei înșiși visul bizantin. (Pippidi 235) Preluarea de către alte puteri tinere ortodoxe a acestui vis imperial bizantin nu a fost făcută însă modo grosso (Pippidi 135-51). Spre diferență de Rusia, care a râvnit la statutul celei de "a treia Rome", însă pe fundamentele modelului grecesc, nu roman, Țările Române s-au servit de această ideologie doar
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de fapt, până la oficializarea eșecului imperiului bizantin, cu formula sa ideologică închisă, performantă în timpul ultimelor patru secole doar ca program mobilizator politico-militar, în numele aceleiași credințe și al vechiului plan de guvernare creștină. Creștinismul instituționalizat de Constantin I îmbinase cadrele puterii imperiale romane (universaliste) cu moștenirea elenistică a Bizanțului și cu cea iudeo-creștină, încercând să fixeze o formulă ideală, a unui stat-imperiu construit în jurul noii capitalei; el a fost depășit însă în chip natural de propria istorie și de devenirea civilizației europene
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
continuat să-și exercite autoritatea asupra lor. Respectarea tradiției bizantine ca formă ideală de guvernare a devenit un mit, un model politic. (Pippidi 22) Țările Române, deși au preluat, arhetipal și mitic, religios și ideologic, în principal dinspre vechea civilizație imperială, imagini, simboluri, forme instituționale, coduri și structuri ritualice, au avut totuși libertatea să-și mențină dreptul cutumiar 25, iar domnitorii lor să adopte mode occidentale sau să modernizeze, cât de puțin, un sistem resimțit în parte ca fiind (deja) depășit
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de centrul pe orbita căruia a rămas, dorită prea mult de centre mult mai apropiate, dar resimțite ca fiind adversare. Românii, în toată istoria lor medievală, nu fac altceva decât să exerseze menținerea distanței față de toți, păstrând nostalgia unor origini imperiale, și ele destul de vag prezente de altfel în istoria lor reală. Odată cu intrarea în modernitate, nu vor mai avea decât un țel: să se regăsească pe ei înșiși între granițele unui stat unic, cu un alt tip de imaginar politic
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Mircea I Basarab, Ștefan III, Neagoe Basarab, Alexandru Lăpușneanu, Constantin Brâncoveanu, au existat programe politice anti-otomane eficiente și bine articulate, cu repere bizantine sau chiar basileice asumate mai mult sau mai puțin tranșant. Modificarea conceptului de putere creștină față de modelul imperial a dus însă la o strategie diferită în abordarea chestiunilor statale și de politică externă față de ceea ce mărturiile ne arată despre statul bizantin (Pippidi 205-357). Deși în cunoștință de cauză uneori, domnitorii care au încercat o fundamentare a instituțiilor statale
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
o problemă pe care nici basilëìa nu a reușit să o controleze, cel puțin în primul mileniu) − primatul menținerii independenței creștinilor ortodocși, apelând la modelele proprii de întemeietori de civilizație și renunțând la a mai invoca o influență imperială. Basilëìa a fost mai curând un himeric model cultural și simbolic, către care au țintit explicit doar unii dintre domnii români. De aici reiese și dificultatea de a trata separat cele două teme majore ale întemeierii statelor românești
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
diferențe filosofice în conceperea puterii politice ar putea arăta măsura și modul în care societățile medievale au interpretat moștenirea comună; de asemenea, ce anume s-a păstrat din întâlnirea dintre teoria antică asupra puterii, iudeo-creștinism, tradiția apostolică și sistemul politic imperial roman. În urma analizei traseului istoric individual, s-ar putea spune ce anume diferențiază aceste formule medievale derivate și sistemele de putere care le-au generat. Matricea pe care am propus-o anterior pentru structurarea "materiei" imaginarului, împărțită convențional în două
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
light, this relationship proved to be instrumental in the memorization of history and self-image, and a decisive influence on the way Christian faith has been fused with local "mythology." My analysis of the causal role of Orthodoxy and the Byzantine imperial model, respectively, in shaping the political and religious life in the Romanian Principalities builds upon a consistent bibliography in the field. My specific focus is on the identification and systematization of the various "echoes" of this model in Romanian works
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]